6 10 549 https://anarhiva.com/files/original/93938fb2c42e5564d9ae0faf29c4efc2.pdf 94a2402982fce2fa742d480e3c4a3014 PDF Text Text ��������������������������� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție reviste secolul XXI (2001-20xx) Text A resource consisting primarily of words for reading. Examples include books, letters, dissertations, poems, newspapers, articles, archives of mailing lists. Note that facsimiles or images of texts are still of the genre Text. Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Bună. Zeitschrift für Befreiung & Emanzipation - nicht nur in Rumänien Nr. 6 Subject The topic of the resource Anarchismus im Cluj heute, Anarchisticher Verlag in Rumänien gegründet Editorial Dokumentation: Armut Made in Europe Harz IV war gester: Das neue Repressionsregime gegen die Lohnarbeitenden ist die Kombinatio von EU Aufenthaltstrecht, den Jobcenter und den Auslanderamtern Keine Nazis auf unseren Strasse! Balkanweit mobilisirte Antifa Demo gegen den faschistischen Lukoff March 2018 in Sofia Wir wereden sie nie vergessen! Im Gedanken an die in Afrin-Rojava gefallenen Anarchistinnen und Anarschisten Kurye-pe scurt Oasen der Freiheit Anarschistische Streifzuge Recht auf Stadt in Timișoara/Temeswar Der Aufstieg des Faschismus in Rumänien Die Koalition für die Familie Erkenntnis und Bildung: Mit der Editura Pagini Libere wurde ein anarchistischer Verlag in Rumänien gegründet Anarchiste Bemerkungen zum Anarchismus in Rumänien und den letzten Veranstaltungen in der Reihe Laolaltă Neben denn Ideen und Aktivitäten geht es uns um die Menschen, die mitmachen. Ein interview mit R. von A-casă aus Cluj Heilsversprechen und Terror. eine Biographie von Oliver Jens Schmitt über der rumänischen christlischen Faschistenführer Corneliu Zelea Codreanu Description An account of the resource 48 pagini, numeroase ilustrații Creator An entity primarily responsible for making the resource Bună Publisher An entity responsible for making the resource available Verlag/Barrikade, Hamburg Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 2018 Format The file format, physical medium, or dimensions of the resource PDF Language A language of the resource Germană A.casă Cluj anti-fascism Cluj fascism Hamburg Laolaltă Martin Veith Revista Bună Rojava Timișoara https://anarhiva.com/files/original/ba4b8645680895cfc756b934bef83fff.jpg 6cf85687ee6c633ff819918eba0a4ac6 https://anarhiva.com/files/original/7c30aa48aa84f128472c662e16e954e8.jpg 3354f197cc6bdc23bd1d6ee29afd0b4a https://anarhiva.com/files/original/993a40b9d0219820c34de24f5d1e0db4.jpg 661e4d3a14d24ad1705c6e223e52c674 https://anarhiva.com/files/original/33445733831a9d46a902a076a0523478.jpg 7a48f2e689479c1765f44e12bfb765a2 https://anarhiva.com/files/original/83553dda0eb87ed831b963f82809decc.jpg 316f0bafe0b8f607ec53a1d47e2c86f0 https://anarhiva.com/files/original/d1ad11210eea63b435ef37515ffcbcf9.mp3 12e2a328e95c96890bc49f44495fe655 https://anarhiva.com/files/original/41cdcf8732cdfff667263eafd6dbf577.mp3 349f491208eb93f4b458b203b9e4cee0 https://anarhiva.com/files/original/e50e686c17acc809a5f6f71c36cb96cf.mp3 20ae19014071e9fd94e8ee87ee79f581 https://anarhiva.com/files/original/6298e35c42cd707900e39d304ccc1fac.mp3 0fc212c70379179d634fb6e76a7512fd https://anarhiva.com/files/original/cf58877f082d56e433516b3b8bffa074.mp3 dfe981b57209bacbe61f352a38b2eb67 https://anarhiva.com/files/original/d12510ccd039ba8e36f8cfc31f3d83a1.mp3 3e27f26b44239fa9f3790ae030437970 https://anarhiva.com/files/original/4906e9f61e5d5840337045813f1bbeba.mp3 8f0d6e9a2802c3388ee861df7eb891b2 https://anarhiva.com/files/original/47492be39d68d08e4d48100e7b381a0f.mp3 113fe76c029d43dfef8558284aa7b9e3 https://anarhiva.com/files/original/16e8c539258367855235ffb7293e2636.mp3 629dbf37f922e839389568b9e2cc0c22 https://anarhiva.com/files/original/cd48eb57d71e66a530e9ac9d06acf120.mp3 9d3d2dc7da18ce9a4aadbc1a04cc9471 https://anarhiva.com/files/original/c93d32b32daf6e24137f3ce1b0cc122b.mp3 230544a76b83af83aab0508554ce37c4 https://anarhiva.com/files/original/2bac67106cea535a62067a5cd0396d3a.mp3 506a2b40e9d0d79a7fc5386e700a8d3b Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource This home is prepared choice-guillotine https://anarhiva.com/files/original/7c6d90a839e9c9e59e97d5b058707000.mp3 40ae8317e4c0aa121e4ade90a6218487 https://anarhiva.com/files/original/e87e41f768ebc89c148c442428cb06ed.mp3 5cc5411c40e1cf50c837890e5f47f658 Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție audio Description An account of the resource Colecție audio trupe punk Sound A resource primarily intended to be heard. Examples include a music playback file format, an audio compact disc, and recorded speech or sounds. Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Benefit CD Hrană nu bombe Subject The topic of the resource 1. This home is prepared choice – guillotine 2. Dyspnea – rich capitalistic assholes 3. Hell patrol – waiting for salvation 4. Senata fox – attack of the giant tomatoes 5. No rest – desumanizar para prosperar (dehumanizing to prosper) 6. Guided cradle – business of war 7. Risposta – pocit viny (sense of guilt) 8. Lost world – They don’t care 9. Minimum – Voice of the restless 10. Detestation – Searching for oblivion 11. Baka yaro – all their lives 12. Scum system kill – hellhole 13. Human error – Fuck up school system 14. Aus rotten – Vietnam is Back 94 Description An account of the resource Compilație benefit pentru acțiunea hrană nu bombe Creator An entity primarily responsible for making the resource By any means Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 200? Language A language of the resource Română Engleză Type The nature or genre of the resource CD By any Means CD Food not Bombs Hrană nu Bombe https://anarhiva.com/files/original/af7be1fecb79c74de2d3102a3add366c.pdf 922faf5972c0aa7bcce8e2ce69ba4234 PDF Text Text ��������������������������� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție zine secolul XXI (2001-20xx) Physical Object An inanimate, three-dimensional object or substance. Note that digital representations of, or surrogates for, these objects should use Moving Image, Still Image, Text or one of the other types. Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource By Any Means # 2 (2007) Subject The topic of the resource Interviuri: Aktivna Propaganda, Human Error, Shahrazad, Nihilistic Cronici albume - Biografii: His Hero Is Gone, Dropdead, Migra Violenta, Orchid, Betercore, Human Scarum, Nasum, Bruthal Truth Cronici concerte: 30 years of punk Antifa Fest, No Border Fest #3, No Circle Pits In Heaven Food Not Bombs București Ascensiunea Crustului We Hate Your G8 Zootehnica: amenințare gravă pentru mediul înconjurător Description An account of the resource Hardrcorepunk for the kids not for business Creator An entity primarily responsible for making the resource By Any Means Collective Source A related resource from which the described resource is derived colecție personală Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource iunie 2007 Rights Information about rights held in and over the resource By Any Means Language A language of the resource română/english Type The nature or genre of the resource zină 2007 anti-fascism Antifa Antifa Fest București București By any Means Crust DIY Food not Bombs G8 Gluga Neagră hardcore punk No Border Fest Punk zine https://anarhiva.com/files/original/a56434de9061bc6e435d6997e9973b23.pdf c33abc265ad29dde83827f4e20ea2f51 PDF Text Text ������������������������������������������������������������������� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție volume secolul XX (1901-1989) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Studii de psihologie socială (1927) Subject The topic of the resource Maragna sau nevoia de hrană (1891, 1904) Spiritul democratic în literatură, artă și știință (1892) Recenzentul (1893, 1906) Cele două morale (1906, 1907) Fericirea de a trăi (1891) Nevoia de ideal (1900) Goana după noroc (1917) Description An account of the resource C. Dimitrescu-Iași prezentare de Panait Mușoiu Biblioteca Revistei Ideei / 128 p. Creator An entity primarily responsible for making the resource C. Dimitrescu-Iași Source A related resource from which the described resource is derived colecție personală Publisher An entity responsible for making the resource available Biblioteca Revistei Ideei Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 1927, 1930 (?) Contributor An entity responsible for making contributions to the resource Panait Mușoiu Format The file format, physical medium, or dimensions of the resource pdf Language A language of the resource română Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant București, 1927 Type The nature or genre of the resource broșură 1927 anarhism Arta Biblioteca Revistei Ideei București C. Dimitrescu-Iași literatură morală Panait Mușoiu psihologie psihologie socială Revista Ideei sociologie știință https://anarhiva.com/files/original/84575120d9074d23d16ab4f8303452b2.pdf f20f667b362170fd366d5a77534dd46f PDF Text Text ��������������������������������������������������������������������������������������������������� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție broșuri secolul XX (1901-1947) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Capitalul de Karl Marx rezumat de Carlo Cafiero (1919) Subject The topic of