25
10
549
-
https://anarhiva.com/files/original/a4cded537b22b5e460478854c8d6fb40.pdf
7a63cd7332833f5f3895e913540d99af
PDF Text
Text
ilustrație
Otilia Jakab
�Lung cuvânt introductiv
SAU
Cine suntem, ce ne dorim
şi după ce criterii am întocmit
această revistă
Când am pornit Mad Pride România, eram
conştiente de două lucruri: invizibilitatea comu‑
nităţii mad, pe de o parte, şi stigmatul cu care
aceasta se confrunta în scurtele momente când
era scoasă în mod public la lumină.
Am încercat, prin crearea de resurse în limba
română, să disipăm neadevărurile şi să disemi‑
năm cât mai multă informaţie, adesea sensibilă
şi dureroasă, atât pentru persoana care îşi scrie
povestea, cât şi pentru cele care o citesc. Am sus
ţinut întotdeauna că empatia se construieşte,
se exersează şi că ea ne poate salva, devenind
liantul dintre cele două lumi: cea considerată
„sănătoasă” şi cea a persoanelor aflate în sufe‑
rinţă psihică.
O altă latură a demersului nostru a fost înfiri
parea unei mişcări de solidaritate prin închegarea
3
�unei comunităţi în jurul paginilor noastre de
Facebook şi Instagram şi prin înfiinţarea grupu‑
lui de sprijin Cuibuşor. Şi, pentru că trăim la
intersecţia mai multor tipuri de opresiune, am
ales, cum altfel, să ne arătăm solidaritatea şi cu
alte grupuri discriminate, ştiind că doar stând
unele alături de celelalte, împreună, putem re‑
clădi lumea în care trăim, o putem face mai des‑
chisă, mai luminoasă şi mai primitoare. Mişcarea
Mad Pride nu este doar una a blândeţii, prin care
dăm explicaţii şi cerem compasiune, ci o luptă
constantă, prin toate mijloacele şi pe toate căile,
pentru acceptare şi recunoaştere a diferenţelor
dintre noi. Nu aspirăm spre toleranţă, ci cerem,
răspicat, un loc la masă, puterea de a ne decide
propriile destine şi resursele necesare pentru a
ne gestiona şi ameliora suferinţele (sfârşitul in‑
ternărilor involuntare, recunoaşterea demnităţii
noastre, accesul la terapie gratuită şi la servicii
medicale de calitate).
Am creat festivalul Mad Pride România ca pe
o celebrare a noastră şi un prilej de conştienti‑
zare a existenţei acestei comunităţi cu trăsături
şi nevoi specifice pentru cei din afara ei. Dorim
4
�să fim văzute ca persoane autodeterminate,
multifaţetate, diverse şi complexe şi nu ca nişte
obiecte demne de dispreţ şi care inspiră teamă.
Credem în puterea cunoaşterii şi încercăm să ofe‑
rim crâmpeie din experienţele noastre pentru a
o adânci şi închega şi a elimina astfel prejudecă‑
ţile şi discriminarea la care această comunitate,
a oamenilor suferinzi emoţional, a fost supusă din
cele mai vechi timpuri.
Ideea unei reviste informale (zine) dedicate
comunităţii mad a venit din partea organizato‑
rilor festivalului Art200 şi doar datorită sprijinu‑
lui lor puteţi citi rândurile de faţă. Am dori să le
mulţumim pentru implicare şi solidaritate şi să
îndemnăm şi alte grupuri şi asociaţii să lucreze
împreună pentru asemenea cauze, aparent mici,
însă al căror impact poate fi unul puternic, de
coagulare a celor ce trăiesc in izolare şi de con‑
solidare a unei comunităţi puternice, vocale, cu
o imagine de sine bine conturată şi cu exemple
ale unor lupte şi suferinţe similare la care poate
apela în clipele mai puţin uşoare.
5
�Mulţumim Art200 şi promitem că şi noi, la
rândul nostru, vom susţine în continuare alte
cauze şi demersuri menite a uşura şi chiar de a
(auto)valida (într‑o societate sinistră care ne
obligă să facem asta) vieţi, existenţe.
Numărul copleşitor de materiale primite ne
arată că această zină nu este un moft sau o idee
năstruşnică, ci mai degrabă o necesitate, unul
din lipsurile cu care noi, cei cu suferinţe psi‑
hice, trăim.
Nevoia de autoreprezentare este comună tu‑
turor, dar mai ales celor din comunităţile mar‑
ginalizate, obişnuite sa trăiască în tăcere, private
de modele la care se pot raporta şi de platforme
unde îşi pot face auzită vocea.
Prin acest demers, vrem să creăm un precedent,
dorindu‑ne să scoatem alte asemenea reviste şi,
de ce nu, ca şi alţii să urmeze această cale, pen‑
tru o adevărată pluralitate şi polifonie în interi‑
orul (şi înspre exteriorul) lumii mad.
Numai depunând mărturie, vulnerabilizân
du‑ne, înfruntând şi rememorându‑ne traumele,
cu curaj, putem construi punţi către lumea de
6
�afară, care nu ne cunoaşte şi cu greu ne acceptă.
Demolând împreună mituri şi înlocuindu‑le cu
adevărurile noastre, refacem, clipă de clipă, pei‑
sajul în care trăim. Ţelul nostru, sau mai degrabă
valoarea în lumina căreia acţionăm, este aceea
de a înlătura stigmatul şi a ne (re)prezenta sin‑
gure şi singuri ca oameni compleţi şi complecşi,
cu greutăţile şi izbânzile noastre, nu ca pe nişte
fiinţe tragice.
La alcătuirea acestei reviste multe texte au ră‑
mas pe din afară. Sperăm să le recuperăm într‑un
număr viitor, în format tipărit sau online.
În cele ce urmează vom explica puţin criteri‑
ile care (nu) au stat la baza selecţiei textelor din
această zină.
În primul rând, am optat exclusiv pentru
naraţiuni la persoana întâi, care lipseau aproape
cu desăvârşire, infim de puţinele existente fiind
sufocate şi contestate de articolele academice ale
medicilor şi psihologilor, consideraţi profesio‑
nişti în ceea ce ne priveşte, reducându‑ne, astfel,
la simple obiecte de studiu.
7
�Am exclus, de asemenea, relatările aparţinăto‑
rilor, indiferent de blândeţea şi compasiunea cu
care au fost scrise. Considerăm importantă crea‑
rea de resurse pentru noi, despre noi, de la noi.
Astfel, am ales să dăm microfonul şi să oferim o
platformă celor care vorbesc din interiorul expe‑
rienţei, care spun o poveste la prima mână, care
sunt proprii lor martori şi cei mai de încredere.
Una din lecţiile pe care societatea noastră tre‑
buie să le inveţe este aceea de a asculta vocea opri‑
matului, a celuilalt, de a nu chestiona şi obtura,
ci de a accepta adevărul unei altfel de existenţe.
Am introdus conceptul de „mărturie”, folosit
pentru majoritatea textelor, pentru a sublinia
calitatea de adevăr personal a acestora şi pentru
a transforma povestitorul în martor de necontes‑
tat al propriei existenţe, în faţa căreia nimeni nu
poate decât să asiste şi să primească cu inima/
mintea deschisă naraţiunea, diferită de cea main
stream, la care este expus.
În al doilea rând, am eliminat complet criteri‑
ile folosite de obicei pentru stabilirea valorii unui
text. Găsim conceptul acesta de „valoare” ca fiind
unul extrem de problematic şi alienant, menit
8
�să ţină la distanţă un număr foarte mare de mar‑
tori‑povestitori, cât şi de cititori‑receptori ai
acestor mărturii. În general există două tipuri de
mărturii permise: cele academice şi cele literare,
respectiv cele care susţin că au la bază cercetarea
şi ştiinţa, precum şi cele scrise aşa‑zis frumos,
cu talent şi aplecare spre lumea aceasta a cuvin‑
telor. Credem că în lumea noastră este loc pen‑
tru toate poveştile, indiferent de maniera în care
sunt expuse. Că exprimarea suferinţei personale
se poate face oricum, de către oricine. Că elitis‑
mul şi clasismul reduc, zi de zi, la tăcere infinit
de multe voci, privându‑ne de adevărul lor, lip‑
sindu‑le de dreptul de a se pune în cuvinte, de a
îl chema şi primi pe celălalt în propria lume.
Această condamnare la însingurare trebuie să
înceteze. Astfel, am decis să publicăm orice voce
care vorbeşte despre sine, despre propria suferinţă,
pentru că simţim că nu există alte platforme în
momentul de faţă pentru asemenea voci. Stânga
tinde să se ralieze punctului de vedere conform
căruia o poveste trebuie să fie aşa‑zis bine înche‑
gată, articulată şi catchy, devenind astfel un soi
de stângă glam, academico‑literară, care tolerează
9
�şi perpetuează cutumele şi normele impuse de
sistem. Nu oferă microfonul în mod nemijlocit
persoanei ostracizate, decât atunci când aceasta
se exprimă conform unui anumit tipar, altfel
cere validarea vocii mai puţin versate de către
cineva care mânuieşte mai bine cuvintele. Nu
dorim să criticăm, cât să atragem atenţia asupra
pericolului uniformizării discursului celor opri‑
maţi şi a adăugării la această oprimare. A opta
pentru coerenţă, gândire analitică, cercetare şi
discurs structurat este a opta pentru modelele
societăţii patriarhale în care trăim şi pe care în‑
cercăm să le contestăm şi depăşim. Credem că
orice persoană în sine este una valoroasă, orice
existenţă contează şi orice voce merită să se facă
auzită, indiferent de educaţie sau talent, privi‑
legiu sau alte caracteristici.
În final, vă invităm pe voi, cei care răsfoiţi
această zină din curiozitate sau interes, să o pri‑
viţi ca pe o fereastră strâmtă prin care nu puteţi
decât întrezări multitudinea experienţelor din
interiorul comunităţii mad, dar care, sperăm, vă
va lărgi orizontul cunoaşterii şi baierele inimii.
10
�Sperăm ca textele cuprinse aici să vă întărească
empatia şi compasiunea şi să vă îndemne să fiţi
atenţi la, să ascultaţi şi ajutaţi persoanele cu su‑
ferinţe psihice din jurul vostru.
Iar către cei şi cele care suferă, au suferit, care
se identifică ca nebuni şi nebune: suntem aici,
sunteţi aici, iată vocile fraţilor şi surorilor voas‑
tre răzbătând prin negura singurătăţii, iată ecoul
propriei voastre suferinţe, cu care sperăm să rezo‑
naţi şi care să ne ajute să ne transformăm într‑o
comunitate, să nu rămânem indivizi izolaţi, să
ne împărtăşim durerile şi bucuriile, să luptăm
împreună pentru un mâine în care existenţa
noastră nu va mai fi dezbătută de ceilalţi. Primul
pas este acela de a ne iubi şi accepta singuri, pe
noi însene şi cele asemenea nouă, şi credem că
acest lucru este posibil prin cunoaştere şi recu‑
noaştere. Asta am vrut să vă oferim aici.
Ileana & Oana
Mad Pride România
septembrie 2020
�ilustrație Beatrice Pura Self Perceptions
�raluca de soleil / pala- tium
aici, în lagărul civilizaţiei, leagănul capitalist,
se circulă ca un cărucior cu lilieci
la raionul cu dulciuri.
o mie trei sute patruzeci şi nouă de
opţiuni inutile pentru fiecare nevoie neînţeleasă.
în privat, mănânc firimituri de pe covor
şi‑mi ţin furnicile ocupate.
să mă ridic, nu am timp
să cad, nu am loc.
vorbesc foarte mult—
şi mai mult singură.
de mică am învăţat să scriu
cu limba sucită în minte.
de mică am avut idei bune
dar n‑am muncit ca Tamaş
nici nu‑mi făceam temele
eram prea ocupată
plângeam şi fără
intreabă un coleg
sună un prieten
doctorul andrei 9595?
13
�câte pastile să nu ajung mâine la pregătire?
am retrăit minute ani de zile—
până nu am mai auzit
şoapte în timp real.
am o memorie foarte bună
repet până uit absolut tot—
şi limba şi corzile şi diafragma.
gâfâi în conversaţîi simple
alertă la zgomot
mişcare, lumini
sparg pahare de frică
să nu le spargă alţii.
am farmacia cu mine
în siguranţă, în străinătate
că‑i mai bună decât toţi cunoscuţii
pe care îi ignor cu greu
dar cu o fărâmă de înţelepciune—
o protecţie de scurtă durată
un confort prelungit forţat.
născută‑n ’94
am stat o vreme ascunsă sub masă,
gata pentru cutremurul din ’77
pe care ai mei l‑au simţit între ei
de la început—
14
�de la geneza undelor seismice
formate înaintea existenţei lor
care acum rezonează prin mine.
�ilustrație Alma Gyovai
�Miriam / Darul ereditar,
hipersensibilitatea
Începi să realizezi că nu eşti precum majori‑
tatea atunci când perspectiva ta nu coincide cu
a celorlalţi. Încă de mică am fost pusă în situaţii
în care oamenii nu mă puteau înţelege sau ei nu
mă puteau înţelege, chiar dacă ei erau parte din
familia mea sau din cercul meu de prieteni. Aşa
am ajuns să mă îndoiesc de propriile mele emo‑
ţii şi să‑mi invalidez perspectiva, crezând că
numai cea generală ar trebui să conteze şi că pro
blema e în fileul meu.
Crescând şi privind în jur, nu înţelegeam de
ce oamenii pot fi atât de cruzi şi ipocriţi, atât de
abuzivi vizavi de alţii şi de emoţiile celorlalţi,
inclusiv în cadrul familiei mele. Simţeam că eu
sunt eroarea atunci când îmi exprimam îngrijora‑
rea şi intenţiile, atunci când vorbeam cu mama
şi îi explicam ce mă deranjează şi atunci când
îmi priveam în ochi colegii care mă umileau în
gimnaziu. Eram o ciudată, o paria, prea sensi‑
bilă pentru lumea asta, pentru bună pentru
17
�umanitate şi prea expusă şi vulnerabilă. Începu‑
sem să cred că m‑am născut pentru a fi victimă
şi de cele mai multe ori mi‑am dorit să pun ca‑
păt tuturor gândurilor şi intenţiilor proprii, pu‑
tând astfel să curm şi influenţa celorlalţi asupra
vieţii mele.
Am vorbit cu mai mulţi psiho‑pedagogi în
cadrul mai multor şedinţe, dar ei nu puteau în‑
ţelege de unde provine tot valul de neînţelegeri
pe care mintea mea le cocea, deşi aveam poten‑
ţial şi, precum un fir al Ariadnei, acesta mă ţinea
în viaţă. Puteam plânge ore în şir, dar m‑aş fi
simţit la fel de rău sau poate şi mai rău decât
înainte. Potenţialul mă ajuta, însă, să nu renunţ,
deşi am fost victima bullying‑ului atâţia ani şi
nu mă vedeam în braţele unui viitor propice.
Am încercat să îi pun capăt de două ori. O dată
în 2016 şi o dată în 2017, la 15, respectiv 16 ani.
Prima oară voiam să mă sufoc cu perna, în ca‑
drul unei crize de plâns după o ceartă cu părinţii
mei. Îmi confiscaseră telefonul, singura mea
sursă de recreere, singura modalitate de terapie
pe care o aveam, vorbind pe atunci cu nişte fete
în cadrul unui forum şi scriind cu ele despre
18
�orice voiam şi puteam. Îmi era teamă că aveau
să citească iarăşi ce vorbiserăm cu ele. Ele erau
singurele care mă puteau înţelege şi care mă pu‑
teau agrea, probabil (credeam) pentru că nu pu‑
teau vedea cât de deteriorată eram în realitate.
Mă uram de moarte. Uram felul în care arătam,
de la urmele de acnee de pe faţă şi până la felul
în care mergeam şi gura mi se arcuia într‑un
zâmbet, îmi uram până şi spatele semi‑încovoiat
şi modul în care ascultam toţi ce spuneau ceilalţi
despre mine. A doua încercare a fost atunci când
tatăl meu s‑a îmbătat şi mă încuraja să mă
arunc de la fereastră. N‑o să uit niciodată cum
stătea şi aplauda sarcastic, zicându‑mi că nu e
bai, că e în regulă dacă o fac şi că nu‑mi va lipsi
nimeni prezenţa. Că oricum făceam umbră aces‑
tui pământ. Toate acestea m‑au rupt în bucăţele,
m‑au dezarmat şi m‑au făcut să mă îndoiesc de
mine însămi.
Ajunsesem să simt totul la extreme, trecând
de la o pasiune înflăcărată la o ură mocnită. Mă
temeam în fiecare secundă că oricine m‑ar fi cu‑
noscut, m‑ar fi părăsit/abandonat de îndată ce
ar fi aflat ce complicată pot fi. Mă acomodasem
19
�cu gândul că eram absolut neatractivă şi aveam
să mor singură. Cărţile şi scrisul îmi rămăseseră
ultimele arme pe care le puteam folosi împotriva
mulţii care mă încercuise şi care mă arăta cu
degetul. Probabil, însă, nu a fost aşa mereu. Ajun
sesem să exagerez în unele nopţi, să fac totul
despre mine şi să mă izolez de toţi cei care îmi
voiau binele, însă ei nu mă puteau înţelege. Uni‑
versul din capul meu sau dintre filele cărţilor era
mult mai prielnic şi primitor mie decât tot amal
gamul de vietăţi ce‑şi spuneau oameni, care mă
judecau indiferent de ceea ce făceam. Am reuşit
să rup părţi din mine, emoţii şi amintiri şi să
creez personaje, să mă înţeleg mai bine şi să des‑
copăr că hipersensibilitatea mea nu era un bles‑
tem, ci putea fi şi un dar.
Trebuia să aflu doar cum îmi pot gestiona emo‑
ţiile şi gândurile din mintea mea, care roiau pre‑
cum într‑un glob cu bile colorate. Trebuia doar
să găsesc o monedă bună şi să o introduc în lă‑
caşul globului, ca să pot primi o emoţie şi să o
înţeleg. Aşa că am început să citesc, să mă do‑
cumentez şi să aflu ce este hipersensibilitatea
emoţională de fapt. Depresia, anxietatea şi
20
�paranoia izvorâseră din pricina faptului că nu
mă puteam înţelege şi nu puteam înţelege rolul
meu în vieţile celorlalţi, dar şi rolul lor în viaţa
mea. Citind şi urmărind videoclipuri, simţeam
că mă descopăr pe mine însămi din ce în ce mai
mult. Disconfortul ascuţit al ochilor atunci
când făceam impact cu o lumină puternică, obo‑
seala bruscă la zgomote alandala şi extenuarea
fizică şi psihică de după, plăcerea pe care mi‑o
provocau unele mirosuri/sunete/peisaje colo‑
rate, evitarea scenelor violente de peste tot, izo‑
larea în urma unui eveniment social inofensiv,
pasiunea pentru artă şi literatură, durerea pe
care o simţeam când alţii erau răniţi în locul
meu (asta, aveam să descopăr, se numea „empa‑
tie” şi aveam să folosesc de atâtea ori în avan
tajul meu pentru a aduce un mic bine în lume),
momentele în care eram doar ochi şi urechi, pre
siunea de orice fel care se simţea precum corvoada
lui Atlas sau a lui Sisif, gândirea prea aprofun‑
dată indiferent de topic, faptul că mă simţeam
adeseori neînţeleasă sau înţeleasă greşit, frica de
conflicte şi abandon, criticismul care se simţea
precum un cuţit în piept…
21
�Pot fi câte şi mai câte. Nu cred că mi‑ar ajunge
să umplu toate paginile care mi s‑ar da. Hipersen
sibilitatea nu e un lucru rău, nu e un motiv de
milă, ci din contra, te poate face mult mai uman/ă
decât crezi, pentru că datorită ei poţi trăi viaţa
la maximum şi nu poţi pierde nicio secundă
dacă o să laşi să te cuprindă şi să te ghideze.
Singurul meu regret e că i‑am deschis prea târziu
uşa, deşi ea aştepta pe trepte încă din copilărie,
dar nu m‑a lăsat baltă. Aşa am ajuns să am gân‑
duri serioase în privinţa terapiei şi chiar vreau să
o încerc, pentru că aş avea nevoie şi de altcineva
care să mă ajute să‑mi înţeleg emoţiile mai bine
decât o pot face deja pe cont propriu.
�ilustrație Otilia Jakab
�şaptişpe / despre disociere
e şase şi cinci
că e inuman să te scoli la fix
planetele nu se aliniază mereu şi anul bisect e o
treabă românească
din robinetu din baie curge încet
să n‑aud pe ţeavă decât sângele din vene
cât e saturn în retrograd şi câte amintiri încap
în
cap
dacă mă pierd pe 29 februarie aştept trei ani să
mă‑ntorc?
nu‑mi simt o mână şi poate totuşi nici ea
nu mă mai simte pe mine
24
�ilustrație Gabriela Nicolae veşnica nemulţumire
�Stavarache Georgiana / Frica
Mă uit în jur, iar peste tot e ceaţă. Parcă sunt
într‑un film horror. Frig, întuneric, iar în depăr‑
tare se disting nişte siluete ale căror ochi scapără
precum scânteile. Rânjetul de pe feţele lor este
înfiorator. Apar şi dispar fix atunci când te aş‑
tepţi mai puţin. Nu trece mult timp şi aud plân‑
sete de copil, mai exact o fetiţă singură care pare
înfiorată de ce se petrece în lumea asta stranie
şi ciudată.
Nu puteam să stau indiferentă cu gândul că
un suflet se chinuie singur în întuneric aşa că am
plecat în căutarea sunetelor cuprinse de frică şi
disperare. Încet dar sigur înaintez prin întuneric
orbecăind agale prin desişul pădurii care pare in‑
finită. Poteca pe care umblu pare neatinsă de
ceva timp, dovadă fiind plantele şi lianele care
acaparează tot mai mult urma bătătorită de pă‑
mânt pe măsură ce avansez pe traseul sinistru.
Păşesc pe o creangă groasă căzută pe drum.
Acesta se rupe, iar şocul mă face să mă dezechi‑
librez şi să mă sprijin de peretele de vegetaţie din
26
�dreapta mea pentru a nu cădea. Foşnetul împinge
bufniţa care se ascundea în scorbura de lângă
mine să iasă cu o viteză ameţitoare care mă face
să mă sperii şi mai tare. Aproape că inima îmi stă
în loc la vederea creaturii, dar îmi revin rapid după
ce aceasta dispare în întuneric. Ce sperietură!
Ţipetele celei mici devin mai puternice semn
că sunt aproape. Asta îmi dă speranţă şi moti‑
vaţie să plec mai repede în căutarea ei. Mă dez‑
meticesc şi pornesc mai hotărâtă să salvez puiul
de om. Mai străbat câţiva zeci de metri şi traver‑
sez albia un pârâu învolburat ca să observ o po‑
ieniţă luminată de o lampă a cărei lumină abia
străpungea întunericul. Ajung în sfârşit acolo şi
observ copila care stătea ghemuită în speranţa
că se va adăposti mai bine de jivinele care o ame‑
ninţau. Mă apropii de ea, o ating uşor pe umăr,
moment în care această tresare.
