21 10 549 https://anarhiva.com/files/original/e59a9d37930a5be70411fcadce638741.pdf 56b9324758913ea07a744d4e647765e1 PDF Text Text ����������������������������������������������������������� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție volume secolul XX (1901-1989) Text A resource consisting primarily of words for reading. Examples include books, letters, dissertations, poems, newspapers, articles, archives of mailing lists. Note that facsimiles or images of texts are still of the genre Text. Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Trudiții. Icoane din norod (1902) Subject The topic of the resource De la treer Răsbunarea lui Ciortan De ce-au furat În gura lumei Pribeag Din oaste În pragul nevoei Din bordel Oamenii Domnului Sărmanii rătăciți În devălmășie Pe brazdă Description An account of the resource Iuliu Neagu-Negulescu Creator An entity primarily responsible for making the resource Iuliu Neagu-Negulescu Publisher An entity responsible for making the resource available Tipografia lucrătorilor asociați Marinescu & Șerban Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 1902 Relation A related resource Panait Mușoiu Revista Ideei Language A language of the resource română Type The nature or genre of the resource volum de povestiri Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant București, 1902 1902 anarhism București Iuliu Neagu-Negulescu literatură Panait Mușoiu povestiri Revista Ideei https://anarhiva.com/files/original/0bd66ba9968dae1ae34bd8d0f94dcd86.pdf 1098d669bd43a88321cd5615dda2297c PDF Text Text ��������� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție reviste secolul XX (1901-1947) Subject The topic of the resource Reviste Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Vremuri noi (1908) Subject The topic of the resource anarhism, sindicalism revoluționar, lupta de clasă, libera cugetare Description An account of the resource Organ comunist-libertar Creator An entity primarily responsible for making the resource Iuliu Neagu-Negulescu, P. Popescu, Văcărescu Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource octombrie-decembrie 1908 Contributor An entity responsible for making contributions to the resource Amilcar Cirpiani, Iuliu Neagu-Negulescu, Elisée Reclus, Jean Grave, E. Ivanovici, P. Popescu, Ion Furtună, Văcărescu, N. Opran, Al. C. Stegăreanu, R. Blându Language A language of the resource română Identifier An unambiguous reference to the resource within a given context periodic Type The nature or genre of the resource periodic 1908 Amilcar Cipriani anarhism Élisée Reclus (1830-1905) Iuliu Neagu-Negulescu Lev Tolstoi Sindicalism sindicalism revoluționar Stegăreanu Vremuri noi https://anarhiva.com/files/original/fe3f24cfc167951eb4c1c2d458f5f154.pdf f170052ae4f0458245b0a07432893dba PDF Text Text ����������������������������������� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție broșuri secolul XX (1901-1947) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Mihail Bakunin (1814-1876) Subject The topic of the resource biografie Description An account of the resource James Guillaume Creator An entity primarily responsible for making the resource James Guillaume Source A related resource from which the described resource is derived https://www.cira.ch/ Centre International de Recherches sur l'Anarchisme (CIRA) Lausanne Publisher An entity responsible for making the resource available Editura Umanitatea Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 1936 Contributor An entity responsible for making contributions to the resource traducere de Ion Ionescu-Căpățână Format The file format, physical medium, or dimensions of the resource pdf Language A language of the resource română Type The nature or genre of the resource broșură 1936 anarhism București C.I.R.A. Lausanne Editura Umanitatea Eugen Relgis Ion Ionescu-Căpățână James Guillaume Mihail Bakunin https://anarhiva.com/files/original/9f27827a1ce176e4f2ff639888c10b1d.Pdf b80c5617c5529e09ca4560317aed1bfb PDF Text Text universitatea este reprezentarea perfectă a realităţii noastre instituţionale. universitatea este o birocraţie impersonală, chiar şi atunci când încearcă să fie altceva. alexis de tocqueville a descris clar tehnicile prin care astfel de instituţii funcţionează: „(administraţia) acoperă suprafaţa societăţii cu o reţea de mici reguli complicate, amănunţite şi uniforme prin care cele mai originale minţi şi cele mai energetice caractere nu pot trece pentru a se ridica deasupra mulţimii. voinţa omului nu este sfărâmată, ci înmuiată, îndoită, ghidată; rar sunt oamenii forţaţi să acţioneze, dar sunt în mod constant împiedicaţi să acţioneze; o astfel de putere nu distruge, dar previne existenţa; nu tiranizează, dar comprimă, anulează şi amorţeşte oamenii până când fiecare naţiune este redusă la nimic mai mult decât o turmă de animale timide şi muncitoare al cărei păstor este guvernul.” universitatea furnizează o formă avansată de învăţământ. este avansat în principal pentru că universitatea este instituţia de învăţământ care este cel mai direct în serviciul capitalului. dar nu au avut parte studenţii de suficient învăţământ până în momentul în care ei ajung la universitate? cel mai probabil că ei sunt obosiţi de el. nu este uşor să ai voinţa sistematic înmuiată, îndoită şi ghidată de structuri sociale autoritariene. opoziţia faţă de muncă în sine trebuie să fie acum baza oricarei opoziţii radicale faţă de capital (care recuperează toate formele de rezistenţă parţială). rezistenţa faţă de învăţământ este acum o necesitate pentru cei care rezistă în faţa domesticirii societăţii capitaliste. „şcolile funcţionează ca organizare a pasivităţii sufletului şi acest lucru este adevărat chiar şi atunci când metode active şi libertariene sunt folosite; eliberarea şcolii ar fi eliberarea de opresiune,” a scris camatte. este foarte evident că învăţământul îţi distruge spiritul. şi deşi nu este uşor să îi rezişti, merită cu adevărat să o faci. doar prin rezistenţă faţă de această societate poate viaţa să devină demnă de a fi trăită. ~40~ CĂTRE DISTRUGEREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI de jan d. matthews �cuprins I rolul învăţământului în societate II istoria învăţământului III teoriile învăţământului IV comentarii asupra sărăciei vieţii de student ~2~ moralistă. şi din vreme ce mediul academic este practic definit de disocierea dintre gândire şi acţiune, nu e posibil ca o teorie revoluţionară să înflorească în acest context; în sens contrar, aici este locul în care ideologia revoluţionară este acasă, un obiect de consideraţie pasivă. universitatea dă aparenţa că încurajează învăţatul din iniţiativă proprie. într-adevăr, multe dintre aspectele liceului ce ţin de control sunt absente – dar asta doar pentru că ele nu mai sunt necesare. studentul de la universitate se autooprimă, fiind un frumos exemplu al întâietăţii învăţământului modern. singura speranţă a studentului este de a se opri din a se mai identifica cu universitatea şi miturile ei. studentul trebuie să comită păcatul mândriei (non serviam – nu voi servi) la fel cum a făcut-o stephen dedalus: „nu voi servi pentru ceea ce nu mai cred în, fie că se numeşte căminul meu, ţara mea natală sau biserica mea …” poate că studentul a citit asta în liceu, dar nu s-a gândit la asta. poate că a citit şi de combine din zbor deasupra unui cuib de cuci a lui kesey, dar nu a recunoscut asemănărea cu profesorii lui. atâta vreme cât se priveşte la cunoaştere de la cât de departe priveşte cineva lumea bunurilor de consum, orice adevăr ar putea dezvălui va rămâne ascuns. faptul că universităţile servesc interesele puterii este foarte evident. după cum a observat fredy perlman, studenţii sunt învăţaţi să fie inovativi atunci când vine vorba de ştiinţe şi de universul fizic, dar abordarea lor trebuie să fie adapţionistă în legătură cu lumea socială. orice domeniu academic trebuie să fie focusat înspre progress acolo unde este necesar şi să se scuze atunci când vine vorba de efectele unui astfel de progress. fiecare individ trebuie să se integreze în instituţii, locuri de muncă şi în întreaga reţea socială fară să se gândească vreodată de două ori în legătură cu ceea ce este pierdut. după cum a spus michael b. katz „trăim într-un stat instituţional. vieţile noastre se învârtesc în afara spitalelor în care ne naştem către sistemele şcolare care ne domină tinereţea prin birocraţiile pentru care lucrăm şi înapoi în spitalele în care murim.” ~39~ �este acum deseori pus pe piaţă ca spiritualitate, o admitere a unei nevoi vagi de retragere din realitate şi de a fi îmbogăţit de convingeri religioase asortate. orice justificare pentru nebunia curentă este suficientă. depresia este endemică. drogurile şi alcoolul ajută cât de mult posibil, pregătind scena pentru întreaga interacţiune socială. dar este suficient? bunurile de consum ajută la umplerea golului, dar sunt ele suficiente? până acum, se pare că da. viaţa care ne este luată poate întotdeauna să ne fie vândută înapoi de către mass media sub forma imaginilor. tot ceea ce odată era trăit direct a devenit acum doar reprezentare. „deoarece în societatea de masă, indivizii au o tendinţă din ce în ce mai mare de a se retrage unul din faţa celuilalt, relaţia lor este doar superficială; este doar un produs de mass media,” scria jacques ellul. studentul găseşte deseori forme mai semnificative de escapism – escapismul ideologic. studenţii sunt pentru dreptate, tricouri cu che guevara şi acţiune afirmativă. iar organizaţiile socialiste aşteaptă să recruteze. „închiriază o militanţă pentru cea mai nouă cauză bună este un aspect al impotenţei reale” a studentului. studentul serveşte cauza şi cauza serveşte la justificarea subordonării studentului. studentul activist îşi aliniază în mod conştient modul de gândire cu ceea ce percepe el ca fiind modul de gândire a unui grup oprimat ( în care poate sau nu să fie membru). acum, poate vorbi pentru acel grup şi să exprime dorinţele acelui grup, de obicei exprimate ca fiind cerinţe adresate autorităţilor. fiecare persoană, fiecare grup trebuie să fie reprezentat. reprezentarea este în centrul logicii politicii moderne şi aşa-zişii ei duşmani sprijină această logică mai bine decât oricine. astfel de gândire este instituţionalizată în rândurile membrilor stângii academice care sunt mândri de programul lor larg care include tot felul de studii feministe, studii queer, studii afro-americane etc. atâta timp cât studenţii învaţă să ceară „dreptate” pentru toată lumea, posibilitatea schimbării revoluţionare poate fi ignorată. prin apeluri la justiţie sau drepturi egale în cadrul sistemului, stânga academică perpetuează sistemul şi logica lui ~38~ I rolul învăţământului în societate „atunci când eşti examinat, răspunde cu întrebări” – grafitti din paris, 1968 celor mai mulţi oameni nu le place să li se spună ce să facă. orice instituţie care ţinteşte să organizeze şi să facă ordine în viaţa unei persoane este, într-o oarecare măsură, în conflict cu acea persoană. lucrul interesant este că acea pesoană nu se află întotdeauna într-un conflict voit cu instituţia. este de înţeles că cei care sunt obedienţi şi îşi îndeplinesc rolul ca şi studenţi încearcă să ignore efectele negative pe care învăţământul le are asupra lor. dar cine ar nega sincer fapul că aceste efecte sunt destul de vizibile? studenţii sunt învăţaţi, prin procesul de învăţământ, să fie conformişti, lipsiţi de imaginaţie, docili şi o mulţime de alte lucruri care sunt în mare considerate a fi virtuţi în lumea celor care muncesc. rămâi aşa şi poate că nu te vei simţi bine niciodată în legătură cu propria persoană, dar vei fi felicitat de către persoanele cu autoritate pentru tot restul vieţii tale. cred că sentimentele contradictorii pe care oamenii le au faţă de şcoală reflectă ceea ce şcolile încearcă să vă facă. situaţia noastră curentă în care învăţământul obligatoriu pare să fie atât de natural are un context istoric; forţele care conlucrează şi motivele pentru care ne petrecem o aşa mare parte din viaţă în şcoală poate fi explicat în mod adecvat doar dintr-o perspectivă care priveşte învăţământul din punct de vedere istoric în raport cu mijloacele folosite şi scopurile urmărite şi care priveşte punctul în care aceste forme instituţionale îl lasă pe individ înhămat la şcoală. o astfel de perspectivă poate fi revoluţionară, doar dacă se identifică cu individul înhămat la şcoală – cu nevoile şi dorinţele lui, cu furia şi frustrarea lui. trebuie să privim la modul în care învăţământul se integrează în intregul societăţii şi de ce fel de relaţii sociale şi instituţii depinde ca acest individ – tu, în fiecare sens practic - să fie menţinut docil. adică, problema că majoritatea oamenilor fac ce li se spune este o problemă care ~3~ �priveşte totalitatea relaţiilor sociale civilizate. învăţământul este un proces fundamental al societătii noastre. poate fi înţeles ca fiind un ansamblu de tehnici conform cărora o societate instruieşte tinerii cu privire la cunoaşterea, valorile şi atitudinile necesare pentru a deveni membri responsabili ai societăţii, membri care reproduc ordinea sociala dominantă. clopoţeii, cursurile, regulile, disciplina – toate sunt aspecte importante ale procesului de control care ţinteşte la modelarea individului într-o formă care este mai de dorit de către ceilalţi – de către autorităţi. învăţământul, ca şi munca, se bazează pe constrângere. în linii mari, o persoană nu îşi face temele de acasă pentru că experienţa în sine ar fi o recompensă. o persoană nu îşi face temele de acasă după propriile ei condiţii. de asemenea, există un morcov sau un băţ care îţi ghidează progresul – de obicei, există amândouă. max stirner avea dreptate atunci când spunea că „problema şcolii este o problemă de viaţă.” cea mai importantă deprindere de viaţă predată în şcoli este servilismul. este absolut esenţial pentru toate sistemele sociale ierarhice. educaţia, după cum a definit-o odată william torrey harris (comisar pentru educaţie al statelor unite la trecerea dintre secole) este „subordonarea individului.” nimeni nu este complet liber de presiuni sociale, forţe materiale, influenţe exterioare. dar asta nu înseamnă că ar trebui să ne supunem idealului „ajustării” individului pe teritoriul social: modificarea comportamentului adminstrată de către gardienii republicii. există aici o tensiune esenţială: tensiunea dintre indivizii unici şi instituţiile sociale care le împiedică autodeterminarea. necesitatea şcolilor este adânc înrădăcinată în psihicul modern. presupunerea că individul există pentru a servi binelui comun sau unui alt principiu mai înalt exterior subiectivităţii personale este implicită în acceptul oricărei ideologii politice moderne – de fapt, asta pare să fie baza tuturor ideologiilor, a sistemelor politice, ale formelor de conducere. astfel, plecând de la această presupunere, ~4~ de socializare doar pentru a creşte fără a avea nici o dorinţă mai mare decât a face acelaşi lucru altora. deseori, el este eroul liceului, atletul bine antrenat, imbecilul bine antrenat. ceea ce a spus max stirner despre studenţii din colegiu în general se aplică în mod evident: „instruiţi în cel mai minunat mod, ei continuă să instruiască; antrenaţi, ei continuă să antreneze.” studentul modern prosperă într-un mediu de consum privilegiat. toată viaţa socială este subordonată imperativului de a acumula bunuri de consum care afirmă identitatea aleasă a studentului în cadrul unui grup social – atât de mult încât este posibil pentru student să ignore o mare parte din substanţa învăţământului. distracţia este organizată în jurul identităţii (sub) culturale – o lume moartă de lături cu o aparenţă vag reminescentă a vieţii adevărate (care