45 10 549 https://anarhiva.com/files/original/4f4f9fc9973ed7778f49f41f8658a004.pdf afdc2d518524831e21a881e8e2ce754c PDF Text Text Revistă anarhistă din București Iulie 2015 / Nr. 1 Luptele de clasă ale muncitorilor și muncitoarelor din România în Germania ★ Politica migrațională a UE în Marea Mediterană și luptele migranților/migrantelor în Grecia ★ Pentru un nou spirit revoluționar ★ Sistemul de gen binar şi colonialismul: o introducere ★ Represiunea de stat împotriva mișcării anarhiste din Cehia și solidaritatea noastră ★ Solidaritate internațională și mișcarea anarhistă din Grecia ��Radix. Revistă anarhistă din București Iulie 2015 / Nr. 1 �Conținut Cuvânt înainte pentru primul număr . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 Luptele de clasă ale muncitorilor și muncitoarelor din România în Germania . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4 Politica migrațională a UE în Marea Mediterană și luptele migranților/migrantelor în Grecia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8 Pentru un nou spirit revoluționar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 Sistemul de gen binar şi colonialismul: o introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22 Represiunea de stat împotriva mișcării anarhiste din Cehia și solidaritatea noastră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31 Solidaritate internațională și mișcarea anarhistă din Grecia . . . . . . . . . . . . . . . . 34 Abțibilduri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36 Despre noi, contact și distribuția revistei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38 �Cuvânt înainte pentru primul număr R evista Radix este produsul muncii colective a echipei de redacție și a altor contribuitor/oare. Primul număr a fost lansat pe 29 iulie 2015 în Centrul Claca din București iar pe viitor vom face tot posibilul să distribuim revista în cât mai multe locuri din România (și oriunde altundeva s-ar afla vorbitori/oare de limba română) și să continuăm publicarea revistei în următorii ani într-un mod cât de cât regulat. Ne-am hotărât să scoatem o revistă anarhistă din necesitatea contrainformației în acest război de propagandă și dezinformare dus împotriva noastră de către stat și capital prin mass-media lor. Vrem să informăm și să discutăm despre luptele în care noi sau tovarășii/ele noștri/noastre sunt implicați/te și să ne propagăm ideile și idealurile, adică să vorbim despre istoria și teoria anarhismului. Un focus al revistei va consta în evenimentele din regiunea noastră, Balcanii și Europa de Est, pentru că suntem de părere că în calitate de clasă muncitoare ne confruntăm cu o situație similară și că trebuie să ne unim peste granițe ca să ne combatem dușmanii comuni: patronii mici și mari, statul, patriarhatul și puterile neocoloniale Rusia, UE și SUA. Ne înțelegem revista ca o parte a mișcării anarhiste care în ultima perioadă ia din nou avânt în România. Ne dorim să contribuim la construirea și extinderea acestei mișcări și să intrăm în contact cu alți/te tovarăși/e și oameni interesați din București și din alte orașe. Vrem să ne cunoaștem mai bine, să discutăm împreună textele publicate de noi și să ne sprijinim unii pe alții. Următorul număr va apărea cel mai probabil în toamna ce vine. Până atunci dorim tuturor o lectură plăcută și multă putere. Colectivul de redacție, iunie 2015. Radix # 1 3 �Demonstrație de solidarizare cu muncitorii de la Mall-ul Rușinii din decembrie 2014. Pe bannere și în bulele de vorbire scrie: ”Mall-ul Rușinii: Plătiți muncitorii! Împotriva exploatării muncitorilor și muncitoarelor migranți!”, ”Luptă muncitorească peste tot!”, ”Boicotați Mall-ul Rușinii!” și ”Investorule, dă mălaiul!” �Luptele de clasă ale muncitorilor și muncitoarelor din România în Germania de Constantin Î ncă din 1990 milioane de muncitori și muncitoare din România1 continuă să migreze în Occident pentru muncă. Pentru cei mai mulți și cele mai multe aceasta nu este o alegere „liberă”, ci sunt constrânși de condițiile pe care capitalismul colonial global le impune clasei muncitoare din periferiile și semiperiferiile capitaliste. Iar atunci aceștia nu ajung să trăiască viața frumoasă pe care discursul colonial al „Occidentului civilizat și progresist” le-o promite, ci de regulă supra-exploatare, umilire și discriminare. Totuși, în ciuda tuturor greutăților muncitorii/oarele migranți/te opun rezistență și se sprijină reciproc. Dar numai rareori luptele lor devin cunoscute. În cele ce urmează vreau să prezint două lupte recente, să vorbesc despre solidaritatea muncitorimii germane și să schițez câteva idei despre cum să ne organizăm mai bine ca proletariat transnațional.2 Greva foamei de la Frankfurt/Main Pe 20 iunie 2014 șase muncitori constructori din România ridică o tabără de protest în fața unui șantier de lucru din Frankfurt/Main și încep greva foamei. Lucraseră acolo încă din martie în condiții mizere: câte cinci lucrători împărțeau cu șobolanii un container de 20 metri pătrați pentru care erau obligați să plătească 700 de euro pe lună, fiind amenințați și șantajați de mai multe ori de patron. De asemenea nu și-au primit leafa. Prin urmare greviștii foamei au revendicat 25.000 de euro. Pe 25 iunie patronul lor îi dă afară și îi amenință că se pot aștepta la ceva și mai urât dacă nu se cară. Presa locală începe să relateze despre cazul acesta și astfel intervine IG 1. Vorbim de „muncitori și muncitoare din România” în loc de pur și simplu „muncitori români” fiindcă sunt muncitori de ambele sexe, precum și de toate etniile ce se găsesc în tară, în principal români/ce, maghiar/e, romi/e. 2. În fapt, toată chestiunea migrației, rasismului și luptelor de clasă ale muncitorilor/oarelor migranți/te este mult mai complexă ca s-o descriu aici exhaustiv: Migrația pentru muncă în Germania are o istorie care datează încă din secolul al 19-lea. Cele mai multe lupte rămân invizibile, exploatarea muncitoarelor migrante având loc de regulă în sfera reproductivă în condiții foarte specifice. Cu toate că de 25 ani există o mișcare auto-organizată a refugiaților/telor, aceasta de obicei nu reușește să se unească cu muncitorii/oarele veniți/te din Europa de Est. Radix # 1 5 �Bau Hessen, un sindicat membru al DGB-ului3. Mai întâi, sindicaliștii susțin tabăra, apoi îi conving pe muncitori să înceteze greva foamei și îi acomodează într-o casă a sindicatului. În același timp birocrații sindicali pornesc negocieri cu patronii și pe 27 iunie îi invită pe muncitori să vorbească în parlamentului land-ului federal Hessen. Întrucât acestea nu aduc rezultate, pe 10 iulie muncitorii reiau greva foamei. Pe 18 iunie greva se termină cu o înțelegere nepublicată. Aparent muncitorii migranți au primit o parte a lefei lor. Mall-ul Rușinii (Mall of Shame) O situație similară a avut loc la Mall-ul Rușinii din Berlin: Pe șantierul mallului mai mulți muncitori constructori din România au fost exploatați în condiții groaznice, iar la sfârșitul lucrărilor nu și-au primit leafa. Din noiembrie 2014 inițial în jur de 30 de muncitori încep să protesteze zilnic. Căutând sprijin, intră în contact cu FAU-ul4. Anterior se duseseră la DGB care i-a consiliat și le-a oferit sprijin juridic. Mai mult nu au putut sau nu au vrut să facă. Astfel muncitorii se organizează în Secțiunea pentru Străini/e (Foreigners’ Section) a FAU-ului din Berlin și sindicatul îi susține. Datorită unei campanii de strângere de donații se acoperă costurile de viață și cheltuielile pentru lupta muncitorească, iar prin manifestații, demonstrații și acțiuni comune luptă împreună pentru plata a 30.000 de euro. Dar muncitorii nu cer numai bani, după cum au declarat ei înșiși militează, și pentru demnitatea lor. În decembrie se anunță falimentul companiei care a construit mall-ul. În ianuarie 2015 patronul Fettchenhauer obține o hotărâre judecătorească împotriva FAU-ului. Dacă sindicatul continuă să mai critice compania în public îl așteaptă o amendă de 25.000€ sau detenția timp de 6 luni a secretarilor/elor lui. Din aprilie 2015 se desfășoară procesele legale cu privire la plata salariilor iar, pe 24 aprilie are loc încă o demonstrație cu 250 de persoane. Lupta la Mallul Rușinii continuă până în ziua de azi - pe cale juridică și prin acțiuni politice. Sindicalismul social-democrat și anarho-sindicalismul În ambele cazuri DGB-ul a confirmat ceea ce oricum știam dinainte: faptul că este un aparat sindical autoritar, a cărui birocrație nu este de partea clasei muncitoare, ci de cea a patronilor. Nu va sparge compromisul de clasă predominant în Germania încă de la preluarea puterii de către național-socialiști ci 3. DGB-ul, Confederația Germană a Sindicatelor, este cea mai mare organizație umbrelă a sindicatelor din Germania. Orientarea celor mai multe sindicate membre este social-democrată în cazul cel mai bun, structurile lui sunt ierarhice și este pe deplin integrat în sistemul politic al Germaniei. 4. FAU-ul, Uniunea Liberă a Muncitorilor și Muncitoarelor, este un sindicat anarhist. Promovează auto-organizarea autonomă și non-ierarhică a muncitorimii, acțiunea directă și refuză compromisul de clasă cu capitalul. 6 Radix # 1 �va încerca în continuare să încorporeze luptele autonome ale muncitorilor/ oarelor și să le țină în frâu. Pe deasupra s-a arătat extrem de nesolidar fată de FAU. Pe parcursul campaniei la Mall-ul Rușinii a băgat rolul central FAU-ului sub preș și a acaparat atenția în media.5 FAU-ul, în schimb, este un sindicat de la bază combatant, care pe toate planurile - pe cel juridic, prin greve și acțiuni politice - militează pentru interesele clasei noastre. De asemenea caută să depășească scindarea muncitorimii în muncitori migranți și muncitori locali și să lupte în mod unit împotriva exploatării de către patroni, a hărțuirii de către polițai și a oprimării de către stat. FAU-ul este o organizație autonomă ce luptă pentru toți muncitorii și toate muncitoarele care trăiesc și lucrează în Germania. Lupte comune ale muncitorilor/oarelor migranți/te și locali/e! În cadrul discuțiilor dintre muncitori de la Mall-ul Rușinii, tovarășii din București și cei din Germania s-au născut mai multe idei cu privire la organizarea ca muncitori și muncitoare dincolo de granițe împotriva capitalismului colonial care impune mucitorilor/oarelor migranți/te un regim al supra-exploatării. 1) În Germania (ca și în alte tări occidentale) ne trebuie o auto-organizare a muncitorilor/oarelor migranți/te. Aceasta poate consta în formarea mai multor Secțiuni pentru Străini/e în cadrul FAU-ului sau în înființarea unui sindicat separat. S-a discutat dacă o astfel de organizație să fie deschisă tuturor grupurilor naționale sau dacă din motive practice să cuprindă numai vorbitori/ oare de limba română. 