— Nu te speria, îi spun, te‑am auzit ţipând
şi am venit să te iau de aici. Fetiţa ia o faţă spă‑
şită de parcă ar şti că nu are scăpare, deşi vreau
cu tot dinadinsul să o protejez.
27
�— Nu mă poţi scoate de aici, sunt blocată
până când îmi voi accepta temerile. Iar mie mi‑e
foarte frică în momentul ăsta!
— Nu spune asta! Vom găsi o cale de a ieşi din
coşmarul ăsta. Vin‑o cu mine! În acel moment
siluetele reîncep să apară, de data asta într‑un
număr tot mai mare. Dintr‑o dată una zboară
prin faţa noastră ca un spirit neliniştit, moment
în care fetiţa ţipă. Este un ţipăt atât de familiar
şi în acelaşi timp atât de neplăcut încât am
impresia că am mai întâlnit‑o pe tânără. Mă uit
mai atentă acum la ea în ciuda atmosferei înfri‑
coşătoare. Păr şaten, faţa rotundă cu trăsături
gingaşe, ochi căprui care se transformă într‑un
verde strălucitor în lumina lămpii. Atunci îmi
dau seama, iar şocul e mai mare decât conştien‑
tizarea situaţiei în care mă aflu.
Sunt eu, dar cea din copilărie. Da, acel copil
care a îndurat multe şi care a învăţat că e singur
într‑o lume în care trebuie să te descurci pe cont
propriu încă din şcoală.
Imediat cum luciditatea mă loveşte ca trăsne‑
tul, figurile din întuneric ies la iveală. Amândouă
rămânem încremenite când vedem că toate fricile
28
�mele din ultimii ani se apropie de noi: David şi
gaşca lui care mi‑au făcut zile fripte toată gene‑
rala, mama şi tata care se ceartă fără oprire din
cauza problemelor financiare apărute din cauza
crizei din 2009, învăţătoarea ciufută care ţipa la
oricine nu facea ore suplimentare cu ea în privat,
bunica obosită care mă certa pentru că am greşit
un semn la o ecuaţie a cărui rezultat e acum cu
virgula, toţi aceştia se apropie de noi şi ne încon‑
joară pregătiţi să ne înghesuie pe amândouă. Ne
luăm în braţe, iar eu îi spun instinctiv fetei că
va fi bine, chiar dacă nu sunt convinsă de asta.
Închid ochii şi tip.
E noapte. Ora 2. Mă trezesc transpirată şi cu
inima galopând. Mă bucur că a fost doar un vis.
Că a fost doar produsul anxietăţii mele care îmi
dă de furcă de nişte ani. E o stare de alertă con‑
tinuă care mă face să par timidă în ochii necunos‑
cuţilor şi rezervată chiar şi în relaţiile cu familia.
Mă pun să dorm la loc ştiind că azi voi ţine un
discurs în faţa celor care au aceeaşi problema. Îmi
este frică, însă ştiu că e un pas mare spre vinde‑
care. Procesul continuă.
�ilustrație Alexandru Ștefan Răduță Fragmente 38 (Swing),
din seria Four Black Walls, digital
�Ileana Negrea/ Eu sunt Săpoca
Eu sunt Săpoca,
Sunt Bălăceanca,
Voila,
Sunt numărul 9.
Nebuna din pod,
Femeia care vorbeşte prea mult,
Revoluţionara.
Sunt oaia neagră
Cu păr despletit
Despre care doar se şopteşte.
Sunt exorcistul,
Fata întreruptă,
O minte sclipitoare,
Clovnul,
Pe tabla de şah sunt nebunul.
Sunt chingi,
Sunt pastile,
Sunt sistemul sanitar,
Sunt prevenţie.
Sunt şireturile de la adidaşi,
Lama Gilette,
31
�Cuţitul de tocat carne.
Sunt Silvia,
Ana,
Virginia,
Sunt psihiatrii mei,
Sunt orele de terapie.
Înghiţitoarea de flăcări,
Antipsihotice,
Anxiolitice,
Antidepresive,
Anti‑eu,
Anti‑mine.
Sunt corozivă.
Muşc.
Sunt turbată.
Blajină ca mieii.
Curvă.
Viriginală şi albă ca o stafie.
Sunt vorbele spuse de una singură,
Sunt vocile celor
Fără corp, invizibili,
Sunt isterica nefutută
Ce râde
Şi râde
32
�Şi râde.
Sunt o halucinaţie,
Un şoc electric,
O farsă.
Sunt spaima,
Baubaul,
Blestemul.
Sunt alungata,
Gonita,
Cea care umblă pe la porţile nopţii.
Sunt întunericul.
Sunt tulburarea apelor,
Sunt seceta gândului,
Sunt un dezechilibru chimic,
Sunt Cernobâl,
Nagasaki.
Sunt albia de spălat rufe în public a presei,
Sunt cămaşa de forţă a statului,
Sunt cufărul tradiţional al pandorei,
Sunt expresia voastră de dezgust,
Sunt scuipatul,
Scuipata.
Ling de pe degete saliva înspumată,
Vă mulţumesc că exist
33
�În lista ororilor.
Să fii e mai bine decât să nu fii.
Să nu mai fii înseamnă îngroparea la margine,
Înseamnă păcatul.
Sunt cealaltă,
Sunt stigmatul.
�ilustrație Erika Zsuzsanna Barth
�bianca ela / Petice de text
despre claustrofobie
N‑am visat niciodată că sunt închisă într‑un
loc strâmt de unde să vreau să ies şi să nu pot.
Am visat în schimb, de multe, multe ori că
cineva, un om lipsit de raţiune, un El care nu se
poate controla, mă urmăreşte, şi că încerc să fug,
dar nu mă pot mişca decât cu încetinitorul. În
timp ce Răul iraţional se apropie în viteză.
Şi am visat des şi că mă aflu undeva sus, sus
de tot şi că privesc în adâncurile hăului. Ame‑
ţeala şi disperarea din asemenea vise sunt greu
de transpus în cuvinte.
De fapt, incapacitarea pe care ţi‑o creează
claustrofobia seamănă mult cu acţiunea din ur‑
mătoarea situaţie: cineva care vrea să‑ţi facă rău,
şi cu care nu se poate sta de vorbă, te urmăreşte,
iar tu fugi şi dintr‑odată te trezeşti în faţa unei
prăpăstii. Vezi marginea cealaltă, nu e foarte de‑
parte, ai putea să încerci un salt. Totuşi, cel mai
probabil, pentru că nu ai experienţă cu săriturile
36
�în lungime, cel mai probabil vei cădea şi va tre‑
bui să te confrunţi cu acele senzaţii disperante
ale căderii, cu durerea impactului, şi cu moartea.
Ar trebui să te confrunţi cu ceva mai rău decât
răul de pe urmele tale. Ce poţi să faci? Deodată,
vezi că există un drum care pare să ocolească
prăpastia. Urmăritorul va veni după tine, dar cel
puţin nu trebuie să faci saltul oribil.
Cam aşa mă simt când cineva îmi spune:
„E la etajul 10, hai să luăm liftul.”
Urmăritorul e acelaşi de fiecare dată: privirea
acelei persoane, prietene sau necunoscute, din
momentul în care îi zic: eu urc pe scări.
— Nu se poate, răspunde, de ce să urci pe
scări, când este lift?!
— Nu urc niciodată cu liftul.
— Nu se poate! Eşti cu mine, nu ţi se întâm‑
plă nimic.
Şi uneori, persoana chiar mă apucă de braţ şi
încearcă să mă tragă în coşciugul vertical pe care
între timp l‑a chemat.
37
�Mă smulg şi o iau la fugă pe scări, uşurată că
am reuşit să scap şi că prietena sau necunoscuta
nu m‑a băgat cu forţa acolo, unde aş fi fost „cu ea”.
Odată, foarte demult, am urcat în lift, liftul
s‑a blocat, şi am început să‑i lovesc pe cei doi
băieţi care erau cu mine acolo.
*
Alteori cineva zice:
— Nu e aproape, dar luăm metroul!
— Ah, eu o să iau un taxi…
Şi‑i văd silueta Urmăritorului. Privirea apare:
— Ai bani de risipit pe taxi? Înseamnă că eşti
bogată.
— Nu merg niciodată cu metroul.
— Doamne, dar de ce?! E cel mai bun mijloc
de transport….
*
Sunt într‑un grup care merge la mare cu tre‑
nul. E cel mai fun.
38
�— Eu o să merg cu autobuzul, spun, foarte
încet, şi sper că nu o să mă audă, de fapt, nimeni.
— De ce să mergi cu autobuzul când noi toţi
mergem cu trenul?!
— Pentru că nu merg niciodată cu trenul.
— Niciodată, niciodată? Doamne fereşte!
*
Şi, bineînţeles, supremul:
— CUM ADICĂ NU TE POŢI URCA ÎN
AVION? TU CUM CĂLĂTOREŞTI??
*
Oamenii sunt bine intenţionaţi. Vor să te
ajute. Să te sprijine. Îşi imaginează că nu poţi
pentru că „ţi‑e frică” şi că prezenţa lor acolo, cu
tine, în spaţiul închis etanş, te va face să treci
peste, să reuşeşti, să devii „normală”. Se vor simţi
bine cu ei, iar tu vei fi făcut un pas spre rândul
lumii. Sub bunele lor intenţii se simte şi plăce‑
rea – perversă, delicioasă – că nu sunt ei în locul
39
�tău. Că sunt mai puternici ca tine, pentru că ţie,
iată, ţi‑e frică.
De fapt, nu despre frică e vorba, ci despre o
non‑opţiune. Ai fugit de nu ştiu câte ori de Urmă‑
ritor, iar când ai ajuns în dreptul prăpastiei, nici
nu ţi‑ai mai pus problema să sari, pentru că ştii că
există un drum ocolitor, pe care poţi să apuci.
Persoana bine intenţionată zice: dar de ce să
nu sari? Stau eu aici şi mă uit la tine, nu ţi se
întâmplă nimic.
*
În timp, faptul că nu pot merge cu liftul, me‑
troul, trenul şi avionul a devenit parte integrantă
din persoana mea. Mi‑a modelat viaţa. N‑am călă
torit decât prin europa, cu autocarul. Am evitat
situaţiile care mă ţineau la etajele înalte ale clă‑
dirilor cu ferestre care nu se deschid. Am evitat
situaţiile sociale, de grup, în care „se merge
undeva”, ca să evit momentele în care trebuie să
explic, în care trebuie să refuz, sau privirile com‑
pătimitoare/neîncrezătoare/dispreţuitoare.
40
�Prietena mea cea mai bună din copilărie mă
priveşte aproape cu reproş: parcă nu vreau şi eu
să fac un efort.
Odată, o tipă portugheză, o cunoştinţă,
mi‑a zis:
— Nu‑i nimic, îţi tragem un pumn, îţi pierzi
cunoştinţa, te urcăm în avion şi te trezeşti la
aterizare abia, nici nu ştii ce ţi s‑a întâmplat.
*
Foarte des în ultimii ani am visat că zburam
cu avionul. De fapt e un vis care apare în mo‑
mente de cotitură. Am visat exact aşa, că cineva
îmi dădea o pastilă sau îmi făcea o injecţie, şi mă
pomeneam deodată în avion, sau la aterizare.
Când mă pomeneam în avion, o panică teribilă
mă cuprindea, şi mă trezeam brusc, ca dintr‑un
coşmar. Alteori, descopeream că de fapt avionul
e un vapor, dar nici în alea nu mă urc niciodată
şi panica se instala, la fel de explozivă. Alteori,
pur şi simplu, reuşeam să ajung la New Orleans
sau în India sau în Japonia şi coboram triumfă‑
toare pe pământurile alea interzise.
41
�*
În toamna lui 2001, ai mei tocmai se muta‑
seră în casă nouă. Erau dintre câştigătorii tran‑
ziţiei, aveau butic, iar din câştigurile de acolo şi
din vânzarea apartamentului au reuşit să‑şi con‑
struiască o casă inutil de mare, pe care au pavat‑o
cu gresie rece şi urâtă. Pe gresie au pus canapeaua
din apartament, pentru că nu le‑au mai ajuns
banii să‑şi cumpere una nouă. Iar pe acea cana‑
pea stăteam cu taică‑meu în ziua în care au dat
în direct la televizor momentul în care avionul a
lovit unul dintre turnurile gemene din New York.
Un om s‑a aruncat de sus, de foarte sus. Nu mai
ştiu dacă l‑am văzut tot atunci, în direct, sau
mai târziu. Dar am plâns şi am ştiut că el a fost
dintre cei care au ales să facă saltul.
*
Cu avionul mă întorsesem, cu o vară în urmă,
dintr‑o vacanţă în Franţa. Acolo stătusem acasă
la nişte oameni pe care îi cunoscuserăm la înce‑
putul anilor 90, când veniseră la noi la ţară cu
42
�ajutoare. Oamenii ăia m‑au chemat la ei peste
vară. M‑am dus, dar m‑am deprimat aşa de tare
încât m‑au trimis acasă mai repede, cu avio‑
nul, iar biletul l‑au plătit ei. Pe drumul înapoi,
am făcut primul atac de panică din viaţa mea.
La aterizare am ştiut că n‑o să mai zbor nicio‑
dată cu avionul.
Nici până azi ai mei nu le‑au dat acelor oa‑
meni banii înapoi pe bilet.
Mă întreb de multe ori dacă fobia mea nu e
cumva plata cu dobândă pentru datoria asta a
lor, pe care au uitat‑o.
�ilustrație Oana Giuverdea Prăpastia
�ihavenoideawhatimdoing0 / Cum?
Cum să le spun oamenilor că sunt copleşit în
medii cu mai multe surse de lumină sau zgomot?
Cum să le spun că nu pot funcţiona în gru‑
puri mari? Că nu pot citi feţe şi gesturi non‑ver‑
bale când suntem multe?
Cum să le spun că uneori nu îmi iau partea
din munca colectivă, nu pentru că doresc să mă
eschivez, ci pentru că nu ştiu cu mintea mea neu
rodivergentă să adun 1 cu 1, să îmi dau seama
care sunt paşii de urmat? Cum să îmi mişc cor‑
pul să fie în armonie cu toată lumea?
Cum să le spun că partyurile cu zgomot şi
fum şi dansat pentru mine sunt sensory hell?
Că organizarea vieţii colective în jurul acestor
ocazii este ableist?
Cum să le spun că funcţionarea executivă
este o chestie reală în creier? Că atunci când e
disrupted nu pot îndeplini coerent taskuri ele‑
mentare?
Cum să le spun că am perioade de shutdown
în care aproape nu pot vorbi sau merge până la
45
�toaletă? Că amân întâlniri sau pur şi simplu nu
răspund la telefon nu pentru că nu îmi pasă ci
pentru că nu pot?
Cum să le spun că mintea mea procesează
informaţia diferit?
Cum să le spun că îmi cheltui adesea trei
sfert din energie doar ca să funcţionez şi să par
neurotipic într‑o situaţie?
Cum să le spun că după un eveniment de
trei zile de socializat mă simt complet golit
existenţial? Că simt că fiinţa‑mi e ţinută lao‑
laltă cu scoci?
Cum să le spun că după o duminică petre‑
cută în familie trebuie adesea să‑mi iau o zi li‑
beră de la lucru pentru că sunt epuizat? Că din
acelaşi motiv nu îmi place să merg şi nici nu am
fost de mulţi ani plecat undeva în concediu?
Cum să le spun oamenilor că sunt pe spectrul
de autism?
Cum să fac să nu fie singura lor reacţie o pri‑
vire în gol?
Nimeni nu înţelege, nici măcar tovarăşx.
46
�Cum să le spun oamenilor că nu particip la
evenimente nu pentru că nu mă interesează ci
pentru că nu sunt accesibile pentru mine?
Cum să le spun că niciun scaun de la nicio
conferinţă sau lansare de carte nu este confor‑
tabil? Că trebuie să suport 2 ore de durere ca să
pot participa?
Cum să le spun că nu îmi amintesc o singură
zi din ultimii mulţi ani de viaţă în care să mă fi
simţit complet confortabil d.p.d.v. fizic?
Cum să le spun că în perioada pandemiei
m‑am simţit mai inclus decât vreodată în viaţa
mea adultă?
Cum să le spun că uneori iau calmante îna‑
inte de o întâlnire casual ca să pot funcţiona?
Cum să le spun că am scolioză într‑o fază în
care nu se pot face multe?
Cum să le spun că mă confrunt cu durere
cronică de spate de foarte multă vreme?
Cum să fac să nu fie singura lor reacţie o pri‑
vire în gol?
Nimeni nu se străduie, nici măcar tovarăşx.
47
�Cum să le spun oamenilor că nu m‑am simţit
niciodată confortabil cu privirile care mă inter‑
pelează ca bărbat cishet?
Cum să le spun că până să îmi dau seama că
sunt pe spectrul autist, nu aveam nici cuvintele
să îmi descriu genul şi sexualitatea?
Cum să le spun că am trăit 30 de ani pe acest
Pământ fără să ştiu cine sau ce sunt?
Cum să le spun că am trăit 30 de ani pe acest
Pământ cu gândul că sunt defect?
Cum să le spun că există un întreg univers la
intersecţia genului, sexualităţii şi a neurotipu‑
lui? Că etichetele gendervague, nebulasexual şi
nebularomantic sunt valide? Că în ele mă regă‑
sesc într‑un grad în care nimic n‑a mai făcut
sens vreodată?
Cum să le spun că a fi male‑passing vine cu
privilegii (foarte multe!) dar şi excludere?
Cum să fac să nu fie singura lor reacţie o pri‑
vire în gol?
Nimeni nu‑i interesatx, nici măcar tovarăşx.
48
�Cum să le spun oamenilor că sunt autistic,
neurodivergent, disabled, non‑binary, genderva‑
gue, gray sexual şi nebularomantic?
Cum să îi conving că toate sunt identităţi
valide şi valoroase? Că sunt vectori de oprimare
de care ar trebui să ţină cont? Cum să le spun
că îmi sunt opresori şi opresoare?
Cum să fac să vadă dincolo de carapacea
aceasta male‑passing cu care am fost aruncat
în lume?
Cum să le spun că de când îmi amintesc,
m‑am plimbat pe marginea abisului? Că mă spe‑
rie calmul pe care‑l simt de ceva vreme când mă
uit în jos?
Cum să le spun că de abia aştept ziua când
coming‑out pe spectrul autist să fie celebrat pre‑
cum coming‑out‑ul pe spectrul LGBTIAQ+?
Cum să îi determin să ia o carte, un articol,
…orice doar să investească timp să se educe des‑
pre toate acestea? Să le pese?
Nimănui nu‑i pasă, nici măcar tovarăşxlor.
�ilustrație Beatrice Pura Self Perceptions
�Sara / Poate într‑o zi ai să înveţi
să te construieşti pe tine însuţi
De obicei nu văd rostul povestioarelor despre
un trecut pe care mi‑l doresc a nu‑mi afecta prea
mult prezentul. Cu toate acestea, am simţit că
mărturisirea mea ar putea face măcar un om să
nu se mai simtă singur în lupta cu propria tul‑
burare psihică. Nu ştiu dacă problema mea e
generată de modul complex în care gândurile
mele sunt construite sau de mediul dur în care
am crescut, dar am suferit aproape toată copilă‑
ria de gânduri obsesive şi compulsii. Bunicii mei
erau foarte religioşi, părinţii destul de stricţi. Am
crescut mult timp într‑un mediu axat pe ideea de
ruşine şi vinovăţie de a ieşi din tipar. În acelaşi
timp, personalitatea mea a fost mereu foarte
creativă şi înclinată spre dorinţa de deschidere
spre experienţe noi, de restructurare a vechilor
moduri de a fi.
Prima dată gândurile au început uşor. Au‑
zeam poveşti despre iad şi ruşine şi eram plină
de o gândire magică care mă făcea să‑mi fie frică
51
�de aşa‑zisele forţe ale răului. Atunci eram extrem
de credincioasă şi începusem să‑mi imaginez tot
felul de erezii care mă făceau să mă simt vino‑
vată. În tulburarea obsesiv‑compulsivă gându‑
rile sunt atât de parşive încât se construiesc în
aşa fel încât să fie cât mai greu de expus celor din
jur. Un gând poate avea zeci de gânduri de la
care pleacă şi ajungi să dai explicaţii explicaţiilor
la explicaţii până simţi că nu mai ai nicio scăpare.
După ce, cu ceva efort mental, am gonit obsesi‑
ile despre erezii, acestea au apărut sub o formă
mult mai brutală în timpul vacanţei de vară, când
stăteam la bunici şi nu puteam să socializez aşa
mult cu alţi copii. Aveam vreo 10 ani. Auzisem
în mod repetat ce periculos e să fac una sau alta
şi aşa am început să mă îndoiesc de mine însămi.
Priveam aragazul şi ştiam că dacă ar rămâne des‑
chis toţi am muri, casa explodând. Mă simţeam
atât de responsabilă, simţeam că totul depinde
de mine. Aşa că verificăm de 10 ori aragazul când
treceam lângă el, din frica de a nu muri. Era o
frică reală. Trăia în mine o dorinţă atât de puter‑
nică de a trăi, de a fi eu însămi, încât la pachet cu
aceasta exista frica de a nu mă sinucide. În niciun
52
�caz nu eram suicidară, tocmai de aceea de fiecare
dată când treceam pe lângă priză mă îngrozeam
de mine însămi şi de posibilitatea că aş putea
să‑mi fac rău. Poate părea greu de înţeles cum e să
ai tulburare‑obsesivă, cum e să ai gânduri împo‑
triva a ceea ce eşti, dar eu cred că TOC e asemenea
unei schizofrenii, doar că nu auzi gânduri străine
în afara ta, ci înăuntru. Episodul cu priza s‑a repe‑
tat ani la rând, dar doar în vacanţa de vară. Gân‑
dul era constant, nu pleca niciodată. Mi‑aduc
aminte cum plângeam pe ascuns ştiind că bunicii
nu m‑ar înţelege deşi aveau toată bunăvoinţa.
După aceste episoade, a existat o pauză de
obsesii grave în viaţa mea. Existau unele zile în
care rămâneam fixată mult timp pe modul greşit
în care am aranjat un şerveţel la magazin simţind
că poate niciodată nu va fi aranjat cum trebuie.
Era în mine o nevoie de control a tot ce nu pu‑
team controla în viaţa de zi cu zi, pe care o trăiam
prin ci nu cu ajutorul familiei. Eu eram un robo‑
ţel care nu se exprima niciodată cu adevărat.