a fost înăbuşită de către capitalismul modern). activitatea sexuală, îndelung reprimată, este acum tolerată în cadrul contextului dat de relaţii care ar putea fi descrise ca fiind masturbatorii. dacă ar avea vreo semnificaţie, dacă ar deschide noi tărâmuri de comunicare, sexul ar fi o forţă antagonistică învăţământului – în loc de asta, este o supapă de siguranţă. în civilizaţia şi nemulţumirile ei, freud a spus că civilizaţia foloseşte energia sexuală pentru propriile ei scopuri (prin substituirea ei cu munca, de exemplu). suntem acum atât de alienaţi unul de celălalt, încât este dificil să concepem o lume în care energiile şi dorinţele noastre nu sunt controlate şi manipulate în mod sistematic – o lume în care comunicarea plină de înţeles este un lucru obişnuit. capacitatea noastră de a ne autoadapta şi autonomia au fost scoase din noi prin şcoală; suntem lăsaţi cu o armură a caracterului (colonizarea capitalului) care ne pune la adăpost de libera noastră exprimare. „politica, moralitatea şi cultura sunt toate în ruină – şi au atins acum punctul de a fi puse pe piaţă în acest fel, ca propria lor parodie, spectacolul decadenţei fiind ultima (să sperăm) încercare disperată de a stabiliza decadenţa spectacolului.” religia este un exemplu perfect pentru asta. ~37~ �IV comentarii asupra sărăciei vieţii de student „îl suspectez pe dumnezeu că ar fi un intelectual de stânga” – graffiti din paris, 1968 universitatea este terenul de instrucţie pentru viitoarea clasă conducătoare şi pentru lacheii lor cei mai de încredere. majoritatea studenţilor de la universitate – după ce au fost ajustaţi în mod constant pe parcursul tinereţii lor – sunt deja bine ajustaţi pentru roluri de supunere. ei sunt consumatori model, chiar dacă nu sunt întotdeauna studenţi model. studenţii care sunt multumiţi cu rolul lor social ca şi studenţi au acceptat pasivitatea. unii acceptă pasivitatea prin ignorarea tuturor politicilor, alţii devenind activ politic. rezultatul este acelaşi – un cetăţean folositor – folositor altora. „capitalismul modern şi spectacolul lui alocă fiecăruia un rol specific într-o pasivitate generală. studentul nu este o excepţie de la regulă. el are de jucat un rol temporar, o repetiţie pentru rolul lui final ca şi element într-o societate de piaţă la fel de conservatoare ca si restul … între timp, el se tolăneşte pe o conştiinţă schizofrenică, retrăgându-se în grupul său de iniţiere pentru a se ascunde de acel viitor.” studenţii sunt vag conştienţi de ce universităţile există şi de ceea ce se aşteaptă de la ei – cel mai simplu nu le pasă. să fii apatic înseamnă să fii la modă. atunci când nietzsche a afirmat că idealismul umanităţii era pe punctul de a degenera în nihilism şi lipsă de sens, nu putea să fie mai profetic. totuşi, în locul reevaluării tuturor valorilor pe care o cerea nietzsche, am trăit o devalorizare continuă (nietzsche vedea nihilismul ca fiind o devalorizare a celor mai înalte valori – o condiţie regretabilă, dar şi plină de posibilităţi). banii sunt şi ei la modă – cum ar putea să nu fie? reacţionarul clasei de mijloc a lui wilhelm reich domina radio-ul, televiziunea şi cultura populară în general. este o persoană care lasă impresia de independenţă, de rebeliune în timp ce este cel mai credincios servitor al capitalului. este o persoană la care s-a strigat, disciplinată şi brutalizată pe parcursul procesului ~36~ persoana suficient şcolită – studentul de la universitate, de exemplu – îşi atribuie modul de gândire al unui planificator social cu privire la toate întrebările politice. gândirea critică este atât de descurajată, încât mulţi sunt efectiv incapabili să adopte o poziţie anti–politică împotriva întregului bagaj moral al ideologiei formale, împotriva totalităţii „producţiei mentale”. alexander inglis a avut de spus următoarele cu privire la acest aspect al învăţământului: „trebuie recunoscut faptul că în societatea americană fiecare individ trebuie să fie nu numai un cetăţean care se supune legii, cât şi unul care, întro anumită măsură, face legea.” într-un stat democratic stabilitatea socială se bazează în principal pe internalizarea valorilor din spatele regulilor, pe moralitatea din spatele reificării ei din cadrul legii. cuiva poate să nu-i placă şcoala şi totuşi încă să creadă în mitologia ei – majoritatea oamenilor fac asta. stereotipurile studenţilor buni, ale studenţilor răi şi orice altă categorie de studenţi camuflează întrebarea cu privire la dezirabilitatea sistemelor de acordare a notelor şi categorizării. „banalităţile, datorită a ceea ce camuflează, lucrează pentru organizarea dominantă a vieţii care constă în mituri precum necesitatea de a fi şcolarizat pentru a învăţa, obiectivitatea detaşată (şi inteligenţa!) intelectualului şi multe altele, toate reflectând valorile capitaliste – dintre care cea mai remarcabilă este progresul. studentul, la fel ca şi societatea, face progrese în mod continuu. progresul studentului, la fel ca şi cel al societăţii, este fundamental o domesticire a animalului uman. atunci când derrick jensen s-a întrebat de ce şcoala durează atât de mult, răspunsul pe care l-a găsit a fost direct şi adevărat: „durează atât de mult pentru a învinge voinţa copilului în mod suficient. nu este uşor să întrerupi dorinţele copilului, să le deconectezi de la propriile lui experienţe ale lumii pentru al pregăti pentru viaţa de serviciu dureros pe care va trebui s-o îndure.” câteva secole mai devreme, immanuel kant a spus asta într-un mod mai succinct: „omul trebuie disciplinat pentru că, în mod natural, el este sălbatic …” disciplina se află în inima întreprinderii educaţionale. evident, şcolile nu sunt organizate de către studenţi – ei sunt populaţia care ~5~ �care trebuie să fie controlată, monitorizată, măsurată şi disciplinată. disciplina este „ceea ce fabrica şi biroul şi magazinul au în comun cu închisoarea şi scoala şi spitalul de nebuni.” există anumite reguli care trebuie urmate şi studentul este urmărit tot timpul pentru a exista siguranţa că se conformează. disciplina este esenţială, dar nu explică toate aspectele învăţământului. cunoaşterea, marfa pe care şcoala o depozitează în tine sau cu care te copleşeşte este un lucru exterior studentului care acumulează cunoaştere într-un process care este dincolo de controlul lui. cunoaşterea este putere, cel mai obişnuit în măsura în care o persoană poate servi interesele puterii şi garanta un loc comfortabil sau puternic în ordinea socială. foucault a subliniat că puterea produce în mod necesar cunoaştere: „… puterea şi înţelegerea se implică direct una pe cealaltă … nu există relaţie de putere fără constituirea corelativă a unui câmp de cunoaştere, nici vreo cunoaştere care nu presupune şi constituie în acelaşi timp relaţii de putere.” cunoaşterea foarte specializată de tipul căreia o împart şcolile reflectă relaţiile complexe de putere care sunt ataşate de ierarhia extensivă şi diviziunea muncii. importanţa în creştere a învăţământului în societatea modernă reflectă totalitarismul în creştere a societăţii, în sensul că din ce în ce mai multe activităţi umane sunt subordonate şi condiţionate de către tehnicile avansate ale unei societăţi tehnologice a cărei forţă motrice este capitalul. este evident că orice critică a învăţământului trebuie să conţină o critică a ordinii sociale din care fac parte şcolile şi viceversa. învăţământul pare să fie un sistem bazat pe feedback pozitiv: din ce în ce mai mulţi oameni trec prin şcoli, capitalismul avansează şi este nevoie de mai multe şcoli pentru a păstra oamenii servili faţă de şefii lor. educaţia este un „drept” atât de important pentru toţi oamenii, încât „va fi obligatorie” potrivit articolului 26 din declaraţia universală a drepturilor omului din 1948. educaţia pare să fie un lucru asupra căruia toţi ideologii pot fi de acord. este evident că ajută oamenii să se adapteze nebuniei societăţii moderne. devenim corpuri automate, docile – plictisitori, taciturni şi monotoni din cauză că facem teme pentru acasă care au ~6~ ei sunt condiţionaţi de planificări instituţionale de orice fel. „instruirea” netezeşte orizontul imaginaţiei lor. ei nu pot fi trădaţi, ci doar trişaţi, deoarece ei au fost învăţaţi să îşi înlocuiască aşteptările cu speranţa.” criticile sale la adresa învăţământului sunt clar evidente şi în totalitate valide: sistemul şcolar din ziua de azi îndeplineşte funcţia întreită comună bisericilor puternice de pe parcursul istoriei. este, în mod simultan, depozitarul mitului societăţii, instituţionalizarea contradicţiilor acestui mit şi scena ritualului care reproduce şi mascheaza nepotrivirile dintre mit şi realitate.” temele inerente în teoriile învăţământului au fost transpuse într-o formă nouă de-a lungul secolelelor. sunt prea uşor de observat efectele devastatoare ale învăţământului în vieţile noastre de zi cu zi: oamenii şi-au pierdut imaginaţia şi alţii trebuie să determine înţelesul vieţilor noastre. studenţii sunt învăţaţi să recunoască că sunt supravegheaţi în mod constant. sălile sunt distribuite de-a lungul unui coridor la intervale regulate. învăţătorul stă în faţa clasei asigurându-se că toată lumea dă dovadă de consimţământ pasiv în receptarea lecţiei. mai târziu, studenţii sunt examinaţi, testaţi – observaţi şi controlaţi. examinarea „demonstrează subordonarea celor care sunt percepuţi ca fiind obiecte şi transformarea în obiecte a celor care sunt subordonaţi. supraimpunerea relaţiilor de putere şi a relaţiilor de cunoaştere îşi asumă în examinare toată strălucirea sa vizibilă.” trebuie să fim făcuţi dependenţi, chiar lipsiţi de ajutor – memorând bucăţi de cunoştere fără a avea nevoie. john taylor gatto observa că toate felurile de industrii s-ar prăbuşi „dacă o rezervă garantată de oameni lipsiţi de ajutor nu ar continua să curgă afară din şcolile noastre în fiecare an.” capitalul trebuie să domine viitorul nu doar prin producerea de noi bunuri de consum – lucruri şi tehnologii, dar şi prin producerea oamenilor - bunuri de consum. fiecare individ este doar o parte componentă, o piesă în maşină. aceasta este esenţa învăţământului modern. să afirmi altceva ar fi lumesc, neadevărat şi absolut academic. ~35~ �capitalismului şi să îl atacăm ca pe un sistem social. relaţiile sociale capitaliste trebuie să fie subminate în mod real; nu putem doar să formăm relaţii de schimb de cooperare sau colective care reproduc logica capitalistă. uniunea sovietică, de exemplu, nu a fost niciodată comunistă în vreun sens real: cel mai bine ar putea fi descrisă ca un stat capitalist. max stirner, un profesor de şcoală sărac din germania a fost unul dintre cei mai radicali gânditori din secolul 19. în falsul principiu al educaţiei noastre, stirner a criticat teoriile populare ale învăţământului din timpul său: „se ţinteşte doar la o instruire formală şi materială şi doar savanţi ies din menajeriile umaniştilor şi doar „cetăţeni folositori” ies din cele ale realiştilor, ambii fiind într-adevăr nimic altceva decât oameni servili.” stirner vedea ideile şi cunoaşterea obţinută în învăţământ ca fiind detaşată de persoana care se presupunea că învăţa astfel de lucruri. stirner critica toate ideile abstracte care erau puse deasupra propriilor voinţe şi dorinţe ale oamenilor. într-o societate autoritariană, astfel de abstractizări sau ideologii par să ne guverneze acţiunile până la punctul în care oamenii doar acceptă ideea că ei ar trebui să fie în slujba acestor lucruri precum „rotiţele din cap.” în mod clar, învăţământul care subordonează individul grupului social foloseşte astfel de abstractizari în procesul de socializare. în critica la adresa instituţionalizării procesului de socializare care avea loc în vremurile lui, stirner a criticat autoritatea – fondul problemei în jurul căruia se învârtea întreaga socializare. o critică mai profundă a învăţământului în particular a venit din partea lui ivan illich în deşcolarizarea societăţii publicată în 1970. illich se opunea şcolii ca instituţie şi a formulat o critică concludentă a funcţiilor sale. şcolile împart realitatea socială: „educaţia devine nepământeană şi lumea devine noneducaţională.” illich vedea copilăria ca un produs al societăţii industriale şi ca o categorie socială care perpetuează autoritatea profesorului. „odată ce tinerii au permis ca imaginaţia lor să fie formată de către indicaţii curriculare, ~34~ aceleaşi caracteristici. în general vorbind, studentii se supun modificării comportamentului lor şi reproduc fidel ordinea socială curentă. II istoria învăţământului „poate fi un lucru uşor să faci o republică; dar este un lucru foarte dificil să faci republicani …” – horace mann „familia şi tribul sunt şcolile sălbaticilor,” scria james mulhern. ar fi mult mai exact să spunem că „sălbaticii” nu au şcoli, dar asta poate că ar aduce în discuţie întreaga idee a şcolilor sau cel puţin l-ar face pe cititor să se gândească la cum au fost înlocuite triburile cu şcolile, familiile cu clasele. dacă şcolile moderne sunt prezentate pur şi simplu ca forme avansate de ceva care a existat dintotdeauna, ele par cumva mai inevitabile, o parte din „natura noastră umană”. învăţământul este necesar unei societăţi în măsura în care o societate determinată constituie o ordine socială în care indivizii sunt subordonaţi unei anumite colectivităţi. guvernarea şi relaţiile sociale ierarhice menţin „ordinea socială” în societăţile civilizate şi sunt astfel condiţii necesare pentru dezvoltarea învăţământului. dezvoltarea sistemelor de scris în sumeria şi egipt au pregătit scena pentru primii specialişti în sensul modern al cuvântului: scribii. scrisul a evoluat ca un mod de monitorizare a bogăţiei, urmărind mărimea armatelor şi înregistrând tranzacţiile monetare – funcţii importante ale puterii în oraşele timpurii. scribii sau intelectualii au existat întotdeauna pentru a servi interesele puterii. iniţial, învăţământul a fost destinat scribilor şi altor funcţionari care ocupau poziţii administrative şi preoţeşti. relaţia impersonală a studenţilor cu o figură autoritară care îi instruieşte este astfel, din punct de vedere istoric, foarte intim legată de funcţionarea puterii. şcolile s-au dezvoltat ca anexe la curţile templelor aparţinând castelor conducătoare ale oraşelor ~7~ �antice. contabilitatea, matematica, chimia, astronomia şi o cantitate însemnată din literatura preocupată de temele religioase s-au dezvoltat din aceste prime medii intelectuale specializate. împreună cu toate aceste aspiraţii culturale, accentul a fost întotdeauna pus pe moralitate şi bune maniere – renunţarea fiind la baza eticii muncii, etică atât de esenţială pentru învăţământ. educaţia în est împărtăşea aceste caracteristici: şcolile hinduse puneau accentul pe puritatea mentală şi autodisciplină care erau virtuţi atât religioase, cât şi legate de şcoală. se spune că tradiţia occidentală în educaţie a început cu grecia. educaţia greacă a fost iniţial preocupată de idealul războinicului nobil. încetul cu încetul, această cultură a eroului a devenit mai mult o cultură a scribului, chiar dacă cuvântul scris nu era singura peocupare a educaţiei până când întregul învăţământ a fost organizat în jurul cărţii cărţilor, biblia creştină. în sparta, educaţia a avut un caracter esenţialmente militar, scopul său principal fiind instruirea hopliţilor sau a infanteriei grele. educaţia ateniană nu a fost niciodată atât de strict organizată precum cea a spartei. cu toate acestea, efebiile din atena erau şcoli pentru viitori soldaţi organizate de către stat. totuşi, efebiile şi-au pierdut în cele din urmă focalizarea pe aspectul militar, au încetat să mai fie obligatorii şi au început să predea filozofia şi retorica celor bogaţi care nu erau niciodată nevoiţi să lucreze. înainte de secolul