2) Începând cu țările de baștină ale muncitorilor/oarelor trebuie să existe o organizație care să le întărească conștiința de clasă, să le ofere cu contacte și cunoaștere și să-i pună în legătură cu organizații muncitorești din Germania. 3) Trebuie să existe o comunicare strânsă între tovarăși/e, muncitori/oare și organizațiile din Germania și România ca astfel de lupte comune să devină posibile și să fie coordonate. Deci, sunt mai multe fronturi concomitente la care ar trebui să lucrăm în acelați timp. Muncitorii de la mall-ul rușinii ne-au arătat drumul. Să continuăm lupta: să ne organizăm clasa în mod autonom de aparatele de stat, de partid și sindicale! Să le declarăm război patronilor! 5. Ca să mai dăm un exemplu grăitor: în septembrie 2014 un grup de refugiați/e a ocupat sediul DGB-ului din Berlin. Revendicarea lor nu putea fi mai simplă - ca parte a clasei muncitoare cereau sprijinul sindicatului. Birocrații i-au tot amânat cu negocieri care nu dădeau nici un rezultat iar după 8 zile au chemat jandarmii ca să-i evacueze. Aceștia și-au făcut treaba, bătându-i și scoțându-i din sediu pe tovarășii noștri refugiați. Astfel nu numai că DGB-ul a dovedit că este un dușman al proletariatului multi-etnic asmuțind mascații împotriva unor muncitori dar pentru prima oară după zdrobirea fascismului în 1945 polițaii au intrat într-un sediu sindical din Germania. Radix # 1 7 �Protest al unor migranţi in Italia, iunie 2015: Să oprim acum masacrul din Marea Medieraneană. �Politica migrațională în Marea Mediterană a UE și luptele migranților/migrantelor în Grecia de A.S. și Constantin A m tradus următorul text al No-Lager-Plenum din Salonic, adăugând și câteva note de subsol cu mai multe explicații, pentru înțelegerea mai bună a materialului. El a fost prezentat pe 28 mai 2015 la un eveniment despre noua situație din Marea Mediterană, care a fost organizat în cadrul campaniei anarhiste de solidaritate internațională „Trei Poduri” din Salonic. No-Lager Plenum Salonic s-a născut în cadrul mișcării anarhiste și autonome în toamna lui 2013, ca reacție la o serie de revolte și greve ale foamei din lagărele de concentrare pentru migranți din întreaga Grecie. De atunci, No Lager Plenum încearcă să creeze legături cu migranții de acolo, să sprijine luptele lor, să se arate solidari din afara lagărelor și să ducă lupta antirasistă pe străzile din Salonic și alte orașe. Spre deosebire de alte organizații umanitare și de stânga din Grecia, NoLager-Plenum, precum și întreaga mișcare anarhistă, are o viziune a luptei de clasă în legătură cu migrația și gestionarea statală a acesteia. Migranții/ migrantele nu sunt „ceilalți” sau „sărmanii”, cărora le trebuie dată o mână de ajutor, ci sunt tovarășii/tovarășele noastre de clasă, ale căror lupte le sprijinim, nu din milă, ci din conștiința că eliberarea lor și a noastră sunt conectate. Valuri de migranți. Noile condiții, provocările și întrebările create de noii administratori ai puterii statului. Răspunsul mișcării și continuarea luptei. 1. Valurile de migranți din Africa de Nord și din Asia au crescut considerabil în comparație cu ultimii doi ani. Și acum câțiva ani am avut valuri de migranți puternice înspre Europa. Creșterea de acum se datorează războaielor care au urmat Primăverii Arabe din Africa de Nord. Toate acestea nu sunt datorate doar factorilor interni din aceste țări, ci și Europa este responsabilă de acest fenomen. Manipularea și dărâmarea regimurilor, generalizarea „războiului împotriva terorismului” în paralel cu finanțarea și echiparea militară a unor Radix # 1 9 �organizații extremiste, jaful resurselor naturale și introducerea companiilor ce exploatează forța de muncă ieftină locală; toate acestea sunt doar câteva dintre practicile violente ale pătrunderii lumii vestice în aceste țări precum și în alte regiuni din Orientul Mijlociu (Irak, Siria, Afganistan.) Rutele principale ale migranților/migrantelor înspre Europa au ajuns între timp să fie maritime, și să treacă mai ales prin Italia și insulele Mării Egee. Motivele pentru această schimbare sunt diverse și includ închiderea graniței dintre Spania și Maroc și „îngustarea” graniței de la râul Evros (vezi și zidul de acolo1), dar și diferite condiții economice legate de traficul de persoane. Până de curând traversarea granițelor maritime se făcea de obicei în bărci improvizate și relativ mici. În urma unui acord între statul italian și UE, care înlocuiește acțiunile de tip salvamar în Marea Mediterană cu operațiuni al căror scop principal este apărarea granițelor externe, acest tip de traversare a fost îngreunat considerabil. Astfel, migranții/migrantele se adresează traficanților de persoane care le organizează traversarea în vase mai mari, pe care sunt îngrămădiți în condiții mizerabile până la 1000 de oameni, ceea ce ridică în mod substanțial riscul de eșec al tranzitării. Din această cauză, numărul persoanelor care au murit la granițele europene maritime numai în primele patru luni ale acestui an (2015) se ridică la 1750. Este important să adăugăm, că nu a crescut doar numărul migranților, ci mai degrabă raportul dintre numărul de migranți ce au murit și cei care au reușit să ajungă la destinație, precum și câștigurile cercurilor de traficanți de persoane. Aparent, acestea sunt obiectivele politicii europene. Traficanții de persoane, mafia (din Manolada2 până în Italia) și forțele statale (de la poliție și paza de coastă până la autoritățile juridice) își continuă colaborarea în vederea exploatării din ce în ce mai profitabile a migranților și asigură astfel o legătură strânsă între capitalul „legal” și capitalul „ilegal”. Numărul migranților înecați crește exact acolo unde Europă păzește mai 1. La mijlocul lui decembrie 2012 a fost finalizat zidul de-a lungul râului de graniță greco-turcească Evros. Scopul lui pretins constă în oprirea migranților/telor de la trecerea ilegală a graniței. În fapt era și o parte centrală a gestionării fasciste de stat a crizei capitaliste și a mobilizărilor sociale în masă din 2012 prin crearea unui dușman intern (migranții/tele), construirea unui ”deep state” fascist (Zorii Aurii) și atacul spectaculos al unui stat puternic împotriva migranților/telor (curățirile etnice în cadrul operațiunii Xenios Zeus, construirea lagărelor de concentrare și zidul de graniță). Așadar, rostul zidul este și de natură ideologică. 2. Localitatea Manolada din Peloponez este cunoscută pentru plantațiile de căpșuni și exploatarea muncitorilor migranți de acolo în condiții de sclavie. Patronii cooperează cu mafia care îi controlează și gestionează pe muncitorii de pe plantație. În Aprilie 2013 trei șefi de echipă au tras în 200 de muncitori care după luni de muncă de sclavie neplătită își cereau leafa și astfel au cauzat un masacru. 28 muncitori au fost grav răniți. La un an după aceea, în iulie 2014, propietarii de plantații au fost găsiți nevinovați în instanță. 10 Radix # 1 �sever granițele, ceea ce elimină orice iluzie cu privire la intențile ei, întrucât cauza morții a mii de oameni este tocmai politica europeană de frontieră și migrațională. Într-un sens mai larg, putem spune că condițiile ce duc la moartea acestor migranți/migrante sunt granițele însele, deoarece ele legitimează moartea prin „ilegalizarea” oamenilor a căror singura soluție este migrarea. În ziua de duminică, 19 aprilie 2015, întreaga Europa a rămas încremenită în urma știrilor despre tragedia morții a peste 800 de oameni, știri ce veneau la numai o săptămână după un alt naufragiu cu alți 400 de morți. Neîndoielnic, doar numărul mare de morți era cauza sensibilizării organizațiilor umanitare, cetățenilor europeni și Cetății Europa. Pentru a-și menține fațada umanitară, Europa a convocat un summit extraordinar la Bruxelles. În urma acelui summit au fost prezentate cele 10 puncte ale planului de acțiune a lui Avramopoulos, care a fost adoptat de către miniștrii de interne și externe ale statelor UE. Propunerile pot fi rezumate astfel: creșterea resurselor alocate operațiunii Frontex „Triton”, continuarea militarizării granițelor și întărirea controlului, posibilitatea intervenției directe în „țări terțe” prin „lovituri concentrate” sub pretextul distrugerii vaselor folosite de traficanți și intensificarea stigmatizării migranților/migrantelor prin luarea de amprente și repatrierea forțată în cadrul programului „Repatriere Rapidă”. În același context trebuie văzută și propunerea extinderii ariei de manevră a Frontex, care era limitată până acum pe 30 km de la coasta italiană. Obiectivul final pare să fie lărgirea granițelor maritime până la coastele africane și asiatice. Lacrimile și reacțiile imediate prezintă doar o fațadă umanitară pe care Europa vrea să o arate înspre afară. Dacă ne uităm la punctele propuse pentru soluționarea crizei umanitare din Marea Mediterană putem constata cu ușurință că prioritatea e reprezentată de continuarea militarizării și a controlului granițelor și nu de salvarea migranților/migrantelor. Baza politicii migraționale nu constă în două naufragii, ci în necesitățile capitalului din Europa, ce momentan nu sunt în forță de munca suplimentară, ci de disciplinare a forței de muncă deja existente și moartea prin înec a celor nedoriți. Restructurarea politicii migraționale în felul deja descris duce la atingerea ambelor obiective. Europa își menține totuși masca umanitară: rămîne posibilitatea repatrierii migranților care reușesc să își părăsească țara, deși acest lucru va deveni în curând imposibil, întrucât planul constă în controlul granițelor direct de la coastele țărilor ce se învecinează cu Europa. În afară de asta, am văzut deja încă o dată ceea ce ne aduce un summit extraordinar. Rezultatele ultimului summit seamănă cu ceea ce s-a arătat deja după primul mare naufragiu la sud de Lampedusa în octombrie 2013. Și atunci UE a reacționat într-un mod asemănător, pozând cu o retorică umanitară și Radix # 1 11 �vorbind despre necesitatea măsurilor de salvare pentru migranți/migrante, însă implementând încă de pe atunci continuarea militarizării și a controlului granițelor. Se pare deci că UE instrumentalizează naufragiații pentru a-și continua restructurarea politicii migraționale. UE dispune de structuri stabile care se ocupă de chestiunea migrației și își adaptează constant politica la nevoile capitalului. Astfel, aceste naufragii sunt exploatate în vederea motivării modificărilor ce se aduc politicilor, modificări ce servesc capitalul. Aceeași logică este folosită cu privire la Islamism. UE încearcă să transmită mesajul că fiecare migrant este un potențial islamist, creând astfel un nou dușman extern, de care trebuie să fim apărați ca acesta să nu pătrundă în societatea noastră sigură. Scopul acestei demonizări a migrantului este de a obține o coeziune națională, neapărat necesară capitalului pentru a permite circulația neîngrădită a acestuia, precum și crearea unui climat de frică în rîndurile clasei muncitorești europene, pentru a o face și mai obedientă. 