Din nefericire, în clasa a X‑a din liceu au apărut
alte obsesii din ce în ce mai prostuţe. Erau doar
gânduri despre mine sau anumite evenimente
53
�sau viaţă şi cred că toate aveau ca izvor frica de
a nu fi conformă cu valorile familiei mele, deşi
nu îmi dădeam seama atunci. Aveam parte de
gânduri precum „dacă se ceartă doi colegi cu care
nu mă înţeleg şi mă calomniază pe mine şi ajung
la închisoare”, gânduri care au durat şi 7 luni de
zile. Aşa a fost cam toată clasa a 10‑a şi mi‑aduc
aminte de un apogeu în care senzaţia de cleşte
în jurul creierului meu a fost atât de intensă în‑
cât mi‑a generat un mic episod psihotic auditiv.
A fost cea mai dificilă perioadă a vieţii mele.
Cu toate acestea, nimeni nu ştia ce păţisem.
Comportamentul exterior nu se schimbase, în‑
văţăm bine de frica părinţilor, aveam prieteni care
nici nu aveau idee prin ce trec. Dar eu simţeam
că mă aflu într‑o luptă care ucidea tot ce eram.
Aş fi vrut să fac terapie dar ştiam că deşi acceptată
va fi urmată de stigmatizarea din partea părin‑
ţilor. M‑ar fi durut atât de mult să văd milă sau
ignoranţă pe chipul lor încât am hotărât să sufăr
în tăcere. Totuşi, plângeam în fiecare noapte şi
am simţit că dacă nu mă pun pe picioare o să
ajung în curând internată cu forţa la psihiatrie,
aşa că am început să mă ajut singură. Am citit
54
�cărţi despre TOC, am folosit metode de terapie
pe mine însămi şi am încercat să fiu cât mai
sinceră cu mine. A fost o muncă asiduă, con‑
stantă sau mai bine zis desfăşurată zi şi noapte
fără întrerupere. Am renunţat la orice stimulent
mental cum ar fi cafeaua sau ceaiul verde şi am
realizat procese intense de catharsis prin mu‑
zică. Ideea de bază de la care am plecat a fost
realizarea faptului că gândurile astea nu sunt eu
şi că se hrănesc din atenţia acordată lor. Aşa că
atunci când veneau la mine nu le gândeam doar
le lăsam să fie, dar făceam acest proces înconti‑
nuu. Uneori, fără a le gândi, le simţeam prezenţa
şi mă gândeam cum nu le gândesc. Cred că acest
proces asiduu ar fi fost mult mai uşor dacă aş fi
avut parte de medicaţie dar nu îmi pare rău că
s‑a întâmplat aşa, a fost mult mai greu dar sunt
mândră de mine. În câteva luni, gândurile au
început să dispară şi am început să prind spe‑
ranţă. Din clasa a 11‑a până în prezent, adică până
aproape în anul 3 de facultate, n‑am mai avut
decât un episod intens de TOC, care a ţinut doar
vreo 3 zile.
55
�În anul 1 de facultate, la 19 ani, am prins
curaj să fiu în concordanţă cu mine însămi, am
început un proces de terapie pe care încă îl urmez
şi am scăpat de multe răni deschise care hrăneau
TOC‑ul. Am început şi să practic meditaţia fapt
care chiar cred că în timp mi‑a modificat un pic
structura creierului, ceea ce mă face mai puţin
predispusă de a fi controlată de un gând. Ironia
face ca acum problemele vieţii de zi cu zi ajung
uneori să‑mi vină tot pe acelaşi mecanism obse‑
siv, dar pot percepe asta şi delimita o graniţă
sănătoasă unde să le opresc. Nu cred că sunt
total ferită să mai sufăr de TOC pe parcursul
vieţii mele dar cred că şansele sunt foarte mici,
pentru că acum am experienţa şi încrederea ne‑
cesare să pot distruge un atac din faşă.
Am scris toată povestea asta pentru că vreau
să inspir oamenii să nu se dea bătuţi în lupta cu
nicio tulburare psihică, să fie curajoşi şi să ur‑
meze psihoterapia, chiar dacă pe moment se vor
simţi lipsiţi de ei înşişi din cauza purificării de
tipare toxice. Cred în viziunea lui Carl Jung, psi‑
hiatrul care spunea că tulburările psihice apar ca
să ne semnaleze o problemă în evoluţia noastră
56
�şi mai cred că toţi avem resursele să trecem,
chiar dacă cu mare efort, peste monştrii psihici
care încearcă să ne distrugă identitatea, urmând
apoi să câştigăm libertatea de a construi din noi
înşine tot ce am vrut vreodată să fim.
�ilustrație Otilia Jakab
�Raluca Panait / ra
I found myself on the edge of insanity.
***
Mulţi psihiatri
au vorbit despre noi doi,
dar nimeni nu a ştiut
despre ce‑i vorba exact.
Spune‑i cum vrei,
alienare,
sindrom Cotard,
depresie în ultima fază,
borderline,
deficit de linişte
şi exces de poezie
sau spune‑i simplu
ra
şi gândeşte‑te
că te ţin de mână
înainte să adormi.
59
�Că eu
şi mood swing‑urile mele,
eu şi sticlele mele de vodkă,
eu şi cuvintele mele,
eu şi rănile mele deschise
te ţinem de mână
înainte să adormi.
Nu sunt radiu.
Nu sunt poezie.
Nu sunt cântec de leagăn
pentru sinucigaşi.
Eu am rămas
la un capăt al traumei,
tu la celălalt
şi între noi
au crescut ani reci
în care migrează
fantomele
când în mine
e prea frig
şi trist
60
�şi gol
şi tu nu mai ai loc.
Nu sunt cheagul de sânge
dintre coastele
păsării de foc.
Nu sunt banda de scotch
lipită între
un pământ fără cer
şi un cer fără pământ.
Sunt un cuvânt‑cearşaf
udat de copiii
care au plâns
peste zăpadă
peste ghiocei
peste soare
şi peste lună
de copiii
care au rămas dezveliţi
care au avut părinţi cu portofelul plin şi sufle‑
tul gol
care au fost captivi
între trupul unui perete roz
61
�şi trupul unui bărbat beat
de copiii care au fost
bătuţi
violaţi
părăsiţi.
Pentru că toţi copiii
au nevoie de
o îmbrăţişare
în care să le migreze fantomele,
poemul ăsta
îşi deschide braţele
până în sufletul tău
şi te primeşte
în mine.
Raluca Panait / doar doi oameni sănătoşi
Suntem doi oameni sănătoşi
care pot locui în sufletul unei poezii
dar niciodată în sufletul lor
sau în sufletul altor oameni.
62
�Suntem doi oameni sănătoşi
care se tem de lucruri banale
de care de altfel se teme toată lumea
cum ar fi îmbrăţişări
nopţi duse până la capăt
sau case cu prea multe uşi deschise,
care văd până şi în umbrele de pe asfalt
un cactus retezat de la jumătate,
care nu cred în iubirea lui léon
dar cred în moartea mariei sierva
şi în funiile întinse până la riduri
Suntem doi oameni sănătoşi
care tremură mai des decât râd
şi nu neapărat de frig,
care împart insomnii în acelaşi pat
şi îşi repetă că nu sunt bolnavi,
aşa cum ar repeta un ateu o rugăciune învăţată
în copilărie,
doar ca să‑şi amintească
cum se simte
să fii altfel.
63
�Raluca Panait / cu fericirea însă
nu te poţi obişnui
te obişnuieşti cu buzele muşcate până la sânge
& durerea din gât când încerci prea mult să
opreşti lacrimile;
cu genunchii strânşi la piept şi lipsa altor îmbră‑
ţişări;
cu micile electrocutări, cu vânătăi, cu mâneci
lungi şi tăieturi făcute în acelaşi loc;
te obişnuieşti cu privarea de somn, cu insomnii
şi conştientizarea
că somn egal coşmaruri egal dublu şoc;
te obişnuieşti să nu îţi mai tragi mâna când vezi
că arde, să nu mai opreşti aragazul;
să nu mai fugi când îţi dai seama că eşti urmărit
pentru că oricum nu contează;
să nu te mai speli, să nu mai mănânci, să nu te
mai ridici din pat;
te obişnuieşti cu inerţia, cu atingerile unor oa‑
meni care nu mişcă nimic în tine,
64
�cu săruturi şi sex de milă.
te obişnuieşti cu toate astea,
încât atunci când un alt băiat vrea să îţi des‑
chidă uşa,
te întrebi ce dracu e în neregulă cu el
şi după îţi ţii corpul cu forţa sub apă,
aşteptând.
�ilustrație Roșca Gabri Jurnal de Anxietăți și Complexități
�Kristina Fodor
De mică am dat cu capul de ,,pragul de sus“.
Privesc acum în urmă şi mi se pare inuman ca un
copil, încă din grădiniţa, să treacă prin atâtea ata‑
curi de panică, anxietăţi, depresii. Să ducă în spate
durerea unui mediu familial constant toxic şi să
suporte diversele ideaţii suicidare, care nu se fe‑
reau sa apară nici în cele mai bune zile. Scrijeleam
pe pereţi faptul că voiam să mă omor, stăteam ore
în şir pe geam gândindu‑mă cum ar fi să mă arunc.
Dar nimănui nu părea să îi pese. Obişnuiam să mă
dau cu capul de pereţi, să mă muşc, să mă tai,
făceam orice era necesar pentru a mai stopa puţin
din durerea psihică pe care o resimţeam.
În momentul de faţă, am 25 de ani, proaspăt
împliniţi. Mi‑am petrecut ziua de naştere inter‑
nată în cadrul unei instituţii psihiatrice şi scriu
acest text tot din această postură.
Am diagnosticul de tublurare de personali‑
tate borderline. Am început să urmez şedinţe de
psihoterapie de mai bine de doi ani şi jumătate şi
mă lupt să îmi găsesc cocktailul de medicamente
67
�eficient pentru mine, de aproximativ doi ani. Sunt
la a doua internare si nu îmi e ruşine să recunosc.
Lucrurile nu sunt întocmai uşoare. Dacă stai
puţin să observi viaţa unui borderline, aceasta
poate să fie destul de haotică. în cazul meu, este
haotică. Fluctuaţiile comportamentale mă do‑
boară, sunt obositoare. E ca şi cum ai juca ping
pong, doar că în spatele fiecărei pase, stă câte o
dispoziţie. Legăturile cu cei din jur pot fi un chin.
Am resimţit asta cel mai intens în relaţiile pe
care le‑am avut. Sunt doar două la număr, însă
semnificative pentru mine. Am fost un dezastru
în faţa lor şi continui să mă consider un mon‑
stru pentru modul în care m‑am purtat. Pentru
modul în care le‑am abuzat psihic pe partenerele
mele, şi asta tot din cauza insecurităţor mele.
Îmi aduc aminte de una din fostele mele prie‑
tene, care mi‑a spus printr‑un mesaj, că pentru
câteva momente de afecţiune, a înghiţit o gră‑
madă de nimicuri.
Nu mai vorbesc de self esteem si de stările diso
ciative. Uneori mă uit in oglindă şi nu mă recu‑
nosc. Corpul meu, de fapt nu e al meu. Exteriorul
e distorsionat. E totul ireal, si ăsta e momentul în
68
�care mă loveşte derealizarea. Un alt aspect greu
de digerat.
Mă consider un nimic, iar tot ce simt, simt
la extrem. Emoţiile care mă încerca sunt mereu
copleşitoare. Am un corp plin de cicatrici care
dovedeşte, more or less, cât de tare mă urăsc. Fac
abuz de alcool de la 15 ani, şi am un flacon plin
de somnifere ce nu ştiu încă dacă îşi va găsi sfâr‑
şitul odata cu mine, sau nu.
Dar momentan mă menţin. Cu suişuri şi co‑
borâşuri. Sunt momente în care, în locul copilu‑
lui răvăşit şi confuz, îşi face loc şi adultul raţional
care priveşte si părţile pozitive. Spre exemplu?
Am o viaţă socială cu care mă mândresc şi un
psihoterapeut de nota 20, fără de care, probabil
aş fi încă în colţişorul meu mic şi negru, într‑un
cerc vicios al victimizării. Este incredibil cum ne
poate sabota propria noastră minte, nu?
Văd terapia ca pe ceva esenţial în viaţa unui
om care se confruntă cu probleme de sănătate
mentală. Nu este nimic greşit, nu este nimic ruşi‑
nos, până la urmă, cu toţii ne confruntăm cu gre
utăţi şi probleme. Nu ar trebui să fie loc de judecat
şi arătat cu degetul, ci de multă compasiune şi
69
�empatie. La concluzia asta nu am ajuns doar eu,
ci şi alte persoane cu care am conversat pe par‑
cursul internării. Însă, prin discuţiile avute, am
constatat cu o mare tristeţe, frica pacienţilor de
a fi judecaţi. De ce? Pentru că au o problemă şi
au ajuns să ceară ajutor, ulterior fiind internaţi.
„Ce o sa zică lumea?”, a fost una din întrebările
pe care le auzeam frecvent şi care sincer, îmi lasă
un gol în stomac. În locul nostru, puteaţi fi ori‑
care. Nimeni nu reacţionează exagerat în cazul
unui diabetic care cere ajutor specializat, însă
atunci când e vorba despre sănătatea mentală,
mult prea mulţi oameni emit judecăţi aspre. De
ce încă suntem în punctul ăsta?
Am luat acest text ca pe un exerciţiu al pro‑
priei vulnerabilizări şi ca pe un fel de conştien‑
tizare faţă de problemele pe care le am. Consider
că, la un anumit moment, cu toţii ar trebui să
ne lăsăm puţin timp de gândire, ca mai apoi, să
ne înfruntăm demonii interiori.
Sper ca în timp, să mă uit în jur şi să văd nişte
oameni mai asumaţi, mai dispuşi să ceară ajutor
şi mai puţin critici faţă de ei şi faţă de cei din jur.
�ilustrație Oana Giuverdea 25 de ani
�Bianca Elena
prea tânăr eşti
să înţelegi de ce
persoane se simt prea obosite şi uită să se spele
pe dinţi,
transpiră când le întrebi cât e ora sau
ţipă cu tot maxilarul când le aminteşti că tre‑
buie să se întoarcă acasă.
prea tânăr eşti
să înţelegi de ce
persoane îşi schimbă deciziile la diferenţă de se‑
cunde
şi când stai de vorbă cu ele luni realizezi că nu
sunt aceleaşi personalităţi de vineri.
prea tânăr eşti
să înţelegi de ce
persoane flămânde rostesc non‑stop acelaşi « nu
mi‑e foame »
se holbeaza la propriile picioare după masă şi ca
scuză folosesc « mă uitam la o zgârietură »
72
�(mă
uitam
la
disperare)
şi se evaporă după cină în baie.
prea tânăr eşti
să înţelegi de ce
persoane se opresc din respirat dacă nu ating de
cinci ori clanţa ;
unu : victima unui asasin silenţios
doi : universal în detalii vibrante
trei : suntem cu toţii tablouri din lichior de cio‑
colată
patru : am uitat să număr până la cinci
şi o iau de la capăt.
da, prea tânăr eşti în ochii lor
ca să trăieşti.
nu contează dacă tu înţelegi
sau eşti
simple persoane.
�ilustrație Gabriela Nicolae eu-urile mele
�Tania Strizu / Cum e să trăieşti
cu tulburare bipolară în România
Sufăr şi sunt diagnosticată cu tulburare bipo‑
lară, grad I. Ca definiţie, putem spune că „tul‑
burarea bipolară este o afecţiune psihică având
episoade alternative depresive, maniacale sau
hipomaniacale, cu sau fără elemente psihotice.”
Undeva pe la 24‑25 de ani am simţit ce înseamnă
această definiţie şi, în limita spaţiului şi cu răbda
rea cititorilor/cititoarelor, voi încerca să descriu
în câteva cuvinte experienţa proprie.
Uitam, mereu uitam. Ce vroiam să fac, să
spun, unde îmi lăsam lucrurile, cu ce informaţii
rămâneam după ce terminam o carte. Apoi am
descoperit că pot fotografia, tocmai ca să nu uit.
Frica de uitare mă obseda, aşa că fotografiam
absolut tot, momente, oameni, lucruri. Timp de
6 ani, nu am privit arhiva fotografiilor făcute în
perioada declanşării bipolarităţii, chiar şi acum
mărturisesc că mi‑e greu. Mi‑e greu pentru că
nu îmi amintesc detaliile, trăirile interioare din
acea perioadă. Însă totul a început cu un gând, că
75
�nu‑mi găseam locul nicăieri. Niciunde nu mi‑era
bine şi nu găseam liniştea pe care o căutam.
Oscilam între locaţii unde am trăit, România,
Portugalia, Italia. În vara anului 2015, ba chiar
am tot fugit dintr‑un loc în altul, abandonând
laolaltă familia şi prietenii, fără a anunţa în pre‑
alabil că voi pleca. Eram mereu pe fugă. Oprirea
am făcut‑o în spitalul de psihiatrie Eduard Pam‑
fil din Timişoara, după o lungă perioadă de de‑
presie, urmată de manie, urmată de full‑blown
episod psihotic. În episodul acesta, m‑am trans‑
pus în pielea personajului Moromete, vociferând
împotriva alegerilor locale, fugind de acasă cu
maşină de ocazie, plângându‑mi morţii pe la ci‑
mitire şi scoţându‑le florile de pe morminte. Să
nu mai spun ce valvă am făcut în satul bunicilor,
unde băteam în porţile sătenilor, în încercarea
de a‑i convinge să îmi dea o mână de ajutor.
Din spital ziceam tuturor că nu vreau să mai
plec, îmi plăcea simţul solidarităţii ce apăruse
între noi. De fapt, realitatea era alta. Văzând şi
fotografiile realizez că mă înşelam amarnic. Pri‑
meam medicaţie, Haloperidol picături şi Orfiril
mini‑comprimate, îmi amorţeau simţurile şi
76
�înceţoşau gândirea, mai ales la început. Pe me‑
dicul care m‑a preluat l‑am văzut doar atunci la
internare, când nici nu mă asculta, vorbind doar
cu asistenta. Apoi, vedeam doar asistenţii care ne
aduceau tratamentul. Mesele sărăcacioase le luam
împreună, mic‑dejun, prânz şi cina, nu ţin minte
să fi avut fructe vreodată. Activităţi terapeutice
nu existau, de fapt, nu existau condiţii minime
de igienă, ca şi apa caldă în acea iarnă friguroasă.
Aveam totuşi un televizor la etajul 3 şi ne pu‑
team plimba în curte, unde hrăneam porum
beii şi ne mai plimbam dintr‑un colţ în altul.
Fără sprijin din partea prietenilor, a familiei şi a
celorlalţi pacienţi sunt sigură că nu aş fi rezistat
mult. Mă întreb şi azi, din cei vârstnici şi singuri
aflaţi în acel spital, câţi se află încă acolo sau câţi
s‑au reîntors? Ce sprijin au, dacă locul ăsta mai
degrabă e ca o închisoare decât un spaţiu unde
să te vindeci şi să primeşti atenţia medicală atât
de necesară.
Sunt un caz fericit, doar pentru că am avut
alături oameni dragi.
�ilustrație Tania Strizu
�Cătălina Popescu /
Doamna în verde
Sau convieţuirea cu propriile frici
Camera mea nu a fost niciodată camera mea
e camera mea
şi a EI.
EA care se ascunde numai în unghere mucegăite
şi pline de praf.
EA care atârnă de tavan cu capul în jos,
şi‑mi şopteşte cu jumătăţi de măsură, rar, răspicat
tic‑tac
tic‑tac
tic şi tac în timp ce EA mă priveşte ca un prădător,
cu ochi de malahit lucind a crimă.
Ziua, când se uită în oglinda de pe perete, începe
să plângă.
Îmi seamănă abia când chipul i se deformează
de plâns.
Albul ochilor prinde nuanţe cenuşii, murdare
Rimelul i se scurge pe obrajii osoşi ca o mâzgă
neagră
iar genele, picioare de păianjen,
79
�îi flutură compulsiv sub greutatea lacrimilor.
Are buzele roşii, rupte, carne vie
Din colţuri i se preling şiroaie de sânge pe bărbie
pic
pic
pic
pe fruntea mea ‑
şi sudoarea se contopeşte cu sângele
şi sângele cu frica
şi frica – cu ţipătul.
Noaptea, se târăşte până la fotoliul de lângă pat.
Îşi pune picioarele lungi de după gât
(în poziţie de yoga)
şi‑mi face cu ochiul.
Zâmbeşte perfid, cu dinţi stricaţi şi putrezi
cu viermi care îi sapă adânc în carne
cu buze care i‑au rămas acum doar un cheag de
sânge uscat.
Se aude o respiraţie greoaie, sacadată
şi pentru un moment nu îmi dau seama dacă e
a EI
sau a mea.
Nodul din stomac mi se strânge tot mai tare
şi cu mâini transpirate, sting lampa.
80
�Mă întorc cu spatele şi îmi înfăşor trupul în cearşaf
ca într‑un cocon.
EA a rămas tot acolo.
Noapte de noapte
Zi de zi.
E tot acolo,
în capul pieptului.
�ilustrație Alma Gyovai
�Daniela Hendea
(poeme din volumul în lucru H 2 X)
Mantra
Mă voi întrema.
Sau aproape. Adică
mă voi dezmetici. Adică
mintea‑mi va deveni
mai limpede. Gândurile
vor înceta să se‑mbulzească,
vor aştepta să le vină rândul
cu răbdare. Bile stivuite
pe abac. Pân‑atunci
nu voi prididi să mă ţin de cuvânt,
să încetez a mai da bir cu fugiţii.
Automaton
Mă costumez în partizana rutinei,
a acţiunilor repetitive. Mintea‑mi
rulează pe fundalul lor, infuzia
83
�de stimuli păstrează creierul
preocupat. Orăşelul
nu are piste pentru biciclete,
şi‑atunci nu‑mi rămâne decât
să dau ocol cartierului mărginaş
de una, două, trei, şapte ori,
aceleaşi cutii poştale cu steguleţul roşu
coborât, la porţi aceleaşi statuete
cu expresii faciale împietrite. Nu mă feresc
din calea soarelui pârjolitor, rafalelor
de vânt descumpănite spre seară. Receptorii
senzoriali trag la jug, sfârâind
în impulsuri bioelectrice, furnici
de foc în stare să transporte
de treizeci de ori greutatea lor corporală.
De la sine‑nţeles: momind creierul cu stimuli
din afară, îl ţii‑n lesă, îl împiedici
să şi‑i creeze pe ai lui proprii, asupra
cărora aş avea un control delimitat.
Iar aici e cheia, pe moment:
cortexul prefrontal nu‑i poate‑ngădui
amigdalei să‑şi facă de cap, asta
84
�dacă şi numai dacă
îţi iei în serios anxietatea.
***
Mă declar oficial împăcată
cu tertipul
la care mă constrânge anxietatea.
Nu plec la culcare fără să fi luat
în calcul dimineaţa următoare.