şase îdc, educaţia greacă era în general „artistică mai degrabă decât literară, atletică mai degrabă decât intelectuală.” în jurul acestei perioade, multe oraşe greceşti, în special atena, dezvoltau o viaţă politică foarte activă. această atena mai democratizată dezvolta forme de educaţie colectivă care au pavat drumul pentru dezvoltarea şcolii ca şi instituţie. sofiştii au răspuns nevoii pentru un nou ideal de educaţie şi au început să predea studenţilor cu intenţia de a modela cetăţeni de succes: oamenii care erau intelectuali, de ştiinţă şi raţionali. dacă „omul este măsura tuturor lucrurilor,” după cum a spus protagoras, sunt sofiştii cei mai buni măsurători? sofiştii mergeau din oraş în oraş ~8~ posibil cel mai mare instrument al puterii. atunci când marx a menţionat scolile, a spus numai că „guvernul şi biserica ar trebui mai degrabă să fie în mod egal excluse din a avea orice influenţă asupra şcolii.” şcoala primitivă! despărţită de contextul ei social, şcoala poate părea ca fiind un lucru mai degrabă pozitiv. dar atâta vreme cât există guverne şi biserici, ele vor avea de-a face cu învăţământul. învăţământul are o istorie îndelungată de pseudo-opoziţie din partea libertarienilor: tolstoi, ferrer şi freire nu au criticat şcolile ca atare, ci au cerut practici educaţionale diferite. în pedagogia celor oprimaţi, freire vorbeşte chiar despre pedagogia conducerii, ridicându-şi pălăria în faţa unor figure autoritare precum che guevara şi fidel castro. practicile educaţionale revoluţionare, dacă nu sunt bazate pe o ideologie fixă la care trebuie convertite masele de oameni, nu pot avea nimic de-a face cu învăţământul sau cu şcolile. şcolile sunt instituţii şi toate instituţiile au un anumit grad de permanenţă care se poate extinde dincolo de controlul celor care le-au iniţiat; ele nu sunt asociaţii dezvoltate pentru un scop anume şi limitat şi ele nu se autoorganizează. instituţiile se perpetuează, deoarece oamenii îşi organizează unora altora activitatea prin intermediul lor, netrăind pentru ei înşişi. pentru ca practicile educaţionale să aibă un caracter subversiv, ele nu trebuie să caute să se potrivească în societatea dominantă ca o „alternativă” la ceea ce este deja oferit. ele trebuie să fie o parte a comunităţii încercând în mod real să submineze ordinea socială dominantă. ateneos-ul sau centrele culturale din spania din timpurile de dinaintea războiului civil care aveau cursuri pentru cei care voiaiu să înveţe să citească şi să scrie ofereau un exemplu simplu. anarhiştii spanioli nu au încercat să construiască o „societate alternativă”, ci mai degrabă o „contra-societate.” o anumită înţelegere a diferenţei dintre cele două este esenţială. pentru a distruge capitalismul şi aparatul de stat, nu putem doar să construim instituţii noi şi să aşteptăm ca cele vechi să cadă. doar prin atacarea instituţiilor vechi şi prin organizarea noastră într-un mod descentralizat putem funcţiona în afara graniţelor ~33~ �către alta care va servi aceloraşi funcţii în moduri diferite. în multe feluri, teoria lui marx cu privire la alienare explică situaţia studentului precum şi a a muncitorului. nu cumva cunoaşterea pe care studentul munceşte să o acumuleze îl înfruntă „ca ceva strain, ca o putere independentă de producător?” şi ca să folosim cuvintele lui marx pentru student, cineva ar putea spune că studentul se simte el însuşi doar în afara muncii la şcoală, şi în munca de la şcoală, el se simte în afara lui. înseşi viaţa devine un mijloc pentru viaţă: sau, după cum au crezut situaţioniştii, viaţa a fost redusă numai la supravieţuire. şcoala este fără îndoială o instituţie care iniţiază studenţii într-o viaţă de alienare. în şcoală, studentul află că învăţarea necesită contrapartea sa autoritară: predarea. odată ce tânărul învaţă dependenţa, celelalte lecţii vor veni mult mai uşor. nu este cunoaşterea tratată ca un bun şi, prin asta, fetişizată de către consumatori/producători? începe să obţină toată puterea metafizică pe care omul modern o ataşează la fapte. toată cunoaşterea devine permutabilă şi divorţată de contextul social şi unităţi de cunoaştere trebuie să fie acumulate – care au o aplicare practică doar în lumea specializată a academiei. obiectivitatea detaşată a savantului este idealizată. după cum a scris raoul vaneigem, „cunoaşterea este inseparabilă de ceea la ce se foloseşte.” iar cunoaşterea academică – în acest sens cunoaşterea care nu este folosită împotriva intereselor puterii – poate servi doar pentru a spori şi consolida puterea. „ceea ce face puterea să continue să existe” spunea foucault, „ceea ce o face să fie acceptată, este simplul fapt că nu cântăreşte asupra noastră doar ca o forţă care spune nu, ci şi trece prin şi produce lucruri, induce plăcere, formează cunoaştere, produce un discurs. trebuie să fie considerată ca fiind o reţea productivă care trece prin întregul corp social, mult mai mult decât o instanţă negativă a cărei funcţie este represiunea.” în era puterii fragmentare când putem cu toţii să îi împărtăşim abilitatea de a compensa pentru sărăcia vieţilor noastre de toate zilele, lumea învăţământului întăreşte puterea prin administrarea şi alocarea cunoaşterii – ~32~ cautând elevi, vânzându-şi efectiv deprinderile – ei au devenit primii învăţători plătiţi. abordarea lor era privită de sus cu dispreţ de către mulţi care vedeau educaţia ca însumând mult mai mult decât scopurile practice; cu toate acestea, ei au pus bazele pentru mult mai dezvoltata educaţie elenistică care consta într-un curs complex de studii întreprinse de la vârsta de 7 ani pâna la vârsta de douăzeci de ani. chiar dacă în grecia nu existau şcoli pentru copiii sub şapte ani, platon credea că ei ar trebui să înceapă să meargă la şcoală de la vârsta de şase ani. aristotel credea că vârsta de cinci ani ar fi vârsta cea mai potrivită pentru a începe şcoala şi chrysippus a fost suficient de modern să spună că vârsta de trei ani. învăţământul începea să prindă o mare importanţă în minţile gânditorilor influenţi. platon considera că prin învăţământ, omul devine „cel mai divin şi cel mai civilizat” dintre toate animalele; fără învăţământ, „el este cel mai sălbatic dintre creaturile pământeşti.” totuşi, cu toată seriozitatea lui în legătură cu pregătirea generaţiei următoare de lideri politici, academia pe care el a fondat-o era, după standardele moderne, incredibil de informală. la început, educaţia romană era foarte diferită de educaţia intelectuală elenistică. în timp ce băiatul grec era dus la şcoală de către un sclav, un pedagog, băiatul roman stătea acasă şi era crescut de mama lui şi educat de către tatăl lui până când era suficient de mare pentru serviciul militar. cum roma îşi extindea imperiul, influenţa grecească creştea şi în cele din urmă şcolile romane au fost create cu scopul de a instrui administratori şi funcţionari de stat. totuşi, nu a existat niciodată vreo politică scolastică generală aşa după cum urma să fie dezvoltată mai târziu de către statul-naţiune modern. creştinismul s-a dezvoltat în mijlocul civilizaţiei greco-romane şi practica lui educaţională va încorpora şi intelectualismul grec şi severitatea romană, absorbind ce poate că este cea mai persistentă temă a educaţiei occidentale, imaginea ideală a omului – omul care s-a aplecat în faţa legii şi care s-a sacrificat pe sine pentru un ideal. primele şcoli creştine au fost şcolile catehetice ale primelor ~9~ �secole după christos în care instruirea era exclusiv orală. erau instituţii de învăţământ mai înalt în sensul că erau destinate unei audienţe mai în vârstă. erau în principal preocupate cu instruirea păgânilor în legătură cu convingerile creştine astfel încât să poată fi creştinaţi. şcolile monastice, iniţial create pentru viitorii călugări, au apărut în secolul patru şi au devenit primele scoli creştine autentice. şcolile catedrale care erau oferite de către fiecare catedrală au fost o dezvoltare mai târzie şi îmbogăţirea programului lor a ajutat la ascensiunea universităţilor în perioada medievală. din secolul 11 înainte, biserica a fost foarte preocupată de dezvoltarea unui sistem educaţional eficient. în acelaşi timp, caracteristicile educaţiei superioare au fost stabilite între secolele 11 şi 16. frederick eby scrie că „până la sfârşitul secolului 15, 79 de universităţi au fost recunoscute în europa occidentală. aproape toate aveau binecuvântările papei, chiar dacă nu îşi datorau înfiinţarea decretului papal … majoritatea studenţilor erau laici şi subiecte laice precum dreptul, medicina şi ştiinţele le dominau interesul (din ce în ce mai mult).” odată cu ascensiunea creştinismului, educaţia a ajuns să aibă un scop esenţialmente moral. disciplina devenea chiar mai exactă pe măsură ce traiul şi învăţatul deveneau din ce în ce mai condiţionate de către parametrii stabiliţi ai spaţiului şi timpului. „nepotrivirii dintre tehnicile folosite pentru laudă şi uşurinţa cu care un student îşi poate exploata abilitatea de a detecta răspunsurile care vor fi răsplătite şi răspunsurile care vor fi penalizate.” „în contrast,” scrie bloom, „se presupune că un student care răspunde în modul dorit pe baza unei evaluări cognitive posedă într-adevăr competenţa care este dată ca exemplu.” Datorită acestui pericol, educatorii trebuie să pună accentul nu numai pe conformitatea exterioară a socializării, dar şi pe „internalizarea” sau dobândirea de către student a valorilor care sunt organizate într-un cod moral folosit pentru reglementarea vieţii unei persoane. cartea continuă să clasifice într-o ierarhie diferitele răspunsuri faţă de predare pe care un profesor trebuie să le producă în student. vârful acestui proces de internalizare este „caracterizarea studentului după o valoare sau un complex de valori.” un exemplu în acest sens ar fi un student care a învăţat să nu răspundă înapoi: un astfel de student rămâne tăcut şi vorbeşte doar atunci cand îi permite profesorul. scoala de gramatică din secolele 16 şi 17 care era separată fizic de biserică a fost produsul renaşterii şi a reformei. umanismul renaşterii a stimulat un interes mai mare pentru activitatea intelectuală şi învăţarea clasică în timp ce reforma a trecut dincolo de tradiţionalismul şi formalismul timpurilor medievale. în privinţa învăţământului, cele două mişcări par că au lucrat în armonie. martin luther, care era un puternic avocat al învăţământului, a influenţat dezvoltarea şcolilor inferioare pe teritoriul europei de nord. odată cu invenţia presei de tipărit a lui gutenberg, din ce în ce mai multe biblii au fost tipărite şi educaţia universală, dacă nu cumva un ideal umanist, devenea rapid un ideal creştin. şcolile de provincie şi scolile creştine elementare din secolul o mai puţin rafinată listă de scopuri/funcţii ale învăţământului a fost prezentată la începutul secolului 20 de către alexander inglis. în cartea sa principiile educaţiei secundare, el enumeră cele „şase funcţii importante ale educaţiei secundare: (1) funcţia de acomodare sau adaptare; (2) funcţia de integrare; (3) funcţia de diferenţiere; (4) de pregătire cu elementele de bază ale unei ştiinţe (instruirea viitorilor gardieni ai sistemului); (5) funcţia de selecţie; (6) funcţia de diagnosticare şi de direcţionare (nu neapărat în această ordine).” deci, în esenţă, studenţii trebuie adaptaţi astfel încât să se poarte cum trebuie, integraţi în grupul social, testaţi, sortaţi, clasificaţi, instruiţi etc. ar fi dificil să descriem mai bine de atât funcţia învăţământului. inglis vede şcoala ca fiiind ceea ce este, „o instituţie sau agenţie socială menţinută de către societate cu scopul de a asista în menţinerea propriei sale stabilităţi şi în direcţia propriului său progres.” în acest sens, este clar că societatea şi reţeaua de control pe care o acoperă trebuie să fie distruse. nu e aproape deloc radical ca societatea curentă să fie înlocuită de ~10~ ~31~ �un progres faţă de metoda mai veche de oglindire a fabricii. nu regulile sau aplicarea regulilor sunt cele mai importante – ci urmarea acelor reguli din obişnuinţă care îl ajută pe individ să internalizeze tiparele de comportament dorite. focalizarea trece de la formele mai evidente de disciplina la folosirea tehnicilor care încurajează autodisciplina care diminuează nevoia pentru acele forme mai evidente de disciplină. chiar mai devreme în secolul 19, fichte a văzut asta ca fiind ideal. fichte pretindea că elevul cu o moralitate pură (un concept similar celui pe care iezuiţii îl numesc a fi un om pentru altii) „merge înainte la timpul potrivit precum o maşină fixată şi de neschimbat produsă de aceasta artă (predarea) care întradevăr nu ar putea merge altfel decât cum a fost reglată de către artă şi nu necesită ajutor deloc, dar continuă de una singură potrivit propriei ei legi.” aceasta este trăsătura esenţială a învăţământului modern. fichte numea pedagogia ideală ca fiind o artă, skinner ar numi-o ştiinţă, dar mesajul rămâne acelaşi. chiar şi atunci când predarea valorilor este scopul pretins al pedagogiei, dacă tehnicile moderne şi metodele de organizare sunt folosite, abordarea (pe care skinner poate că ar numi-o „mentalistică” sau nefocusată absolut pe analiza ştiinţifică) are scopuri şi efecte similare asupra studentului ca şi o abordare pur behavioristă. în anii 1950, benjamin bloom şi o echipă de specialişti au lucrat din greu pentru a scrie o carte (în două volume) numită taxonomia obiectivelor educaţionale: clasificarea scopurilor educaţionale care a avut o influenţă semnificativă asupra şcolilor guvernamentale din america. a fost concepută ca un instrument pentru a-i ajuta pe educatori să clasifice modurile în care studenţii trebuiau să răspundă la lecţiile lor. mulţumită testării standardizate, inteligenţa este noul idol în faţa căruia trebuie să se închine teoria educaţională. studentul ideal este o maşină care se poartă cum trebuie şi este inteligentă în mod obiectiv. cel de-al doilea volum se ocupă de „obiectivele afective”, cu alte cuvinte de dezvoltarea caracterului, atitudinii, valorilor – lucruri pe care bloom crede că nu sunt categorisite în special din cauza ~30~ şaptesprezece erau fondate în principal pentru a combate ignoranţa faţă de dumnezeu şi lenea în rândurile celor săraci. comenius, un educator născut în 1592 era de părere că copiii nu se nasc umani, dar că pot deveni umani prin instruirea corectă – educarea lor devenea astfel scopul lui dumnezeu. şcolile creştine nu numai că educau copii docili, dar încercau şi să se asigure că părinţii rămâneau credincioşi şi copiau disciplina şcolară acasă. progresele ştiinţei în secolele şaptesprezece şi optsprezece au schimbat în mod permanent modurile în care învăţământul era privit şi implementat. în utopia nesfârşită a lui francis bacon, noua atlantidă, locuitorii republicii perfecte organizează o societate ştiinţifică al cărei scop este „cunoaşterea cauzelor şi a mişcărilor secrete ale lucrurilor; şi largirea graniţelor imperiului uman, cu efecte asupra tuturor lucrurilor posibile.” cartea lui bacon a influenţat fondarea societăţii regale şi a academiilor ştiinţifice în timp ce unele dintre scurtele sale esee precum „despre căsătorie şi viaţa de celibatar” şi „despre părinţi şi copii” au semnalat scăderea importanţei familiei şi a grupărilor sociale tradiţionale. descartes, de asemenea, a făcut observaţii care reprezentau foarte clar importanţa în creştere a ştiinţei. el a ajuns la concluzia că era „o substanţă a cărei întreagă esenţă sau natură este pur şi simplu aceea de a gândi şi care, pentru a exista, nu are nici nevoie de vreun loc, nici nu depinde de vreun lucru material.” ştiinţa începea încet să înlocuiască religia în sensul că ocupa acelaşi loc precum un obiect al credinţei: un bine în şi prin ea înseşi. „iluminismul