2. Realitățile migrantului în Grecia nu diferă foarte mult. Până la urmă Grecia reprezintă, alături de Italia, ruta principală de intrare în Europa. Grecia participă activ și joacă deseori un rol central în toate programele UE împotriva migranților. Ce înseamnă aceasta concret? Ospitalitatea grecească oferă migranților/migrantelor care încercă să traverseze granițele Greciei două opțiuni: moartea sau încarcerarea. Migranții/migrantele fie sunt lăsați să moară în apele azurii ale Mării Egee (există cazuri în care aceștia nu doar că nu au fost salvați, ci în care garda de coastă grecească a spart bărcile migranților, scufundându-le) sau, dacă reușesc să ajungă pe uscat, sunt încarcerați în lagărele de concentrare contemporane. Și acestea nu sunt puține... Sunt mulți cei care au început să își facă speranțe cu privire la noul guvern de stânga Syriza și ANEL. Ei au sperat, printre altele, și că Syriza va închide lagărele de concentrare. De aceea, mulți au urmărit nerăbdători luările de poziție ale Syrizei ca, după ce li s-a făcut clar că lagărele de concentrare nu vor fi închise, să-și concentreze discursul pe această schimbare de politică. În acest context nu contează ceea ce spune sau nu Syriza, ci este important să înțelegem cum funcționează statul. Statul, fiind o structură care nu poate exista decât în interiorul capitalismului, nu se poate împotrivi acestuia, ci nu poate decât să contribuie la continuitatea lui, astfel încât nu are decât posibilități limitate de influență asupra economiei. Iar lagărele de concentrare joacă un rol important pentru industrie, excluzând din câmpul muncii o 12 Radix # 1 �parte a clasei muncitoare și împiedicând muncitorii/muncitoarele migranți/ migrante să traverseze granițele Greciei. De aceea, lagărele continuă să funcționeze. Deja din primele săptămâni ale guvernului de coaliție Syriza, moare un migrant bolnav cronic în lagărul de la Amygdaleza3 din cauza nepăsării poliției față de starea de sănătate a acestuia. În următoarele zile, alți doi migranți s-au sinucis, unul reținut în oficiul pentru migranți din Salonic4, iar celălalt în lagărul din Amygdaleza. Aceste incidente au adus pe ordinea zilei chestiunea lagărelor de concentrare și l-au determinat pe Panousis5 precum și pe alte câteva organizații să viziteze Amygdaleza și să facă publice condițiile mizere din lagăre. După vizita lui, au început promisiunile simbolice cu privire la închiderea lagărelor și mai ales a celui din Amygdaleza. În plus, s-a dat un ultimatum de 100 de zile pentru închiderea lagărului de la Amygdaleza, ca migranții să nu trebuiască să sufere atât de mult. Câteva zile mai târziu a fost găsit un alt migrant mort în stația de poliție din Kifisias, ce murise fiindcă polițiștii refuzaseră să îi aranjeze deplasarea la un spital, în ciuda faptului că acesta se plânsese repetat de starea lui de sănătate. Lista omorurilor statale crește, deși noii reprezentanți ai poporului se străduiesc să răspândească speranțe de schimbare. În același timp, începe o eliberare treptată a migranților/migrantelor din lagărele de concentrare sub condiția să declare un domiciliu permanent și să se prezinte de două ori pe lună la poliție. Bineînțeles că eliberarea parțială a migranților/migrantelor nu e de ajuns deoarece aceștia sunt în continuare supuși unui regim terorist în cadrul căruia sunt forțați să demonstreze legitimitatea existenței lor. În plus, eliberarea migranților/migrantelor înseamnă întoarcerea la retorica mass-mediei pe care am auzit-o de la Chrisochoidis, Dendias și alții și care spune că ”migranți fără atestat medical, locuință și meserie umplu din nou străzile Atenei și astfel sunt amenințate sănătatea publică și siguranța cetățenilor.” 3. Lagărul din Amygdaleza, deschis în 2012, a fost primul dintre lagărele de concentrare pentru migranți. Până la 2000 de migranți au fost deținuți temporar în condiții de trai groaznice în niște containere aglomerate. Până acum, mai multe greve ale foamei și revolte au avut loc în lagărul din Amygdaleza. Astfel a devenit simbolul nu numai al politicii rasiste de stat ci și al rezistenței migranților/telor. 4. Încă dinaintea construirii sistemului de lagăre migranții/ele au fost deținuți deseori timp de mai multe luni în stații de poliție, oficii pentru străini și foste academii de poliție în unități de cele mai multe ori improvizate. Acolo condițiile sunt și mai rele decât în lagărele de concentrare iar aceste locuri nu sunt public cunoscute. Această practică este continuată până în ziua de azi. 5. Yannis Panousis, membru al partidului de extremă dreaptă Grecii Independenți este ministrul pentru protecția cetățeanului în guvernul lui Tsipras. Printre altele, deține responsabilitatea pentru lagărele de concentrare. Radix # 1 13 � În ciuda tuturor acestor fapte, migranții/migrantele care se află înăuntrul lagărelor nu sunt pasivi, nici cu privire la discursul dus despre viețile lor, nici referitor la situația lor din lagăre. Ei luptă cu toate mijloacele disponibile, și cer ceea ce li se cuvine: libertatea. Pe 17 mai, peste 300 de migranți închiși în lagărul de la Corint încep o grevă a foamei din cauza condițiilor de trai mizere. Pe 19 martie migranți minori din centrul de detenție din Litis, în care auf fost aduși din lagărul de concentrare din Amygdaleza după ”golirea” lui spectaculoasă pentru media, desfășoară o grevă a foamei și își revendică libertatea. La câteva zile după aceea și în lagărul de concentrare din Paranesti migranți încep greva foamei, cerând astfel eliberarea lor. Pe 24 martie 6 migranți din lagărul de la Corint se urcă pe acoperiș și amenință să sară. În legătură cu grevele foamei și celelalte acțiuni ale migranților au avut loc mai multe acțiuni de solidarizare la Patras, Mytilini, Corint, Xanthi, Paranesti, Atena și Salonic. Demonstrație de solidarizare în faţa centrului de detenţie pentru migranţi din Xanthi în Grecia. 14 Radix # 1 � În ciuda eliberării câtorva migranți politica anti-migrație a statului își continuă cursul, îngrămădindu-i pe acești în lagăre sau alte facilități de detenție sau trimițându-i pe la fundul mării. Gestionarea lor s-o schimba în parte, dar în fond rămâne aceeași: exterminarea sau supunerea lor la un regim de detenție fiindcă sunt oameni ilegali. Migranții/migrantele - ori ca făptași ori ca victime sunt tratați pe de o parte ca o primejdie potențială (creșterea de criminalitate, islamismul, etc.) iar pe de altă parte ca o problemă lăsată în responsabilitatea ONG-urilor și a organizațiilor umaniste s-o soluțiuneze. 3. Patru luni de guvernare de ”stânga-dreapta” și politica anti-migrație a statului este în fond aceeași. Doar asta este deja un motiv bun ca să nu acuzăm pur și simplu guvernul, ci dar să privim politica statului grec ca un proces care are continuitate indiferent de rezultatele alegerilor. Această continuitate o dovedește și atitudinea societății grecești, căci rasismul larg răspândit în ea este cel care legitimează existența lagărelor de concentrare, diversele politici anti-migrație și scindarea dintre noi. De aceea este necesar, printre altele, să atacăm aceste narative (și purtătorii lor). Deoarece refuzam de la bun început delirul optimist paranoid al schimbării de guvern ne concentrăm în mod necontenit pe scopurile pe care grupul nostru și le-a propus inițial: propagarea conținuturilor noastre și rețelizarea cu migranții/migrantele ilegalizitați/te. Ne vom aduna în continuare în fața lagărelor de concentrare ca să exprimăm minimul de susținere și de solidaritate cu luptele celor închiși și nu vom înceta să protestăm în orașul nostru și să facem clar că țelul nostru nu constă în nimic mai puțin decât în dărâmarea lagărelor de concentrare. Radix # 1 15 ��Pentru un nou spirit revoluționar de Veda C itind titlul, bănuiesc că mai toată lumea resimte un aer de ridicol ce transpare din acesta. Ce spirit, ce revoluție – în 2015? Și totuși, de ce avem acest sentiment de jenă și ridicol? Ce ne face să zâmbim condescendent la auzul acestor cuvinte? E desuet, e depășit, pare ceva rupt din secolul XIX? Totuși, de câțiva ani buni, cuvântul revoluție e pe buzele multora, din Brazilia până în Grecia, din Kobane până în Chiapas, din Oakland până în Barcelona sau din Tahrir până în Taksim. Așa că acest text este despre un lucru destul de simplu: ce este în spatele acestui sentiment al ridicolului sau care sunt condițiile și mecanismele ce ne împiedică să credem în revoluție. Există o tensiune fundamentală între un imaginar revoluționar, o înstrăinare în fața evenimentelor istoriei, o căutare a sentimentului prezentului real, imediat și centrat și percepția lipsei de putere și de intervenție relevantă. Afectele ce decurg din această tensiune ar putea fi cheia mobilizării și creării de noi subiecte politice. Să reluăm. Un imaginar revoluționar contemporan. Este alcătuit din mai multe elemente. Din amintirea revoluției imediate. Este amintirea unui eveniment ce a fost și nu a fost. Atât de aproape, tangibilă în imaginile de la televizor, în amintirile părinților, reală în morțile și sângele ce a acoperit piețe publice în urmă cu 26 de ani. În cadavrele obiectificate ale răsturnării istorice. Știi că acel corp ce urlă către mitraliere ar fi putut fi al tău și nu e doar dintr-un arbitrar minor al reproducerii umane. Și totuși, ai fost învățată că acea amintire este una falsă: că, de fapt, nu a fost. Pentru că aici, la periferia Istoriei și civilizaței, revoluția nu poate fi niciodată revoluție, niciodată tragedie, ci e mereu farsă. Imaginarul nostru revoluționar este format și din nostalgia stângii europocentrice. O nostalgie masculină cu accente patriarhale de a fi bărbatul rebel și salvator, bărbatul ce poartă pistolul, dă lovitura de stat și preia puterea în numele eliberării. Dar totuși preia puterea, nu o răstoarnă, nu-i distruge logica. Aceasta e fantezia ultimă la care se reduc „marile” viziuni ale stângii contemporane. O vezi în tinerii studioși și înecați în