Prezentul se reflectă în tejgheaua
sclipitoare, lustruită cu dezinfectant,
între spălatul caserolelor cu hrană de ieri
şi
prepararea caserolelor cu hrană pentru mâine.
O privesc cu satisfacţia
mândriei mamei mele. Ar considera
că mă descurc acceptabil. Ar respira
uşurată c‑am răzbit în viaţă.
85
�Clăbucii săpunului de vase
se sparg. Pudra de turmeric*
se‑mprăştiat în aer. Fulgii
de ovăz* se‑nmoaie la rece
în lapte de migdale*.
Deoarece
poate fi ceva mai important
pentru funcţionarea propice a creierului
decât
nutrienţii cu care‑l alimentezi peste zi?
Nu‑ţi poţi lăsa procesele neuronale
la voia întâmplării. Asta reprezintă
robotirea în bucătărie,
fără să te abaţi de la plan.
Prezentul, curat. Fără urmă.
Am îndepărtat petele trecutului,
iar viitorul încă nu şi‑a pus
amprenta. Bucata de timp
* alimente care aleviază simptomele anxietăţii
86
�în care‑apuc să mă conving
c‑aş reuşi să‑mi ţin în hăţuri
existenţa.
***
Cu axioma: Nu poţi aprecia cu exactitate
dimensiunile unui monstru marin
decât atunci
când iese la suprafaţa apei pentru o gură de aer
ar trebui să rămân
veşnic recunoscătoare Statelor Unite
pentru instalarea vizibilă a anxietăţii.
Pentru prima noapte
în care‑am tresărit din somn, pumni fictivi
sugrumau esofagul, cum ai strânge
un buchet de‑ntâmpinare la Sosiri.
Am memorat tonalitatea vocii
Welcome to the United States of America,
ofiţerul de imigrări mă priveşte în treacăt
87
�îmi întinde mâna, la capătul ei
paşaportul întredeschis.
Pentru secvenţele‑n deschiderea
lung‑metrajului: tăblia patului
din fier forjat lipită de peretele
vineţiu, prin plasa din geam
un teren de sport părăsit, stâlpul de iluminat
ratează aruncările spre coşul de baschet.
Îmi corelez respiraţiile cu secundarul
ceasului de la încheietură. Inspir, deci trăiesc.
Respir, deci retrăiesc. Mă bizui pe logică,
e simplu. Mă calmează. Fac un experiment,
ca în laborator. Mă opresc
din respirat cu intenţie, de data asta
intenţia‑i a mea. Decid eu,
chiar dacă numai preţ de trei minute.
Aerul mă‑mprejmuieşte cu răbdarea
unui invadator iscusit.
Pentru a doua oară bag în seamă
controlul limitat până la lipsă
88
�asupra proceselor fiziologice
din corp. Depind
de ceva
invizibil. Previzibil. Fără
a‑nţelege pe deplin cum funcţionează.
Ah, fir‑ar. Iar am ajuns aici!
Astfel argumentam
oricui pretindea că nu‑nţelege
cum funcţionează credinţa‑n Dumnezeu. Nu
pricepem
pe deplin nici ce se petrece la nivel celular
când respirăm, asta nu ne‑mpiedică
să inspirăm/expirăm fără‑ncetare.
Premiul Nobel de anul acesta
în fiziologie, medicină s‑a acordat
pentru elucidarea mecanismului prin care
celulele sesizează şi se adaptează
la fluctuaţiile‑n rezervele de oxigen.
89
�Poetic spus:
mlădierea transformărilor biochimice
din citoplasmă sub boarea palelor hipoxice.
Nu mai rabd constrângerea unui obiect
ce‑mi înconjoară încheietura mâinilor
sau gâtul.
�ilustrație Roșca Gabri Jurnal de Anxietăți și Complexități
�August / Fără titlu
Am fost diagnosticată cu depresie acum mulţi
ani, când am fost la psiholog de câteva ori pentru
că voiam sa ma hotărăsc dacă să dau la psiholo‑
gie sau nu după bac. N‑am făcut‑o, dar nici
n‑am continuat cu şedinţele, pentru că erau
scumpe. Nu îmi amintesc în anii de adoles‑
cenţă să
nu fi avut depresie. Nu ştiu exact când a apărut,
dar probabil a început din cauza bullying‑ului
care a început din clasa a patra şi a continuat în
faze până într‑a doişpea. Umilinţele, lipsa de
comunicare şi de suport emoţional s‑au înrădă‑
cinat destul de devreme în imaginea mea despre
mine.
Când am intrat la liceu, am sperat că o să se
oprească, pentru că oamenii ăştia nu mă cunosc.
Însă nu mi‑am dat seama atunci că şi eu eram cea
care trebuia să‑şi schimbe comportamentul şi
atitudinea, timidă şi obedientă. Nu încerc în
niciun caz sa iau apararea agresorilor, ce spun
92
�acum este rezultatul reflecţiilor recente, prin
care încerc să‑mi dau seama de ce am fost mereu
atat de uşor de atacat, ce se întâmpla defapt.
După primii ani, pentru ca nu ştiam cum să
rezolv
problema, am dezvoltat un fel de mecanism de
apărare prin care încercam sa blochez
momentele în care mă simţeam în pericol. Cu
timpul, aceste momente s‑au prelungit şi cu alte
ocazii, fără să aibă vreun trigger. Îmi amintesc
dimineţi în care stăteam în pat în jur de o oră,
înainte de a merge la scoala şi mă deconectam
cumva de realitate, fără să mă mişc sau să mă
gândesc la mare lucru.
La liceu, natura bullying‑ului s‑a schimbat uşor,
datorită unei segregări evidente între fete şi
băieţi. Pentru că autorii bullying‑ului erau în mod
exclusiv băieţi, faptul că ei nu mă percepeau
deloc ca fiind feminină a influenţat mesajele de
agresiune şi felul în care se raportau la mine.
Am fost mereu cumva alienată de feminitate,
dar în paralel şi de genul feminin. Acum ştiu că
genul meu este în spectrul non‑binar, dar atunci
simţeam vină şi ruşine pentru ca nu mă
93
�simţeam şi nu eram ‘ca celelalte fete’. Pe lângă
asta, atunci, în liceu, descopeream că sunt gay,
ceea ce nu a făcut decât să amplifice dorinţa de
a mă ascunde, de a mă închide în spaţiul meu
întunecat, izolat de realitate. Eram convinsă că
e ceva greşit, nenatural, cu origini patologice în
legatură cu sexualitatea, dar parcă şi genul meu,
pentru că asta era singura informaţie pe care o
primeam din media, de la familie, de la şcoala.
Agresiunile se întâmplau aproape în fiecare zi şi
nu puteam scăpa de ele, pentru că veneau aproape
exclusiv de la colegi de clasă. Prin clasa a
unşpea începusem sa chiulesc cel puţin o oră în
fiecare zi, doar ca sa scap de ei.
După ce am terminat liceul, apele s‑au calmat.
La facultate, nu a trebuit sa mai aştept cu
nerăbdare sa plec de la ore, pentru aveam în sfâr‑
şit în jurul meu oameni care mă înţeleg şi mă
acceptî, oricât de ‘ciudată’ aş fi fost. Asta nu a
oprit perioadele depresive, dar le‑a diminuat uşor.
În vara de după terminarea licenţei, am făcut un
fel de terapie, care m‑a ajutat incredibil de mult.
Nu cred că depresia o sa dispară vreodată defi‑
nitiv, dar e ok. Am crescut cumva
94
�împreuna şi am învăţat cum s‑o îmblânzesc. Şi
nu ştiu la ce alta concluzie să ajung, decât că
terapia m‑a ajutat mereu şi că trebuie sa fie un
proces continuu, dar şi că uneori eforturile n‑or
sa dea roade şi o sa trebuiască sa încep de la zero.
95
�ilustrație Gabriela Nicolae Depresia
�Saşa Zare / Toate sunt şi nu sunt
ale tale
Toate sunt şi nu sunt ale tale:
‑ Presiunea să produci, să scoţi din tine pro‑
duse, ca ouăle, la program, să le depui. Am citit
mai devreme sub nucul de pe deal (noroc de nuc)
un eseu de Mary Oliver despre broaşte ţestoase.
Femeia a urmărit o broască ţestoasă cum îşi de‑
punea, concentrată, cele douăzeci şi ceva de
mingi de ping pong adânc, sub nisip. Nişte po‑
sibilităţi de broscuţe. Mai târziu s‑a dus, a săpat,
a luat jumătate din ouăle broaştei, le‑a dus acasă
şi le‑a transformat în omletă. Era un eseu despre
apetit, despre foame, despre cum M.O. de mai
mulţi ani renunţase la carne de tot, dar pentru
a se menţine acolo ajungea să facă uneori com‑
promisuri. Nevoia corpului ei de a consuma ceva
la fel de hrănitor cum ştia că poate fi o viaţă
luată. Broasca ţestoasă a rămas ignorantă şi vie,
restul de ouă au scos pui bine mersi, practic –
n‑a murit nimeni.
97
�‑ Presiunea să produci, să scoţi din tine pro‑
duse, ca ouăle, la program, să le depui între din‑
ţii de rechin ai capitalismului, între cele cinci
rânduri de dinţi. Şi apoi mai e capitalismul din
burta ta, un rechin care sfâşie fără să întrebe: te
doare? Uneori un rechin poate avea până la 3000
de dinţi, unul singur.
‑ Felul în care ajungi să‑ţi aplici sistematic
pedepse. Pedeapsă: nu produci cât, când, cum ar
trebui. Pedeapsă: de ce oare nu eşti, în esenţă, un
tractor. Pedeapsă: de ce nu produci atunci când
ţi‑e rău, de ce nu laşi răul deoparte, ca pe o haină
urâtă. Pedeapsă: de ce atunci când îţi sunt date
toate condiţiile perfecte pentru a produce şi tu nu
ai decât să faci, practic, ouă, aşa cum (închiriată
fiind) drept mamă surogat la un cuplu de milio
nari nu ai avea decât să faci, practic, copii, de ce
nu produci oul perfect ca să
să bucuri:
ochiul care te‑a privit
mâna care te‑a hrănit
încrederea care ţi s‑a dat
gura care te‑a lăudat a sperat
speranţele care s‑au turnat
98
�cu căldarea în tine
de ce nu poţi să bucuri
mâna care te‑a hrănit
ochiul care te‑a privit
speranţele care
Toate sunt şi nu sunt ale tale:
‑ Mutaţia creată din teroarea de‑afară şi din
teroarea din tine e un rechin mult prea mare,
mult prea viu, ca să mai poţi să le separi. Muşcă
şi nici măcar nu ştii pe cine să‑njuri.
‑ Întotdeauna ajută să înjuri bogaţii. Cei care
te‑au afectat direct, cei care nu, absolut toţi bo‑
gaţii. (#notallrich la fel ca #notallmen la fel ca
#alllivesmatter e aberant şi nu există) #Abso‑
lutToţiBogaţii sunt motivul din care noi restul
plutim ferfeniţă prin burta unui rechin. Bogaţii
au crescătoria de rechini, au
oceanul.
‑ Când depui ouăle pe dinţii rechinului, con‑
ştiincioasă, frumos, la program, pentru cine le
depui oare?
99
�Toate sunt şi nu sunt ale tale:
‑ Alegerea falsă între mâncare şi corp. Când
mergi pe uliţă şi îţi vezi ieşind de sub tricou bur‑
tica, iar primul tău gând este: ar trebui să mă mişc
mai mult
sau
ar trebui să mănânc mai puţin.
Ordinea nu contează, ambele sunt acelaşi. Să
nu mănânc pentru corp e ceva la fel de absurd
cum e să nu mă îmbrac ca să nu‑mi fie frig (în
mijlocul iernii).
Şi totuşi, oricât de absurd, acest gând îţi vine.
Încerci să‑l uşuieşti cu mâna ca pe un ţânţar. Un
gând ce‑ar fi putut la fel de bine să nu fie al tău,
dar uite că este. Însă ştii că nu e din tine.
‑ Ca să te simţi mai bine cu tine trebuie nea‑
părat să te speli pe cap.
‑ De pe uliţă ajungi în bucătărie şi pe masă e
o imensă, pufoasă, pufoasă şi caldă prăjitură cu
vişine. Tocmai ieşită. Gândul Ar trebui să mă mişc
mai mult = Ar trebui să mănânc mai puţin = Fără
prăjitură = Fără burtă revine, dar de ce ţi‑ai refuza
această minune. Mai bine mori grasă decât să mori
100
�de foame, zice femeia care îţi pune prăjitura în
faţă, îţi notezi.
‑ Două lucruri adevărate: nu orice scrii e lite‑
ratură, dar e important orice scrii.
‑ Toată vremea cât am stat pe deal şi am citit Mary
Oliver/ m‑am uitat pe telefon & am încercat să nu mă
uit pe telefon/să citesc Mary Oliver, un bărbat de pe
dealul vecin a strigat odată la câteva secunde, în ace‑
laşi ritm, cu aceeaşi cadenţă, Ho, Lenuţo!
Lenuţa era o vacă portocalie. Mă rog, roşcată
cu pete albe.
‑ Să‑ţi aduci atenţia sub nuc iar şi iar.
Lasă telefonul & nu te certa pentru când nu
îl laşi.
Acest echilibru fragil:
fă ceva bun pentru tine
nu te certa pentru când nu o faci
‑ O viaţă bună porneşte de la dorinţa de a te
purta decent cu tine însăţi.
‑ Timpul petrecut pentru a supravieţui nu e
timp pierdut. Trauma e parte din tine aşa cum
ar putea fi o boală cronică, recidivează. Iei pas‑
tile, ţii regim, iar
şi iar.
101
�‑ Să vii pe deal a fost, totuşi, o idee bună.
Mişcarea, când te convingi să o faci, mereu este.
Să‑mi amintesc, să vin iar &
Să nu mă cert dacă nu vin.
‑ Dacă prinzi maşina cu pepeni, totul va fi
bine de‑acum? Ai prins‑o! Roata sorţii?
Se‑ntoarce norocul?
‑ Înainte să fumezi, dacă ţi‑e foame, ar fi bine
să mănânci nişte nuci.
‑ Tot ce scriu aici e important
‑ Eu sunt importantă
‑ Durerea e importantă & nu e totul
‑ Sub nuc afli despre moartea unui băiat pe care
l‑ai văzut de multe ori în carne şi oase. Cel mai ciudat
când afli de moartea unor oameni ca tine, adică tineri
şi posibili, e amintirea că poate moartea e mai
aproape de tot ce iubeşti, decât ţi‑ar plăcea să fie.
Sau de ce nu, chiar de tine. (Posesiv, egoist). În faţa
morţii vrei să‑ţi strângi toţi prietenii în aceeaşi casă,
în braţe.
102
�‑ Într‑un final faci baie şi actul de a face baie,
după atâtea zile în care nici n‑ai visat că se poate,
te ridică într‑un fel de adăpost al decenţei. Baia
e botezul curat după înotul în burta depresiei,
ceva care te spală & te binecuvântează & un
templu.
‑ Chiar dacă îţi asculţi în totalitate ritmul: ci‑
teşti când îţi vine, scrii când îţi vine şi doar aso‑
cieri libere, citeşti poezie şi nu te forţezi pentru
altceva, ignori toate mailurile, mănânci când îţi
vine şi ce, ţi‑e somn în mijlocul scrisului şi pur şi
simplu te culci, deschizi şi închizi telefonul de
câte ori ai nevoie, chiar dacă la finalul zilei ai acest
text (fără vreo coerenţă, totuşi există), tot te
simţi vinovată că nu faci nimic/ce trebuie.
‑ Capitalismul, presiunea, datoria, vinovăţia,
morala creştină
ruşinea
ruşinea (te) îngenunchează.
‑ Listele ajută, listele sunt bune.
‑ O insectă minusculă portocalie (cum o cheamă,
oare?) a făcut drumuri pe foaia mea. Am vrut foarte
tare să nu moară. Am suflat‑o uşor, n‑a plecat, am
suflat mai puternic şi abia a treia oară.
103
�‑ Fiecare lucru pe care îl faci este destul, în
sine. Să nu‑l anulezi imediat, să nu‑ţi propui de
zece ori mai mult
destul
plimbare e destul
citit nişte pagini e destul
băut apă e destul
vorbit cu prietene e destul
stat cu capul în soare e destul
‑ Poate la 60 de ani voi fi la fel de înţeleaptă ca
Mary Oliver. Sper să ajung, şi mai sper să mă prind
eu însămi de asta.
‑ E bine insecta portocalie?
‑ Un deal, o vacă, un Ho, Lenuţo!
‑ Nu tot ce scrii e poezie, dar tot ce scrii e bine
că scrii.
‑ E ciudat cum ai aruncat moartea aşa de uşor
prin aceste cuvinte şi nu ai ştiut ce să faci mai
departe cu ea; ai revenit la gânduri, la liste. Să
fie moartea ceva atât de __________,
sau tu?
�ilustrație Roșca Gabri Jurnal de Anxietăți și Complexități
�Saşa Zare / Dragă prietenă
Cea mai frumoasă parte a corpului tău
e direcţia în care se‑ndreaptă, & să‑ţi aminteşti că
şi singurătatea e timp petrecut
în sânul lumii.
Ocean Vuong
Dragă prietenă,
Trebuie să‑ţi spun că atunci când scriu asta am
o durere puternică‑n burtă
ştii mingea pe care‑o primeam din neatenţie, din
greşeală
la lecţiile de educaţie fizică
când toată clasa juca volei & eu îngheţam
mingea
o rachetă cu viteză înaltă tăia aerul şi până la
urmă stomacul
meu reverbera
reverbera
Trebuie să‑ţi spun că atunci când scriu asta sto‑
macul meu primeşte câte o rachetă
106
�cu viteză înaltă la fiecare secundă
în limbajul de terapie pe care îl ştim amândouă
(din nefericire/din fericire)
atât de bine
unde cad eu, unde cad mingile mele
(că‑s ale mele, deşi nu chiar toate)
se numeşte regresie psihică
Trebuie să‑ţi spun că am grijă, am băut toată
ziua multe lichide
ceai verde cu iasomie – odă lui tata
bărbatul care nu a ştiut să iubească l‑am căutat
încă
îl caut
apă cu sirop de vişine – odă mamei
femeia care nu a ştiut să iubească am căutat‑o încă
o caut
cafea pentru mine şi chiar
un litru de apă
Trebuie să‑ţi spun că mai devreme şi din greşeală
am omorât
o muscă
făcea foarte mult zgomot într‑un moment rar
când în mine
se făcea linişte
107
�mi‑a părut rău de ea, n‑am vrut s‑o omor, dim‑
potrivă
m‑am apropiat uşor de geamul pe care era
i‑am pus în cap un pahar (un păhăruţ alb ado‑
rabil, cu pisici negre care se uită la flori)
am trecut pe sub el o hârtie şi când am vrut să‑i
ofer
iarba, florile, satul, tot aerul ce‑l putea stăpâni,
musca
se înecase
pe fundul paharului mai rămăsese un pic de sirop
de vişine & odă mamei
Trebuie să‑ţi spun că pe veranda din faţa casei
a înflorit galben‑alb caprifoiul
mai devreme am stat pe pervaz
am privit
în lumina apusului puţin praf de aur
cădea
într‑un fel, nişte mingi foarte mici şi foarte
uşoare polenul
e pulberea constituită din grăuncioare sferice,
microscopice, gălbui, produsă de anterele sta‑
minelor
108
�Trebuie să‑ţi spun despre maşina albă cu pepeni
sau poate
harbuji
care trece pe uliţa noastră de câteva ori pe zi în
viteză
are un difuzor, ţipă lebeniţăăăăă şi
lebeniţa o minge şi ea, de data asta sonoră
reverberează
şi trebuie să‑ţi mai spun, dragă prietenă, că nu
o prind niciodată
pe această fata morgana cu pepeni
de parcă e un singur tren cu fericire pe lume
îl auzi de undeva de departe alergi găseşti
praful nu ştii niciodată – a venit, a plecat?
de parcă există o singură secundă
în care v‑aţi putea întâlni
sau poate chiar şi aceea
e doar o fantasmă
Trebuie să‑ţi spun că şi literatura
ideile gândirea complexă în straturi legăturile
cognitive şi intuitive
aproape îmi scapă
& e plictisitor, obositor pentru toate
pentru tine, pentru noi, pentru mine
109
�să ajungi iar şi iar la lecţia de educaţie fizică
volei echipe polarizări alb şi negru
iar să îngheţi
iar să simţi mingea
stomacul iar să nu ştie s‑o ţină,
să nu ştie să dea
înapoi
Trebuie să‑ţi spun că toată ziua mă chinui
să‑mi ţin deschişi ochii
nu dorm, nu sunt trează
de parcă viaţa e _______ şi
dacă aş îndrăzni s‑o privesc
s‑ar întâmpla ceva şi mai rău
şi mai mult
Trebuie să‑ţi spun că m‑am trezit cu o foame
de poezie aşa cum te trezeşti vrând pâine prăjită
cu chestii
asta poate‑ţi sună romantic dar nu e, e un me‑
canism
de supravieţuire
să cauţi aceeaşi disperare cu mingile ei
primite, conţinute, date înapoi
de altcineva
110
�am încercat să citesc din romanul despre o foto‑
grafă antifascistă şi am ştiut
că naraţiunea, povestea
e un leac pentru vremuri mai bune
apoi mi‑am descărcat zece cărţi de poezie am fost
mântuită
(ştii că în moldova spunem a mântui în loc de a
termina?)
Trebuie să‑ţi spun că mereu fac liste de lecturi la
finalul jurnalului
deşi am un caiet verde mic special pentru asta
l‑am primit cadou de la o altă prietenă
de care m‑am despărţit şi ea
l‑a primit cadou de la prietenul ei
de care s‑a despărţit
şi mai fac liste de lecturi pe multe foiţe pe semne
de carte
pe coperţile interioare în folderul cu notiţe din
telefon pe laptop
într‑un googledoc şi îmi mai trimit uneori şi mail
uri cu încă nişte
liste care se cheamă de citit sau citeşte neapărat
sau cărţi de cumpărat
trebuie să‑ţi spun, azi mi‑am dat seama
111
�le fac să nu uit
să‑mi amintesc
de ce să trăiesc
trebuie
să trăiesc în continuare
chiar dacă nu‑mi vine
chiar când
am un bebeluş printre organele mele interne
care se izbeşte de toate şi eu habar n‑am ce să‑i fac
nu mă pricep deloc la bebeluşi, ştii
trebuie să trăiesc
ca să citesc cărţile noastre,
dragă prietenă.
�ilustrație Gabriela Nicolae The other day I met a bear
�Oana Ungureanu / Totuşi
Nu eşti „nebun”
Dar şi dacă ai fi
Ce dacă?