care a descoperit libertăţile, a inventat şi disciplinele,” scria foucault. „în secolul optsprezece, clasa începe să definească marea formă de distribuire a indivizilor în ordinea educaţională: şiruri sau linii de elevi în clasă, pe coridoare, curţi, rang atribuit fiecărui elev la sfârşitul fiecărei sarcini şi a fiecărei examinări; rangul pe care îl obţine de la o săptămână la alta, de la o lună la alta, de la un an la altul; o aliniere a grupurilor de vârstă, unul după altul; o succesiune de subiecte predate şi întrebări tratate, potrivit unei ordini de ~11~ �dificultate crescătoare. „individul era din ce în ce mai prins în mrejele unei psihogeografii modelate conform intereselor puterii. aceasta este forma noului învăţământ care este forjat în perioada iluminismului şi în curând aplicat sistematic de către statul-naţiune. george washington şi thomas jefferson , de exemplu, vedeau amândoi educaţia ca fiind un mod de a crea cetăţeni mai „uniformi.” benjamin rush, imitând gândirea lui aristotel, a rostit adevărul ascuns al învăţământului: „lăsaţi-l pe elevul nostru să fie învăţat că nu îşi aparţine sieşi, ci că este o proprietate publică.” în statele unite, puritanii au fost primii care au fost preocupaţi de învăţământ. potrivit gândirii puritane, copilul nu era „doar ignorant, dar şi păcătos prin natura lui.” predicatorul, întâmplător şi principalul educator din massachusetts bay colony se afla acolo pentru a-i ridica la nivelul de civilizaţie. în conformitate cu filozofia lui john calvin, massachusetts a votat pentru stabilirea obligatorie a şcolilor, ordonând fiecărui oraş, adică comună de cincizeci de gospodării să stabilească o şcoală elementară şi fiecărui oraş de o sută de gospodării şi o şcoală secundară în plus. „virginia era cu mult mai puţin preocupată de educaţia universală. meditatorii erau deseori angajaţi de către cei bogaţi să le pregătească băieţii pentru colegiu (de obicei colegiul william şi mary sau o şcoală europeană), dar cei săraci aveau mai puţine oportunităţi în ceea ce priveşte educaţia. „în trecerea de la massachusetts-ul secolului şaptesprezece la virginia secolului optsprezece cineva poate observa a decompresare pronunţată în climatul religios; în locul „păcatului şi profanilor”, duşmanii învăţătorului din virginia devin ciudatul şi sălbaticul.” caracterul educaţiei americane nu prezenta nimic nou: „atât (noah) Webster, cât şi (benjamin) rush credeau că învăţătorul ar trebui să fie un monah absolut.” sala de clasă devenea rapid un instrument pentru formarea republicanilor moderni. virtuţile lui benjamin franklin, cumpătarea, tăcerea, ordinea, hotărârea, modestia, hărnicia, sinceritatea, dreptatea, moderaţia, curăţenia, liniştea, castitatea şi blândeţea au fost ~12~ presupune că autonomia se referă la existenţa cauzelor comportamentului şi nu la natura acestor cauze. Natura cauzelor comportamentului uman este accidentală asupra relaţiilor sociale – pe care skinner nu vrea să le abordeze. aplicarii ştiinţei sale îi este îngăduită o putere liberă, doar atunci când rolurile sociale devenite concrete îi separă pe cei care controlează de cei care sunt controlaţi – managerii de cei care sunt manageriaţi. şi de vreme ce aplicarea ştiinţei lui skinner în legatură cu comportamentul uman este prioritatea lui de vârf, autoritatea instituţionalizată şi relaţia acesteia cu progresul ştiinţific trebuie să rămână de necontestat. skinner vede orice chestionare a dezirabilităţii progresului ştiinţific ca luând o „poziţie încăpăţănată de a nu ştii” şi ca preţuind „ignoranţa de dragul ignoranţei.” aşa că oricine abandonează gândirea ştiinţifică face asta de „dragul de a o face” în timp ce specialistul iluminat în mod evident are o mulţime de motive valide pentru practicile lui. planul lui skinner este făcut cumva mai clar în reflecţii asupra behaviorismului şi societăţii unde el deplânge influenţa „dăunătoare” a „ consolidatorilor necondiţionaţi” – sau a lucrurilor care vin la noi pe gratis. astfel de lucruri nu permit „controlului oamenilor de către oameni” să îşi realizeze potenţialul lui complet. deci o ecomomie a trocului este şi ea o economie capitalistă, deoarece banii sunt posibil cel mai mare dintre toţi consolidatorii condiţionaţi.” cum mediul nostru social devine din ce în ce mai complex, şi mai mult control trebuie exercitat asupra individului atunci când creşte. „secvenţe programate de probabilităţi aflate în mâinile profesorilor şi consilierilor abili pot duce la repertorii complexe cerute de un mediu social,” scrie skinner. implicaţiile ideilor lui skinner pentru sala de clasă modernă sunt profunde. ele explică mult din comportamentul profesorilor şi oferă o bază ştiinţifică pentru viitorul lor progres. el a văzut practicile de predare mai eficiente ca fiind extrem de importante, sperând că predarea poate să devină o ştiinţă în cele din urmă. într-adevăr, o mare parte din teoria educaţională din ultimii cincizeci de ani au împărtăşit concepţia behavioristă de predare a lui skinner, ~29~ �virtuţi ţintesc la repararea de mântuială în cadrul aparatului de represiune, şi nu la distrugerea lui. se poate spune că teoriile moderne ale învăţământului au început cu rousseau. rousseau considera civilizaţia ca fiind o formă de greşeală, dar nu i se opunea. după părerea lui, societatea era sursa tuturor relelor. totuşi, el nu a văzut profesorul ca fiind o parte a acestui „rău” şi în consecinţă le dădea profesorilor sfaturi nepreţuite despre cum să îşi exercite presupusul lor control just asupra elevilor lor. „începeţi atunci prin a vă studia elevii mai în amănunţime, deoarece este foarte sigur faptul că nu îi cunoaşteţi,” scria el. rousseau dădea următorul sfat cu privire la modul în care profesorii ar trebui să îşi controleze studenţii: „lasă-l (pe student) să creadă că deţine întotdeauna controlul, chiar dacă tu (profesorul) eşti întotdeauna cel care controlează cu adevărat. nu există supunere atât de perfectă precum cea care păstrează aparenţa libertăţii.” această afirmaţie descrie mult din filozofia învăţământului modern. autoritatea instituţionalizată a profesorului este stabilită. întrebarea este cum poate profesorul să se folosească cel mai bine de această autoritate. rousseau a dat un răspuns excelent. „să crezi că asta încurajează cumva libertatea şi independenţa studentului este acceptabil atât timp cât această libertate şi independenţă a studentului este exercitată între limitele stabilite de către autorităţi.” după cum a spus b.f.skinner în mod aprobator, rousseau „nu se temea de puterea întăririi pozitive.” b.f. skinner a fost un influent psiholog, adept al psihologiei comportamentului de la mijlocul secolulul douăzeci. interesul lui covârşitor a fost pentru controlul şi modificarea comportamentului uman – o practică despre care el credea că poate rezolva problemele lumii – numai dacă toată lumea ar putea preţui eficienţa în detrimentul libertăţii. cartea lui b.f.skinner, dincolo de libertate şi demnitate, este o lucrare cu o viziune ştiinţifică profundă – dar o porcărie totală în comparaţie cu dincolo de bine şi rău a lui nietzsche. skinner crede că ceea ce numesc oamenii autonomie este o iluzie, deoarece niciun comportament nu este necauzat. el ~28~ poate virtuţi burgeze prin excelenţă. aceste valori deveneau chiar şi mai prinse în societate pe măsură ce industria făcea progrese şi ambiţia devenea bunul absolut: „atelierul de lucru, şcoala, armata făceau obiectul unei întregi micropenalităţi a timpului (întârzierea, absenţele, întreruperile sarcinilor), ale activităţii (lipsa de atenţie, neglijenţa, lipsa de zel), ale comportamentului (nepoliteţea, nesupunerea), ale vorbirii (conversaţie leneşă, insolenţa), ale corpului (atitutidini „incorecte”, gesturi nereglementare, lipsa curăţeniei), ale sexualităţii (impuritatea, indecenţa) … fiecare subiect se găsea prins într-o universalitate pasibilă de pedeapsă, care pedepsea.” provenind din convingerea că şcolile existente nu erau suficient de sistematice pentru a-şi îndeplini scopul şi pornind în regiunile urbane şi industriale din est, acolo unde america dobândea un proletariat în mare parte provenit din străini, mişcarea publică de şcolarizare făcea eforturi pentru o educaţie publică „gratuită.” cum atitudinea statului faţă de viaţa economică devenea mai puţin intervenţionalistă, atitudinea lui faţă de educaţie se schimba în direcţia opusă. fondarea din 1873 a comisiei de educaţie din massachusetts şi desemnarea lui horace mann în poziţia de prim secretar a marcat tranziţia în epoca modernă a educaţiei în america. umanitarismul aprins al avocaţilor educaţiei populare era în special preocupat de integrarea maselor de oameni în noua economie industrială şi de difuzarea tensiunilor sociale create de creşterea inegalităţii: „comisiile (comisiile şcolare) se vedeau ca fiind aşezate în linie de bătaie împotriva masei părinţilor pe care îi considerau ca fiind oameni indiferenţi şi care nu puteau înţelege. comisiile şcolare încercau în mod neruşinat să impună reforma educaţională şi inovaţia asupra acestor cetăţeni care opuneau rezistenţă. liderii comunali nu răspundeau la întrebările unei clase muncitoare vehemente: ei impuneau cerinţele; ei spuneau majorităţii, copiii voştri vor fi educaţi şi asta după cum consideram noi ca fiind potrivit. iniţiatorii reprezentau reforma educaţională, în special liceul, ca fiind o inovaţie ţintită direct către urbanizarea, industrializarea comunităţilor. liceul exista simultan pentru a ~13~ �mobilitatea, a promova creşterea economică, a contribui la bunăstarea comunală şi pentru a salva oraşele din dezintegrarea într-un haos imoral şi degenerat.” horace mann numea educaţia „marele egalizator al condiţiilor oamenilor – roata de balanţă a maşinăriei sociale. „din moment ce învăţământul devenea mai democratic, reformatorii şcolii publice încercau să atragă pe toată lumea: „în faţa angajatorilor el (horace mann) pretindea că învăţământul îi face pe muncitori mai muncitori, mai obedienţi şi mai adaptabili, crescându-le prin urmare capacitatea de producţie; în faţa oamenilor care lucrau, el îi tenta cu speranţa unor câştiguri crescute.” totuşi, traiectoria generală a acestui învăţământ este cel mai bine înţeles nu în legătură cu ideologia democratică, ci în relaţie cu industrialismul şi noile forme de organizare socială care erau dezvoltate. învăţământul exista pentru „a asimila imigranţii şi pentru a-i învăţa pe toţi copiii să se ferească de tentaţiile morale ale vieţii moderne.” în cele din urmă, şcolile au devenit bazate pe clase, politica a devenit centralizată, programul de studii standardizat şi arhitectura uniformă. ceea ce a rezultat au fost sistemele de educaţie publică, educaţia dobândindu-şi caracterul în totalitate instituţional. această dezvoltare a pavat drumul pentru birocraţia sterilă a secolului 20. şcolile au devenit importante instituţii auxiliare fabricii, învăţând copiii să fie ordonaţi şi supuşi. o importantă perioadă de tranziţie (1800 – 1830) din dezvoltarea societăţii industriale din anglia şi america a fost marcată de un tip de şcoală cunoscută ca şcoala lancaster sau monitorială. astfel de şcoli au fost iniţial inspirate de sistemul de şcolarizare din india prin care sistemul de castă era menţinut prin adunarea a sute de copii din cele două caste inferioare (95% din populaţie) în camere mari în care erau învăţaţi abnegaţia totală şi puţin altceva de către un brahman. joseph lancaster, după ce a citit un raport despre sistemul hindus, a lucrat pentru stabilirea unor şcoli similare în anglia şi statele unite. aceste şcoli erau foarte asemănătoare fabricilor, punând accentul pe economie, rutină şi competiţie. în timp ce ~14~ întăresc presupunerea fundamentală că şcolile sunt un lucru bun. teoriile moderne ale învăţământului sunt bazate pe un ideal social al progresului. acesta este în esenţă un ideal conservator în sensul că schimbarea tehnologică tinde să fie ireversibilă şi reforma tinde să se construiască singură, prin păstrarea intactă, în linii mari, a structurilor instituţionale şi a relaţiilor sociale. cu cât se schimbă mai mult lucrurile, cu atât rămân mai la fel. şcolile s-au extins în mod constant (progres) şi au fost capabile să reformeze prin acumulare. baza tehnică a industriei moderne poate fi revoluţionară în sensul marxist de a ne aduce mai aproape de revoluţie în cadrul unui model liniar al progresului istoric, dar este acest lucru revoluţionar măcar? însuşi marx a lăudat esenţialul „caracter periculos” al revoluţionarilor ca fiind „avânt, electricitate şi măgar automat.” atribuind un astfel de caracter tehnologiei este clar o scăpare din vedere, mai mult sau mai putin compatibilă cu orice teorie revoluţionară bazată pe nevoia pentru o ruptură insurecţională cu societatea noastră tehnologică. omisiunea lui marx provine din eşecul lui de a identifica în mod adecvat relaţia dintre aparatul productiv şi sistemul capitalist care îl produce şi de a recunoaşte pe deplin funcţia de domesticire a capitalului. scrierile lui jacques camatte şi freddy perlman sunt excelente cu privire la dezvoltarea acestor teme. în multe feluri, rezistenţa faţă de proliferarea sistemului de fabrică merge paralel cu rezistenţa faţă de învăţământul obligatoriu. atunci când o pierdere definitivă a autonomiei a fost văzută ca fiind o nouă şi ameninţătoare impunere, acte radicale de rezistenţă şi sabotaj nu erau chiar aşa de ieşite din comun. sistemul industrial (împreună cu moralitatea puritană) a servit la domesticirea celor exploataţi, permiţând rezistenţei să fie mai uşor recuperate prin canale instuţionalizate precum negocierea sindicatului sau reformismul politic. virtuţile care era considerate ca fiind ale fabricii sunt practic acelaşi lucru ca şi virtuţile considerate ca ţinând de şcoală. nemulţumirile care au internalizat aceste ~27~ �pentru a face această funcţie integratoare mai eficientă şi mai totală în efectele ei. ambele grupuri erau umaniste, deoarece ei încercau să faca individul să fie mai bine adaptat (în mod evident făcându-i astfel un mare serviciu) la un set nou de condiţii sociale; societatea trebuia să fie modelată într-o formă diferită, re-formată. societatea este actorul principal, iar indivizii numai răspund. pentru cei care nu şi-au dat seama de această şmecheră punere în frază, „societatea” poate fi înţeleasă ca fiind cei care au puterea de a lua decizii administrative şi legislative. indivizii doar acţionează ca o parte a „societăţii” în măsura în care ei se supun condiţiilor sociale existente şi posibil încearcă să îi influenţeze pe cei care deţin poziţii de putere. dupa cum a spus john dewey, „prin educaţie societatea îşi poate formula propriile scopuri, îşi poate organiza propriile mijloace şi resurse şi astfel să se modeleze cu determinare şi structura în direcţia în care doreşte să se mişte.” la prima vedere, dewey pare să spună că educaţia poate determina direcţia în care merge societatea, dar de fapt el spune că societatea se modelează prin educaţie, aşa că educaţia nu determină cu adevărat nimic. cu alte cuvinte, învăţământul este o tehnică pe care o foloseşte societatea. cineva nu se poate învinovăţi pe sine pentru o aşa bunăcredinţă. durkheim a fost de acord că „educaţia este doar imaginea şi reflexia societăţii. o imită şi o reproduce pe ultima în forme abreviate. nu o creează.” educatorii răspund la schimbări din societate şi se asigură că învăţământul lor produce produsele necesare. într-o conferinţă de la harvard din anul 1920, george s. counts a spus următoarele: „acesta nu este locul pentru a evalua civilizaţia industrială … educaţia trebuie să ajungă la o înţelegere cu civilizaţia industrială şi să îşi descopere sarcinile în noua epocă.” educatorii lucrează între graniţe