datorii, așezați ostentativ într-o intersecție în New York, „occupy”-ând spațiul public. O vezi în logoreea Radix # 1 17 �fermecătoare a unui superstar stângist sloven. O vezi în carisma băieților de treabă ce se afirmă ca liderii noii stângi parlamentare europene din Grecia până în Spania. Și la sfârșitul zilei, această fantezie, oricât de obsesivă și puternică ar fi, putem spera doar că va satisface terapeutic suferința unui subiect masculin exclus istoric din marele meci al băieților deștepți: guvernarea. Și imaginarul revoluționar mai este format din ceva, un afect acut și obsedant: o dorință pentru revoluție. Este o dorință pentru ardere, apocalipsă și sfârșit. O foame pentru sfârșit. Este reală pentru că poți vedea în industria de divertisment un gigantic efort de a o domestici. Pentru că ce altceva sunt toate aceste filme distopice și apocaliptice, toate aceste videoclipuri de muzică pline cu ciocniri dintre mase revoltate și forțele de ordine? Umplându-ți creierul cu imagini ce nu-s ale tale și nu te reprezintă, creând narațiuni predictibile și controlabile pentru foamea ta atât de reală. Toate acestea formează astăzi vârful de lance al aparatului de producere al imaginației, mașinăria spectacolului în capitalismul târziu. Și folosindu-ți privilegiul de a consuma aceste mărfuri de ultimă oră, simți o satisfacție. E satisfacția foamei tale de sfârșit și revoluție, însă e una simulată, pentru că știi că nu este nici pe departe îndeajuns. Și mai știi că, între aceste trei nostalgii, dorința ta de revoluție are capacitatea creativă a unui videoclip american, are neputința unui student la politehnică dintr-un oraș est-european de provincie mort pe treptele unei biserici ortodoxe și ce poate face maxim este să satisfacă terapeutic durerea unei masculinități refuzate în ordinea patriarhală contemporană. În plus, aici, în această societate al cărei singur adevăr identitar colectiv este supunerea și exploatarea, ce rămâne din toate acestea? O societate ai cărei strămoși au fost slugi și sclavi, dintotdeauna. Dorința de revoluție a unei lumi aruncate în perpetuuul comic al subalternului e praf în vânt. E întotdeauna ceva caraghios și jenant, un mimetism al marilor realizări ale singurei lumi care contează: civilizația occidentală. Dorința de revoluție a unui singur subiect istoric individual – a unei persoane reale a cărei viață e cuprinsă într-o perioadă determinată de timp, viața sa – ce provine dintr-o asemenea societate este ... ce este? Nici nu este. Nici nu ajunge într-o ordine existențială a lumii. Se pierde în supra-reprezentarea mediatică și politică, absorbită într-o mașinărie a anonimității tipică acesei părți a lumii. În meme-uri și insigne, în privirea robotică a unui personaj revoluționar din ultimul film post-apocaliptic ce grațios îți amintește că revoluția există, ea se reproduce la infinit într-un film hollywoodian, are 1,85, piele albă, gen predictibil și ochi albaștri. 18 Radix # 1 �Înstrăinarea în fața evenimentelor istoriei vine ca expresia supremă a cinismului etic în care te aruncă ordinea existențială a capitalismului. Înstrăinările sunt diverse: ele pot fi liberale, aparținând subiectelor albe privilegiate ale lumii euro-atlantice, fiii și fiicele stăpânilor. Sunt muncitorești și lumpene, în care boala, epuizarea și umilința te fac impasibilă la revolta ce se petrece chiar acum în centrul orașului tău. Mecanismele înstrăinării fac posibilă dez-angajarea chiar când realul irumpe lângă tine. Când citești pe platformele de socializare despre o ceată de oameni hăituți ce decid să-și riște viața pentru a-și afirma demnitatea, atunci realul irumpe chiar lângă tine, la câteva străzi de apartamentul în care stai în chirie. Ce faci? Duci niște haine și donezi niște bănuți pentru ca acești oameni să nu devină niciodată figuri ale revoluției, ci să rămână niște „sărmani ce-și cer drepturile”. Caritatea, boală burgheză, este un mecanism afectiv conservator ce blochează solidarizarea și menține status quo-ul. Și apelul la solidarizare oricum se pierde într-o masă de știri de tipul blowyour-mind. Acele anunțuri despre lucruri stupide și nesemnificative dar care, cu siguranță, conform site-ului sursă, te vor lăsa cu falca în podea. Zilnic, sute, mii de știri ce îți promit o mică revoluție interioară te exersează abil în anestezierea în fața ce ar putea deveni pe bune revoluția. Căci dacă e adevărat? Dacă chiar trăim un moment istoric unde în mijlocul vechilor ordini ale puterii se crează micro-fisuri ce lucrate, pot deveni prăpăstii? Este tocmai rolul acestei industrii a șocului să ne neutralizeze sentimentul de urgență politică și sentimentul lui aici-și-acum-se-poate-întâmpla-ceva. Urmărim un canal la știri. Cu același mecanism afectiv de domesticire a urgenței stăm și privim hipnotizate lungul șir de revolte și revoluții, proteste și represiuni violente din ultimii cinci ani. Și ce? Am fost învățate deja să le privim impasibil, fără emoție, fără identificare, fără agitație. Se înșiră în fața noastră ca o succesiune de clișee vizuale numai bune de imprimat pe tricouri și genți. Deja subiectivitatea noastră este formată în așa fel încât să producă anonimizarea. Privim niște anonimi ca niște anonimi. Subiectivitatea formată de industria media a ultimor treizeci de ani, prin noile tehnologii media este o vizualitate tipică societății de consum: o mașinărie a anonimizării, a creării de distanță empatică, a dez-identiificării. Și acum, capacitatea sa de dez-identificare a subiectului-privitor în fața imaginii mobilizatoare este supus la cel mai mare test. Și l-a trecut, pentru că iată-ne, stând pasivi și goi privind rece imaginile oamenilor uciși de poliție într-un stat de drept, și cadavrele oamenilor eșuați pe plajele Mediteranei din dorința pentru o Europă ce nu îi vrea. Și atunci când alienarea dez-identificării ne apasă și ne provoacă anxietate, mașinăria din noi are o nouă soluție, următorul nivel de domesticire și neutralizare a imaginii mobilizante. Radix # 1 19 � Este acel lucru în care excelează noul subiect liberal al lumii privilegiate, subiectul tânăr, tolerant, activ, precar, mobil: reprezentarea, crearea de ficțiuni și povești, crearea de interfețe prin care realul – un subiect oarecare, să zicem muncitoarele dintr-o fabrică din Rio – este, vai, nu-i așa?! – spus și rostit. Subiectelor uitate și marginalizate de istorie li se dă „voce”. La asta excelează acest nou subiect: la datul de voce. Apolitic, nepărtinitor, obiectiv, grațios, elegant, generos și cool. Pentru că acest artcrowd cu sensibilități „sociale” ne arată – cum altfel?!– lumea așa cum e ea și îi e silă de arta de propagandă și agitație cum îi e silă de ideile desuete ale bunicii comuniste. Și corul nou de voci descoperite se alătură candid unei simfonii al cărei ritm de bază e dat de vâjâiala mașinilor de white/green/pink washing. E o simfonie a imposturii prin care sfârșitul este amânat încă puțin. Mai consumăm un documentar despre ceva fabrică ocupată, mai vizităm o comunitate dezavantajată din cartier și, la sfârșitul zilei, atât de împovărați cu aceste drame, ne simțim mai oameni, mai întregi, mai aproape de real. Și dormim mai bine. Sărmanii și periculoșii experți ai reprezentării. Ei nu pot înțelege niciodată că nu are nevoie nimeni de voce. Are nevoie de răzbunare. Nu vrem o nouă simfonie a resemnării, ci o bubuială cosmică care să facă dreptatea secolelor de sclavie și exploatare. Dar mai ales ce nu vor înțelege niciodată este că răzbunarea trebuie să fie a ta. Și nu a altcuiva. Printre toate aceste ruine mișună copii bastarzi ai unor istorii zombificate. Copii cu glugi negre și centre sociale ale căror vieți – le știu prea bine – atârnă în cumulul de bunăstare tipică lumii privilegiate. O drojdie ce crește pe spatele unui munte de frișcă burgheză grețoasă. Purtătorii acestor vise sparte se târăsc în propriile vieți cu entuziasmul muribundului. Dintr-o stradă care nu mai e a lor pentru că a fost privatizată, la o carte despre anarhism ce nu mai e a lor că a fost apropriată, la o dragoste ce nu-i mai salvează că a fost mâncată de sexismul heteronormativ cu titluri doctorale, la o casă ce nu-i a lor că nu o mai pot ocupa ci trebuie să o închirieze, la zidul care nu mai e al lor că graffitiul a ajuns una din cele mai sexi mărfuri pe piața de artă. Și târându-se, articulează setea de prezent și real. Muncind mereu pentru a o dez-lega de afectele produse de capitalism, încercând să exorcizeze impostura seninătății, fericirii și speranței dintr-o lume a cărei realitate este dezastrul general.O sete pentru un prezent perpetuu în care viața, fericirea și adevărul nu sunt altundeva, altcândva, ale altcuiva. Pentru că nu e mai bine în Londra, și nici mai bine acum 50 de ani și nici viața unui tânăr berlinez rebel și trăind pe șomaj nu e mai bună. Asta te învață însă, către asta te antrenează un sistem colonial ce ți-a produs societatea ai cărei strămoși au fost slugi și sclavi. Și ai cărei fii și fiice spală 20 Radix # 1 �toaletele cartierului cool unde tocmai s-a mutat tânărul berlinez. Te învață că centrul vieții este mereu altundeva: acolo, dincolo, afară. Și același sistem te învață nu doar să știi că centrul vieții e acolo unde sunt asigurate fericirea, adevărul și libertatea (sau ceea ce liberalismul colonial numește bunăstare, justiție și drepturi) ci și încă un lucru. Și anume, te învață în mod pervers mentalitatea stăpânului, bazată pe putere și dominație. Cu mentalitatea asta crezi că poți cuprinde lumea cu mintea, că poți cunoaște natura cu știință și o poți domina cu tehnologie, că poți explica lumea prin cultură și o struni prin guvernare. Te învață cinic imaginea unei lumi ca un întreg ce-l poți cuprinde și modela cu sărmana ta minte. Asta e marea moștenire a civilizației occidentale. Și asta este adevărata farsă. Pentru că imediat ce ai cuprins cu mintea ce crezi tu că e toată lumea, imediat ce ai început să pricepi suferința și exploatarea în tradiția la fel de totalizantă a stângii europene, ți se ia înapoi această viziune. Și percepi atunci apăsător și suicidal lipsa de putere și lipsa unei capacități de intervenție profundă în lume. Și auzi refrenul preferat al acestei subiectivități ce deja s-a dat bătută: păi ce, crezi că poți tu schimba ceva? Asta este ceea ce avem, dorințe dureroase și mecanisme eficiente de neutralizare a lor. Din mijlocul acestor ruine trebuie să se ridice monstruos și înfricoșător acest spirit nou al revoluției. Radix # 1 21 �Tabloul celebru al lui Jan van der Straet ”Descoperirea Americii” (ca. 1580/1590) prezintă „descoperirea” Amercii