Mi‑ar plăcea
Ca oamenii să nu (se) mai (de)numească
Nebuni
Ţigniţi
Demenţi
Aşa de liberal
Nu suntem sinonime
Pentru orice e
Haotic
Imprudent
Neobişnuit
Mi‑ar plăcea
Ca oamenii să nu (se) mai (de)numească
Psihopaţi
Sociopaţi
114
�Bipolari
Aşa de liberal
Nu suntem sinonime
Pentru orice e
Imoral
Nesănătos
Dezechilibrat
Suntem nebune şi suntem nebuni
Şi suntem magie şi fluturi şi soare şi nori
Suntem petale de flori şi frunze în vânt
Şi suntem ape cristaline şi stele căzătoare
Suntem uneori ape învolburate şi tunete şi
fulgere
Suntem uneori mlaştini şi nisip mişcător
Şi suntem uneori dezechilibru şi haos
Dar niciodată egale şi egali cu ele
�ilustrație Roșca Gabri Jurnal de Anxietăți și Complexități
�ilustrație Anna Kalimar
�ilustrație Erika Zsuzsanna Barth
�
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Colecție zine secolul XXI (2001-20xx)
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Madzine (2020)
Subject
The topic of the resource
Lung cuvânt introductiv SAU Cine suntem, ce ne dorim şi după ce criterii am întocmit această revistă
pala-tium
Darul ereditar, hipersensibilitatea
despre disociere
Frica
Eu sunt Săpoca
Petice de text despre claustrofobie
Cum?
Poate într‑o zi ai să înveţi să te construieşti pe tine însuţi
ra
doar doi oameni sănătoşi
cu fericirea însă nu te poţi obişnui
Cum e să trăieşti cu tulburare bipolară în România
Doamna în verde sau convieţuirea cu propriile frici
poeme din volumul în lucru H 2 X
Fără titlu
Toate sunt şi nu sunt ale tale
Dragă prietenă
Totuşi
+ Ilustrații
Description
An account of the resource
Mad Pride România & Art200
Creator
An entity primarily responsible for making the resource
Mad Pride România & Art200
Publisher
An entity responsible for making the resource available
Mad Pride România & Art200
Date
A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource
octombrie 2020
Relation
A related resource
https://pagini-libere.ro
Language
A language of the resource
română
Type
The nature or genre of the resource
zină
Coverage
The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant
2020
Art200
fanzin
ilustrații
literatură
Mad Pride
Mad Pride România
poezie
Poezii
zine
-
https://anarhiva.com/files/original/5524bf2c52d2886949bf3a5744faa405.pdf
deb7235859967ac444f78442b2d67b3b
PDF Text
Text
�Organizarea la locul de muncă*
I. Informaţii de bază
Acest ghid este o introducere elementară, simplificată, despre organizarea la locul de muncă şi
despre motivele pentru care este necesar să ne organizăm. Ghidul mai conține şi un număr de sfaturi
utile despre cum să începi să te organizezi.
Marea majoritate a persoanelor din societatea actuală sunt exploatate și insuficient
recompensate material. Persoanele care lucrează la negru sau ca interni au foarte puține drepturi, iar
muncitorii care au contracte nedeterminate de muncă sunt mereu supuși fricii de a fi concediați.
Această stare de exploatare, suprasolicitare și abuzare continuă duce la numeroase accidente de
muncă - atât în România, cât și la nivel global - care, nu de puține ori, ajung să fie mortale. Mai mult,
sute de milioane de oameni de pe glob aflate în situații similare ajung să sufere de stres, anxietate și
chiar depresie.
Umilința de a lucra pentru o bucată de pâine este cunoscută de către orice persoană care s-a
aflat vreodată în această situație. Democrația, acest mare principiu pe care ni se spune că este
construită societatea actuală, dispare odată ce ajungem la locul de muncă. Fără să avem un cuvânt de
spus despre ceea ce producem sau cum este organizată această producție și cu doar o mică parte din
valoarea acelui produs trimisă în salariul nostru, avem tot dreptul să fim revoltați pe patroni.
Într-o societate capitalistă suntem forțați să ne vindem forța de muncă (indiferent că este brută
sau intelectuală) pentru un salariu. Angajatorii contractează muncitori și îi plătesc cu mult mai puțin
decât valoarea pe care aceștia o creează. Acest surplus ne este luat cu forța și este transformat în
capital - profit pentru acționari și investiţii viitoare. Astfel, toți muncitorii sunt exploatați. În consecință,
toți avem un interes comun să obținem o parte cât mai mare din valoarea generată de munca noastră,
condiții de muncă îmbunătățite și cât mai puține ore de muncă.
*
Ghidul este o traducere a materialului creat şi aranjat de grupul şi platforma Libcom.org
[1]
�Doar dacă ne organizăm la locul de muncă vom putea obţine toate aceste lucruri. Acest ghid
este o resursă menită să asiste toți muncitorii care vor să-și îmbunătățească situația din prezent. De
asemenea, noi credem că doar organizându-ne pentru a lupta vom ajunge să plantăm semințele
pentru o lume nouă, un viitor mai bun; unul care nu este fondat pe exploatarea capitalistă, ci pe
cooperarea dintre colective de muncitori în care procesul de producție este decis în mod democratic
de către consilii de muncitori/consumatori și în care orele de muncă sunt reduse semnificativ. În acest
mod, industrii dăunătoare sau inutile precum industria de armament, cea bancară sau a asigurărilor ar
putea dispărea.
Industriile esențiale, precum cele care ne asigură hrana, apa şi îmbrăcămintea ar putea fi
produse de către oricine, muncind doar câteva ore pe săptămână. Industriile ce distrug mediul
înconjurător și care sunt preocupate numai de producerea profitului, cum ar fi centralele energetice
consumatoare de combustibili fosili, ar putea fi transformate în surse de energie regenerabilă.
Construirea unei asemenea societăți și contracararea muncii laborioase de zi cu zi, ar putea fi
înfăptuită prin acțiunea directă la locul de muncă. Acțiunea directă definește orice formă de acțiune
care îi sabotează patronului pârghiile prin care face profit și îl face să cedeze în fața revendicărilor
făcute de către muncitori.
Toate tacticile prezentate în acest ghid pot fi implementate cu succes doar prin prezența
solidarității şi prin acțiunea coordonată a unui număr cât mai mare de lucrători. Actele individuale de
sabotaj oferă doar un scurt moment de satisfacție, deși înțelegem că ele ar putea fi singurele lucruri
care te poți ține lucid la sfârșitul unei zile grele de muncă. Însă pentru a simți acel sentiment al puterii
colective, nimic nu se compară cu acțiunea directă executată de un număr mare de muncitori.
II. Organizarea la locul de muncă. Primii paşi
Muncești sau tocmai ai început lucrul într-un loc în care nu există o organizație a muncitorilor?
Ce poți face ca să te organizezi? Acest ghid te va ajuta să faci primii pași.
În zilele noastre, multe întreprinderi/unităţi de lucru nu au grupuri de muncitori organizați sau
sindicate. În funcție de zona de pe glob unde te afli și în ce sector de activitate muncești, ar putea să
existe sau să nu existe o prezență sindicală. Și chiar dacă există, este doar una care asigură anumite
beneficii doar celor care o conduc și care nu reușesc să lupte pentru a câștiga condiții mai bune pentru
masele de muncitori. Sau mai rău, sunt vândute în totalitate patronilor pentru a înșela muncitorul.
[ 2]
�Nu este de mirare că cea mai frecventă întrebare pusă de către muncitori este: “Ce pot să fac
eu la locul de muncă pentru a îmi îmbunătăți condițiile?” iar concluzia tot ei o trag: “Pare imposibil,
patronii sunt prea puternici.”
Noi sugerăm să se ia în considerare următoarele aspecte:
Pune întrebări și ascultă răspunsurile
De unde să începi? Atunci când simt că au fost tratate pe nedrept, unele persoane se enervează
și încep să-și atace șeful într-un mod zgomotos. Acest lucru poate să fie periculos. Managementul își va
proteja întotdeauna cu îndârjire autoritatea la locul de muncă, iar atunci când începi să înfrunți
autoritatea devii un pericol. La cele mai multe locuri de muncă, în momentul în care începi să confrunți
autoritatea, devii imediat un inamic în ochii conducerii. Dacă nu ai mai trecut prin astfel de experiențe,
te poți simți șocat, rănit sau enervat de rapiditatea cu care conducerea își schimbă opinia despre tine.
De aceea este bine să fii discret în momentul în care vorbești cu colegii.
Poartă discuții cu colegii
Întreabă-i ce cred despre ceea ce se întâmplă la locul de muncă. Ce părere au despre
problemele care te frământă pe tine, pe care tu le-ai sesizat. Ascultă activ ceea ce au de spus colegii
tăi. Înregistrează-le părerile. Multe persoane consideră că un organizator este un agitator și un
scandalagiu (și sunt momente când un organizator trebuie să fie și aceste lucruri), dar un organizator
bun este în primul rând o persoană care pune cele mai bune întrebări și ascultă foarte bine vocile
muncitorilor. Ascultând corect și fiind deschis la ceea ce ți se comunică nu numai că poți să-ți exprimi
propriile păreri și sentimente, ci și pe cele ale colegilor tăi. Majoritatea problemelor sunt legate de
salarizare, dar acest lucru nu este o regulă generală. Unele probleme pot fi reacționare, așa că trebuie
să ai grijă ca toate cererile să fie progresiste.
Ia notițe
Ține un jurnal cu toate problemele muncitorilor și cu anumite momente sau incidente
semnificative care s-au întâmplat la locul de muncă, cum ar fi: accidentele, acțiuni disciplinare luate de
către conducere, abuzuri sau comportament abuziv al conducerii, etc.
[3]
�Învață din trecut
Dă-ți silința să aflii dacă în trecut au fost încercări de organizare a muncitorilor la respectivul loc
de muncă. Se poate să fi existat un sindicat la un moment dat, dar probabil că s-a desființat.
Încearcă să găsești aliați
Mai mereu vor exista persoane care sunt mai interesate de problemele cu care ne confruntăm
decât marea majoritate, iar din acel grup, o parte va vrea să acționeze într-un fel. Acele “câteva”
persoane pot forma grupul de bază pentru “organizația” voastră. Poți să rogi două din cele mai
interesate persoane să ieșiți la o bere, la o cafea, să vă cunoașteți mai bine și să îi întrebi ce părere au
despre organizarea colectivului de la locul de muncă. Dacă într-adevăr sunt gata să acționeze și nu doar
să se plângă, atunci poți începe să te organizezi.
Mapează şi cercetează locul de muncă
Informația şi cunoașterea înseamnă putere. Sau cel puțin un început de putere. Vei dori să știi
tot ce se poate despre locul de muncă și despre conducere. Acesta va fi un proces de auto-educare de
lungă durată. Încearcă să culegi cât mai multe date despre compania pentru care lucrezi. Are mai mult
puncte de lucru? Este o companie privată, sau ține de stat, câte persoane lucrează pentru companie,
cine este proprietarul? Obținerea informațiilor publice pe care trebuie să le trimită instituțiilor statului
pot fi utile pentru a strânge argumente (Ex. Rapoartele întocmite pentru ANAF). Încearcă să
construiești o imagine generală a firmei și a persoanelor care lucrează pentru aceasta.
Poți să-ți începi cercetarea în departamentul tău. Conducerile au înțeles de mult care este
importanța identificării grupurilor informale de muncitori, a organizatorilor lor naturali și a punctelor
lor slabe. De fapt, o parte importantă a cunoștințelor pe care le primește un manager ţin de cum să
altereze psihologia locului de muncă.
Spre exemplu, în SUA, managerii și-au dezvoltat tehnicile de manipulare psihologică într-o
adevărată artă. Manualul de ghidare al managerilor de la UPS (US Postal Servicie), denumit “Maparea
Sferelor de Influență”, arată cum să mapeze locul de muncă astfel încât să-i înlesnească identificarea
grupurilor informale de muncitori, să izoleze organizatorii naturali sau instigatorii din grup, să le
exploateze slăbiciunile, iar într-un final să spargă grupul dacă nu poate să fie manipulat în folosul
conducerii.
[ 4]
�Chiar dacă majoritatea companiilor nu și-au dezvoltat tehnicile de manipulare, aproape
orweliene, ca UPS-ul american, multe folosesc metode similare. Au fost muncitorii care vociferează,
instigatorii sau organizatorii transferați, promovați în poziții de conducere sau disciplinați fără motiv?
Sunt grupurile de lucru sparte și rearanjate periodic? Spațiul de lucru a fost astfel aranjat încât
să împiedice sau să facă comunicarea dintre muncitori dificilă? Ai posibilitatea să te deplasezi în voie la
locul de muncă? Cine are voie? Cine nu are? Sunt anumite persoane disciplinate de către conducere în
public? Cum afectează toate aceste lucruri grupul de lucru? Te simți ca și cum ai fi mereu sub
supraveghere? Toate aceste întrebări fac referire la situații menite special să distrugă unitatea
colectivă a muncitorilor și posibilitățile lor de a comunica. Dar toate aceste tertipuri nu-l fac pe patron
invincibil sau să facă eforturile muncitorilor să pară inutile - dovada grevelor reușite ale muncitorilor
UPS din august 1997.
Să presupunem că ai un mesaj important de comunicat, dar nu ai nici timpul și nici resursele
suficiente pentru a-ţi contacta toți colegii de la locul de muncă. Dacă reușești să-i convingi pe
organizatorii naturali din fiecare grup de muncă, poți fi sigur că informațiile vor ajunge la toată lumea.
Odată ce ai reușit să primești acceptul de cooperare al acestor organizatori, poţi dezvolta o rețea
puternică și influentă.
Grupurile informale de lucru au avantajul de a dezvolta un sentiment de loialitate și prietenie
între membrii lor. Poți utiliza această loialitate pentru a crea strategii unificate pentru diferite
probleme prin care să profiți de tendința naturală a fiecăruia dintre noi de a lua apărarea celui
apropiat.
Chiar dacă ai reușit să-i convingi pe organizatori, este important să lucrezi și cu cei mai retrași.
Mai mult ca sigur că apatia, izolarea și poate chiar ideile anti-sindicaliste se trag dintr-un sentiment de
frică și o lipsă de putere. Dacă se obțin victorii prin acțiuni colective și organizezi grupurile astfel încât
să poată transmită un sentiment de siguranță, atunci frica și apatia vor dispărea.
Dacă la locul de muncă ai de a face cu un caracter puternic care amenință unitatea grupului, nuți fie frică să folosești presiunea socială, prezentă în multe puncte de lucru, pentru a-l pune pe acesta la
locul său. Acest lucru se aplică și personalului supraveghetor, care de obicei se consideră a fi prietenii
tuturor.
[5]
�Balanța puterii
La urma urmei, ceea ce trebuie să producă organizarea de la locul de muncă este înclinarea
balanţei puterii în favoarea muncitorilor. Spre exemplu, aceasta poate duce la câștigarea revedicărilor.
Dacă revendicările rămân probleme individuale sau sunt lăsate în seama unor funcționari sindicali,
atunci loialitatea și organizarea naturală a muncitorilor va dispărea. În momentul respectiv, șansele ca
revendicările să fie acceptate scad dramatic.
Însă, dacă grupurile de muncă ar face un front comun și ar arăta că au un grad înalt de unitate,
simpla amenințare cu o eventuală grevă, ce ar putea să perturbe procesul de producție, ar fi suficientă
pentru a forța managementul să accepte revendicările. Acestea pot fi câștigate doar atunci când
patronii/șefii înțeleg că nu este vorba doar despre o problemă individuală, ci despre faptul că a devenit
una colectivă și că aceştia vor avea probleme dacă nu vin cu o rezolvare.
Primii paşi spre organizare
Întrunirea
Atunci când crezi că i-ai identificat pe aceia care pot fi organizatori de grupuri, este timpul să
convoci o primă întrunire. Să nu fi dezamagit dacă o parte dintre ei nu vor veni. Întrunirea trebuie să fie
cât se poate de deschisă și trebuie să adreseze cât mai multe dintre nelămuririle celor care participă la
ea. Cea mai frecventă problemă ridicată se referă la modalitatea prin care să faci masele mari de
muncitori să vi se alăture. Subliniază faptul că sub nici o formă conducerea nu trebuie să știe despre
activitatea voastră.
Sindicatele
Poate că tu şi colegii tăi veți decide că vreți să vă înscrieți într-un sindicat recunoscut pentru a
putea fi mai puternici în faţa angajatorului. Ar trebui să cântăriţi bine această opțiune, pentru că ar
putea să nu fie cea mai bună formă de a acționa la locul tău de muncă. Spre exemplu, acele locuri de
muncă unde muncitorii vin și pleacă, sau unde marea majoritate sunt angajați cu ajutorul agențiilor de
plasare - cel mai probabil, acestea nu vor putea susține un sindicat funcțional. În acelaști timp, un
sindicat va putea să vă ajute să câștigați ceea ce vă doriţi de la angajator în funcție de gradul vostru de
determinare. Așadar, într-un final contează determinarea și acțiunile pe care vreți să vi le asumați și nu
sindicatul în sine. De asemenea, intrarea într-un sindicat presupune acceptarea și acționarea prin
[ 6]
�anumite proceduri bine stabilite, care vor restricționa alte acțiuni pe care probabil că veți vrea să le
faceți.
Revendicări
Atunci când simți că este timpul potrivit (poate dura câteva săptămâni sau chiar câteva luni
bune), va trebui să organizezi o întrunire generală cu toți muncitorii care doresc să participe la
organizare. Folosește-te de această întâlnire pentru a compila o listă cu revendicări. Tot într-o astfel de
întâlnire este bine să se aleagă un purtător de cuvânt/sau un grup de muncitori care vor interacționa
cu managementul.
Susținere
Dacă vreți să porniți o campanie, ar fi bine să încercaţi să obţineţi ajutor în special din afara
locului de muncă. Puteţi apela la grupuri comunitare din zona punctului de lucru, organizații politice,
grupuri anarhiste etc., care ar putea să vă asiste în diverse feluri: la producerea materialelor de
informare, cu un loc în care să vă întâlniți, oameni care vă pot ajuta la pichetarea locului de muncă, etc.
Responsabilitate
Sub nici o formă să nu permiteţi ca întâlnirile cu șefii să se desfășoare în spatele ușilor închise.
Păstrează întotdeauna transparența. Altfel se poate pierde foarte uşor încrederea construită de grup.
Nu va fi ușor
Lucrătorii trebuie să fie întotdeauna conștienți ca acțiunile lor pot duce la concediere sau
concedieri. Niciodată să nu păcălești muncitorii făcându-i să creadă ca va fi ușor. Discutați despre ce ar
însemna ca anumite persoane sau grupuri să fie concediate pentru a se putea lua decizii de acțiune mai
radicale precum greva generală sau ocuparea locului de muncă. Sunt țări în care sindicatele sunt
scoase în afara legii, așa că tactica aceasta de a acționa nu va funcționa. În astfel de cazuri, este bine să
se ia în considerare sabotarea procesului de producție.
[7]
�Scrie istoria
Documentează încercările tale de organizare în fiecare moment - organizarea muncitorilor sunt
atât de rar documentate încât astfel de experiențe pot deveni informații valoroase pentru muncitori
care doresc sau trebuie să treacă prin aceleași experiențe. Multe din problemele pe care tu le
întâmpini pot fi evitate de către alți muncitori.
ORGANIZAREA LA LOCUL DE MUNCĂ - PRINCIPII DE BAZĂ
Contestă autoritatea
Organizarea muncitorilor începe atunci când oamenii contestă autoritatea. Dacă cineva
întreabă: “Ce tot ne face conducerea? De ce ne fac aceste lucruri? Oare este corect?”, atunci îi poți
încuraja să se întrebe: “Cine ia aceste decizii, cine este forțat să le suporte și de ce trebuie să fie
lucrurile în felul acesta?” Oamenii nu ar trebui să accepte legi și reguli pur și simplu pentru că vin de la
niște persoane aflate într-o poziție de autoritate, fie că ne referim la guvern, un șef, un sindicat, sau o
persoană. Un organizator eficient își încurajează colegii să gândească critic.
Vorbește unu la unu
Aproape toți activiștii cu experiență sunt de acord cu faptul că “cel mai important aspect al
organizării este să porţi o discuție cu fiecare persoană în parte”. Pliantele sunt necesare, întrunirile
sunt importante, acțiunile de protest sunt minunate, dar nici unul din aceste lucruri nu vor lua locul
discuției între patru ochi. De cele mai multe ori, când îți faci timp să asculți cu adevărat problemele
unui coleg, atunci acela va fi momentul în care l-ai convins. Pentru că ești singurul care va face acest
lucru la locul de muncă.
Identifică organizatorii naturali
Fiecare loc de muncă este constituit din bisericuțe de colegi și prieteni. Fiecare grup are câte un
formator de opinie, un organizator, un instigator. Nu sunt mereu cei mai gălăgioși sau vorbăreți, dar
sunt cei pe care ceilalți îi ascultă și respectă. Vei câștiga foarte multe lucruri pozitive dacă reușești să
convingi aceste persoane.
[ 8]
�Implică oamenii în activități
Viața nu este o sală de clasă, iar oamenii nu vor învăța doar prin citirea pliantelor și prin venirea
la întruniri. Majoritatea persoanelor învață, se schimbă și cresc în timpul acțiunilor. Vei lua acest
pliant? Îl vei da mai departe prietenilor? Vei semna această petiție? Dacă vrei să crești alți organizatori,
implică-i în cât mai multe acțiuni și în procesul de organizare şi luare a deciziilor.
Noi suntem sindicatul!
Scopul organizării nu este să implici indivizi, ci să-i unești într-un grup solidar conștient. Vrei să
construieşti un grup care se percepe ca fiind un tot unitar: Vei veni la întrunire? Putem să convingem
tot departamentul să se întâlnească cu șeful? Putem să contăm pe voi toți să fiți prezenți pentru
pichetare?
Activitățile ar trebui să escaladeze gradual
Roagă oamenii să se implice treptat în activități mult mai dificile/riscante și să-și asume mai
multe responsabilități. Ești pregătit să porți o insignă a sindicatului? Ești pregătit să faci parte dintr-un
grup de pichetare? Ești dispus să fi arestat? Multe campanii sindicale au adunat oameni dispuși să facă
pușcărie pentru ceea ce credeau. Pentru mulți dintre ei a început cu prima întrebare: “Ești pregătit să
porți o insignă a sindicatului?.
Confruntă conducerea
Organizarea înseamnă schimbarea relațiilor de putere, balansarea forțelor existente dintre
conducere și muncitori. Confruntarea cu angajatorul trebuie să fie treptată. Dacă oamenii nu sunt
dispuși să-şi confrunte șefii, atunci nu vor câștiga.
Câștigă mici lupte
Majoritatea mișcărilor, de la mici grupuri organizate la locul de muncă, până la mișcări sociale
de protest, cresc prin obținerea unor mici victorii. Acestea ne oferă încrederea că putem obține mai
mult. Ne ajută să câștigăm noi simpatizanți care realizează că “șefii pot fi învinși”. Cu fiecare victorie,
grupul devine tot mai încrezător și astfel mult mai capabil să se lupte și să câștige revendicări mai mari.