instituţionale, între graniţele rolurilor lor sociale ca şi autorităti şi sclavi (la fel ca şi pedagogii greci) ai puterilor care sunt. de vreme ce majoritatea educatorilor cred orbeşte că şcolile au o funcţie pozitivă în societate, toate teoriile lor în legătură cu învăţământul şi ideile pentru reformă cel mai probabil că ~26~ această formă aparte de şcoală nu a supravieţuit, spiritul caracteristic care a inspirat sistemul lancasterian a continuat. cu alte cuvinte, fabrica a continuat să fie un model pentru şcoli. învăţământul a devenit legat de reproducerea noii ordini industriale şi a relaţiilor sociale capitaliste, într-un aşa fel că nu se mai putea descurca. dată fiind importanţa noului sistem de şcolarizare, nu este de mirare că învăţământul a devenit în curând obligatoriu. sistemul de învăţământ obligatoriu din america a fost inspirat de primul sistem activ de şcoală obligatorie care a fost dezvoltat în prusia şi a funcţionat până în 1819. „în 1806, în bătălia de la jena, napoleon a zdrobit forţele militare ale prusiei şi in tratatul de la tilsit după care a fost încheiată pacea în 1807, el a pretins termeni severi şi umilitori pentru naţiunea învinsă.” un val de naţionalism prusac a trecut peste naţiune. crearea unui sistem masiv de educaţie obligatorie cu scopul de a crea mase patriotice care ar muri pentru ţara lor era văzută de către conducători ca fiind o modalitate de a asigura măreţia naţională. johann gottlich fichte, cel mai influent susţinător al unui astfel de sistem, dorea studenţi care să dezvolte o dragoste pentru „activitatea mentală regulată şi progresivă” care să îi direcţioneze înspre o viaţă de servire a societăţii. el era preocupat de importanţa „unei imagini a unei ordini morale a vieţii” şi „de bine (ca fiind opusul binelui meu), pur şi simplu pentru şi de dragul lui însuşi.” de la educatorul elveţian john henry pestalozzi („tatăl şcolii elementare moderne”) prusacii au învăţat despre potenţialul enorm al şcolilor publice moderne. şcolile prusace formate în această perioadă erau împărţite în trei categorii: akadamiensschulen pentru viitorii legislatori (1% dintre studenţi), realsschulen pentru viitorii oameni de meserii (5%7,5% dintre studenţi) şi volksschulen care punea acentul pe obedienţă, pentru toţi ceilalţi. horace mann a vizitat prusia în anii 1840 şi a lăudat sistemul de şcolarizare prusac în cel deal şaptelea său raport anual. curios este faptul că, lucru pe care mann a omis să-l menţioneze, el a „ajuns în prusia atunci când şcolile erau închise pentru vacanţă. el a făcut un tur al claselor de sală goale, a vorbit cu autorităţile, a ~15~ �a intervievat directori de şcoală aflaţi în vacanţă şi a citit stive de rapoarte oficiale prăfuite.” cu toate acestea, raportul strălucitor a lui mann reprezintă părerea lui despre sistemul prusac. el a fost în special impresionat de clasificarea prusacă a elevilor pe parcursul cursului lor de instruire şi de constrângerea legilor şcolii obligatorii: „odată ce un copil a ajuns la vârsta legală pentru a începe şcoala – fie că este copilul unui nobil, fie al unui ţăran – singurele două motive absolute de scutire de urmarea cursurilor sunt boala şi moartea. limba germană are un cuvânt pentru care nu avem niciun echivalent, nici în vocabular, nici ca idee. cuvântul este folosit în legătură cu copiii şi semnifică datorat şcolii; asta înseamna că, atunci când se atinge vârsta legală pentru a merge la şcoală, dreptul şcolii la participarea copilului se ataşează, la fel cum se ataşează şi la noi dreptul unui creditor la plata unei facturi sau datorii în ziua scadenţei.” încet dar sigur, statul a putut sa împună participarea obligatorie la cetăţenie. în timpul ultimei jumătăţi a secolului 19, statele unite, franţa şi anglia au instituit toate sisteme de educaţie publică cu participare obligatorie. john taylor gatto descrie impunerea participării obligatorii în america: forma noastră de învăţământ obligatoriu este o invenţie a statului massachusetts din jurul anului 1850. i s-a opus rezistenţă – uneori cu ajutorul armelor – de către un procentaj estimat de 80% din populaţia statului massachusetts, ultimul avanpost din barnstable în cape cod nepredându-şi copiii până în anii 1880 când zona a fost luată în stăpânire de către miliţiă şi copii mergeau la şcoală sub pază.” până în anul 1990, majoritatea statelor aveau şcoli guvernamentale şi participare obligatorie. o arie de investigaţie care arată foarte clar rolul învăţământului într-o societate este conflictul dintre o societate care are şcoli (statele unite) şi societăţile care nu au (indienii americani). pe parcursul celor 300 de ani care au urmat stabilirii unei şcoli misionare iezuite în havana, în florida în 1568, grupurile religioase catolice şi protestante au dominat încercările de educare a tineretului indian. a fost în secolul 19 când învăţământul a ajuns să fie văzut ca o formă de asimilare a indienilor tineri în societatea (albă) dominantă. ~16~ de control social se perpetuează. şi precum cei de stânga au zumzăit despre o educaţie mai bună pentru oameni, pentru masele de oameni, ei nu sunt conştienţi de ce rol important joacă ei în reproducerea structurilor sociale şi economice existente. III teoriile învăţământului „de ce să nu biciuim profesorul atunci când studentul nu se comportă bine?” – diogene din sinope învăţământul este văzut ca fiind un lucru bun. cei care nu sunt educaţi sunt priviţi ca şi cum le-ar lipsi ceva esenţial pentru a funcţiona complet, pentru a fi complet umani, de la platon la comenius şi la kant, umanitatea este ceva ce este impus asupra tinerilor. chiar şi paolo freire, un favorit al celor de stânga, crede în „pedagogia care umanizează”, după cum se pare una care îi face pe oameni să fie mai umani. trebuie să cheltuim mai puţini bani pe armată şi mai mulţi bani pe şcoli, spun progresiştii. completa lor identificare („noi”) cu statul naţiune este absolut patetică. „umanitarismul” a saturat stânga şi dreapta: toţi lucreaza din greu pentru a se oprima pe ei înşişi, totul pentru o umanitate mai bună, pentru un viitor mai bun. precum george bush, progresiştii nu vor să lase niciun copil în urmă. în ebraică există un singur cuvânt şi pentru „educaţie”, şi pentru „pedeapsă disciplinară.” oamenii puternici din lumea antică au fost destul de clari în legătură cu ce necesită învăţământul. în ziua de azi, este de cea mai mare importanţă să fie camuflat rolul învăţământului în societate. supunerea faţă de autoritate este întotdeauna scopul învăţământului. puterea mânuită de către autorităţi – puterea de a recompensa şi pedepsi, de a obişnui individul cu tiparele dorite de gândire şi acţiune – funcţionează pentru a integra individul într-o ordine socială ierarhică. reformatorii închisorii din secolul 19 şi reformatorii progresişti ai şcolii lucrau ~25~ �observat john taylor gatto, înainte de secolul 20, nu exista nicio armată parazitară de directori asistenţi, coordonatori şi specialişti asortaţi în cadrul birocraţiei. complexitatea în creştere a ierarhiei administrative şi proliferarea testelor standardizate a ajutat la garantarea conformităţii profesorului. cu avântul dat de munca lui edward lee thorndike, testarea standardizată s-a răspândit rapid după primul război mondial şi corporaţia carnegie a turnat peste 3 milioane de dolari în acest efort. în lumea întreagă, educaţia primară universală a devenit practic scopul tuturor guvernelor din era după cel de-al doilea război mondial. de asemenea, în această perioadă, educaţia superioară a cunoscut o creştere extraordinară în cazul naţiunilor industrializate. din ce în ce mai mulţi bani erau daţi în direcţia instruirii postuniversitare şi a cercetării ştiinţifice şi în domeniul ingineriei şi a dezvoltării experimentale. învăţământul în america arăta acum ca o maşină de modificare a comportamentului excelent armonizată, îndrumând oamenii spre diferite meserii lipsite de vreun sens pentru tot restul vieţii lor. învăţământul produce mase de oameni şi nu indivizi autonomi. părţile individuale ale maşinii de învăţământ nu mai contează cu adevărat. tehnologia a servit evident la instituirea unor noi forme de control social, dupa cum a observat marcuse în omul unidimensional. propria noastră conştiinţă este înconjurată din toate părţile de către mass media şi în acest context modern, învăţământul devine o tehnică de propagandă care funcţionează prin folosirea cunoaşterii şi nu în serviciul vreunui ideal classic. atunci când jacques ellul a scris despre propaganda modernă în propaganda: formarea atitudinilor oamenilor, el a evidenţiat faptul că este mai presus de toate un set de metode a unei societăţi tehnologice bazate pe mass media care se adresează indivizilor doar ca membri ai unei mase care împărtăşeşte sentimente şi mituri comune. ellul a atras atenţia că nu toată propaganda este politică în mod explicit. învăţământul este un tip de propagandă sociologică ţintită înspre integrarea individului în grupul social. cum studenţii merg obscur de la un curs la altul, învăţământul ca o tehnică ~24~ civilizaţia, creştinismul şi agricultura erau valorile care trebuia să fie forţate asupra celor necivilizaţi. „în 1819 congresul a stabilit un fond pentru civilizare care a durat până în 1873 (când biroul pentru afaceri indiene a preluat controlul asupra educaţiei indiene), pentru a oferi suport financiar grupurilor religioase şi altor persoane interesate care doreau să trăiască printre indieni şi să îi înveţe.” comitetul care a recomandat crearea fondului a dezvăluit filozofia din spatele programului: puneţi în mâinile copiiilor lor abecedarul şi sapa şi ei vor conduce plugul, în mod natural şi în timp … şi vor creşte cu obiceiurile moralităţii şi hărniciei …” în multe tratate cu indienii dintre anii 1778 până în 1871 (când congresul a încetat să mai recunoască triburile ca fiind puteri independente), guvernul a luat măsuri educaţionale, dar numai după ce a fost stabilit sistemul de rezervaţie (ca urmare a goanei după aur din california din 1849 şi a construirii căilor ferate în partea de vest) şi biroul pentru afaceri indiene a preluat controlul, educaţia indiană a devenit mai mult un efort sistematic de culturalizare. o figură semnificativă în educaţia indiană a fost richard henry pratt care, în timp ce servea în armată, a ajutat la cauzarea prăbuşirii triburilor din câmpiile sudice. faptul că existau puţine contradicţii între a ucide indienii şi a-i educa spune multe despre modul în care mulţi educatori îi priveau pe nativi. pratt credea că pentru a salva omul, era necesar să ucizi indianul. el credea că indienii puteau, dacă erau instruiţi cum trebuie, să fie încorporaţi în totalitate în societatea americană. după înfrângerea triburilor din câmpiile sudice, pratt a preluat sarcina de a fi gardian pentru 72 dintre cei mai refractari indieni kiowa, comanche şi cheyenne la o închisoare nouă din fort marion, florida. în trei ani, a fost capabil să se convingă pe el însuşi şi pe alţii că indienii puteau fi transformaţi în cetăţeni potriviţi. a continuat să finanţeze şcoala indiană carlisle din carlisle, pennsylvania. „deschiderea şcolii indiene din Carlisle din 1879 a venit exact în timpul în care legislatorii căutau disperaţi moduri de a-i asimila pe indieni într-o societate mai mare … ~17~ �între anii 1879 şi 1900, biroul pentru afaceri indiene a creat douăzeci şi patru de şcoli în afara rezervaţiilor modelate aproximativ după prototipul de la carlisle. până în anul 1900, sistemul de şcolarizare indian a luat forma unei ierarhii instituţionalizate. atunci când sistemul funcţiona conform planului, studenţii progresau de la şcolile de zi din rezervaşie la şcolile cu internat din rezervaţie, ca într-un final să se mute într-o şcoală de tip carlisle din afara rezervaţiei. până în anul 1900 3 sferturi dintre toţi copiii indieni erau înmatriculaţi în şcoala cu internat cu aproximativ o treime din acest număr în şcoli aflate în afara rezervaţiei.” copiii „erau luaţi de la părinţii lor care jeleau şi ţinuti ani de zile, pedepsiţi dacă vorbeau propria lor limbă şi spălaţi pe creier de toate urmele de caracteristici indiene.” administratorului şi asupra programelor profesionale de instruire în administrare, influenţa s-a extins asupra întregii educaţii americane de la şcolile elementare până la universităţi.” un conspect al unui discurs (cu privire la aplicarea managementului ştiinţific la scoli) trimis asociaţiei profesorilor de liceu din orasul new york a fost publicat în bulletin: studenţii, deseori cu ajutorul părinţilor lor, depuneau uneori mari eforturi pentru a rezista experienţei şcolarizării. problema, aşa cum a spus-o un reprezentant indian, era că ei „încă nu atinseseră acel stadiu de civilizaţie pentru a cunoaşte avantajele educaţiei şi ca urmare priveau cu scârbă munca la şcoală.” atunci când parinţii refuzau să îşi înmatriculeze copiii în şcoli, reprezentanţii indieni angajaţi de către stat aveau puterea să reţină raţiile sau să folosească poliţia pentru a depista copiii şi pentru a-i forţa să meargă la şcoală. thomas j. morgan, delegatul special pentru afacerile indiene, a scris în 1892 că el nu credea că indienii „au vreun drept să îşi ţină copiii cu forţa (!) în afara şcolii … ” studenţii rezistau într-o varietate de moduri diferite: fuga de şcoală pur si simplu era foarte întâlnită, unii riscând moartea sau să moară în timpul călătoriei lor spre casă. chiar focurile „misterioase” erau cumva obişnuite. în 1897, două fete de la carlisle au încercat să incendieze dormitorul fetelor de două ori în aceeaşi zi: o dată imediat după ce sunase clopoţelul pentru masa de prânz şi o dată după ce sunase pentru capelă. la fortul mojave, câţiva copii de grădiniţă au fost închişi în închisoarea şcolii pentru că au fugit de la şcoală în mod repetat. într-o dimineaţă în timpul micului dejun, copiii de grădiniţă care nu fuseseră închişi au folosit un buştean mare pe post de berbec, au spart uşa închisorii şi au fugit ~18~ o altă dezvoltare a constituit-o planul gary, început în gary, indiana în anul 1908 de către william a. wirt, superintendent al şcolior în acea zonă şi în acea perioadă de timp. planul gary consta în departamentalizarea subiectelor şcolii şi în „organizarea în plutoane” a copiiilor, în grupuri care vor folosi săli pentru adunări, săli pentru gimnastică, magazine, laboratoare şi terenuri de joacă în acelaşi timp în care alte grupuri folosesc sălile de clasă, astfel încât toate facilităţile să fie folosite; şi la sunetul clopoţelului, copiii vor schimba clasele. planul gary permitea adminstratorilor să arate cât de eficienţi erau. după ce a fost aprobat de către biroul federal pentru educaţie în 1914, a fost blocat în new york în 1917 unde au izbucnit revolte împotriva lui: şcolile au fost atacate cu pietre şi caucicurile maşinilor de poliţie tăiate şi 300 de studenţi (majoritatea evrei) au fost arestaţi. cu toate acestea, până în anul 1929, planul gary sau variante ale acestuia se aflau în acţiune în 1068 de şcoli din 202 de oraşe. după 1930, această formă specifică de învăţământ s-a aflat în declin, dar totuşi inovaţiile lui wirt au lăsat o urmă permanentă asupra învăţământului în general. a (.) scop sau obiect al „managementului ştiinţific.” 1. să crească eficienţa celui care lucrează, adică a elevului. 2. să crească calitatea produsului, adică a elevului. 