ca o întâlnire erotizată între „un Vespucci pe deplin înarmat care stă drept și impunător” și „o femeie goală și seducătoare”. �Sistemul de gen binar şi colonialismul: o introducere de Carolina C ând am început să învăţ istorie în gimnaziu, ne-au fost predate explorările geografice şi descoperirea Americii. Îmi amintesc că ne era prezentată o poveste frumoasă despre cum europenii în frunte cu Columb s-au plimbat prin lume şi au avut un mare succes descoperind un tărâm minunat şi plin de bogăţii unde mai locuiau pe alocuri nişte triburi ”ciudate”. Pe atunci eu îmi imaginam nişte pământuri pustii şi pline de daruri pentru europeni. Nativii americani erau portretizaţi ca nişte sălbatici cărora europenii urmau să le aducă ”civilizaţia”. Americile erau descrise ca nişte pământuri ce li se cuveneau albilor europeni pe bună dreptate şi urmau a fi populate. Nu existau prea multe detalii despre oamenii care locuiau deja acolo, decât faptul că erau nişte ”creaturi exotice” care urmau într-un mod miraculos să dispară când veneau europenii. Acum realizez că la acel moment nu am sesizat nimic în neregulă cu subiectul. Aici avem dovada a cât de normalizat este discursul colonialist în mentalitatea colectivă. O groază de oameni albi învaţă la şcoală şi consideră că genocidul americanilor nativi chiar a şters de pe faţa pâmântului toţi nativii care au existat vreodată în Americi. Pentru majoritatea europenilor este o conexiune logică foarte normalizată şi deloc revoltătoare faptul că odată cu venirea europenilor în America au dispărut toţi până la ultimul om indigen din Nordul, Sudul şi Centrul Americii. Un principiu de bază al colonialismului este faptul că oamenii localnici, nativi, trebuie să dispară mereu, pentru ca persoanele non-indigene să-şi poată însuşi pâmânturile fără a se confrunta cu vreo rezistenţă. Să dispară prin omor sau asimilare, adică tot un fel de omor, doar ca al identităţii. De ce? Fiindcă dacă în imaginarul colectiv alb eurocentric este integrată ideea că nativii nu mai există, o idee general speculată de altfel, acest fapt permite în continuare albilor să-şi menţină în viaţă ideologia de dominaţie fără să o chestioneze nimeni. Venirea europenilor în America de Nord şi colonizarea teritoriilor şi a populaţiei a însemnat că odată cu ei au venit cultura, idealurile, credinţele şi instituţiile lor. Toate acestea erau integrate în nişte sisteme ce aveau ca scop Radix # 1 23 �să distrugă tradiţiile indigene. Coloniştii albi au folosit toate instrumentele de opresiune şi distrugere existente: violenţa, asimilarea forţată, demonizarea credinţelor indigene şi apoi aproprierea culturii indigene, subjugarea sexualităţii native şi a rolurilor de gen. În textul The Coloniality of Gender scris de Maria Lugones găsim o radiografie a faptului că sistemul modern de gen este unul colonial. Pentru început ea vine cu termenul de colonialitate a puterii care pătrunde în orice aspect al existenţei sociale şi care a introdus clasificarea universală a populaţiei planetei în termeni de ”rasă”. Colonialitatea dă naştere unor noi identităţi sociale şi geoculturale. America şi Europa sunt noile identităţi geoculturale iar est-european, indian, african sunt printre identităţile ”rasiale”. Această clasificare ne schiţează o pictură foarte clară a dominaţiei coloniale.1 Maria Lugones preia viziunea colonialismului şi a modernităţii de la Anibal Quijano şi le duce în direcţia colonialităţii genului, aducând exemple din alte texte ale unor teoreticiene care argumentează că sistemul de gen binar aşa cum îl cunoaştem astăzi este un construct colonial care a servit la oprimarea şi normarea populaţiilor indigene, distrugerea identităţilor locale şi asimilarea lor sub modelul binar colonial. Coloniştii au folosit brutalizarea, relocaţia, genocidul, însă acestea nu au îndeplinit misiunea de a domina complet nativii americani fiindcă aşa le erau dominate doar corpurile. Dar pentru a distruge complet rezistenţa anticolonialistă era necesar să le domine şi minţile şi spiritele. În acest sens, încă un mod de represiune şi opresiune a persoanelor native a fost binaritatea vestică de gen. Nativii au fost asimilaţi sistemului de gen opresiv vestic, fiindcă dovada clară de supremaţie a omului alb este asimilarea persoanelor pe care le-a încadrat iniţial în categoria de ”celălalt”. Ce este conceptul de ”celălalt” ? Supremaţia albă şi colonialismul sunt strâns conectate cu rasismul, care le oferă baza pentru a menţine în continuare ocuparea teritoriilor. Pentru a exista, a fi ”valid” şi a prospera, colonialismul trebuie să se bazeze pe identitatea albă, respectiv orice nu se încadrează în conceptul colonialist de ”om alb” primeşte definiţia de ”celălalt”. Procesul constucţiei unui ”celălalt” a fost unul fondat din violenţă şi excluziune a persoanelor de culoare, incluzându-le pe persoanele indigene ce locuiau pe teritoriile Americii pre-coloniale. Iar construcţia persoanei indigene ca ”cealaltă” este continuată de actul dispariţiei sau asimilării sale. Înainte să fie colonizate Americile de către europeni, în multe triburi de acolo existau în jur de 6 identităţi tradiţionale de gen, multe triburi erau matri1. Lugones, Maria, The coloniality of gender 24 Radix # 1 �arhale, recunoşteau pozitiv al treilea gen şi homosexualitatea şi vedeau genul în termeni egalitari. Apoi sistemul de gen impus de colonialism a subordonat persoanele feminine în toate aspectele. Un exemplu este identitatea Two-Spirit, care e un termen cultural specific ce nu poate fi transferat la alte culturi. Atâta timp cât identitatea Two-Spirit era existentă în perioada pre-colonială, rolurile tradiţionale de gen şi sistemele de sexualitate erau non-binare. Identitatea Two-Spirit exprima credinţele indigene în legătură cu genul şi sexualitatea. Au fost aplicate măsuri violente de asimilare de către colonişti asupra persoanelor indigene şi în acest mod tradiţia Two-Spirit s-a pierdut în multe comunităţi şi a fost înlocuită cu binaritatea de gen şi spectrul de orientări sexuale vestice, preponderentă şi unica validată fiind cea heterosexuală. Astfel corpul indigen şi identitatea Two-Spirit au fost colonizate. Acest fapt s-a întâmplat prin creştinizarea de după venirea albilor. Cei care apoi aveau să devină liderii comunităţilor de indigeni au fost creştinaţi şi unii dintre ei au început a vedea existenţa identităţii Two-Spirit ca un păcat pentru că odată cu creştinarea au fost internalizate conceptele de gen şi sexualitate ale culturii dominante. Binaritatea vestică a fost impusă în mai multe spectre culturilor indigene. Iniţial a fost instaurată supremaţia masculină, colonizarea a adus patriarhatul în comunităţile native şi credinţa că bărbatul este în mod natural fiinţa dominantă. Apoi coloniştii au executat o asimilare forţată a oamenilor de acolo încadrându-i în paradigma de genuri masculin/feminin, care în mod evident excludea oricare al treilea, al patrulea gen sau tot felul de varietăţi existente în perioada pre-colonială. Binaritatea a colonizat identitatea TwoSpirit. După ce aceasta a încetat să existe, a fost înlocuită cu un bărbat care acţionează ”nemasculin” sau o femeie care acţionează ”nefeminin”. Two-Spirit este un concept care descrie intersecţionalitatea opresiunilor exersate asupra persoanelor native – rasă, queerness, sexualitate. Phoenix A. Singer scrie în textul său despre identitatea Two-Spirit că un rezultat al colonialismului violent asimilator este faptul că o mare parte din comunitățile indigene au devenit ostile faţă de persoanele indigene Queer şi identităţile Two-Spirit. Multe dintre persoanele non-binare şi queer nu sunt acceptate de familiile lor, istoriia şi tradiţia cărora ar fi fost de fapt foarte incluzive cu aceste identităţi dacă nu ar fi existat colonialismul ce a folosit toate metodele brutale pentru a asimila oamenii nativi culturii albe. Consider că această menţiune este foarte importantă fiindcă retorica liberală este că SUA contemporană este paradisul diversităţii şi acceptării, iar visul american este încă prezent în mintea multora dintre noi, cei din Europa de Est. Noi, care trăim în nişte societăţi homofobe, bifobe şi transfobe, însă şi Radix # 1 25 �în Vest suntem văzuţi ca oameni de mâna a doua. Aici vedem că ”paradisul” SUA a fost construit colonialist, pe baza genocidului şi anihilării identităţilor nativ-americane, iar homofobia şi transfobia existente acum în comunităţile indigene sunt nişte rezultate ale colonialismului european. Respectiv, identităţile non-normative nu au apărut/nu s-au născut în Vest ca urmare a unui proces de evoluţie, civilizare şi ajungerea la un punct culminant la care să se fi creat o lume liberă care acceptă tot ce e diferit de ”normal”. Pentru că tocmai asta e retorica vestică – că a existat un concept de ”normal” care a fost din ce în ce mai puţin restrictiv odată cu evoluţia culturală şamd. Identităţile nonnormative au existat dintotdeauna în locurile colonizate. Au existat fiind considerate normale, în unele comunităţi chiar întruchipând normalitatea. Europenii colonişti au venit cu sistemul opresiv binar de gen şi heterosexualitatea ca unică posibilitate de orientare sexuală, care nu existau înaintea colonizării. Este foarte important să înţelegem acest aspect şi să-l încadrăm în imaginea ce o avem despre America de astăzi plină de libertăţi. Nu este posibilă o decolonizare fără a eradica sistemul de gen binar vestic. De multe ori lupta pentru decolonizare nu include persoanele indigene queer şi cele care nu se conformează sistemului binar de gen, ba dimpotrivă e posibil să le excludă într-un mod tranşant. Chiar şi în lupta anticolonialistă binaritatea de gen, deşi e un concept vestic colonizator, este foarte internalizată şi complicat de fi dezvăţată de conştiinţa colectivă. Însă este foarte clar că vindecarea identităţilor ce au fost asimilate de colonişti este o parte a decolonizării la fel de importantă ca şi recuperarea pământurilor.2 Sexul, pe de altă parte, este de multe ori este justificarea ”naturală” şi ”biologică” a constructului social de gen. Julie Greenberg în cartea sa Definitional Dilemmas spune că deşi studiile antropologice și medicale spun că sexul nu a fost din toate timpurile binar şi nu este în continuare, societatea are o paradigmă de sex care spune exact opusul. În această paradigmă toţi oamenii sunt clasificaţi în bărbaţi sau femei. În toată istoria SUA, legea nu a recunoscut persoanele intersex, deşi de la 1 la 4 procente din populaţia lumii este intersexuală şi nu se încadrează perfect în categoriile binare