[9]
�Așteaptă-te să apară probleme
Nimic nu merge perfect în viață, iar organizarea nu face excepție de la această regulă. Dacă nu
reușește din prima, atunci ai răbdare. Circumstanțele se schimbă întotdeauna în timp, iar noi oameni
vor veni mereu. Poate că în câteva luni, colegii vor fi mai interesați decât în momentul de față. Mai
devreme sau mai târziu, angajatorul va acționa în vreun fel care ar putea să te ajute.
Nu uita de lumea din exterior
Conflictele dintre muncitori și angajatori au o influenţă foarte mare asupra încrederii altor
muncitori de a se împotrivi. Este în interesul nostru să dezvoltăm legături și rețele de ajutor reciproc și
susținere cu muncitorii angajați în alte companii sau ramuri industriale. Doar prin solidaritate putem să
obținem mai mult control asupra vieților noastre.
Dezvoltă-ți propria publicitate
Este cea mai utilă metodă de a-ți împrăștia mesajul, dar nu uita să-ți implici și colegii în acest
proces. În acest domeniu creativitatea este foarte importantă şi este bine mereu să construiţi
împreună toate materialele publicitare/propagandă.
Să ai un simț al umorului dezvoltat
Nu fi prea serios în tot ceea ce faci: organizarea trebuie și poate să fie distractivă. Folosește
desene, cântece, glume și povești. Încearcă să-ți concentrezi mesajele nu doar pe realitatea crudă, ci și
pe aspirații și dorințe.
Organizarea este cheia
Organizarea nu trebuie să fie prea formală sau complex structurată, dar trebuie să existe. Un
fișier cu numerele de telefon și o listă cu email-uri pot fi toată structura de care ai nevoie, dar dacă
acestea sunt lucrurile care îţi sunt necesare, atunci trebuie neapărat să le ai. Asigură-te că organizația
practică democrația directă, iar orice poziții de specialitate (precum secretariatul) pot fi mereu
schimbate. Ultimii 20 de ani ne oferă numeroase exemple de mișcări reformatoare care s-au luptat, au
obținut câteva victorii și apoi au dispărut, pentru simplul fapt că nu au rămas organizate.
[ 10 ]
�Nu organiza singur
Poți contacta Industrial Workers of the World sau alte mișcări radicale de muncitori care vor fi
foarte bucurose să-ți întindă o mână de ajutor. IWW sau alte grupuri libertare pot de asemenea să-ți
ofere resurse care se pot dovedi extrem de importante pentru dorința organizatorică, indiferente de
cât de puține ar fi acestea. Împreună putem să realizăm lucruri pe care nu le putem face singuri.
CUM SĂ REACȚIONEZI LA ABUZURILE DE LA LOCUL DE MUNCĂ
Reducerile de personal și resurse, creșterea volumului de lucru, plata doar pentru performanță,
toate aceste lucruri pun presiune la locul de muncă. Universitatea din Manchester susține într-un
studiu că jumătate din stresul de la locul de muncă se datorează abuzurilor. Cele câteva studii existente
arată că majoritatea abuzurilor vin din partea șefilor, dar trebuie notat că există și cazuri în care
“colegii” contribuie la această situaţie. Fie că o numim hărțuire, agresiune, conducere coercitivă,
intimidare, sau situații pe care unii le numesc ca fiind “doar o glumă” - toate sunt doar etichete pentru
ceea ce noi numim abuzuri. La fel şi hărțuirea rasială sau sexuală, legată de sexualitate sau dizabilitate,
intră în categoria abuzurilor. Abuzul poate fi definit și ca orice agresiune fizică sau psihologică de lungă
durată dictată de un individ sau un grup de indivizi împotriva unei persoane care nu poate să se apere.
De cele mai multe ori nu se rezumă la agresiune sau insulte adresate direct, ci sunt mult mai subtile,
meschine și de multe ori se petrec în momente în care nu există martori, făcând ca persoanele cu
încredere scăzută să nu poată reacționa. Este un mit că doar cei tăcuți și “slabi” vor deveni victime ale
abuzului deoarece sunt numeroase cazurile în care persoanele populare și pline de succes ajung în
această postură dacă sunt considerate ca fiind un pericol. Abuzurile numeroase comise de șefi nu sunt
un lucru surpinzător într-o lume structurată ierarhic - cei bogați care trăiesc pe spatele celor care
muncesc, bărbații care domină femeile, adulți care abuzează copii… Și munca este organizată în aceași
manieră: de a controla comportamentul angajaților prin pozițiile de management.
Cei care abuzează tind să se înconjoare de simpatizanți, spioni și “bufoni” în timp ce își cultivă
alianțe cu cei în poziții de conducere. Ei vor crea rivalități la locul de muncă, în timp ce oamenii se vor
lupta să le rămână în grații, creând astfel o cultură organizațională maladivă ce va scoate doar
aspectele negative din oameni. A fi “de acord” cu o asemenea persoană pare o tactică potrivită de a
supraviețui, dar dacă cei care abuzează știu că nu li se va întâmpla nimic, atunci ei vor continua
nestigheriți.
[ 11 ]
�Un adevărat coșmar
A te afla într-o situație în care ești abuzat îi face pe oameni vulnerabili, izolați și frustrați ce pot
duce la boli legate de stres precum migrene, scăderea greutății, ulcer sau probleme cu rinichii. De
asemenea, ajung să afecteaze relațiile acestora cu familia și prietenii. Ei se simt, de cele mai multe ori,
rușinați crezând că au făcut ceva care a dus la această situație; crezând că merită să se afle într-o astfel
de situație.
Cum detectăm abuzurile
Să observi anumite semne din timp te pune într-o poziție mult mai puternică. De cele mai multe
ori problemele apar când o persoană este nou angajată sau proaspăt promovată. Un semn timpuriu
este că relația de la locul de muncă nu pare să fie cea corectă: șeful îți răspunde într-un anumit fel, te
simți vizat de fiecare remarcă a acestuia și criticat constant, deși nimic nu s-a schimbat în munca ta,
începi să te simți că de anumite greșeli doar tu ești responsabil? Alte semne pot fi evaluările mult mai
dese, activități inutile, plângeri false, umilirea continuă în fața colectivului și inabilitatea unui șef de a
admite că a greșit.
O personă care abuzează va încerca să elimine orice persoană pe care o consideră ca fiind o
amenințare pentru poziția sa; ei nu vor promova niciodată persoane competente, vor fura ideile sau
munca altora sau nu vor delega prea multe responsabilități sau oferi prea multe oportunități de a
munci acuzând persoanele de a fi leneșe sau lipsite de inițiativă.
Supraviețuirea
Atunci când te confrunți cu abuzurile este foarte important să nu te demoralizezi și să încerci să
rămâi într-o stare pozitivă, deși acest lucru este foarte greu de realizat. Încearcă să-ți controlezi
emoțiile și comportamentul, să te concentrezi pe obiectivele tale și să nu le lași să-ți controleze viața.
Ori cât de abătut te-ai simți, făți timp să faci lucruri care te bucură. Vorbește despre aceste lucruri cu
prietenii, mulți dintre ei poate au trecut printr-o experiență similară.
Tactici inițiale: rămâi pe poziții în fața atacurilor verbale - explică-i că nu vei tolera un astfel de
comportament. Păstrează-ți calmul și spune ce ai de spus pe un ton decis și coerent, iar dacă acesta
zbiară în continuare la tine, repetă același lucru și fă acest lucru până când începe să te asculte (sau cel
mai probabil va părăsi încăperea). Dacă instrucțiunile nu sunt clare, le poți cere în scris, sugerând că
[ 12 ]
�acest lucru îți va îmbunătăți performanța; aceste lucruri pot fi folosite ca probe. Ai încredere în tine și
în abilitățile tale. Evită să fi singur cu o persoană care agresează.
Legea
Nu există o legislație specială pentru a combate abuzul la locul de muncă. Angajatorii au
obligația legală de a proteja starea de sănătate a angajatului și de a oferi frecvent instructaj legat de
protecția muncii, care ar trebui să includă și informații despre abuzuri, dar care nu există în realitate.
Reprezentanții de la protecția muncii au dreptul legal de a inspecta locul de muncă și de a nota orice
plângeri legate de condițiile de desfășurare a activității de muncă. Sindicatele ar trebui să promoveze
politici care combat abuzul la locul de muncă, specificând clar că aceste situații nu vor fi tolerate.
Procedura de plângere ar trebui să specifice care sunt cazurile în care cel care abuzează poate să fie
suspendat pe perioada desfășurării anchetei. Aceste tipologii comportamentale nu pot fi eliminate
prin simpla adoptare a unei politici de incriminare a unor astfel de acțiuni, ci organizarea eficientă în
jurul unor acțiuni de combatere activă a acestor stări de fapt.
Riposta
Verifică dacă nu cumva îţi este încălcată fișa postului. Documentează fiecare zi din momentul în
care observi primele semne: data, timpul, locația, fiecare abuz verbal, instructaje arbitrare sau
contrare, sau momente în care competența ți-a fost interogată. Scrie după fiecare incident
abuzatorului, combătându-l, și păstrează toate aceste documente ca probe. Atunci când faci o plângere
împotriva acestuia, să menționezi doar faptele și să nu arunci insulte. Ori de câte ori e posibil, insistă să
ai un martor, fie un prieten sau un reprezentant al sindicatului, la fiecare întâlnire. Spune-i doctorului
tău ce se întâmplă pentru că în mod normal ți-ar putea da o scutire medicală, ceea ce ți-ar da timp
pentru a te recupera și a-ți planifica următorul pas. Este important să spui cu subiect şi predicat despre
ce este vorba, să precizezinumele persoanei în cauză atunci când ţi se scrie scutirea medicală.
Depunerea unei plângeri poate înrăutăți atitudinea angajatorului față de tine, făcând să crească
nivelul reacțiilor răutăcioase și astfel poţi ajunge să fii denumit un scandalagiu. Confruntarea poate fi
un lucru periculos atunci când o faci între patru ochi. Abuzurile afectează de obicei mai multe persoane
de la locul de muncă, iar cu cât găsești mai multe astfel de persoane care se află în situaţii de abuz, cu
atât vei avea mai multe șanse împotriva abuzatorului.
Construiește în liniște o relație de solidaritate cu colegii tăi, fiind foarte atent la ceea ce vorbești
și adună destule informații pentru a le folosi împotriva acestuia. Fii creativ: poți desena o caricatură cu
[ 13 ]
�abuzatorul pe care să o pui pe panoul de informații, pe calculatoare, etc. Dacă te afli într-o situație
disperată, poți să le vandalizezi documentele, mașina, proprietatea etc., dar ai întotdeauna grijă să nu
fi prins sau înregistrat de vreo cameră de filmat.
În ultimă instanță
În ultimă instanță, poți oricând să-ți dai demisia și să încerci să demonstrezi în instanța de
judecată că ai fost forțat să pleci din cauza condițiilor de muncă intolerabile. De aceea este importantă
documentarea despre care vorbeam în pasul trecut. Pentru că astfel de documente și informații îți vor
fi cerute în instanță şi doar aşa vei putea să-ţi probezi cazul.
Să te organizezi pentru a riposta împotriva unei persoane care abuzează poate avea un puternic
efect pentru restul muncitorilor. Încrederea și solidaritatea ar crește la un nivel înalt.
GHID PENTRU GREVE
Sfaturi despre cum să te organizezi eficient pentru a declanșa o grevă
Munca este arma supremă pe care muncitorii o au la dispoziție. Fără muncitori, patronii nu pot
face profit. Grevele pot fi foarte puternice, dar în același timp, pot duce și la o scădere a salariului. Mai
îngrijorător este faptul că pot duce chiar la concedieri. Nu este surprinzător că de cele mai multe ori
este ultima măsură pe care muncitorii o iau.
Implică tot colectivul
Este vital ca toți muncitorii aflați în grevă să fie angrenați într-o formă de activitate: fie că
vorbim de linia de pichetare, de strângerea fondurilor, vorbitul cu diverse grupuri active din
comunitate, răspândirea mesajelor, vorbitul la întruniri etc. Aceste activități nu trebuie să rămână doar
în seama unui grup restrâns, sau a muncitorilor experimentați. Implicând tot colectivul vei preveni
plictiseala, izolarea acțiunii și demoralizarea. Fiecare muncitor grevist ar trebui încurajat să acționeze
deoarece acest lucru îl va împuternici și îl va face mult mai conștient de poziția lui. Cel mai eficient mod
de a implica toți muncitorii este să organizezi pichete regulate.
[ 14 ]
�Democrație directă şi participativă în organizarea grevelor
Toți greviștii ar trebui implicați în fiecare zi în conducerea democratică a acțiunii. Dacă
responsabilitățile sunt rotite, acest lucru se va face pentru că fiecare muncitor trebuie să capete
experiență în toate activitățile ce fac parte din organizarea unei greve. Atunci când toți muncitorii sunt
prezenți ar trebui să se ia cât mai multe dintre decizii. Dacă se face o listă cu abilitățile fiecărei
persoane implicate atunci organizatorii pot avea un punct de pornire pentru a fi cât mai eficienți.
Avem câteva sugestii de abilități și acțiuni care, chiar dacă poate nu se aplică direct în situația voastră,
trebuie cel puțin luate în considerare:
• Pichetarea
• Vizitarea centrelor comunitare, ONG-urilor și a sindicatelor pentru a răspândi mesajul și pentru
a strânge fonduri
• Redactarea rezoluţiilor pentru restul ramurilor din sindicat
• Lansarea petițiilor și a grupurilor de colectare de fonduri
• Desemnarea unui trezorier care să fie atent la toate fondurile care vin și cum sunt acestea
cheltuite (este bine ca poziția să se schimbe cât mai des posibil)
• Producția de pliante, postere și alte materiale pentru informare/propagandă
• O echipă de cercetare a finanțelor companiei şi una care să relizeze contacte politice din alte
sindicate, sau alte ramuri de activitate, alte locuri de muncă etc.
• Un purtător de cuvânt și un PR care să gestioneze relația cu presa
• O persoană care să monitorizeze situația personală a fiecărui grevist și care să sugereze forme
de asistare a persoanelor aflate în nevoie - de obicei probleme financiare și asistență juridică
• Un grup care să organizeze evenimente distractive. Acestea pot atrage foarte multă simpatie,
fonduri și chiar persoane care se vor solidariza cu grupul.
• Informații zilnice transmise atât greviștilor, cât și celor din exterior. Este indicat ca şi greviştii să
contribuie la producerea de informații
• Observatori legali - persoane care pot să asiste cu asistența juridică greviștii sau alte persoane
legate de acțiune. De asemenea, pot determina jandarmii, polițiștii, firma de securitate să se
comporte normal
• Cel mai eficient mod de a te asigura că există un control democratic al muncitorilor în timpul
unei greve este să ții întruniri săptămânale (sau chiar mai dese). Acestea ar trebui folosite
pentru a se lua decizii în comun despre tot ce ține de organizarea și gestionarea unei astfel de
situații
• Dacă muncitorii din întrunirea generală decid că este bine să existe un comitet de grevă, atunci
trebuie să se stabilească neapărat responsabilitățile lor și aceştia să poată fi revocați oricând.
[ 15 ]
�Un astfel de comitet ar trebui să coordoneze toată acțiunea, dar membrii vor fi întotdeauna
monitorizați de către muncitori. Astfel de comisii ar trebui să conțină un secretar, un trezorier și
unul sau mai mulți facilitatori de întruniri.
Fondurile
Pentru ca o grevă să reziste cât mai mult timp (adică până când angajatorul cedează în fața
revendicărilor), este foarte important să se gestioneze fondurile avute la dispoziție - în principal
datorită faptului că cei care participă la grevă nu vor avea la îndemână prea multe resurse odată ce nuși vor mai primi salariile. În mod normal există astfel de fonduri în orice sindicat, dar dacă sunt
controlate de către liderii sindicali, atunci greviștii nu au control direct asupra lor. În dispute “oficiale”
sindicatele pot oferi mici sume, însă nu și în disputele “neoficiale”.
O parte din comitetul de grevă ar trebui însărcinat cu strângerea fondurilor. Toate fondurile ar
trebui controlate colectiv de către greviști - dacă ajung să fie controlate de către birocrații de sindicat,
atunci pot duce la conflicte legate de tactici și există riscul ca aceştia să retragă fondurile.
Colectele de la locul de muncă reprezintă sursa de bază pentru fonduri. Apeluri pot fi trimise și
către sindicate și organizații comunitare. Cele mai multe șanse de a strânge fonduri apar atunci când
unul din muncitorii implicați în grevă vorbește cu publicul. Nu există nimic mai inspirațional pentru un
grup de muncitori decât experiența unui alt grevist.
Foarte important!Fiecare tranzacție trebuie să fie transparentă. Decizia legată de felul în care
vor fi utilizate fondurile trebuie să fie luată într-o întrunire generală.
Media
De obicei acest lucru presupune materiale informative ocazionale, pliante pentru publicul
general, traducerea unor articole și materiale în şi din alte limbi. Totuși, cea mai bună formă de
comunicare rămâne abordarea fiecărui om în parte. Întrunirile publice, inclusiv cele în stradă, pot fi
folosite foarte bine pentru a atrage simpatizanți. Limbajul trebuie adaptat pentru publicul țintă.
Oficial și neoficial
Chiar și în zilele noastre majoritatea grevelor sunt neoficiale și este o certitudine că dacă este
nevoie de o grevă pentru a duce la recunoașterea unui sindicat, atunci respectiva grevă va fi una
[ 16 ]
�neoficială sau ilegală. Mai exact, aceste termene sunt folosite pentru a defini greve care sunt în acord
cu legislația muncii în vigoare (care diferă de la țară la țară) și cele care nu sunt. Bunurile și
proprietățile sindicatelor pot fi puse sub sechestru dacă susțin o grevă ce nu urmează legislația.
Noi spunem că nu este atât de important dacă o greva este oficială sau nu, ci că dacă un grup
de muncitori sunt forțați să facă grevă atunci aceștia trebuie susținuți, fără compromisuri. Dacă
birocrații de sindicat nu o vor susține, atunci puteți să le spuneți să-și vadă de treabă.
Sindicaliști de meserie
Există o istorie întreagă plină cu exemple în care lideri sindicali au susținut greve, venind cu
ajutor și asistență, iar apoi au părăsit muncitorii atunci când lucrurile s-au înrăutățit. Este esențial ca
fiecare comitet de grevă să-și pregătească colegii pentru un astfel de eveniment, atât din punct de
vedere financiar, cât și din punct de vedere fizic și psihologic.
Asta înseamnă că muncitorii greviști ar trebui să se organizeze independent de sindicat de la
bun început și să încerce să se auto-susțină. Greviștii trebuie să fie capabili să găsească ajutor și
solidaritate de la alte grupuri sociale.
Birocratul de sindicat (de obicei numit de către un alt birocrat și nu ales de către muncitori) ar
trebui să-i reprezinte și să fie sub controlul direct al greviștilor. În realitate acest lucru se întâmplă rar.
Decizia birocratului va fi de cele mai multe ori să urmeze sfaturile avocatului sindical ceea ce în practică
înseamnă că orice acțiune este posibilă atâta timp cât nu încalcă legea muncii, sau vreo interpretare a
acesteia.
Acești birocrați vor vrea să evite sub orice formă o periclitare a fondurilor de care dispune
sindicatul. Dacă un astfel de reprezentant participă la o grevă, trebuie să i se spună clar că trebuie să
acționeze în conformitate cu dorințele membrilor - nu în sens opus. Atenție: liderii sindicali se vând
conducerii frecvent.
Grupuri “revoluționare”
Acestea nu sunt privite favorabil în momentul de față. Dacă se oferă să ajute trebuie să li se
explice clar că trebuie să respecte deciziile muncitorilor. Cei care fac acest lucru au mai multe șanse de
a distribui mesajele lor în timpul discuțiilor, în special în momentele dificile ale grevei.
[ 17 ]
�O grevă nu trebuie să fie subordonată dorințelor vreunui grup revoluționar ci în defavoarea
greviștilor. Toate materialele de informare folosite ar trebui să conțină identitatea muncitorilor, nu
simbolurile grupului revoluționar, deoarece persoanele sunt mult mai reticente să acorde sprijin unor
astfel de idei.
Acțiunea directă, solidaritate, pichete și legi anti-sindicale
Este esențial să se stabilească o linie de pichetare zilnică a locului de muncă unde se ține greva.
Însă, doar dacă nu este un punct de lucru cu foarte mulți muncitori (de ordinul sutelor). Atunci, foarte
puține greve au succes dacă sunt menținute doar la locul de muncă. Muncitorii vor fi rapid izolați și
înfrânți.
Este clar că șefii nu vor ceda în câteva săptămâni, iar acest lucru înseamnă că va trebui dusă o
luptă de lungă durată. Acțiunea de solidarizare este lozul câștigător pentru astfel de acțiuni. Asta
presupune implicarea muncitorilor de la alte locuri de muncă, fie sub autoritatea aceluiaşi patron, fie
din alte sindicate.
De departe cea mai eficientă metodă de a câștiga solidaritatea muncitorilor pe care vrei să-i
implici este prin stabilirea unei linii de pichetare (vorbim de muncitorii de la alte locuri de muncă).
Acestea sunt denumite pichete zburătoare de către sindicatele militante sau pichete secundare de
către patroni.
Aproape toți sindicaliștii de meserie ajung să asculte de șefi și de legile statului atunci când sunt
amenințați sau mituiți. În marea majoritate a timpului, o simplă amenințare duce la distanțarea unui
birocrat de meserie de muncitorii care organizează un pichet zburător.
Dacă aceste legi sunt amenințate sau folosite, atunci o grevă poate fi câștigată doar dacă
muncitorii greviști și simpatizanții lor sunt pregătiți să sfideze legea, pe șefii care o folosesc și
sindicatele care nu o vor încălca niciodată.
Din moment ce pichetarea este atât de importantă în acest proces al grevei, atunci la fel de
important este și controlul pe care îl au muncitorii în timpul pichetării. Este bine să existe persoane în
timpul întrunirii generale care să tempereze atitudinea și conduita muncitorilor și a simpatizanților în
timpul pichetării. Dacă la pichet participă şi muncitori din afara unităţii, atunci aceștia trebuie
[ 18 ]
�cunoscuți cel puțin de către membrii comisiei greviste care îi informează că aceştia trebuie să respecte
deciziile luate de către adunarea muncitorilor grevişti.
În timpul grevelor și a pichetărilor este bine să fie contactaţi avocați care simpatizează cu cauza
muncitorilor, deoarece există posibilitatea ca în timpul acțiunilor să apară hărțuiri și chiar arestări.
Asistența juridică este foarte importantă în astfel de cazuri.