3. prin aceasta să crească capacitatea de producţie şi valoarea pentru … capitalist. odată cu creşterea specializării vieţii americane a venit şi creşterea instruirii specializate în educaţie. după cum a ~23~ �„nu am putea cere mai multe dintr-un motiv patriotic decât ce dă managementul ştiinţific dintr-un motiv egoist,” a spus theodore roosevelt, în mod evident plin de entuziasm. frederick winslow taylor (cel care a dezvoltat managementul ştiinţific) a sesizat clar importul ideilor sale atunci când a scris, „în trecut, omul a fost primul; în viitor, sistemul trebuie să fie primul.” taylor a văzut că cel mai bun tip de management industrial în funcţiune în timpurile lui era bazat pe muncitorul care preia iniţiativa şi pe angajatorul care îi oferă un stimulent special pentru a-l ţine pe muncitor motivat şi productiv. ideea lui taylor de management ştiinţific sau managementul activităţii era că angajatorul putea încă şi mai efectiv şi eficient să garanteze iniţiativa muncitorilor prin studierea sarcinilor muncitorilor şi dezvoltarea unei ştiinţe pentru fiecare element al muncii unui om şi apoi selectarea şi instruirea muncitorilor celor mai potriviţi pentru sarcinile cu care s-a familiarizat însuşi angajatorul. prin studierea sarcinilor, repartizarea muncitorilor pe sarcini precise pe care trebuie să le îndeplinească într-un anumit interval de timp şi monitorizarea progresului muncitorilor, angajatorul îşi ia noi responsabilităţi, dar va fi capabil să crească cu mult eficienţa operaţiunii sale. taylor a fost indiferent la aspectele dezumanizante ale managementului ştiinţific; credea că o creştere în eficienţă va aduce prosperitate crescută tuturor; şi drepturile oamenilor (cu alte cuvinte, oamenii ca şi consumatori) erau mai importante pentru el decât cele ale angajatorilor sau a angajaţilor. managementul ştiinţific a tras clopotul de moarte pentru ce mai rămăsese din demnitatea sau autonomia muncii – o condiţie necesară pentru cultura de consum a zilelor noastre. a existat mult entuziasm pentru managementul ştiinţific în lumea corporaţiilor şi în special în media corporativă: au apărut articole în magazinele populare care încercau să aplice principiile lui taylor în cazul armatei, a profesiunii legale, a căminului, familiei, gospodăriei, bisericii şi desigur, a educaţiei. ideile lui taylor au fost „adoptate, interpretate şi aplicate în special de către administratori; şi în timp ce cel mai mare impact a fost asupra administraţiei, ~22~ către râu împreună cu colegii lor de clasă pe care îi eliberaseră. şcolile reprezentau, în special pentru indienii americani, o nouă relaţie cu spaţiul care era proiectat în termeni lineari. linii, colţuri, careuri şi siruri rigide reprezentau relaţia civilizaţiei industriale cu sălbăticia. spaţiul a fost colonizat de către imperativul disciplinar: libertatea de mişcare a fost reglementată cu grijă. cum studentul învăţă să ia în seamă comenzile învăţătorului, el internalizează disciplina care modelează indivizii. „o relaţie de supraveghere, definită şi reglementată, este înscrisă în miezul practicii predării, nu ca şi o parte adiţională sau adiacentă, ci ca un mecanism care îi este inerent şi care îi creşte eficienţa.” este de mirare atunci că şcolile seamănă cu închisorile? după cum morris şi rothman au scris, „fară nicio intenţie de ironie, ei (reformatorii închisorii din secolul 19) vorbeau despre penitenciar ca servind drept model pentru familie şi şcoală.” foucault a scris despre tranziţia de la penalitatea torturii spectacol la cea a sistemului închisorii organizate, corespunzând în linii mari cu apariţia statului-naţiune şi cu revoluţia industrială: „reforma legii penale trebuie să fie citită ca o strategie pentru rearanjamentul puterii pentru a pedepsi, potrivit unor modalităţi care o făceau mai regulată, mai eficientă, mai constantă şi mai detaliată în efectele ei …” un reformator timpuriu, cesare beccaria, a scris că „cea mai sigură metodă de prevenire a crimelor este de a perfecta sistemul de educaţie.” ceva vreme mai târziu, horace mann a declarat că „şcoala este cea mai ieftină poliţie.” până când şcolile publice şi-au dovedit utilitatea, cei foarte bogaţi au dezvoltat un interes pronunţat faţă de educaţie. cornelius vanderbilt, ezra cornell, james duke şi leland stanford au creat universităţi care le purtau numele. universităţile erau menite să instruiască oamenii din clasa de mijloc a sistemului american care i-ar fi menţinut valorile: învăţătorii, doctorii, avocaţii, administratorii, inginerii, tehnicienii, politicienii. în 1915, doar carnegie şi Rockefeller ~19~ �singuri cheltuiau mai mult pe educaţie decât o făcea guvernul. „în visele noastre … oamenii se oferă pe ei înşişi cu o docilitate perfectă mâinilor noastre modelatoare (mâinile celor din comisia generală de educaţie a lui carnegie).” marvin lazerson a scris despre formarea sistemului şcolar urban de la trecerea dintre secole: „ceea ce a fost o colecţie amorfă de acţiuni parohiale şi în fond autonome sub îndrumarea unor învăţători ocazionali neinstruiţi a devenit un sistem integrat ale cărui caracteristici erau evident similare pe teritoriul naţiunii şi al cărui ton era dat de un grup de interes autorizat profesional.” până în 1914 doisprezece din cele mai mari douazeci de oraşe din massachusetts avea grădiniţe publice care erau menite să domesticească copilul din mahala şi să-l înveţe pe părinte, prin intermediul copilului, cum să fie un părinte bun. friedrich froebel a fondat prima grădiniţă (sau, literalmente, o gradină de copii) în 1837 şi înmulţirea grădiniţelor a permis educatorilor să formeze mai bine caracterul copilului. noul sistem şcolar era evident de neoprit, ireversibil. „doar vezi”, spunea carnegie, „oricând privim atent la primii muguri de viaţă naţională, la cum acest panaceu pentru toate relele corpului politic clocoteşte afară – educaţie, educaţie, educaţie.” a existat rezistenţă, dar de obicei nu a fost suficientă pentru a ameninţa cu adevărat aceasta clocotire constantă în afară. comunitatea irlandeză, de exemplu, a boicotat şi poate că a încercat să incendieze o şcoală în lowell, massachusetts: dar, în timp, au fost angajaţi ofiţeri chiulangii şi instituţia a înaintat, aşa cum a făcut-o pe teritoriul statelor unite. părinţii se confruntau deseori cu amenzi sau cu posibilitatea arestării, dacă refuzau să îşi trimită copiii. ~20~ mişcarea progresistă (1890-1930) a fost preocupată la nivel filozofic de adaptarea educaţiei la nevoile copilului. în practică, asta însemna categorisirea, observarea, testarea şi controlarea copilului pentru a netezi tranziţia înspre capitalismul corporatist. educatia a devenit aproape o chemare religioasă: „fiecare învăţător ar trebui să îşi dea seama că este un servitor social pus deoparte pentru menţinerea ordinii sociale potrivite şi pentru garantarea creşterii sociale corecte. în acest fel, învăţătorul este întotdeauna profetul dumnezeului adevărat şi uşierul către regatul lui dumnezeu,” a scris john dewey. înţeles metaforic, regatul lui dumnezeu ar putea semnifica o nouă eră a capitalismului, chiar dacă dewey se considera un socialist. să ne concentrăm atenţia pe politică ar însemna să pierdem răspunsul potrivit – ordinea socială, „supunerea individului” a devenit un bun în şi pentru sine. progresul este ceea ce contează – adevărul din spatele capitalismului. raymond e. callahan a observat schimbările structurale reale care modelează învăţământul modern: adoptarea valorilor afacerilor în administrarea educaţională a început în jurul anului 1900 şi până în 1930 administratorii s-au văzut ca fiind manageri de afaceri sau „directori de şcoală.” accentul s-a pus pe contabilitate, finanţe, relaţii publice şi administrarea şcolilor ca pe nişte afaceri. la întâlnirea anuală a asociaţiei naţionale de educaţie din 1905, george h. martin (secretarul comitetului de stat pentru educaţie din massachusetts) a criticat faptul că „procesele educaţionale par neştiinţifice, crude şi risipitoare” atunci când sunt comparate cu practicile moderne de afaceri. în 1907, william c. bagley a publicat managementul sălii de clasă care era preocupat de cea mai eficientă operare a „mecanismului şcolar.” comitetele şcolilor erau din ce în ce mai dominate de către oameni de afaceri şi se cerea o educaţie mai utilitară, mai focusată pe carieră. ~21~ � Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Broșuri secolul XXI (2001-20xx) Text A resource consisting primarily of words for reading. Examples include books, letters, dissertations, poems, newspapers, articles, archives of mailing lists. Note that facsimiles or images of texts are still of the genre Text. Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource către distrugerea învățământului Subject The topic of the resource cuprins I rolul învățământului în societate II istoria învățământului III teoriile învățământului IV comentarii asupra sărăciei vieții de student Description An account of the resource Traducere autotext/40 pag Creator An entity primarily responsible for making the resource jan d. matthews Publisher An entity responsible for making the resource available autotext Format The file format, physical medium, or dimensions of the resource pdf Language A language of the resource Română Type The nature or genre of the resource Broșură Autotext broșură educație educație libertară Jan D. Matthews școli https://anarhiva.com/files/original/27a4ed8a6816360521f6345225c77396.pdf 6b2a14495987ef27abcfae4a34d12964 PDF Text Text cum să stai în afara spitalului ~un ghid pentru a supravieţui psihozei~ de jim hindle �ceea ce urmează este o serie de sugestii pentru a ajuta oamenii care suferă de psihoză să facă faţă experienţei şi, să sperăm, să prevină nevoia de a fi spitalizaţi. este destinată în special pentru a ajuta în perioada în sine a psihozei, în fazele ei mai timpurii şi mai uşor de stăpânit, chiar dacă unele sfaturi vor putea fi aplicate pentru menţinerea unei sănătăţi mentale pozitive la fiecare nivel. fundamental, acestea sunt sugestii bazate pe propriile mele experienţe cu psihoza şi modificările de percepţie a realităţii care au rezultat din ea, dar sper că sfaturile mele vor fi adevărate şi pentru spectrul stărilor mentale alterate. scopul este acela de a promova un grad mai ridicat de conştiinţă de sine, autocontrol şi autodeterminare. controlează-ţi experienţele, nu le lăsa pe ele să te controleze! după cum sugerează şi titlul, cred că datorită serviciilor pentru sănătate mentală care există în prezent, este mai bine dacă spitalizarea poate fi evitată. desigur, poate veni momentul în care spitalizarea să fie ultima opţiune rămasă, în care caz vă doresc baftă şi fie să puteţi trece prin această experienţă într-un mod delicat. dar acest ghid este destinat prevenirii unei astfel de stări de fapt. este conceput ca un ghid practic pentru ţinerea în frâu a stării modificate de conştiinţă care este numită psihoză, pentru a vă ajuta să păstraţi controlul, să rămâneţi în partea corectă a cursului vieţii şi să continuaţi potrivit propriilor voastre condiţii. 2 �recunoaştere şi confirmare unul dintre cele mai dificile lucruri în legătură cu o problemă de sănătate mentală este înainte de toate să accepţi că ai aşa ceva. este în special greu atunci când experienţele tale sunt percepute ca fiind atât de adevărate şi atât de puternice şi atunci când orice momente chinuitoare pot fi contrabalansate cu astfel de întâlniri şi întâmplări frumoase. cred că psihoza este o stare de natură spirituală; potenţial un moment pentru schimbări profunde şi prielnice în care şabloanele şi comportamentele depăşite şi nesănătoase pot fi aruncate în aer şi îndepărtate şi câştigate multe puncte de înţelegere cu privire la adevărata natură a lumii din jurul nostru. dar de obicei este o experienţă atât de epuizantă, încât tinde să rezulte în insomnie care are ca urmare lipsa de control şi perpectivă şi, foarte des, experienţe negative. şi cum fazele de început pot fi atât de fericite şi captivante, retragerea din această experienţă şi luarea de medicamente care par să te separe de frumuseţe pot fi percepute ca fiind o crimă împotriva lumii. dar ţinerea în frâu este necesară şi de prea multe ori doar spitalizarea face explicit acest mesaj. echilibrul este la fel de natural ca şi extazul şi este alegerea noastră, dacă ne acceptăm responsabilitatea pentru noi înşine sau lăsăm lumea să găsească soluţii pentru noi într-un mod asupra căruia avem prea puţin control. semne de avertizare timpurii cum recunoşti atunci dezechilibrul atunci când acesta apare şi cum faci primii paşi pentru a-l controla când încă mai poţi face asta? sper că următoarele puncte vor fi de ajutor, indiferent dacă ai suferit de psihoză de multe ori sau nu ai suferit deloc. ai devenit foarte emotiv. te poţi trezi că devii dintr-o dată şi aproape copleşitor de emotiv într-un mod în care nu îţi e caracteristic. acesta poate să nu fie un lucru rău, dar poate fi şi un moment în care să cauţi ajutor sau măcar să fii pus în gardă. nu dormi. uneori mai ales dacă ne place să bem, ne găsim în situaţia de a ne trezi dimineaţa devreme după doar cateva ore de somn sau după un somn foarte agitat. dacă se întâmplă asta în continuu, ia in considerare o vizită la doctor sau încearcă pastile pentru dormit pe bază de plante sau de alt fel. toţi ne putem descurca cu o noapte nedormită, dar majoritatea oamenilor simt nevoia să recupereze în ziua următoare şi fac în aşa fel încât să o facă. dacă nu se întamplă asta, ai grijă … pierderea completă a dorinţei de a dormi este primul pas major pe drumul către psihoza totală. uiţi să mănânci. acest lucru merge mână în mână cu nedormitul, fiind un semn clasic al instalării unei mari probleme. şi cu cât dormi şi mănânci mai puţin, cu atât mai rapid va fi drumul la vale. uiţi lucruri pe care crezi că le-ai memorat, precum drumul către casa unui prieten sau numere de telefon importante. eşti conştient de influenţe pe care de obicei nu le observi. precum atmosferele, energiile şi dinamicile care se afla dedesubt. acesta poate fi un lucru bun sau rău, dar deseori este neliniştitor şi foarte dificil de descris celor din jurul tău fără să declanşezi neîncrederea lor sau grija lor arogantă. această conştiinţă poate să nu fie neapărat un lucru rău în sine, dar atunci când apare brusc şi este percepută ca fiind copleşitoare, este de obicei un semn să ai grijă. 