the resource în românește de D. Fabian Cercul de Editură Socialistă, București Description An account of the resource 99 de pagini, broșură Source A related resource from which the described resource is derived colecție personală Publisher An entity responsible for making the resource available Cercul de Editură Socialistă, București Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 1919 Contributor An entity responsible for making contributions to the resource Carlo Cafiero Language A language of the resource română Type The nature or genre of the resource broșură Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant București, 1919 Creator An entity primarily responsible for making the resource Carlo Cafiero 1919 broșură București capitalism Capitalul Carlo Cafiero Karl Marx https://anarhiva.com/files/original/420bb470e46060d2dd395ca944c9638a.jpg c92a025fa72304ecbf54170e18f18d64 https://anarhiva.com/files/original/67a589c7d944d9924f59bdf59c59762f.jpg bbc0f4859be2069ab9169c1d6a1e92ef https://anarhiva.com/files/original/ac9a6badc3ab656fe7b382ccb893e7e4.jpg e357a5a2890d5fcaf5e6d611a385711e https://anarhiva.com/files/original/ef7927ba7f225b7fe127734ff7a132fc.jpg 3fbc2ea189a4a62a77b1a5a38f119bb2 https://anarhiva.com/files/original/6d7fd962a8de372617d9d561f273bc8c.jpg ffbd3ea468cbb9785bbefb7aa4144205 https://anarhiva.com/files/original/86bee8187b9cde83091ebc959c3151ba.jpg 067381c304957c9dfd676ce66461e47b https://anarhiva.com/files/original/483b44d1a6ab6cd130b5390abbcaf17a.jpg fdd059bb2f1caeed051382a64d036e7f https://anarhiva.com/files/original/2edfe0e11c4c5358bb8df3ad4f168a11.jpg 12e28fb46c7e612bedffff134b47768d https://anarhiva.com/files/original/d06b41d58ffa3d3cbc401b918cc177e4.jpg aeaca919a8e141256347f93ebf28186d https://anarhiva.com/files/original/a225bcb5fab5ba15510a521598a3cc6a.jpg 42f4d1cdf3cc396f1e1d23fa79c198b0 https://anarhiva.com/files/original/cc2fe2bce92d90f2653ddf7b00fbb3ef.jpg a0bfa96325415c3fcfdc5110b802bd4c https://anarhiva.com/files/original/a8236dcb483cf56bded388e8593924b9.jpg 74485abd8e5e701585819a58cd375135 https://anarhiva.com/files/original/add85b41623c4c630ed31cd76dee6d88.jpg 57b6bccb6c2e7cefb911a84d0e18073d https://anarhiva.com/files/original/d5dd73939c5c0ff73f1dfa1ee0343a3d.jpg f0f7f25ef88d0bf9ccfbd0bbe58c5024 https://anarhiva.com/files/original/e25fb027ec041342280ba0b0a05b4f53.jpg 91cdf299683ee59c55a45f9eabcc5ee5 Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție spații alternative, biblioteci și squat-uri Physical Object An inanimate, three-dimensional object or substance. Note that digital representations of, or surrogates for, these objects should use Moving Image, Still Image, Text or one of the other types. Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Centrul Cultural INCA Timișoara (2002-2006?) Subject The topic of the resource Fotografii diverse: Centrul Cultural INCA Bibliotecă Concerte Noborders Fest Description An account of the resource Centrul Cultural INCA Timișoara Piața 700 Creator An entity primarily responsible for making the resource Centrul Cultural INCA Source A related resource from which the described resource is derived Colecție personală Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 2003-2006? Type The nature or genre of the resource fotografii Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant Timișoara 2003-2006 Relation A related resource http://inca.ro/pa/ Biblioteca INCA Critica Radicală DIY Inca No Border Fest Pavilionul 32 Piața 700 Punk Timișoara https://anarhiva.com/files/original/a0d00899695907f18d9506a0474e4657.jpg 362559aed55622ae19ace7f057a5caf6 Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție afișe secolul XXI (2001-20xx) Still Image A static visual representation. Examples include paintings, drawings, graphic designs, plans and maps. Recommended best practice is to assign the type Text to images of textual materials. Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource No Border Festival Timișoara #2 (2006) Subject The topic of the resource Mass Genocide Process - Crust/Grind (Cehia) Dr. Green - Ska/Core (Lithuania) Derkovobis Oi/streetpunk (Ungaria) Pavilionul 32 - Hardcore/punk (Romania) Evil - Dark Metal Crust (Polonia) Null Osta - Balkan Hardcore /punk (Croația) Lamant - Experimental (Belarus) Drek V Perk - Punk n roll (Slovenia) 36Daggers - Emo Hardcore (Serbia) Nihilistic - Punk Rock (Romania) Stinx - Punk (Ukraina) Description An account of the resource Eastern European DiY Film/ Music/ Distro Festival Creator An entity primarily responsible for making the resource Centrul Cultural Inca Source A related resource from which the described resource is derived