Stabilirea unor legături puternice între muncitorii participanți la grevă este foarte importantă acest lucru se aplică cel mai bine muncitorilor din aceași întreprindere sau din aceași ramură de
activitate – deoarece acestea duc la preîntâmpinarea unor viitoare atacuri asupra muncitorilor. De
asemenea, legăturile puternice de solidaritate pot duce la emanciparea și întărirea puterii
muncitorilor.
Șomajul și refractarii
Pentru a te păzi de muncitori refractari este esențial să lucrezi și cu șomeri și, dacă este posibil,
să-i organizezi. În acest mod, îi vei face pe aceştia să înţeleagă că acțiunea unitară este importantă și
să-i determini să nu accepte posturile greviștilor.
Pichetarea agențiilor de șomaj sau de plasare atunci când locurile de muncă ale greviștilor sunt
publicate, dar și informarea prin pliante a acestora sunt doar două tipuri de acțiuni care pot fi foarte
eficiente. Șomerii ar trebui să fie încurajați să ia parte la grevă.
Întruniri pentru discuții
Astfel de întruniri, ținute de muncitorii participanți la grevă despre probleme legate de acţiune
ar trebui organizate în timpul și după terminarea grevei. Acestea ar putea duce la apariția unor noi idei
și tactici pe care muncitorii să le poată folosi în timpul grevei.
La sfârșitul grevei, experiențele muncitorilor ar trebui notate. Victoriile, dar și eșecurile, ar
trebui analizate astfel încât să poată oferi informații prețioase pentru viitoarele greve. Poate că
greviştii nu vor câștiga o anumită luptă, dar cel puțin pot ajuta alți muncitori să învețe din experiența
lor.
[ 19 ]
�Ocupările
Cea mai eficientă metodă de a preveni angajatorul să reia producția în timpul unei greve, sau
chiar să-și vândă bunurile utilizate în producție, este ocuparea locului de muncă. Dacă numărul
greviștilor nu este mare, atunci cu siguranță că va fi nevoie de susținere din exterior, chiar și din partea
celor fără un loc de muncă. Detaliile, metodele și planificările pot fi decise doar la locul faptei, în
funcție de circumstanțele în care se desfășoară ocuparea.
Grupuri de susținere a grevei
Este important să se înființeze cât mai curând posibil un grup independent de susținere a
grevei. Scopul acestuia este ca muncitorii greviști și susținătorii acestora să decidă cum pot să sprijine
cel mai bine greva. Grupul trebuie să susțină și să acționeze întotdeauna în funcție de dorințele și
nevoile greviștilor.
În concluzie
Acestea sunt doar câteva sugestii (pe scurt) pentru organizarea și mențirea unei greve la locul
de muncă. Atunci când se planifică o grevă, este important ca aceasta să rămână mereu sub controlul
muncitorilor și independentă de sindicate sau de grupuri/partide politice - fie ele mici sau mari.
Situația din teren va fi întotdeauna aceea că muncitorii vor trebui să lupte împotriva tuturor (a
șefilor, statului, uneori chiar și a sindicatelor). Sindicaliștii de profesie vor accepta mai mereu
propunerile șefilor și nu se vor gândi la revendicările muncitorilor.
GREVE OFICIALE SAU GREVE ILEGALE (WILDCAT)?
În această secțiune, punem în oglindă grevele legale alături de cele ilegale pentru a vedea care
sunt avantajele și dezavantajele fiecăreia.
Cea mai bună și cunoscută formă de acțiune directă este greva: acțiunea prin care muncitorii
pleacă de la locul de muncă refuzând astfel să producă profit pentru angajator până când revendicările
nu le sunt acceptate. Aceasta este tactica preferată a sindicatelor birocratizate, dar este în același timp
și una dintre cele mai puțin eficiente pentru a confrunta patronii.
[ 20 ]
�Aceștia, având rezerve financiare numeroase, sunt mult mai capabili să reziste unei absențe
îndelungată a muncitorilor. De asemenea, sunt situaţii în care patronii, prin sentințe judecătorești,
reuşesc să confiște fondurile sindicatelor oficiale. Iar în cel mai rău caz, o grevă prelungită nu face
decât să le ofere patronilor mai mult timp ca să poată angaja alți muncitori.
Muncitorii pot fi mult mai eficienți atunci când acționează direct atunci când se află la locul de
muncă. Cu alte cuvinte, reduci profitul patronilor în timp ce continui să primești salariu, ajungi să
sabotezi afacerea șefilor și nici nu riști să fii concediat.
Grevele ilegale (wildcat) - organizate cu muncitori nesindicalizați - nu beneficiază de fondurile
sindicatelor, dar asta înseamnă că nici nu vor exista fonduri pe care autoritățiile să le confiște atunci
când se încalcă Legea Dialogului Social, iar aceştia nu vor fi obligați să anunțe angajatorul din timp.
Prin definiție, acțiunea directă înseamnă acele tactici pe care muncitorii le pot pune în aplicare
singuri, fără ajutorul unor instituții ale statului, sindicate sau avocați plătiți. Acționarea în instanță
poate fi utilă în anumite cazuri, dar nu este în nici un caz o formă de acțiune directă, iar majoritatea
deciziilor tind să fie în favoarea angajatorului, ajungând într-un final să fie o risipă de timp și bani.
În această secțiune, vom lista o serie de tipuri de acțiuni directe pe care muncitorii le-au folosit
de-a lungul timpului pentru a li se accepta revendicările. De notat este că mai toate sunt, tehnic
vorbind, ilegale. Toate marile victorii ale mișcării muncitorești au fost obținute prin acțiuni directe care
la timpul lor erau considerate ilegale și supuse represiunii polițienești. Tocmai pentru că de-a lungul
istoriei sindicatele au fost considerate ilegale, iar muncitorii greviști erau frecvent bătuți sau uciși de
către polițiști sau soldați, ori trimiși la închisoare pentru mulți ani.
După zeci de ani de lupte îndârjite, dreptul muncitorilor de a se organiza este recunoscut în
momentul de față, însă există atât de multe restricții, încât acțiunile eficiente sunt dificil de întreprins.
Tocmai de aceea, orice muncitor care se gândește la a acționa direct la locul de muncă - încălcând
legea și lovindu-i pe șefi în locul cel mai vulnerabil, trebuie să fie complet conștient de legislaţia muncii,
de modalitatea în care este aceasta aplicată, și cum poate fi folosit împotriva activiștilor. În același
timp, angajaţii trebuie să realizeze că lupta dintre muncitori și patroni nu este un meci de tenis, ci este
un război. În aceste condiții, muncitorii trebuie să folosească tot ceea ce funcționează, fie că șefilor sau
instanțelor le place sau nu.
Totuși, trebuie să reținem că cea mai bună armă este, desigur, organizarea. Dacă un singur
muncitor va protesta, atunci patronii îl vor strivi imediat. Însă, dacă toți muncitorii protestează
[ 21 ]
�împreună, patronii nu vor avea încotro decât să ia lucrurile în serios. Pot lesne concedia un muncitor
care își exprimă nemulțumirea, dar este mult mai greu să concedieze un întreg colectiv.
Solidaritatea înseamnă putere!
A DOUA PUTERE LA LOCUL DE MUNCĂ
Cel mai eficient mod de a ajunge la rezultatele dorite este să te organizezi și să acționezi. La
locul de muncă, aceste lucruri pot lua forma unor strategii de dublare a puterii. Adică, muncitorii pot
face schimbări la locul de muncă fără a cere aprobarea patronilor.
În loc să aștepte ca patronii să cedeze în fața revendicărilor pentru a produce schimbări de
lungă durată, muncitorii au de cele mai multe ori puterea să producă singuri schimbarea dorită.
Câteva exemple practice:
Plata/Salariu
Patronul unei cafenele din San Francisco gestiona defectuos fondurile, iar într-o lună,
muncitorii nu şi-au mai primit salariul. Managerul continua să îi asigure pe muncitori că vor fi plătiți în
cel mai scurt timp, dar într-un final muncitorii au rezolvat singuri problema. Au început să se plătească
singuri din încasările zilnice, lăsând chitanțe pentru a demonstra că totul este legal. S-a produs un mare
scandal, dar din momentul respectiv salariile au fost plătite la timp.
Condiții
Tot într-o firmă din San Francisco - un centru de printare - o mașină de printare veche a fost
scoasă din uz și mutată în spatele magaziei. A fost înlocuită cu o unitate nouă, iar patronul a menționat
că vrea să folosească vechea unitate doar pentru printarea “plicurilor”. Totuși, vechea maşină de
printat a început să fie canibalizată de către muncitori pentru piese, doar pentru a menține în
funcțiune restul unităților. În curând a devenit clar pentru toată lumea, cu excepția patronului, că
această unitatea nu va mai funcționa prea curând.
Muncitorii i-au cerut managerului să o mute într-un spațiu gol de la etaj, deoarce ocupa spațiul
de muncă deja mult prea înghesuit. Managerul le-a tot promis acestora că se va ocupa de situație, dar
nu acționa în nici un fel. Într-o după amiază, după ce muncitorii au ieșit din tură, aceştia au luat un
[ 22 ]
�motostivuitor și au băgat-o cu totul într-un ascensor pentru a o urca în magazia de la etaj. Șeful i-a
surprins chiar în acel moment și, deși inițial a rămas șocat de faptul că aceștia i-au încălcat autoritatea,
nu a discutat cu ei niciodată despre acest eveniment. Ulterior, au transformat spațiul ocupat de
respectiva unitate într-un spațiu de relaxare destinat muncitorilor: cu scaune și câteva reviste.
Pauze
Muncitorii dintr-un birou londonez au considerat că nu este cinstit ca doar fumătorii să aibă
dreptul să îşi ia pauze de 10-15 minute oricând au nevoie, așa că au decis ca toți muncitorii ar trebui să
aibă acest drept. Fără să ceară aprobarea managerilor sau a departamentului de resurse umane,
aceștia au început să îşi ia pauză atunci când doreau și au început să-și informeze și restul colegilor de
această “nouă” regulă.
Sunt mii de astfel de exemple - dar cum fiecare loc de muncă este diferit, de ce să nu te
gândești cum ai putea chiar tu să schimbi condițiile în care lucrezi? De cele mai multe ori, aceste noi
reguli pe care le crează muncitorii în comun nu vor fi contestate de către conducere pentru a evita
eventuale tensiuni sau pentru a nu strica atmosfera “cooperativistă” creată.
Un ghid al scăderii productivității
În loc să facă grevă, muncitorii care au revendicări pe care conducerea nu vrea să le accepte pot
să încetinească productivitatea prin prestarea activității mult mai încet. Dacă toți rămân solidari ca
grup și practică acest lucru, atunci şefii nu vor putea sancţiona întreg colectivul.
Această tactică are o mândră și îndelungată istorie. În 1899, muncitorii organizați din portul
Glasgow, Scoția, au cerut o creștere a veniturilor cu 10%, dar au fost refuzați de către conducere și au
intrat în grevă. Au fost aduși înlocuitori dintre muncitorii agricoli din zonă, iar docherii au fost nevoiți să
recunoască înfrângerea și să se întoarcă la locul de muncă pe aceleași salarii. Totuşi, înainte să se
întoarcă la muncă, secretarul sindicatului le-a comunicat următorul lucru:
“Vă veți întoarce la muncă pe același salariu. Angajatorul a repetat de mai multe ori că este
mulțumit de munca prestată de muncitorii agricoli care ne-au luat locul în timpul grevei noastre din
ultimele săptămâni. Dar noi i-am văzut la locul de muncă. Am văzut că nici măcar nu pot să meargă pe
un transportor și că jumătate din marfa pe care o cară este scăpată pe jos; pe scurt, am văzut că doi
oameni abia reușesc să lucreze cât unul din noi. Totuși, angajatorul s-a declarat a fi complet mulțumit
[ 23 ]
�de prestația lor. Atunci nu rămâne nimic de făcut decât să facem la fel. Să lucrăm la fel ca muncitorii
agricoli.”
Această sugestie a fost ascultată și pusă în aplicare cu sfințenie. După doar câteva zile,
angajatorul a trimis după secretarul de sindicat și l-a rugat să vorbească cu muncitorii pentru ca aceştia
să lucreze aşa cum o făceau înainte și i-a comunicat faptul că este dispus să ofere mărirea de 10%.
La sfârșitul secolului, un grup de muncitori feroviari care lucrau la o șină de tren din Indiana au
fost notificați de faptul că li se tăiaseră salariile. Imediat ce au aflat, muncitorii au mers cu lopețile lor la
un fierar și și-au scurtat uneltele de lucru. Când s-au întors la lucru le-au explicat șefilor că “plata mică
duce la o lopată mică”.
Grevă haiducească
Sfaturi și informații despre cum să practici o grevă Robin Hood (haiducească) eficientă.
O grevă haiducească presupune să-ți faci treaba pentru a ajuta clienții normali, și nu patronii.
Această grevă poate presupune distribuirea de bunuri și servicii fără a cere compensație, și multe
altele.
Muncitorii ale căror revendicări nu sunt acceptate de către conducere pot decide împreună
dacă îşi doresc să practice o astfel de grevă, în locul unei greve normale.
O mare problemă pentru muncitorii din ramura serviciilor este faptul că grevele directe sau
scăderea productivității ajung să îi afecteze pe consumatori (marea majoritate sunt muncitori la rândul
lor) mult mai mult decât pe șefi. O altă metodă de a acționa este să asiguri servicii mult mai ieftine,
desigur, pe cheltuiala șefilor.
Lucrătorii de la Spitalul Mercy din Franța, care se temeau că pacienții vor ajunge să fie netratați
dacă vor intra în grevă, au refuzat să emită facturi pentru medicamente, teste de laborator, tratamente
și terapie. Ca rezultat, pacienții au fost mult mai bine tratați şi totul a fost gratuit (tocmai pentru că au
folosit timpul pe care-l pierdeau cu treburile birocratice pentru a se asigura că pacienții sunt bine
tratați). Veniturile spitalului au fost înjumătățite, iar administratorii panicați au cedat în față
revendicărilor muncitorilor după doar 3 zile.
[ 24 ]
�În 1968, muncitorii din sistemul de transport public din Lisabona au oferit curse gratuite pentru
pasageri pentru a protesta împotriva unui refuz de creștere salarială. Muncitorii au venit la muncă
conform programului, dar nimeni nu a vrut să vândă bilete. Nu mai trebuie spus că susținerea publică
pentru o astfel de acțiune a fost enormă.
După ce au pierdut o grevă simplă, lucrătorii unui restaurant din New York au ascultat de sfatul
colegilor ce aparțineau de federația Industrial Workers of the World și au început sa ofere “porții
duble” la prețuri mult mai mici pentru toți clienții.
UN GHID PENTRU GREVA BOLNAVILOR
În loc să pornești o grevă normală, o grevă a bolnavilor este o metodă bună de a face o grevă,
fără a fi concret în grevă. Acest lucru presupune organizarea muncitorilor astfel încât aceştia să intre în
concediu medical în același timp.
Ideea este să sabotezi producția de la locul de muncă prin absentarea în masă a muncitorilor. În
loc de o grevă de avertizare normală, aceasta poate să fie folosită eficient de către departamente
întregi sau puncte de lucru, și poate fi foarte eficientă chiar și fără organizarea într-un sindicat.
Spre exemplu, greva bolnavilor este o tactică tradițională a muncitorilor din SUA, deoarece
acestora le este interzis legal să facă grevă. Într-un spital pentru boli mintale din New England, doar
pentru simplul fapt că s-a vorbit de o posibilă grevă a bolnavilor, conducerea a decis să accepte
revendicările salariaţilor. Un muncitor, având o conversație cu supraveghetorul despre concedierea
unui membru de sindicat, a menționat pur și simplu despre faptul că există foarte multe persoane
răcite și că ar fi foarte rău dacă nu ar fi destule persoane care să aibă grijă de pacienți. În același timp desigur, prin coincidență - foarte multe persoane sunau la departamentul de resurse umane pentru a
se interesa de câte zile de concediu medical mai au. Conducerea a înțeles mesajul și colegul lor
membru de sindicat a fost reangajat.
GREVE SELECTIVE
În locul unei greve generale normale, stoparea productivității în mod rapid și aleatoriu poate să
fie la fel de eficientă. Vom trecere în revistă o serie de informații despre organizarea unor astfel de
greve selective/rapide.
[ 25 ]
�Impredictibilitatea este o armă puternică în mâna muncitorilor. În SUA, cadrele didactice din
Pennsylvania au folosit greve selective cu succes în 1991, când au pichetat școlile luni și marți, au lucrat
miercuri, apoi au reluat pichetarea joi, urmând să se întoarcă înapoi la clase vineri și luni. Acestă tactică
a împiedicat administratorii să angajeze cadre temporare și au forțat administratorii care nu mai
predaseră de ani de zile să ia rolul greviștilor. Tactica a fost atât de eficientă încât adunarea legislativă
din statul Pennsylvania a adoptat imediat o lege prin care interziceau greva selectivă.
La fel au reacționat și pompierii - pentru doar câteva ore pe zi - pierzând o parte din salariu, dar
cauzând probleme foarte mari superiorilor.
GHID PENTRU OCUPAREA LOCULUI DE MUNCĂ SAU SIT-DOWN
Ghid pentru ocuparea locului de muncă sau pentru a organiza o grevă sit-down.
O grevă nu trebuie neapărat să fie lungă pentru a fi eficientă. Dacă este executată corect și la
timpul potrivit, o grevă poate fi câștigată în doar câteva minute. Astfel de greve sunt sit-down-urile sau
ocupările, în care toată lumea se oprește din muncă și rămâne împreună. Sau “revendicările masive” în
care toți muncitorii părăsesc locul de muncă pentru a discuta cu șeful ceva important.
Muncitorii întreprinderii Hudson Motor Car Company din Detroit, membrii ai IWW, au organizat
un sit-down ce s-a terminat cu succes în anii 1932 și 1934. “Stai jos și vezi cum îți creşte leafa” a fost
mesajul pe care muncitorii l-au afișat în hala de lucru. Această acţiune continuă a crescut salariile cu
100% în timpul marii crize financiare.
Lucrătorii teatrali afiliați IWW știau că trebuie să li se taie salariul cu 50%, însă au așteptat
timpul potrivit pentru a declanșa greva. Piesa din care făceau parte avea în distribuţie 150 de persoane
îmbrăcate în soldați romani care trebuiau să o care pe regină înspre și de pe scenă. Când s-a dat
semnalul pentru intrarea reginei, aceștia și-au ocupat posturile dar nu s-au mișcat până când nu au
obținut creșterea salarială, care a însemnat o triplare a salariilor.
Sit-down-urile sunt încă o tactică foarte puternică. În 1980, corporația KKR a anunțat că va
închide fabrica din Houdaille, Ontario și o va muta în Carolina de Sud. Muncitorii au ripostat prin
ocuparea fabricii timp de două săptămâni. Compania fiind forțată să negocieze termenii de
disponibilizare: asigurările sociale plătite, plată de reziliere a contractului și plata completă pentru
asigurări medicale.
[ 26 ]
�AVERTIZORI DE INTEGRITATE
Uneori, faptul că pur și simplu spui adevărul despre ceea ce se întâmplă la locul de muncă
poate pune foarte multă presiune pe șefi. Această secțiune conține informații despre cum poți folosi
informațiile pentru a vă îmbunătăți situația la locul de muncă.
Firme din industria de consum precum restaurantele sau fabricile de procesare a alimentelor
sunt cele mai vulnerabile. La fel ca în grevele haiducești, vei obține imediat susținerea publicului a cărui
opinie poate să distrugă imediat o astfel de întreprindere.
A fi avertizor de integritate se poate rezuma la a discuta cu un client despre situaţia de la locul
de muncă sau se poate transforma într-o situaţie mai dramatică, ca atunci când un inginer de la firma
P.G. & E a dezvăluit planurile companiei de a situa un reactor nuclear în Diablo Canyon. Acest tip de
centrală nu a mai fost construit niciodată. “Jungla”, romanul lui Upton Sinclair a dezvăluit condițiile de
muncă și încălcarea standardelor de igienă din industria conservării alimentare atunci când a fost
publicat la începutul secolului XX.
Chelnerii le pot povesti clienților despre numeroasele manevre făcute pentru a produce
meniurile pe care aceștia le consumă. Atunci când plângerile lor despre igiena de la locul de muncă au
fost ignorate, muncitorii Starbucks afiliați IWW din New York au făcut poze cu șobolanii și gândacii
morți de la locul de muncă și le-au arătau clienților în timpul pichetării.
Trebuie totuși amintit că muncitorii avertizori de integritate riscă să fie foarte ușor concediați,
în special în firme mici.
UN GHID PENTRU MUNCA STRICTĂ
Un ghid simplu despre munca strictă: adică o tactică de acțiune directă la locul de muncă prin
care îți faci treaba urmând regulile cu maximă strictețe. Mai exact, aproape orice post este completat
de o serie de reguli, fișa postului, diverse regulamente interioare etc., multe dintre ele fiind, în general,
complet inutile. De cele mai multe ori, muncitorii încalcă aceste reguli, se bazează pe propriile
cunoștiințe pentru a face lucrurile și încalcă regulile companiei pentru a atinge obiectivele acesteia.
Există de cele mai multe ori o înțelegere tacită, chiar și din partea managerilor a căror treabă este să se
asigure că se respectă regulile, că aceste scurtături merită luate pentru a atinge obiectivele la timp.
[ 27 ]
�Dar ce s-ar întâmpla dacă toate aceste reguli și regulamente ar fi urmate cu strictețe? Ar apărea
multă confuzie, iar productivitatea și moralul ar cădea. Și partea bună este că muncitorii nu pot păți
nimic pentru că aceștia doar urmează regulile.
Spre exemplu, cât timp au fost naționalizate căile ferate din Franța, grevele erau interzise.
Totuși, muncitorii au găsit o metodă de a-și exprima nemulțumirile și de a acționa. O anumită lege
stipula faptul că inginerii trebuie să asigure siguranța trecerii trenului peste fiecare pod de pe rută.
Dacă după ce consultau singuri situația aceştia încă aveau dubii, atunci trebuiau să consulte alți
membri ai echipajului pentru a se asigura că trecerea se poate face în siguranţă. Astfel, fiecare pod a
fost atât de bine inspectatși fiecare coleg de tren atât de riguros consultat încât nici un tren nu a mai
ajuns la timp.
Muncitorii poștali din Austria au reacționat la fel pentru a li se satisface anumite revendicări. Au
observat că există o regulă prin care toate pachetele trebuie cântărite pentru a vedea dacă li s-au
aplicat timbrele corespunzătoare. În mod normal, aceştia treceau cu vederea majoritatea pachetelor
care erau puțin sub greutate, dar în momentul în care au luat fiecare pachet şi fiecare scrisoare la
verificat, cântărind totul cu atenție, au ajuns în scurt timp să aibăatât de multe colete și scrisori
netrimise, încât au forţat conducerea să cedeze şi să le accepte revendicările.