3 �un sentiment al amplorii, al măreţiei, un sentiment că eşti în posesia unei puteri sau energii cu care nu eşti obişnuit. cu toate acestea, experienţa fiecăruia este diferită şi poate că doar având experienţa propriei noastre condiţii putem obţine înţelegerea pentru a ne da seama când intrăm în ape periculoase. poate că ţi-ar plăcea să îţi alcătuieşti propria listă de lucruri la care să fii atent. refugiu odată ce recunoşti că ai probleme, ai nevoie să găseşti un loc potrivit pentru aţi reveni. ideal, cel mai bun loc pentru a face asta este propria ta casă, dar se poate întâmpla să ai colegi de apartament sau membri ai familiei care nu sunt înţelegători sau care nu sunt conştienţi. poate că ai prieteni care îţi pot oferi un spaţiu al tău şi un mediu liniştit pentru puţină vreme? merită să cauţi un refugiu potrivit dinainte, când încă eşti lucid, astfel încât să ştii exact unde să mergi atunci când vine vremea. acestea sunt unele dintru lucrurile pe care poate că ai vrea să le cauţi: intruziuni exterioare minime (zgomot care deranjează din partea vecinilor etc) un loc în care să te simţi liber să faci cât de puţin vrei. să ai pe cineva care să gătească pentru tine este un beneficiu uriaş. dacă eşti într-un loc în care acest lucru este imposibil şi unde nu te simţi comfortabil cu oricare dintre restul oamenilor din casă, încearcă să îţi ţii mişcările în afara camerei cât mai pline de sens posibil. fă ceea ce trebuie să faci, apoi reîntoarce-te în locul tău sigur până când te vei simţi mai puternic. lucruri care să îţi ia mintea de la alte lucruri vezi mai jos secţiunea pace. încearcă să ai la îndemână ceea ce ai nevoie; de exemplu muzică, lumină pentru citit şi/sau materiale pentru artă sau meşteşug. există multe de spus despre teritoriul familiar, chiar dacă lucrul important este ca, oriunde te-ai afla, să ai o cameră pe care o poţi face să fie a ta, care este acolo pentru tine oricând ai nevoie. esenţe şi uleiuri parfumate te pot ajuta să stabileşti un sentiment de pace şi siguranţă şi încurajează visele plăcute noaptea (vezi secţiunea despre aceste lucruri de la finalul acestei broşuri) lumina blândă poate induce un sentiment de calm şi ne poate ajuta să ne pregătim de somn. poate că cel mai important lucru este profiţi la maxim de orice loc în care te-ai afla. dacă simţi că un alt loc ţi s-ar potrivi mai bine, atunci încearcă neapărat să faci o vizită în acel loc, dacă te simţi în stare de această călatorie sau pune pe cineva să te ducă acolo. totuşi, ţine minte că este imprudent să continui să tot fugi şi cu cât te poţi opri mai repede şi stabili, cu atât mai bine. ai încredere în tine; eşti la fel de puternic precum crezi şi nu ai nevoie să îţi fie frică de nimic altceva. atunci când te simţi echilibrat, vei putea să îţi vezi fricile aşa cum sunt ele de fapt, doar nişte închipuiri inofensive. pace stabilirea liniştii lăuntrice este vitală pentru a te stabili într-un loc şi pentru a te simţi în siguranţă şi bine cu propria ta persoană. aşa că dacă crezi că poţi să fii deranjat cu uşurinţă de ştiri şi reportaje sau filme de groază sau de televizor, nu este mai bine să 4 �le înlături în întregime? ţine minte că întotdeauna există lucruri triste care se întâmplă undeva în lume; şi totuşi există atât de multe lucruri bune în viaţă care nu ajung niciodată subiect de ştire. chiar şi stirile triste nu sunt deseori decât o parte a echilibrului şi nu ar trebui să fie puse prea tare la suflet. televiziunea şi radiourile reprezintă un fel de uşă către lumea exterioară, cu toate că este una dinspre care nu ştim niciodată ce vine. psihoza poate să fie un moment de frumoasă introspecţie, aşa că încearcă să nu o laşi să fie influenţată de titluri de ştiri şi reclame, create pentru a capta atenţia din partea unei populaţii care în general este doar pe jumătate trează. încearcă să îţi concentrezi mintea într-o direcţie pozitivă. visează-ţi visele frumoase. niciodată nu subestima puterea muzicii. selectează-ţi casetele audio şi cd-urile preferate atunci când eşti lucid la minte. deja încercate şi de încredere sunt de preferat decât mersul pe ghicite şi la voia întâmplării. de asemenea, muzica fără versuri este în general un pariu sigur. încearcă să scrii sau să faci artă sau alt fel de meşteşug care te poate ajuta să te exprimi sau doar să îţi descarci mintea. chiar şi exprimarea lucrurilor negative poate fi bună, deoarece te ajută să ţi le scoţi afară din sistem. dacă cei din jurul tău arată o lipsă de conştientizare în conversaţiile lor, încearcă să le spui că te simţi puţin deranjat şi că ai dori să păstrezi conversaţia mai pozitivă. poate fi cel mai bine să eviţi compania anumitor oameni pe cât de mult poţi. ţine minte, nu faci asta pentru că ei ar fi în vreun fel răi. numai că psihoza ne deschide spre un mod de a simţi lucrurile într-un fel în care alţii deseori nu o fac.cei mai mulţi dintre noi de-a lungul celei mai mari părţi din viaţă nu ne gândim la cuvinte decât pe jumătate din cât ar trebui să o facem. poate că acest lucru se va schimba într-o bună zi, dar cele mai bune schimbări sunt, în mod normal, cele care vin încet. dacă eşti deranjat de o anumit gând tulburător sau o anumită imagine neliniştitoare, încearcă să te îndepărtezi de gând sau de imagine – vizualizează gândul/imaginea ca îndepărtându-se de tine, fiind înghiţită de straturi de ceaţă deasă şi cum uşă după uşă se închide după, până când nu mai pare ameninţătoare sau apropiată. somn după cum am menţionat mai înainte, pierderea completă a dorinţei de a dormi este deseori primul pas către psihoza totală. de aceea, încercarea de a restabili un stil solid pentru somn este o parte esenţială a drumului înapoi spre o stare bună de sănătate. încearcă să te relaxezi cu câteva ore înainte de somn: muzică relaxantă, lumină blândă, nicio activitate care să fie epuizantă într-un anume fel. încearcă să eviţi orice care îţi poate face creierul să devină superactiv de la citirea a ceva ce este copleşitor sau doar urmărirea unor gânduri până la locuri care sunt foarte captivante. fii plictisitor în mod intenţionat. viaţa este suficient de captivantă. încearcă să îţi impui un timp la care să mergi la culcare: de exemplu, să dai stingerea la miezul nopţii. de asemenea, încearcă să îţi goleşti mintea sau să vezi somnul care urmează ca fiind un fel de ceaţă deasă care te linişteşte şi în faţa căreia nu poţi decât să cedezi. gândeşte-te la orice vis frumos de care îţi aduci aminte; asta îţi va ajuta creierul să iasă din starea de veghe lucidă şi va uşura trecerea la lumea viselor. dacă somnul rămâne greu de obţinut, ia în considerarea folosirea unui anume fel de pastilă pentru somn sau creşterea dozei tale de medicaţie curentă. plantele pot şi ele să fie de ajutor şi pe piaţă există câteva tablete bune pentru somn pe bază de plante (vezi secţiunea despre terapiile alternative de mai jos). un somn bun este unul dintre cele mai bune medicamente care există. chiar dacă nu poţi dormi sau dacă te trezeşti devreme, să stai 5 �întins şi nemişcat pe întuneric încă este o formă de odihnă pentru corp şi creier. cu siguranţă că este o idee mai bună decât să te agiţi, să faci prostii şi posibil să îi alarmezi sau enervezi pe cei din jurul tău. să trăieşti în lumea reală psihoza este o stare alterată a percepţiei – diferită de ceea ce este considerat a fi normal. adu-ţi aminte de această diferenţă şi, acolo unde este necesar, încearcă să funcţionezi pe ambele nivele în acelaşi timp; normalul şi ceea ce nu este considerat ca fiind normal. poate că se întâmplă multe lucruri ciudate, dar de obicei este puţin de câştigat dacă se încearcă să fie descrise. poate fi de ajutor să te referi la experienţele tale într-un mod aparent vag; câteva fraze cheie te pot ajuta în tot felul de situaţii; a fost ceva de genul sau este mult de povestit atunci când defineşti ceva complicat sau greu de crezut. totuşi, să ai pe cineva de încredere cu care să vorbeşti poate să fie de mare ajutor; te poate ajuta să îţi îndrepţi ideile într-un mod pozitiv şi să te eliberezi de orice griji nefondate. este important să îţi aduci aminte că cei din jurul tău încearcă să fie de ajutor, chiar dacă nu întotdeauna pare să fie aşa. fără îndoială că este o lume ciudată, dar niciodată să nu subestimezi capacitatea oamenilor de a nu observa ceea ce ţie poate că ţi se pare a fi foarte evident. încearcă tot timpul să păstrezi contactul cu realitatea celorlalţi: lumea normală. acest lucru va garanta că te porţi normal în ochii lor şi totodată te va ajuta şi să îţi moderezi versiunea proprie în legătură cu ceea ce se întâmplă; uneori, încercările tale de a raţionaliza ceea ce trăim pot aluneca în zona simulării. fă diferenţa între adevăruri dificile şi adevăruri poetice. observarea realităţii obişnuite ne ajută să ne păstrăm echilibrul în ape nefamiliare. deseori, în psihoză trăim experienţa unei senzaţii de măreţie, că suntem mai interesanţi şi mai captivanţi decât oamenii obişnuiţi, că suntem cumva dincolo de sinele nostru normal. în astfel de momente, tindem să ne identificam cu alte figure măreţe din cultura noastră: regele arthur sau buffy ucigaşa de vampiri. ne putem simţi atât de plini de energie a vieţii, încât egalizarea noastră cu astfel de figuri este singurul lucru care are sens. păstrează-ti un punct de vedere rezonabil; multe arhetipuri diferite există pentru ca noi să ne raportam la ele, s-a spus că feţele sufletelor noastre pot fi ca feţele multiple ale unui diamant, cu câte una diferită devenind vizibilă la momentul oportun, păşind în lumina reflectoarelor ca un actor pe scenă. fă tot posibilul să te identifici cu o anumită figură dacă găseşti că ţi-e de ajutor; poate fi o sursă de mare putere. dar joacăte cu arhetipurile tale şi nu uita că eşti doar tu însuţi şi că toate numele şi definiţiile mai mari sunt doar un fel de joc. puţine adevăruri sunt absolute, fiecare răspuns întotdeauna aduce cu el un element contradictoriu care rămâne nerostit şi acceptarea acestui lucru aduce tărie de caracter. voci dacă auzi voci în capul tău, un mod eficient de a face faţă este acela de a intra într-un anumit fel de dialog; tratează vocile în acelaşi fel în care ai trata pe oricine ţi-ar vorbi pe stradă; dacă sunt nepoliticoase, spune-le să plece. dacă îţi sugerează să faci ceva, adu-ţi aminte că este doar asta: o sugestie. niciodată să nu simţi că o voce ştie mai bine decât tine doar pentru că vine din eter. chiar şi o voce aparent folositoare poate 6 �cauza confuzie dacă îi dai prea multă atenţie; adu-ţi întotdeauna aminte de libertatea ta esenţială de a lua singur deciziile. poate că ţi se pare mai uşor doar să ignori aceste voci în întregime; poate cu atât mai puţină putere au asupra ta, cu cât le dai mai puţină atenţie. cu toate acestea, poate că vocile tale sunt prea zgomotoase pentru ca acest lucru să fie posibil, aşa că poate cel mai sigur pariu ar fi un anumit dialog. apără-te dacă vocile sunt negative. adu-ţi aminte că mulţi oameni care nu au avut niciodată probleme de sănătate mentală aud voci tot timpul. este posibil să intri într-o relaţie folositoare şi armonioasă cu vocile din capul tău; trimite-le pe cele rele să îşi facă bagajele şi cele bune vor tinde să apară. nu te deranja să vorbeşti vocilor cu voce tare; păstrează orice dialog înăuntrul tău. este mai probabil să nu ai probleme în acest fel. hotărâre desigur, dacă vrei să nu fii spitalizat multă vreme va fi necesar, într-un anumit punct, să îţi vezi de viaţă şi să înfrunţi lumea de afară. poate că acest lucru a fost necesar tot timpul, în absenţa unui sanctuar potrivit. dar chiar dacă eşti într-un loc de preferat, chiar dacă a fost necesar să intri în spital, drumul spre recuperare se află în mare parte în întărirea puterii tale de decizie. dă-i timp, fii blând cu tine însuţi, şi doar o plimbare scurtă în fiecare zi, în care să mergi de la un punct definit până la altul şi înapoi, fără a cădea prada distragerii atenţiei, poate face minuni pentru întărirea spiritului tău. cunoaşte-ţi limitele, dar nu te teme să treci printr-o plimbare mai lungă sau printr-o călătorie la cumpărături sau orice, atunci când te simţi pregătit. poate că te vei simţi mai în siguranţă dacă ai un casetofon personal cu tine, să te ajute să filtrezi toate tulburările posibile dacă te simţi vulnerabil. chiar şi asta nu va fi necesar după o vreme, deoarece îţi vei recâştiga perspectiva şi vei putea suporta orice comentarii nefolositoare sau conversaţii auzite în timpul plimbării tale. restabilirea capacităţilor tale se aplică la orice activitate şi poate fi utilă în a te îndruma către baze mai ferme. comportându-ne normal, indiferent de care este peisajul intern, ne normalizăm şi ne găsim mintea ameliorându-se în jurul şi pe baza rutinelor noastre. droguri drogurile recreaţionale care alterează starea mentală au existat dintotdeauna, chiar dacă metodele ritualice antice de a le lua sunt foarte diferite de obiceiurile moderne. indiferent care este părerea ta despre aceste droguri, nu poate fi negat faptul că oamenii le iau; uneori pentru propriul lor beneficiu, chiar dacă asta rezultă deseori în diferite surmenaje ale corpurilor şi minţilor lor. unii oameni pot să facă faţă la asta pe tot parcursul vieţii lor, aparent cu puţine efecte secundare. alţii pot sfârşi spitalizaţi după o relativă scurtă vrajă a fumatului de cannabis. uneori, drogurile au efecte adverse doar după ani de folosinţă. chiar dacă nu ai luat niciodată droguri care să îţi modifice starea mentală, ar trebui să fii conştient de aceste pericole. poţi foarte bine să fii o persoană care ar trebui să stea în întregime departe de droguri – dacă ai antecedente legate de sănătatea mentală, atunci aproape sigur că asta ar trebui să faci. merită să îţi aduci aminte că viaţa în sine poate fi ea însăşi un maximum atunci când trăim cum trebuie. cu toţii ar trebui să ne luăm responsabilitatea pentru propria noastră sănătate şi merită să evaluăm efectul oricărui lucru pe care îl introducem în corpurile noastre. produsele farmaceutice. medicamentele prescrise pot fi o salvare sau o interdicţie pentru vieţile noastre, depinzând de perspectiva pe care o ai şi de intensitatea 7 �condiţiei tale. totuşi, nu poate fi negat faptul că pot fi cel puţin la îndemână, dacă nu chiar în totalitate indispensabile. cu cât sunt mai extreme şi mai frecvente perioadele tale de psihoză, cu atât va fi mai lung drumul către recuperare. acesta este motivul pentru care merită să iei în consideraţie o doză relativ mare în fazele iniţiale ale unui episod pentru a face problemele să treacă şi să nu fii spitalizat. şi dacă prospectul de a sta câţiva ani pe pastile este un lucru greu de realizat, atunci ia pastile atâta vreme cât stomacul tău le poate îndura. dar cel puţin ia în considerare faptul că puţini ani acum te pot ajuta să previi probleme care poate că altfel ar reveni în mod nelimitat. în cele din urmă, fiecare este diferit cu privire la tipul şi tăria drogurilor de care are nevoie şi cu privire la câtă vreme le va lua. pentru mulţi, ar fi cel mai bine să stea pe medicamente pe o perioada nelimitată. de obicei, este înţelept să rămâi la o rutină de luare a medicamentelor care să dureze măcar câţiva ani, dar gândirea pozitivă şi acţiunea pozitivă, meditaţia, terapiile alternative şi alte practici pot face o adevărată diferenţă spre stabilirea şi menţinerea unei sănătăţi mentale bune şi poate ajuta la crearea condiţiilor în care medicamentele moderne nu mai sunt necesare. este important să încerci să găseşti un doctor în care să ai încredere pentru a te sfătui şi pentru a-ţi prescrie medicaţia potrivită, cel puţin până când găseşti un medicament sau o combinaţie de medicamente care funcţionează pentru tine. felul de medicamente care funcţionează cel mai bine pentru tine poate foarte bine să fie dat doar de un proces de eliminări succesive şi de obicei există un grad de compromis în ceea ce priveşte echilibrarea efectelor pozitive şi negative. ţine minte totuşi că jumătate din luptă este de natură psihologică şi o atitudine pozitivă poate face orice efecte secundare mai uşor de suportat, pentru atâta timp cât este necesar. sumar derutaţi? lăsaţi-mă să recapitulez pentru voi … recunoaştere şi confirmare. psihoza este o stare spirituală, dar acceptaţi faptul că trebuie ţinută într-un anume echilibru. faceţi o listă cu semne prevestitoare timpurii pentru atunci când lucrurile încep să scape de sub control. refugiu. un loc sigur face toată diferenţa atunci când vine vorba de păstrarea lucidităţii sau recuperarea ei. cautaţi un loc liniştit cu oameni înţelegători şi cu angajamente minime sau folosiţi la maxim locul în care sunteţi prin obţinerea unei camere sigure şi proprii. pace. încercaţi să cultivaţi mai multă pace mentală, evitaţi televizorul şi radio-ul, concentraţi-vă pe lucruri pozitive. muzica este un ajutor excelent. spuneţi oamenilor din jurul vostru că vă simţiţi suprasensibili dacă ei nu sunt conştienţi de asta în conversaţiile lor. somn. încearcă să stabileşti un tipar de somn regulat. relaxează-te seara; muzica liniştitoare şi lumina blândă vor ajuta la asta. ia în considerare luarea de mai multe medicamente sau pastile de somn pe bază de plante sau altele dacă somnul rămâne greu de obţinut. să trăieşti în lumea reală. indiferent de ce experienţe ai, încearcă să păstrezi contactul cu realitatea socială. încearcă să îţi menţii un punct de perspectivă şi să nu dai prea multă importanţă oricărei idei sau arhetip. 