de sex. Ca să înţelegem, aceste persoane posedă nişte indicatori biologici care în mod tradiţional i-ar clasifica drept bărbaţi şi alţi indicatori care tot tradiţional i-ar clasifica drept femei, însă mereu sunt puşi doar într-o categorie de către societate/lege/familie. Aici este clar şi faptul că sexul biologic este din nou un construct social ca şi genul, fiindcă pe lângă ovare sau penis există o multitudine de elemente constitutive ale sexului cuiva 2. A. Singer, Phoenix, Colonialism, Two-Spirit Identity, and the Logics of White Supremacy 26 Radix # 1 �(cromozomi, gonade, fenotip... etc.) şi o persoană pe care conform aspectului organelor genitale externe medicul o etichetează drept băiat sau fată e posibil să aibă caracteristici de sex la fel de biologice care să nu intre în aceeaşi categorie definită de medic la naştere. Deseori persoanele intersexuale trec prin operaţii corective de sex, adică sunt mutilate, pentru a se încadra în una dintre categorii. Însă acest lucru se întâmplă doar în SUA post-colonială, fiindcă înainte de colonizare persoanele intersexuale erau recunoscute în multe societăţi tribale.3 In cartea lui Oyéronké Oyewùmí, The Invention of Women, găsim nişte relatări despre cum sistemul de gen vestic binar a colonizat societatea africană Yoruba. Autoarea scrie că înainte de colonizarea vestică genul nu a fost un principiu care să organizeze societatea. Nici măcar nu a existat un sistem de gen în respectiva societate. Denumirile uzual folosite care marcau într-un fel genul persoanelor în comunitatea Yoruba erau obinrin şi okunrin, însă aceste categorii nu au fost binare, opuse sau ierarhice în Yoruba înainte de colonizare. Într-adevăr, în interpretările vestice le găsim traduse ca femeie şi bărbat, dar aceste traduceri arată exact faptul că sunt nişte interpretări vestice prin prisma sistemului colonial binar de gen, impus tot de Vest. Oyewumi scrie că genul a fost introdus de Vest ca un instrument de dominare colonială. Acest instrument a împărţit oamenii în două categorii binar şi ierarhic opuse. Termenul de ”femei” cu care au venit coloniştii nu este definit conform unor caracteristici biologice sau care să fie independente de bărbat, ci în relaţie cu bărbatul, care a devenit norma. Ele sunt cele fără penis, fără putere, fără voie de a participa în viaţa publică. În perioada pre-colonială nu a existat această divizare ierarhică pe bază de sex şi în detrimentul persoanelor considerate feminine într-un sens anatomic. Însă odată cu venirea şi instaurarea puterii coloniştilor, persoanele care nu aveau penis au fost inferiorizate, subordonate bărbatului, excluse de la luarea deciziilor politice şi din sfera publică.4 Procesul prin care persoanele care se întâmpla să nu aibă penis au fost categorisite şi reduse la conceptul de ”femei” le-a etichetat pe acestea drept incapabile de roluri de conducere. Astfel, Qyewumi scrie că existenţa femeilor ca o categorie identificabilă, definită de anatomie şi subordonată bărbaţilor în orice situaţie a rezultat din impunerea statului colonial patriarhal. Colonizarea pentru femei a însemnat opresiune dublată, acestea fiind inferiorizate din punct de vedere rasial şi subordonate patriarhatului prin prisma sistemul de gen binar. Statul colonial 3. Greenberg, Julie, Definitional Dilemmas 4. Oyewùmí , Oyéronké, The Invention of Women Radix # 1 27 �a creat categoria ”femei” şi puterea de stat a devenit puterea masculină. Respectiva putere a fost instaurată la orice nivel. Persoanele definite din punct de vedere anatomic drept femei au fost excluse din toate structurile de stat. Înainte de colonizare modul de organizare statală nu era în niciun fel determinată de genul persoanelor participante. Bărbatul alb a devenit zeul suprem care şi-a instaurat puterea în toate colţişoarele globului. El a subordonat mai întâi femeia albă, apoi a subordonat dublu femeia de culoare. Multe triburi nativ-americane considerau că puterea primară a universului era feminină. Aceste triburi era ginecocratice, adică persoana definită drept femeie se afla în centru și nu era luată nicio decizie importantă fără gândirea şi binecuvântarea sa.5 Însă femeia nu era fiinţa supremă care să oprime alte identităţi precum se întâmplă cu bărbatul în societatea patriarhală, ci dimpotrivă, în triburile respective exista o pluritate ginecocratică care nu era ierarhică, ci egalitară. Forma de organizare în triburile ginecocratice era clanul, o structură extinsă şi incluzivă. Odată cu colonizarea aceste triburi au fost transformate din egalitare în ierarhice şi patriarhale, iar structura clanului a fost înlocuită cu familia nucleară. În societatea indiană pe care o descrie Gunn Allen exista o distribuire reciprocă a responsabilităţilor economice şi o structură socială formată din două părţi care erau complementare. Aceste părţi erau liderul interior feminin şi liderul exterior masculin. Liderul interior avea grijă de clan, sat sau trib, menţinea armonia şi se ocupa de munca domestică, iar liderul exterior se ocupa de medierea dintre triburi şi străini. Însă partea foarte importantă era că genul nu era văzut în primul rând în termeni biologici. Cele mai multe persoane se încadrau în rolurile de gen ale tribului conform ”predispoziţiei lor, înclinaţiilor şi a temperamentului”. Un exemplu în acest sens este societatea Yuma, care avea o tradiţie de desemnare a genului care se fonda pe vise, adică dacă o persoană etichetată până atunci drept feminină visa arme, acesteia i se schimba eticheta în masculină şi ajungea să-şi asume toate responsabilităţile pe care le aveau persoanele masculine. Stabilirea aleatorie a genului prin tradiţii precum aceasta cu visele ne dezvăluie faptul că nu exista un sistem de gen opresiv. Odată ce orice persoană era posibil să devină femeie sau bărbat sau alte identităţi existente ca urmare a unui vis înseamnă că genul nu era folosit ca un instrument de oprimare, subordonare şi normare. Gunn Allen cercetează cum a fost posibil ca bărbatul colonizat să se adapteze modului de gândire patriarhal şi să participe împreună cu omul alb la oprimarea multiplă a femeii. Ea oferă ca exemplu transformarea din gineco5. Gunn Allen, Paula, The Sacred Hoop. Recovering the Feminine in American Indian Traditions 28 Radix # 1 �craţie în patriarhat a triburilor Cherokee şi Iroquois şi detaliază puţin cum au fost bărbaţii mai întâi colonizaţi, apoi cooptaţi de către bărbaţii albi într-un mod de gândire şi acţionare patriarhală. Britanicii au luat mulţi bărbaţi Cherokee în Anglia şi le-au oferit o educaţie de tip englez, aceştia întorcându-se şi punând umărul la construirea unei societăți patriarhale. Existau multe triburi ginecocratice în perioada pre-colonială, de exemplu Susquehanna, Hurons, Iroquois, Cherokee, Pueblo, Navajo, Narragansett, Montagnais ş.a. Mai existau în jur de 88 de triburi care vedeau homosexualitatea într-un mod pozitiv, ca Apache, Winnebago, Cheyenne, Pima, Crow, Illinois, Mohave, Iowa, Yuma, Aztec, Maya și multe altele.6 De asemenea, termenul de ”berdache” era folosit în triburile nativ-americane ca ”al treilea gen”. Acest lucru nu însemna că existau trei genuri în loc de două, ci faptul că existau mai multe posibilităţi de exprimare de gen decât binaritatea. Existau diverse combinaţii posibile în afara spectrului binar, care de altfel ştim că a fost introdus în acele comunităţi de către colonişti. Michael J. Horswell (2003) scrie că acest termen, ”berdache”, a fost documentat în aproximativ peste 200 de societăţi din America de Nord. De asemenea a fost documentată sodomia şi sodomia ritualică în multe triburi native, în comunităţile Andine şi în multe alte comunităţi din Americi. Sodomia pe post de ritual este cunoscut că era practicată în Nahuas şi Maya, dar şi în alte triburi indigene. Prezenţa ritualică a homosexualităţii în multe triburi native nu ne arată altceva decât faptul că şi heterosexualitatea ca normă, la fel ca sistemul de gen binar, este un construct vestic colonizator. Albii europeni şi-au impus iniţial în societăţile lor heterosexualitatea normativă pentru a se centra pe reproducerea masivă a rasei albe şi dominarea globală ca rezultat al acesteia. Sistemul de gen binar este în mod obligatoriu unul heterosexual, de acolo şi expresia de ”genuri opuse” care se atrag. Această normă heterosexuală este un instrument de control a puterii rasiale, economice şi politice. De asemenea, este un instrument de control a persoanelor definite drept femei din punct de vedere anatomic, corpurile lor transformându-se în proprietate a statului patriarhal şi fiind reduse la nişte mijloace de producţie ale rasei. În concluzie, este esenţială chestionarea conceptelor atât de normalizate în conştiinţa şi comportamentul colectiv. Este importantă conştientizarea faptului că sistemul binar de gen, heterosexualitatea ca normă, şi alte concepte similare atât de înrădăcinate în vieţile noastre nu sunt nişte realităţi bătute-n cuie. Nu sunt nişte profeţii divine după care trebuie să ne trăim vieţile, ci dim6. Gunn Allen, Paula, The Sacred Hoop. Recovering the Feminine in American Indian Traditions Radix # 1 29 �potrivă, sunt instrumente opresive şi invazive ale puterii care continuă să se reproducă la toate nivelurile. Este important să ştim că acestea urăsc, exclud, distrug, normează, asimiliază, oprimă o multitudine de identităţi care nu se pliază perfect normei. Şi pentru aceste identităţi, pentru noi, trebuie să depunem toate eforturile spre anihilarea instrumentelor puterii care ne normează existenţele. Surse Gunn Allen, Paula: The Sacred Hoop. Recovering the Feminine in American Indian Traditions Lugones, Maria: Heterosexualism and the Colonial/Modern Gender System. Lugones, Maria: The Coloniality of Gender. Oyewumi, Oyeronke: The Invention of Women. Making an African Sense of Western Gender Discourses. Singer, Phoenix A.: Colonialism, Two-Spirit Identity, and the Logics of White Supremacy. 