CUM SĂ TE FOLOSEȘTI EFICIENT DE REBELIUNILE SPONTANE DE LA MUNCĂ
În această secțiune, vom menţiona sfaturi despre cum să reacționezi imediat, spontan, dacă
apar probleme care enervează și afectează un număr mai mare de persoane de la locul tău de muncă,
tocmai pentru a putea să organizezi acțiuni eficiente și să construiești o încredere colectivă pentru
viitoare dispute.
Ar fi bine dacă am avea mereu la dispoziție structuri testate și de încredere, capabile să
gestioneze și să răspundă la diverse situații neprevăzute de la locul de muncă. Din păcate, aceste
lucruri nu descriu marea majoritate a structurilor de la locul de muncă, ele fiind fie dezorganizate și
slabe, fie grele și birocratizate. Se poate să nu anticipăm situațiile care ajung să ne afecteze cel mai
mult. Revoltele spontane apar cel mai adesea ca un răspuns la decizii și circumstanțe neprevăzute:
concedieri ilegale, schimbări de ture etc., iar răspunsurile noastre trebuie să fie rapide și ad hoc.
1. Acționează rapid. Din experiență, considerăm că un răspuns rapid este vital în astfel de situații.
Dacă ezităm să chemăm muncitorii la o întrunire, atunci incidentul nu va mai fi atât de marcant
[ 28 ]
�pentru ei, decizia va fi parțial acceptată tocmai pentru că a trecut mult timp, iar furia inițială va
fi dispărut și odată cu aceasta probabil și dorința de acțiune.
2. Plănuiește corect. Deși este necesar să acționăm rapid, trebuie totuși să plănuim totul cu
atenție și responsabilitate, lucru care poate deveni foarte greu atunci când suntem furioși. Cea
mai importantă întrebare pe care trebuie să ne-o punem este: oare ceea ce facem va duce la
îmbunătățirea condiţiilor de muncă sau la pierderi de slujbe? Totdeauna este important să îi
percepi pe colegi ca muncitori, si nu ca activiști. De asemenea, informează oamenii cât mai
bine, fii onest și explică-le ce consecințe ar presupune acțiunile lor, fără a le oferi speranțe
deșarte.
3. Convinge-i să nu mai lucreze. Următorul pas la fel de important este să-ți convingi colegii să nu
mai lucreze, să nu-și mai respecte fișa posului. Fie că vorbim de servirea clienților, de preluarea
telefoanelor sau de umplerea rafturilor, toate acestea devin cu timpul mecanisme ale
muncitorilor și de aceea a-i convinge să renunțe la aceste activități este un prim pas care poate
deschide ușa pentru multe posibilități. În momentul în care aceștia renunță la aceste activități,
se află oficial în grevă. De asemenea, să nu te demoralizezi dacă lucrezi la o firmă cu puțini
angajați. Dacă doar doi dintre voi reprezintă două treimi din forța de muncă de la firmă,
conducerea va fi destul de afectată dacă refuzaţi să mai lucrați. Sigur, acest lucru depinde și de
cât de ușor ar putea să aducă alți muncitori care să vă înlocuiască.
4. Nu discuta cu conducerea. Nu este o idee bună ca în primele faze ale organizării să intri în
dialog cu conducerea. Pare un lucru normal de făcut, însă de cele mai multe ori aceștia vor veni
cu un discurs conciliant, urmând să acționeze mult mai dur pe termen lung. Angajatorii vor
profita de faptul că la momentul respectiv nu suntem bine organizați și că nu acționăm colectiv,
iar discuțiile purtate cu ei vor fi de pe poziții de putere complet inegale. În doar câteva minute,
probabil că se va ajunge de la a nu fi de acord cu deciziile luate de către aceștia, la a-i ruga să le
schimbe și într-un final să le accepte. De asemenea, să nu presupui că dacă ai parte de un
“manager de treabă” acesta va accepta revendicările muncitorilor. Nu, acesta doar va conduce
conform politicilor companiei. Intrarea în negocieri cu conducerea sau cu diverși birocrați nu
face decât să potolească momentul de revoltă și să amâne acțiunea, ceea ce poate fi de cele
mai multe ori un lucru greșit. Cea mai bună tactică este să refuzi colectiv orice decizie care a
provocat furia sau revolta.
5. Răspândește mesajul. Fă tot posibilul să răspândești greva în întreaga companie, atât în zona în
care se află unitatea de lucru, cât și în alte sectoare de activitate. Mergi în diferite
departamente de la locul de muncă și încearcă să le explici ce se întâmplă, încercând în același
[ 29 ]
�timp să îi convingi să acționeze solidar cu voi. Poate părea o sugestie absolut utopică, dar poate
și muncitorii din alte departamente sau cei care lucrează la o firmă de lângă compania voastră
au probleme similare și vor dori să acționeze, fiind impulsionați de greva voastră. Totuși, chiar
dacă nu reușești să-i convingi, o mare parte vor merge acasă și se vor gândi o perioadă de timp
la situația de la locul lor de muncă și, astfel, vor fi familiarizați cu acest mod de a acționa. Este
important să creezi o cultură a solidarității printre muncitori, tocmai pentru ca aceștia să
înțeleagă că au interese comune și că se pot ajuta doar dacă se organizează și luptă împreună.
Chiar și atunci când nu sunt victorioase, astfel de acțiuni pot determina conducerea să renunțe
la anumite decizii, sau să acționeze mai precaut, permițându-le muncitorilor să se organizeze mai bine.
SABOTAJUL LA LOCUL DE MUNCĂ
Sabotajul este un termen generic prin care putem defini diverse acţiuni care să reamintească
conducerii cât de multă nevoie are de muncitorii care lucrează în acea firmă. În această secțiune vrem
să oferim doar câteva exemple.
Termenul “a sabota” provine din limba franceză și desemnează acțiunea prin care muncitorii
din fabricile franceze își foloseau încălțămintea din lemn (saboții) pentru a o arunca în mășinăriile de
producție cu scopul de a le defecta. Acest termen se referă la toate activitățile prin care muncitorii pot
să stopeze sau să reducă procesul de producție. Ele pot varia de la lucruri mărunte, precum folosirea
telefonului de serviciu în interes personal, până la distrugerea în masă a proprietății și a informațiilor
vitale pentru funcționarea companiei.
În timp ce majoritatea actelor de sabotaj sunt non-violente, există și activități pe care
societatea le consideră reprobabile. Aceste tactici ar trebui folosite doar în ultimă instanță, unde există
un conflict ireconcibiabil între conducere și muncitori.
Spre exemplu, magnetizarea unităților de stocare a informațiilor digitale ale companiei prin
expunerea lor la un magnet puternic. Desigur, aceste unități se pot fura sau distruge fizic la fel de bine.
Muncitorii unui restaurant pot cumpăra mulți gândaci sau șoareci pe care sa-i elibereze în restaurant la
momentul potrivit. Desigur, între timp poate fi chemată și protecția consumatorului.
Un element de care trebuie să ai grijă de fiecare dată când intri în grevă sunt muncitorii
înlocuitori pe care i-ar putea aduce angajatorul. Pentru a preîntâmpina o astfel de problemă,
muncitorii feroviari din 1886 au intrat în grevă luând cu ei câteva piese cruciale pentru operarea
[ 30 ]
�trenurilor. Activitatea a fost stopată după ce înlocuitorii au văzut că nu au cum să-și desfășoare
activitatea. Desigur, în zilele noastre este mai prudent ca muncitorii să ascundă astfel de piese într-un
loc sigur la locul de muncă, în loc să încerce să le scoată din firmă. În anumite firme, spre exemplu,
muncitorii din IT pot să se asigure că programele cu ajutorul cărora se desfășoară activitatea pot
funcționa doar cu consimțământul lor.
Există mii de exemple de sabotaj la locul de muncă, important este să cunoști foarte bine
mediul în care lucrezi și să fii creativ.
SOLIDARITATE ÎMPOTRIVA SEXISMULUI DE LA LOCUL DE MUNCĂ
În această secțiune apelăm la cunoștiințele lui Angel Gardner, membru IWW și adeptă a
combaterii sexismului de la locul de muncă prin acțiune directă.
Dacă este un singur lucru pe care l-am învățat în 14 ani de muncit în sectorul comercial este că
hărțuirea sexuală și sexismul la locul de muncă este o problemă care nu a dispărut. Probabil că ai
devenit mult prea tolerantă în a fi obiectificată sexual. Poate că-ți este frică de faptul că dacă te supără
avansurile sau comentariile de natură sexuală vei fi considerată o mironosiță sau de modă veche.
Realitatea este că hărțuirea sexuală și sexismul sunt activități ce țin de exercitarea puterii, a
dominației. Suntem reticenți în a combate persoanele care ne pun în astfel de situații pentru că ne este
frică să nu periclităm relațiile de putere; nu doar la locul de muncă, ci și în societate.
Este hărțuire sexuală sau sexism la locul de muncă?
•
•
•
•
Un membru al conducerii te întreabă pe tine și pe colega ta de 40 de ani: “Vreți, fetelor, să ne
faceți o cafea pentru întâlnirea de azi?”
Șeful tău impune ca toate femeile de la locul de muncă să poarte tricouri intenționat scurte pe
care să scrie “Pentru un timp plăcut sună la…” în timp ce bărbații sunt rugați sa poarte un
simplu tricou polo, fără să li se impună o anumită măsură.
În timpul perioadei de formare pentru un post de vânzător într-un magazin de haine ți se spune
că trebuie să flirtezi cu potențialii clienți pentru a putea vinde mai mult. Nu te simți comodă să
faci aceste lucru și deși încerci prin alte metode să convingi clienții să cumpere, ești totuși
chemată pentru o discuție în care ți se explică faptul că nu ești “prea prietenoasă”.
Un client fidel stă de multe ori perioade întregi la bar și se uită atent la tine, iar pe toată
perioada turei a făcut mai multe comentarii despre fizicul tău care te fac să te simți
incomfortabil. Când îi atragi atenția și îl rogi să înceteze, acesta spune că ar trebui să te simți
[ 31 ]
�flatată. Șeful tău nu reacționează în nici un fel, iar colegii tăi, care apreciază acest tip de
comportament, îți spun că ești ciudată că nu-ți face plăcere.
Răspunsul este că dacă astfel de politici, decizii, atitudini sau comportamente te fac să nu te
simți în largul tău, atunci nu ești obligată să le suporți. Gradul de comfort diferă de la om la om. Poate
că unele colege nu sunt deranjate de faptul că lumea li se adresează cu apelativul “drăguță” sau “fată”,
în timp ce altele pot fi deranjate dacă lumea li se adresează ca unei “femei” sau cu orice alt pronume
de gen. Uniformele diferențiate pentru muncitori care forțează muncitorii să intre în diferitele roluri de
gen sunt practici sexiste care pot crea un mediu de lucru ostil. Flirtarea cu clienții nu trebuie să fie o
regulă, ci o alegere a fiecăruia dintre angajați. Unele persoane pot considera că le este folositor lor să
se folosească de avantajele aparențelor lor pentru a obține un bacșiș mai mare, dar nu trebuie ca toată
lumea să se comporte la fel. Să-i reproșezi unei persoane ceva care îl face să nu se simtă în largul său
promovează un mediu în care poate să apară hărțuirea.
Așadar, simți că anumite decizii, reguli sau anumite persoane de la locul de muncă crează un
spațiu de lucru ostil? Lupta organizată cu colegii împotriva practicilor sexiste sau a indivizilor pot fi
tactici foarte bune de a lupta. Deși este tehnic ilegal, este mai ușor pentru conducerea unei companii
să se răzbune pe un singur muncitor în locul unui colectiv de lucrători. Mai mult, cazurile de hărțuire
sexuală ajung de cele mai multe ori să o/îl afecteze cel mai mult pe femeia/bărbatul agresat prin
campanii calomnioase care pot fi foarte traumatice pentru persoana respectivă. Acționarea în instanță
poate dura o perioadă foarte mare de timp, însă acțiunea directă poate veni cu o rezolvare imediată.
Atunci când muncitorii combat colectiv astfel de practici sexiste și de hărțuire, aceștia devin din ce în
ce mai conștienți de puterea pe care ei o posedă și astfel se pot naște mult mai ușor legături de
încredere și respect între colegi.
Cum lupt cu hărțuirea și sexismul de la locul de muncă?
•
•
•
•
Formează o coaliție cu colegii care împart cu tine aceleași îngrijorări. Harțuirea sexuală poate
afecta atât muncitorii sindicalizați cât și pe cei nesindicalizați, așa că nu exclude nici o posibilă
alianță.
Interzice clienților care sunt la a două abatere să intre în clădire și organizează-te alături de
colegi astfel încât să se respecte interdicția.
Confruntați-vă în grup șeful despre problemele legate de hărțuirea sexuală și explicați-i că astfel
de situații sunt luate în serios de către colectivul muncitorilor și că și el trebuie să facă la fel.
Confruntă colegii care refuză să-și susțină ceilalţi colegi atunci când aceștia se simt hărțuiți,
abuzați, sau pur şi simplu incomfortabil. Poartă conversații între patru ochi despre impactul
[ 32 ]
�•
acțiunilor lor (faptul că nu respectă anumite limite personale) sau a cuvintelor (“nu e mare
lucru”), exprimându-ți părerea într-un mod calm și profesionist.
Orice decizii, politici ale firmei, atitudini sau așteptări pe care muncitorii le consideră sexiste
trebuie adresate direct, indiferent că ai ajuns sau nu la un numitor comun cu colegii.
[ 33 ]
�
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Broșuri secolul XXI (2001-20xx)
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Organizarea și acțiunea la locul de muncă (2016)
Description
An account of the resource
Ghid
Creator
An entity primarily responsible for making the resource
Mahala - comunitatea muncitorilor militanți
Source
A related resource from which the described resource is derived
libcom.org
Publisher
An entity responsible for making the resource available
http://www.comunitatea-mahala.ro/
Relation
A related resource
https://industrialworker.org/
martie 2011
IWW (Industrial Workers of the World)
Format
The file format, physical medium, or dimensions of the resource
Pdf
Language
A language of the resource
română
Type
The nature or genre of the resource
broșură
Date
A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource
2016
2011
2016
București
ghid
Industrial Worker
IWW
libcom
Mahala
muncă
muncitori
organizare
Sindicalism
Traduceri
-
https://anarhiva.com/files/original/78273273300d16dbc82025432f76abbd.pdf
e2a6dc7caa3264afc9fa8768178590e6
PDF Text
Text
ă
c
n
u
m
e
d
i
u
l
u
t
c
a
r
t
n
o
c
a
e
r
a
încălc
e
t
i
t
ă
l
p
e
n
e
r
a
t
n
e
m
i
r
l
o
p
l
i
u
f
s
e
ş
e
r
a
o
e
t
r
a
p
n
i
d
i
r
i
u
ţ
r
ă
h
i
ş
i
r
u
z
u
b
a
i
i
r
p
o
r
p
m
i
ă
c
n
u
m
e
d
i
i
ţ
i
d
n
o
c
m
i
n
i
m
u
i
r
a
l
a
s
b
u
plată s
www.comunitatea-mahala.ro
info.mahala@riseup.net
comunitateamahala
Noi te-am putea ajuta
�
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Colecție afișe secolul XXI (2001-20xx)
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Ai probleme la locul de muncă? #1
Description
An account of the resource
afiș Mahala
Creator
An entity primarily responsible for making the resource
Mahala - comunitatea muncitorilor militanți
Publisher
An entity responsible for making the resource available
http://www.comunitatea-mahala.ro/
Date
A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource
2017
Format
The file format, physical medium, or dimensions of the resource
pdf
Language
A language of the resource
română
Type
The nature or genre of the resource
afiș
2017
Mahala
muncă
muncitori
organizare
Sindicalism
-
https://anarhiva.com/files/original/a27cd70868675db8c9d0c8a24d757a34.pdf
967b0ab66b7a3dbeed40f08cc5bdd52d
PDF Text
Text
AI PROBLEME
LA LOCUL DE MUNCA ?
× încălcarea contractului de muncă × ore suplimentare neplătite ×
× condiţii de muncă improprii × abuzuri şi hărţuiri din partea şefilor ×
www.comunitatea-mahala.ro
info.mahala@riseup.net
comunitateamahala
Noi te-am putea ajuta
�
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Colecție afișe secolul XXI (2001-20xx)
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Ai probleme la locul de muncă? #2
Description
An account of the resource
afiș Mahala
Creator
An entity primarily responsible for making the resource
Mahala - comunitatea muncitorilor militanți
Publisher
An entity responsible for making the resource available
http://www.comunitatea-mahala.ro/
Date
A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource
2017
Format
The file format, physical medium, or dimensions of the resource
pdf
Language
A language of the resource
română
Type
The nature or genre of the resource
afiș
2017
Mahala
muncă
muncitori
organizare
Sindicalism
-
https://anarhiva.com/files/original/7734540f0e78543800e0e46c389d28a9.pdf
28851a3a4ee59011e18c89f1ede69ba6
PDF Text
Text
AI PROBLEME
LA LOCUL DE MUNCĂ ?
încălcarea contractului de muncă // ore suplimentare neplătite
abuzuri şi hărţuiri din partea şefilor // condiţii de muncă improprii
plată sub salariu minim
www.comunitatea-mahala.ro
info.mahala@riseup.net
comunitateamahala
Noi te-am putea ajuta!
�
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Colecție afișe secolul XXI (2001-20xx)
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Ai probleme la locul de muncă? #3
Description
An account of the resource
afiș Mahala
Creator
An entity primarily responsible for making the resource
Mahala - comunitatea muncitorilor militanți
Publisher
An entity responsible for making the resource available
http://www.comunitatea-mahala.ro/
Date
A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource
2017
Format
The file format, physical medium, or dimensions of the resource
pdf
Language
A language of the resource
română
Type
The nature or genre of the resource
afiș
2017
Mahala
muncă
muncitori
organizare
Sindicalism
-
https://anarhiva.com/files/original/40b3d970e84ca616aa8bf771ed1555c2.jpg
25ef59be1b1b4478c97370e966d1ad6f
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Colecție afișe secolul XXI (2001-20xx)
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Afiș Manifest de stradă #1 (2007)
Subject
The topic of the resource
Despre campania "Acționează împotriva intoleranței"
Discriminarea pe criterii etnice și rasiale
Description
An account of the resource
9 Noiembrie - Ziua Internațională de Luptă împotriva Fascismului și Antisemitismului
Creator
An entity primarily responsible for making the resource
Manifest de stradă
Source
A related resource from which the described resource is derived
Colecție personală
Date
A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource
noiembrie 2007
Format
The file format, physical medium, or dimensions of the resource
jpg
Language
A language of the resource
română
Type
The nature or genre of the resource
afiș
Coverage
The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant
2007
2007
9 noiembrie
anti-discriminare
anti-fascism
anti-semitism
-
https://anarhiva.com/files/original/2383565bc28e14f981f7536430356b30.pdf
f0ec89f248e27a6846f1167bd7edc589
PDF Text
Text
���������������������������������������
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Colecție broșuri secolul XX (1901-1947)
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Arta de a fi optimist (1938)
Subject
The topic of the resource
Ce-i optimismul? Optimismul filosofilor
Optimism, pesimism, stoicism, fatalism
Binele, răul și optimismul
Optimismul, scara fericirii
Optimismul față de bogăție și față de sărăcie
Cum putem deveni optimiști. Codul optimismului
Prietenii și vrăjmașii optimismului
Optimismul și educația
Vârsta și optimismul
Femeile și optimismul
Menirea și viitorul optimismului
Încheiere
Description
An account of the resource
Marcel-Benoît Benedict
traducere de Panait Mușoiu
Biblioteca Revistei Ideei / 71 p.
Creator
An entity primarily responsible for making the resource
Marcel-Benoît Benedict
Source
A related resource from which the described resource is derived
colecție personală
Publisher
An entity responsible for making the resource available
Biblioteca Revistei Ideei
Date
A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource
septembrie 1938
Contributor
An entity responsible for making contributions to the resource
Panait Mușoiu
Language
A language of the resource
română
Type
The nature or genre of the resource
broșură
Coverage
The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant
București, 1938
1938
Biblioteca Revistei Ideei
București
filosofie
Marcel-Benoît Benedict
Panait Mușoiu
psihologie
Traducere
-
https://anarhiva.com/files/original/ed86f74e07be6d7241d38ec26a8bd313.pdf
f26bafd80b662ab8f41d0017de397962
PDF Text
Text
�������
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Broșuri secolul XXI (2001-20xx)
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Către cea mai queer dintre insurecții
Subject
The topic of the resource
Criminal queers
Description
An account of the resource
Traducere autotext/ 7pag.
Creator
An entity primarily responsible for making the resource
Mary Nardini Gang
Format
The file format, physical medium, or dimensions of the resource
pdf
Language
A language of the resource
Română
Type
The nature or genre of the resource
Broșură
anti-asimilationism
Autotext
broșură
Mary Nardini Gang
Queer
Timișoara
zine
-
https://anarhiva.com/files/original/4a6c97cd988320a745cc492f88c48b44.pdf
940560641ee835c5fd308234644b33a5
PDF Text
Text
���������
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Colecție broșuri secolul XX (1901-1947)
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Datoria noastră cea socială (1908)
Description
An account of the resource
Maurice Maeterlinck
trad. de I. Nisipeanu
Creator
An entity primarily responsible for making the resource
Maurice Maeterlinck, trad. de I. Nisipeanu
Publisher
An entity responsible for making the resource available
Biblioteca „Revistei Ideei”
Date
A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource
1908
Contributor
An entity responsible for making contributions to the resource
Ioan Nisipeanu
Relation
A related resource
Textul a apărut și în formă de articol în „Revista Ideei”, LXXIII, 1908, pp. 33-36
Language
A language of the resource
română
Coverage
The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant
1908, București
1908
Biblioteca Revistei Ideei
broșură
București
Ioan Nisipeanu
Maurice Maeterlinck
Revista Ideei
Traducere
-
https://anarhiva.com/files/original/6c5c9beb9d661f78cfe7d7db80a88aee.pdf
73e79dc28e73e9a7c205ab1c2c440530
PDF Text
Text
���������
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Colecție broșuri secolul XX (1901-1947)
Dublin Core
The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/.
Title
A name given to the resource
Nemurirea (1909)
Description
An account of the resource
Maurice Maeterlinck
trad. de Panait Mușoiu
Creator
An entity primarily responsible for making the resource
Maurice Maeterlinck, trad. de Panait Mușoiu
Publisher
An entity responsible for making the resource available
Biblioteca „Revistei Ideei”
Date
A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource
1909
Contributor
An entity responsible for making contributions to the resource
Panait Mușoiu
Relation
A related resource
Text apărut și sub formă de articol în „Revista Ideei”, nr. LXXXIX, pp. 125-128
Language
A language of the resource
română
Coverage
The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant
1909, București
1909
Biblioteca Revistei Ideei
broșură
București
Maurice Maeterlinck
Panait Mușoiu
Revista Ideei
Traducere