8 �voci. încearcă să intri într-un dialog intern cu orice voci. adu-ţi aminte de dreptul tău de a lua propriile decizii, indiferent de cât de binevoitoare ar părea aceste voci. trimite-le pe cele rele să îşi facă bagajele şi cele bune vor tinde să apară. hotărâre. atunci când te simţi pregătit, începe să îţi restabileşti activităţile de afară, poate începând prin a face o scurtă plimbare în fiecare zi. droguri. drogurile recreaţionale afectează oamenii în mod diferit – dacă ai o istorie legată de sănătatea mentală, probabil că este cel mai bine să le laşi deoparte. ţine minte că viaţa în cele mai bune momente ale ei este un maximum în sine, un potenţial pe care psihoza ne ajută să îl conştientizăm. indiferent de ce părere ai despre medicaţia psihiatrică, cel puţin ia în considerare utilitatea ei când vine vorba de a te dirija înapoi dintr-o criză. folosirea continuă poate fi o alegere înţeleaptă pentru câteva luni sau ani, dar meditaţia, terapiile alternative şi alte practici pot toate să ajute la crearea condiţiilor în care medicaţia nu mai este necesară (vezi secţiunea următoare). de asemenea, ia în considerare aceste lucruri: adu-ţi aminte să manânci bine; digestia unei mese bune ajută la scăderea energiei mentale. stai departe pentru o vreme de orice evenimente importante sau foarte excitante, precum petreceri mari sau întâlniri. amână deciziile majore. dacă pentru tine cheltuiala în exces este un pericol, ia in considerare să împrumuţi cardul sau cecul unui prieten apropiat. fă efectiv lucruri care te calmează; mişcă-te încet, vorbeşte încet, gândeşte încet. dacă te simţi foarte entuziasmat, adu-ţi aminte de lucruri care nu au mers atât de bine. încearcă afirmaţii motivaţionale de genul sunt doar unul dintre cei mulţi. terapii complementare secţiunea următoare conţine informaţii despre un număr de terapii diferite, oricare sau toate putând fi folosite pentru a ajuta la echilibrarea stării tale mentale. toate funcţionează cel mai bine ca un sistem de autoreglare; la început, ajutându-te să stai departe de probleme sau pentru a opri recurenţa psihozei odată stabilizate. dar ele pot fi şi o mare binecuvântare în timpul unei crize şi pot ajuta la îndepărtarea de marginea unui episod. toate sunt oferite aici ca şi sugestii, poate că vei fi atras mai mult de unele decât de altele; nu există nicio nevoie absolută să le încerci pe toate. toate funcţionează în moduri diferite pentru oameni diferiţi, lucrul important este să găseşti ceva ce funcţionează pentru tine. 9 �medicina pe bază de plante folosirea plantelor pentru valoarea lor medicinală este o practică care a existat încă de la începuturile existenţei rasei umane. o mare parte din această cunoaştere a supravieţuit până în timpurile noastre, asta însemnând că un bun terapeut naturist poate să se sprijine pe un corp de cunoaştere care a existat împreună cu noi timp de sute, dacă nu mii de ani. spre deosebire de produsele farmaceutice moderne care sunt destinate tratării unor anumite dureri, plantele vor acţiona deodată asupra mai multor arii, aducând o cale mai bună către sănătate, lucrând la un nivel mai profund decât doar să aline simptomele oricărei probleme existente. pentru cei cu orice problemă de sănătate mentală, plantele pot cel puţin să acţioneze precum o contrapartidă folositoare faţă de medicaţia modernă, acolo unde nu pot sa o înlocuiască în totalitate. pentru ajutor în cazul insomniei, de exemplu, plantele pot oferi un sprijin excelent; este mai puţin probabil ca ele să dea dependenţă şi vor cauza mai puţine daune, dacă acestea există, ficatului şi rinichilor. de asemenea, ele sunt mai bune pentru încurajarea somnului natural, permiţându-ţi să atingi diferite nivele de somn de care avem nevoie pentru a fi odihniţi în totalitate. somnul dat de pastilele de dormit farmaceutice deseori eşuează în a ne permite să atingem acele nivele. plantele sunt de asemenea foarte potrivite pentru sănătatea mentală, deoarece ele lucrează şi la nivel psihologic şi la nivel energetic, emoţional. uitaţi o scurtă listă de plante care pot fi găsite ca fiind folositoare. de obicei, pentru început este cel mai bine să consultaţi un terapeut profesionist, chiar dacă pe parcurs vei ajunge să ştii care sunt plantele care acţionează cel mai bine pentru tine, stabilind o relaţie cu planta care în cele din urmă îşi va spori efectul asupra stării tale de bine. plantele pot fi luate sub formă de ceai, tincturi şi uneori tablete. muşeţel: o plantă binecunoscută, calmantă şi liniştitoare. una sau trei ceşti cu ceai de muşeţel seara este un bun obicei pentru a favoriza somnul natural. de asemenea, este bun şi pentru neliniştea asociată cu urinarea frecventă. flori de hamei: ajută pe cei care dorm prost şi care de asemenea suferă de ameţeală, greaţă şi dureri de cap. este de ajutor pentru ameţeli şi nervi surmenaţi. valeriana: o altă plantă binecunoscută, foarte folositoare pentru încurajarea somnului şi calmarea nervilor. mai puternică decât muşeţelul şi cel mai bine de luat la sfatul terapeutului naturist, deoarece poate fi periculoasă atunci când este amestecată cu acţiunea unei medicaţii convenţionale. o tabletă bună pe bază de plante, valerina este disponibilă în magazinele cu produse naturiste. gura lupului: una dintre cele mai bune plante pentru calmarea nervilor. de ajutor pentru un somn liniştit şi calm şi pentru oricine are frică de calamităţi, treziri bruşte şi terori nocturne. lavanda: potrivită pentru a calma un creier prea activ; pentru o baie cu lavandă, luaţi o mână plină de vârfuri ale ramurilor tinere, fierbeţi-le pentru aproximativ 10 minute, stoarceţi-le şi adăugaţi-le la apa din cadă. acelaşi decoct poate fi folosit şi pentru stropirea pernei înainte de somn. ovăz: potrivit pentru creier, de ajutor pentru extenuarea nervoasă şi păstrarea atenţiei asupra unui singur obiect într-un anumit moment. 10 �floarea pasiunii: cel mai bine să fie luată la sfatul unui terapeut naturist. dă un somn revigorant pentru cei neliniştiţi şi care nu pot dormi după extenuare sau pentru cei care sunt îngrijoraţi şi extenuaţi la nivel mental. de asemenea, poate amplifica efectul altor plante. remedii pe bază de flori remediile pe bază de flori sunt diferite de cele pe bază de plante preparate sub formă de ceai sau tinctură, deoarece ele conţin doar o mică cantitate din planta în sine şi lucrează în principal cu esenţa ei. ele sunt remedii subtile, dar puternice al căror efect este aproape instant şi care pot fi purtate cu uşurinţă. iată câteva dintre cele mai obişnuite: plopul de munte o rudă apropiată a plopului al cărui lemn era folosit de druizi pentru a face scuturi. ajută la favorizarea unui sentiment de siguranţă şi înlătură orice influenţe negative. viţa albă ajută la calmarea atenţiei difuze, visării în timpul zilei sau a senzaţiilor de plutire, distanţare sau susceptibilitate de a leşina. parfumuri şi uleiuri aromatice arderea parfumurilor şi uleiurilor esenţiale are un efect pozitiv atât asupra stării tale, cât şi asupra atmosferei din orice loc. candelele pentru arderea uleiurilor pot fi cumpărate ieftin şi sunt uşor de folosit. câteva picături dintr-un ulei esenţial pot fi folosite şi în apa pentru baie sau pe o pernă sau ca parte a unui ulei bază pentru masaj. informaţiile generale despre plante se aplică şi pentru efectul şi natura uleiurilor care sunt doar extracte din părţi diferite ale plantelor şi copacilor. căutaţi nag champa* de calitate şi următoarele uleiuri: fenel dă tarie şi curaj în perioade extenuante. vetiver are un efect de echilibrare asupra sistemului nervos central, inspirând un sentiment de profundă centrare. calmează o minte ocupată, te ajută să faci faţă la extenuarea mentală şi fizică. ulei esenţial de tămâie un ulei puternic şi nepreţuit care ajută la purificarea aerului şi a minţii de orice influenţe negative. uleiuri care au efect sedativ asupra sistemului central nervos. muşeţel, bergamotă, lemn de santal, lavandă, marjoram dulce, melisă, flori de hamei, valeriană, lămâie. * nag champa – amestec indian pe bază de lemn de santal şi frangipania/plumeria albă (nota trad). 11 �tonice pentru sistemul nervos, pentru întărirea acestuia: muşeţel, salvie, ienupăr, lavandă, marjoram, rozmarin, cimbrişor dulce, geranium. uleiuri care sedează sistemul nervos, dar revigorează spiritual: bergamota, lămâia, melisa. uleiuri diferite funcţionează cel mai bine pentru oameni diferiţi în situaţii diferite. chiar dacă poate suna puţin probabil, alegerea unor uleiuri al căror miros îţi place va da cele mai bune rezultate. alte terapii şi practici poate ai putea să iei în considerare adoptarea unei practici echilibratoare precum meditaţia, tai chi sau yoga. cuvântul yoga poate fi tradus ca şi legarea împreună a firelor minţii în timp ce tai chi ajută la dezvoltarea unei stări mentale calme şi alerte care te va ajuta să stai concentrat în orice situaţie. meditaţia poate fi atât de simplă precum concentrarea pe respiraţii încete şi profunde şi prin urmare autocalmarea, chiar dacă beneficiile sale pot fi şi suprinzătoare şi profunde. homeopatia, vindecarea energetică şi conştientizarea dietei tale toate au multe de oferit în obţinerea unui corp echilibrat şi a unei minţi echilibrate. deficienţa nutriţională este binecunoscută pentru intensificarea agitaţiei mentale, în special în legătură cu acizii graşi esenţiali omega. de asemenea, poate fi o idee bună să elimini sau să reduci stimulanţii precum cafeina şi alcoolul. în cele din urmă, cea mai bună terapie este un mediu iubitor, de sprijin, indiferent dacă este asigurat de familie, prieteni sau iubiţi şi ar trebui să căutăm să facem această situaţie să devină o realitate, pentru noi înşine şi pentru toţi oamenii din jurul nostru. 12 � Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Broșuri secolul XXI (2001-20xx) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Cum să stai în afara spitalului: un ghid pentru a supraviețui psihozei Subject The topic of the resource Sugestii pentru a ajuta oamenii care suferă de psihoza sa facă față experienței și să prevină nevoia de a fi spitalizați. Description An account of the resource Traducere autotext/12 pag. Creator An entity primarily responsible for making the resource Jim Hindle Publisher An entity responsible for making the resource available autotext Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 2003? Format The file format, physical medium, or dimensions of the resource pdf Language A language of the resource Română Type The nature or genre of the resource Broșură Autotext broșură Jim Hindle mental health psihoză Timișoara zine https://anarhiva.com/files/original/ccf5f98172a614c6fe9cecdbbc16e64a.pdf 5a3091052a1347da86882e935257a5da PDF Text Text ��������� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Broșuri secolul XXI (2001-20xx) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Tirania lipsei de organizare Subject The topic of the resource Structuri formale si informale Caracterul elitismului Regimul de "star" Impotenta politică Principiile organizarii democratice Description An account of the resource Traducere autotext/16 pag. Creator An entity primarily responsible for making the resource Jo Freeman aka Joreen Publisher An entity responsible for making the resource available autotext Format The file format, physical medium, or dimensions of the resource pdf Language A language of the resource Română Type The nature or genre of the resource Broșură Autotext broșură Jo Freeman Jo Freeman aka Joreen organizare Timișoara zine https://anarhiva.com/files/original/0e91882bf8ea102785bb57b2596aff22.mp4 b8c4000d1362bbdc3378dfc7307dc583 Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție video (documentare, filme, interviuri etc.) Moving Image A series of visual representations imparting an impression of motion when shown in succession. Examples include animations, movies, television programs, videos, zoetropes, or visual output from a simulation. Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Reconstruction: Anti-NATO Days (2009) Subject The topic of the resource Brechtian documentary about the brutal repression of the anti-NATO events in Bucharest in 2008. The reconstruction was filmed during a 4 day workshop, in which 10 protagonists became simultaneously actors, audience and directors. It constituted a collective writing of history, as participants analyzed their memories and wrote the script together. In the end, there was no unique reconstruction - the same moment of history is re-told through 3 perspectives: the 'objective,' the subjective and the collective. Description An account of the resource A collaboration between D Media, Anti-NATO Initiative 2008 and h.arta. Creator An entity primarily responsible for making the resource Joanne Richardson & Nadia Len Format The file format, physical medium, or dimensions of the resource Video Language A language of the resource English Type The nature or genre of the resource Video 2008 anti-militarism Anti-NATO București H.Arta video https://anarhiva.com/files/original/ef84a9f25812e0ba7a59f7491ced6ee7.pdf 8fcb3cbdbb7db490c8f33ae3d56a1c4f PDF Text Text ���������������� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție broșuri secolul XX (1948-2000) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Emma Goldman. A Challenging Rebel (1957) Description An account of the resource Joseph Ishill Creator An entity primarily responsible for making the resource Joseph Ishill Source A related resource from which the described resource is derived Centre International de Recherches sur l'Anarchisme (CIRA) Lausanne Publisher An entity responsible for making the resource available Oriole Press Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource summer 1957 Format The file format, physical medium, or dimensions of the resource pdf Language A language of the resource english/engleză Type The nature or genre of the resource broșură Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant Berkeley Heights (New Jersey), 1957 1957 anarhism anarho-feminism Berkeley Heights broșură Emma Goldman english feminism Joseph Ishill Louis Moreau Oriole Press William Blake William Godwin https://anarhiva.com/files/original/e33d7997444b8f353d15815cc8f5eddd.mp4 0a014a8b6154745a2472ed8ead57c9d7 Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție video (documentare, filme, interviuri etc.) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Komunitas la Street Delivery (2009) Description An account of the resource Targ de carte DIY Creator An entity primarily responsible for making the resource Komunitas Source A related resource from which the described resource is derived Youtube Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 2009 București crimethinc DIY Komunitas Punk https://anarhiva.com/files/original/783990ea16eaa8ce2a3f707e410b498b.jpg e6e4430ba4fe3814a6efeee306c16792 Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Fluturași secolul XXI (2001-20xx) Subject The topic of the resource Fluturași Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Activism împotriva violenței de gen (2006) Subject The topic of the resource Sărbătorim 16 ani de 16 zile de activism împotriva violenței de gen Progres în drepturile omului Eliminarea violenței contra femeilor Description An account of the resource Eliminarea violenței contra femeilor Creator An entity primarily responsible for making the resource Ladyfest Source A related resource from which the described resource is derived colecție personală Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 2006 Language A language of the resource română Type The nature or genre of the resource fluturaș Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant Timișoara, București, 2006 2006 București feminism fluturași Ladyfest Timișoara violență violență domestică