30 Radix # 1 �Represiunea de stat împotriva mișcării anarhiste din Cehia și solidaritatea noastră de Alexandru P e 28 aprilie statul ceh a efectuat o razie, numită „Operațiunea Fenix”, împotriva mișcării anarhiste a țării. În mai bine de 5 orașe, polițaii au intrat în mod violent în casele unor tovarăși/e, precum Centrul Social „Ateneo” din Most și au arestat 11 persoane. După interogări cei/le mai mulți/e au fost eliberați/e, mai puțin trei tovarăși/e, care se află în pușcărie până în ziua de azi. Pe parcursul perchezițiilor au fost confiscate printre altele și servere și calculatoare astfel că mai multe pagini de pe internet ale scenei anarhiste nu mai sunt accesibile. Din ce scriu ziarele din Cehia, se pare că cele trei persoane care au rămas în închisoare vor fi acuzate de terorism, ce este pedepsit de la 12 până la 20 de ani de pușcărie. Mișcarea a reacționat imediat: pe 30 aprilie mai multe colective și grupuri anarhiste din Cehia au scos un comunicat comun intitulat „Nu suntem teroriști” în care declară că scopul operațiunii nu a constat decât în intimidarea mișcării anarhiste care în ultima perioadă începea să obțină mai mult sprijin public. Menționează implicarea scenei în lupta muncitorească la restaurantul Řízkárna, unde angajaților/telor nu le-au fost plătite salariile sau susținerea centrului social Klinika de către mii de oameni în timpul evacuării lui. În ziua următoare, la demonstrația de 1 mai, în Praga 400 de oameni au ieșit în stradă. La numai o săptămână după toate aceea, pe 7 mai, squat-ul Cibulka din Praga a fost evacuat de 200 de polițai, cu tunuri de apă și elicoptere. 12 persoane au fost arestate. În mod evident statul ceh încearcă în prezent nu numai să intimideze mișcarea anarhistă ci și să-i distrugă infrastructura (serverele, squat-ul) și spiritul (pușcărie). La fel de evident este faptul că tovarășii și tovarășele din Cehia se pot baza pe solidaritatea noastră. Ca mișcare internaționalistă suntem uniți și unite împotriva terorismului statelor, patronilor și fasciștilor. Și dacă ne gândim la anii 2007 și 2008 când în România scena anarhistă și antifascistă de atunci avea de suferit enorm de pe urma represiunii de stat, mai ales în contexul summit-ului NATO care în 2008 s-a ținut la București, înțelegem că Radix # 1 31 �mâine am putea fi noi cei/le care au nevoie de sprijin internațional. Tovarășii și tovarășele din Cehia au chemat la acțiuni de solidarizare și la acțiuni menite să crească presiunea asupra statului ceh ca să-i elibereze pe prizonieri și să înceteze atacurile împotriva mișcării anarhiste. Solidaritate cu mișcarea anarhistă din Cehia! Scrisoare din arest de la Petr, unul dintre arestați. Dragi prieteni, vă mulțumesc pentru toată susținerea și solidaritatea. Acestea pentru mine înseamnă mult, mai ales în situația asta. Dintotdeauna mi-am considerat viața doar o parte a întregii vieți de pe pământ. Asta nu s-a schimbat. Chiar și atunci când nu eram în arest gândul la toți cei a căror libertate a fost luată, nu numai după gratii, m-a făcut să nu mă simt liber. Călătoria mea prin viață era mereu o călătorie înspre egalitate și o societate cu adevărat liberă pentru toți și toate. Cuvintele voastre dragi îmi dau siguranța că nu voi fi de unul singur în călătoria asta. Cu recunoștință sinceră și salutări frățești. Petr, 3 iunie 2015 Solidaritate practică Până acum nu s-a publicat decât adresa poștală a unui singur tovarăș aflat în arest. La ea putem trimite scrisori și cărți poștale. Să-l nu lăsăm de unul singur! Aleš Kočí 13.8.1978 Vazební věznice a ústav pro výkonu zabezpečovací detence Brno P.O.BOX 99 625 99 Brno-Bohunice Contul Bancar pentru donații al organizației anti-represiune Rote Hilfe din Germania. Titulatorul contului: Rote Hilfe Dresden Scopul: Anti-Phönix IBAN: DE72 3601 0043 0609 7604 34 BIC : PBNKDEFF Pentru mai multe informații vezi blog-ul de solidarizare: antifenix.noblogs.org 32 Radix # 1 �Afiș pentru demonstrația anti-represiune și de solidarizare cu mișcarea anarhistă din Cehia care a avut loc pe 6 iunie la Praga. În ziua respectivă în jur de 50 de persoane s-au strâns și s-au dus la centrul de arest din Pankrác unde cei trei arestați ai operațiunii Fenix sunt ținuți. Radix # 1 33 �Solidaritate internațională și mișcarea anarhistă din Grecia de Constantin Î n februarie 2014, mai multe grupuri anarhiste din spectrul anarhismului social și anarho-comunismului din diverse orașe ale Greciei au pornit o campanie de solidaritate internațională numită „Trei Poduri”. În cadrul acesteia au fost organizate manifestații, discuții, evenimente și au fost lipite afișe, scopul tuturor activităților acestora fiind o cunoaștere mai adâncă a luptelor în desfășurare prin Balcani, Orientul Mijlociu și Spațiul Mediteranean și un schimb de experiențe și de idei cu toavarăși/e din regiunile respective. Până acum s-au abordat următoarele teme: proiectul „autonomiei democratice” și al „confederaționismului democratic” din Rojava, mișcarea kurdă și PKK, antimilitarism în Balcani și campania anarhistă anti-război din timpul războaielor iugoslave, ca și represiunea de stat împotriva mișcărilor anarhiste din Spania și Italia. Campania se va încheia în perioada 10-20 octombrie cu o serie de evenimente de zece zile, în ultimele trei/patru zile având loc o întâlnire anarhistă pan-mediteraneană la Chania, pe insula Creta. De asemenea, Demolăm ziduri, construim poduri. o pre-întâlnire la Salonic cu anarhiști și anarhiste din toată peninsula balcanică, inclusiv cu deplasare comună la Creta se află în curs de pregătire. Urmează traducerea manifestului campaniei. 34 Radix # 1 �Campania anarhistă de solidaritate internațională „Trei Poduri”1 Există dominația statelor puternice, a structuriilor supranaționale și a reprezentanților lor locali. Există conflictele din interiorul puterii care alimentează un joc al tensiunilor geopolitice în regiunea mediteraneană. Sunt naționalismele care îi despart pe oprimați și care îi fac să se omoare între ei. Există dereglarea societăților locale prin intervenții militare, dar și barbaria obscurantismului fundamentalist. Este mașinăria de represiune cea care impune „legile terorismului”, controlul polițienesc pe străzi, închisorile, regimul de maximă siguranță și lagărele de concentrare pentru migranți/e. Este lumea patronilor care se bazează pe terorismul de la locurile de muncă și pe devalorizarea constantă a muncii. Există, însă, și o altă lume paralelă. Este lumea rezistențelor. Este lumea celor care opun rezistență pe străzile sudului european. Este lumea mișcării NO TAV din nordul Italiei și a mișcării anti-minerit din Halkidiki din nordul Greciei. Sunt manifestațiile insurecționiste ale curentului radical nou din Turcia, este realizarea democrației autonome și a rezistenței în ținuturile kurzilor din nordul Syriei. Sunt luptele muncitorești autonome. Sunt luptătorii sociali deținuți sau persecutați. Sunt răsculații din închisori și din lagărele de concentrare. Este fiecare om și fiecare mișcare colectivă care rezistă și încearcă să creeze alte condiții de trai pe stradă, în cartier, la locul de muncă, la școală, la facultate și pe ogor. Această lume paralelă poate să prevină impunerea barbariei capitaliste și a obscurantismului religios și naționalist la răscrucea asta ce se numește Marea Mediterană. Această lume trebuie, aici și acum și într-un mod concret, să construiască poduri de comunicare, de cooperare, de rezistență și de solidaritate. De aceea, colective și inițiative din orașe diferite ale Greciei pornesc o campanie anarhistă de solidaritate internațională pe care au botezat-o „Trei Poduri”: 1. Podul de solidariate cu sudul european. 2. Podul de solidaritate cu Levantul. 3. Podul de solidaritate cu Balcanii. Campania se va desfășura prin acțiuni comune sau autonome coordonate ale colectivelor și inițiativelor care participă la ea din februarie până în octombrie 2015. 1. αναρχική καμπάνια διεθνιστικής αλληλεγγύης - τρεις γέφυρες, URL: http://3gefires.org/el/anarhiki-kampania-diethnistikis-allileggyis-treis-gefyres Radix # 1 35 �Abțibilduri Toate abțibildurile pot fi luate pe gratis din locurile unde se distribuie și revista. 36 Radix # 1 �Radix # 1 37 �Despre Radix, contact și distribuția revistei [Despre Radix] Radix este o revistă anarhistă din București produsă de un colectiv de oameni care sunt implicați și în alte grupuri politice și participă în lupte de clasă, de gen și antirasiste. Scopul revistei constă în propagarea ideilor anarhiste în sensul cel mai larg al termenului, în dezvoltarea unei analize sociale care să abordeze diferitele forme de opresiune și exploatare pe care se bazează capitalismul și în discutarea și chestionarea practicii politice a mișcării anarhiste. Radix va apărea în mod neregulat, în funcție de resursele economice și personale ale colectivului de redacție. [Distribuție] Toate materialele de la Radix (revista și abțibildurile) se distribuie pe gratis în următoarele locuri. Dacă vrei să ne expui revista în spațiul / librăria / infoshop-ul / centrul tău social scrie-ne la adresa noastră de mail. Centrul Social Claca din București centrulclaca.wordpress.com Centrul Urban de Inițiative Bune din Iași www.incuib.ro Centrul Acasă din Cluj acasacluj.noblogs.org [Contact] Ne poți contacta prin adresa noastră de mail: radix@riseup.net. De asemena avem un blog unde se găsesc mai multe informații și pe care încărcăm toate materialele și textele noastre: revistaradix@wordpress.com 38 Radix # 1 �Primul număr al revistei Radix a fost tipărit la un tiraj de 500 de exemplare in iulie 2015 de către tovarășii și tovarășele de la colectivul de tipărit anarhist ”Druck!” din orașul Salonic din Grecia. Le mulțumim pentru sprijinul solidar. ���Radix este o revistă anarhistă necomercială, adică se distribuie gratuit, pentru că scopul ei nu constă în a câștiga bani, ci în propagarea ideilor anarhiste, în a discuta despre teoria, istoria și practica mișcării anarhiste atât din România, Balcani și Europa de Est cât și în alte locuri. În acest prim număr al revistei poți să citești despre: luptele muncitorilor migranți, colonialism și gen, represiune de stat, internaționalism și spiritul revoluționar. Pentru contact, mai multe informații și articolele digitalizate vezi: revistaradix.wordpress.com � Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție reviste secolul XXI (2001-20xx) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Radix #1 (2015) Subject The topic of the resource Luptele de clasă ale muncitorilor și muncitoarelor din România în Germania Politica migrațională a UE în Marea Mediterană și luptele migranților/migrantelor în Grecia Pentru un nou spirit revoluționar Sistemul de gen binar și colonialismul: o introducere Represiunea de stat împotriva mișcării anarhiste din Cehia și solidaritatea noastră Solidaritate internațională și mișcarea anarhistă din Grecia Radix este o revistă anarhistă necomercială, adica se distribuie gratuit, pentru ca scopul ei nu constă în a câștiga bani, ci în propagarea ideilor anarhiste, în a discuta despre teoria, istoria și practica mișcării anarhiste atât din România, Balcani și Europa de Est cât și în alte locuri. Description An account of the resource Revistă anarhistă din București Creator An entity primarily responsible for making the resource Centrul Social Claca București Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource iulie 2015 Format The file format, physical medium, or dimensions of the resource text Language A language of the resource Română Type The nature or genre of the resource revistă 2015 anarhism anarho-sindicalism București Cehia Centrul Claca colonialism Druck! FAU gender Grecia lupta de clasă Mall of Shame Mall-ul rușinii migranți mișcarea muncitorească muncitori Radix revoluție Sindicalism https://anarhiva.com/files/original/8d733d7e240ac3dbb9c83ba9467b87e9.jpg 760d68738a7625bb9dcfc01fe147724e Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Fluturași secolul XXI (2001-20xx) Subject The topic of the resource Fluturași Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Război? Nu în numele meu! (2003) Subject The topic of the resource Contra-argumente aduse intervenției militare în Irak De ce ne-am opune noi, ca români, acestui război? Description An account of the resource Fluturaș anti-intervenția din Irak 2003 Creator An entity primarily responsible for making the resource Anonim Source A related resource from which the described resource is derived Colecție personală Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 2003 Format The file format, physical medium, or dimensions of the resource jpg Language A language of the resource română Type The nature or genre of the resource fluturaș Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant 2003 2003 anti-militarism Irak protest război https://anarhiva.com/files/original/79a39bbf23811f1f5d88ca3d583eb23d.pdf 1916063c80115bf340ceb6be5fb61735 PDF Text Text ������������������������������ Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Broșuri secolul XXI (2001-20xx) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Războiul civil din Spania. Anarhismul în acțiune (2005) Subject The topic of the resource Introducere Rebeliune și rezistență Anarhismul în acțiune Contrarevoluția O nouă revoluție Anexă Description An account of the resource Edward Conlon Creator An entity primarily responsible for making the resource Edward Conlon Source A related resource from which the described resource is derived Biblioteca Rizom Infokiosk Publisher An entity responsible for making the resource available Inițiativa Autonomă Craiova Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 2005 Relation A related resource https://theanarchistlibrary.org/library/edward-conlon-the-spanish-civil-war-anarchism-in-action Language A language of the resource română Type The nature or genre of the resource broșură Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant 2005, Craiova 2005 anarhism anarho-sindicalism CNT Craiova Craiova Anarho-front Edward Conlon Inițiativa Autonomă Craiova Războiul Civil din Spania Revoluția din Spania Spania Traducere Vechea Stângă https://anarhiva.com/files/original/e179b576c5f1c2f6938726b0e0c747fa.pdf 8a5b665c2244a5b9a0cef21b56128397 PDF Text Text ���� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție reviste secolul XIX (18xx-1899) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Răzvrătirea # 1 (1891) Subject The topic of the resource Program Propaganda prin fapt Ce este Anarhia? Sufragiul universal Listă de subscriere Corespondență Description An account of the resource Organ comunist-anarhist Source A related resource from which the described resource is derived colecție personală Publisher An entity responsible for making the resource available Tipografia Alexandru Codreanu Focșani Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 21 iulie (2 august) 1891 Language A language of the resource română Type The nature or genre of the resource periodic Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant Focșani, 1891 Relation A related resource Radu Pogor Denciu 1891 Anarhia anarhie anarhism anarho-comunism comunism Focșani propagandă propaganda prin fapte Răzvrătirea (1891) sufragiul universal vot https://anarhiva.com/files/original/f913b264bdf4c1f63be667bdb21a9855.pdf 62e76cd58578b2f12c86ed1f19c7945d PDF Text Text ���� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție reviste secolul XIX (18xx-1899) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Răzvrătirea # 3 (1891) Subject The topic of the resource Slăbiciunea neamului omenesc Propaganda prin fapt Rezumatul pricipiilor comuniste-anarhiste Mișcarea socială Description An account of the resource Organ comunist-anarhist Source A related resource from which the described resource is derived colecție personală Publisher An entity responsible for making the resource available Tipografia Alexandru Codreanu Focșani Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 20 august (1 septembrie) 1891 Relation A related resource Radu Pogor Denciu Language A language of the resource română Type The nature or genre of the resource periodic Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant Focșani, 1891 1891 anarhie anarhism anarho-comunism Constantin Mille Focșani Panait Mușoiu propagandă propaganda prin fapte Răzvrătirea (1891) https://anarhiva.com/files/original/1900f89b619f7637a98e63026a9e55f8.pdf d337426a975220d69e447dbba8146708 PDF Text Text ���� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție reviste secolul XIX (18xx-1899) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Răzvrătirea # 4 (1891) Subject The topic of the resource Congresul din Bruxelles Guvernământul A cui...? Alt răspuns „Adevărului” Mișcarea socială Dilema Cartea răzvărtirii Corespondență Description An account of the resource Organ comunist-anarhist Source A related resource from which the described resource is derived colecție personală Publisher An entity responsible for making the resource available Tipografia Alexandru Codreanu Focșani Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 1 (13) septembrie 1891 Relation A related resource Radu Pogor Denciu Language A language of the resource română Type The nature or genre of the resource periodic Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant Focșani, 1891 1891 anarhie anarhism anarho-comunism Focșani Răzvrătirea (1891) https://anarhiva.com/files/original/2ecd3f4a88d052065b219ca1c6dfac19.pdf 0b1a8e36138ea261e2a3111e47650308 PDF Text Text �� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Fluturași secolul XXI (2001-20xx) Subject The topic of the resource Fluturași Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Reclaim! Underground Timișoara Festival (2009) Description An account of the resource fluturaș Source A related resource from which the described resource is derived colecție personală Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 21-23 mai 2009 Contributor An entity responsible for making contributions to the resource Gluga Neagră Language A language of the resource engleză Type The nature or genre of the resource fluturaș Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant Timișoara, 2009 2009 DIY english fluturași Gluga Neagră Pavilionul 32 post-punk Punk Reclaim! Timișoara Underground Festival Timișoara https://anarhiva.com/files/original/0e91882bf8ea102785bb57b2596aff22.mp4 b8c4000d1362bbdc3378dfc7307dc583 Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție video (documentare, filme, interviuri etc.) Moving Image A series of visual representations imparting an impression of motion when shown in succession. Examples include animations, movies, television programs, videos, zoetropes, or visual output from a simulation. Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Reconstruction: Anti-NATO Days (2009) Subject The topic of the resource Brechtian documentary about the brutal repression of the anti-NATO events in Bucharest in 2008. The reconstruction was filmed during a 4 day workshop, in which 10 protagonists became simultaneously actors, audience and directors. It constituted a collective writing of history, as participants analyzed their memories and wrote the script together. In the end, there was no unique reconstruction - the same moment of history is re-told through 3 perspectives: the 'objective,' the subjective and the collective. Description An account of the resource A collaboration between D Media, Anti-NATO Initiative 2008 and h.arta. Creator An entity primarily responsible for making the resource Joanne Richardson & Nadia Len Format The file format, physical medium, or dimensions of the resource Video Language A language of the resource English Type The nature or genre of the resource Video 2008 anti-militarism Anti-NATO București H.Arta video https://anarhiva.com/files/original/e7839e09e3c50749a71beeb8c4208931.pdf 4520187b2c4772809cadd929f10a0565 PDF Text Text ����� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Broșuri secolul XXI (2001-20xx) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Reforma Școlii Subject The topic of the resource Educație libertară, Ferrer Description An account of the resource Traducere autotext, Francisco Ferrer/ 7 pag. Creator An entity primarily responsible for making the resource Francisco Ferrer Publisher An entity responsible for making the resource available autotext Format The file format, physical medium, or dimensions of the resource pdf Language A language of the resource Română Type The nature or genre of the resource Broșură Autotext broșură educație libertară Francisco Ferrer școli Timișoara zine https://anarhiva.com/files/original/4b0b3d8862174d854c73760a57403ff6.mp4 b0e53002abd356e222d9b0ce2628ea0b Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție video (documentare, filme, interviuri etc.) Moving Image A series of visual representations imparting an impression of motion when shown in succession. Examples include animations, movies, television programs, videos, zoetropes, or visual output from a simulation. Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Reportaj istoria punk și a festivalului Undergound (2004) Subject The topic of the resource Punk Description An account of the resource Interviuri realizate de Sabina Mihaica pentru emisiunea Metropolis, difuzată la Analog TV din Timișoara Creator An entity primarily responsible for making the resource Analog TV Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 2004 Language A language of the resource română Type The nature or genre of the resource Video Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant Timișoara 2004 Critica Radicală documentar Inca Nexantes Punk Timișoara Underground Timișoara Festival video