Anonim Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 2006 Type The nature or genre of the resource Afiș Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant Timișoara 2006 DIY documentar Eastern Europe film Inca No Border Fest Punk Fest Timișoara https://anarhiva.com/files/original/4f4f9fc9973ed7778f49f41f8658a004.pdf afdc2d518524831e21a881e8e2ce754c PDF Text Text Revistă anarhistă din București Iulie 2015 / Nr. 1 Luptele de clasă ale muncitorilor și muncitoarelor din România în Germania ★ Politica migrațională a UE în Marea Mediterană și luptele migranților/migrantelor în Grecia ★ Pentru un nou spirit revoluționar ★ Sistemul de gen binar şi colonialismul: o introducere ★ Represiunea de stat împotriva mișcării anarhiste din Cehia și solidaritatea noastră ★ Solidaritate internațională și mișcarea anarhistă din Grecia ��Radix. Revistă anarhistă din București Iulie 2015 / Nr. 1 �Conținut Cuvânt înainte pentru primul număr . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 Luptele de clasă ale muncitorilor și muncitoarelor din România în Germania . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4 Politica migrațională a UE în Marea Mediterană și luptele migranților/migrantelor în Grecia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8 Pentru un nou spirit revoluționar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 Sistemul de gen binar şi colonialismul: o introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22 Represiunea de stat împotriva mișcării anarhiste din Cehia și solidaritatea noastră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31 Solidaritate internațională și mișcarea anarhistă din Grecia . . . . . . . . . . . . . . . . 34 Abțibilduri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36 Despre noi, contact și distribuția revistei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38 �Cuvânt înainte pentru primul număr R evista Radix este produsul muncii colective a echipei de redacție și a altor contribuitor/oare. Primul număr a fost lansat pe 29 iulie 2015 în Centrul Claca din București iar pe viitor vom face tot posibilul să distribuim revista în cât mai multe locuri din România (și oriunde altundeva s-ar afla vorbitori/oare de limba română) și să continuăm publicarea revistei în următorii ani într-un mod cât de cât regulat. Ne-am hotărât să scoatem o revistă anarhistă din necesitatea contrainformației în acest război de propagandă și dezinformare dus împotriva noastră de către stat și capital prin mass-media lor. Vrem să informăm și să discutăm despre luptele în care noi sau tovarășii/ele noștri/noastre sunt implicați/te și să ne propagăm ideile și idealurile, adică să vorbim despre istoria și teoria anarhismului. Un focus al revistei va consta în evenimentele din regiunea noastră, Balcanii și Europa de Est, pentru că suntem de părere că în calitate de clasă muncitoare ne confruntăm cu o situație similară și că trebuie să ne unim peste granițe ca să ne combatem dușmanii comuni: patronii mici și mari, statul, patriarhatul și puterile neocoloniale Rusia, UE și SUA. Ne înțelegem revista ca o parte a mișcării anarhiste care în ultima perioadă ia din nou avânt în România. Ne dorim să contribuim la construirea și extinderea acestei mișcări și să intrăm în contact cu alți/te tovarăși/e și oameni interesați din București și din alte orașe. Vrem să ne cunoaștem mai bine, să discutăm împreună textele publicate de noi și să ne sprijinim unii pe alții. Următorul număr va apărea cel mai probabil în toamna ce vine. Până atunci dorim tuturor o lectură plăcută și multă putere. Colectivul de redacție, iunie 2015. Radix # 1 3 �Demonstrație de solidarizare cu muncitorii de la Mall-ul Rușinii din decembrie 2014. Pe bannere și în bulele de vorbire scrie: ”Mall-ul Rușinii: Plătiți muncitorii! Împotriva exploatării muncitorilor și muncitoarelor migranți!”, ”Luptă muncitorească peste tot!”, ”Boicotați Mall-ul Rușinii!” și ”Investorule, dă mălaiul!” �Luptele de clasă ale muncitorilor și muncitoarelor din România în Germania de Constantin Î ncă din 1990 milioane de muncitori și muncitoare din România1 continuă să migreze în Occident pentru muncă. Pentru cei mai mulți și cele mai multe aceasta nu este o alegere „liberă”, ci sunt constrânși de condițiile pe care capitalismul colonial global le impune clasei muncitoare din periferiile și semiperiferiile capitaliste. Iar atunci aceștia nu ajung să trăiască viața frumoasă pe care discursul colonial al „Occidentului civilizat și progresist” le-o promite, ci de regulă supra-exploatare, umilire și discriminare. Totuși, în ciuda tuturor greutăților muncitorii/oarele migranți/te opun rezistență și se sprijină reciproc. Dar numai rareori luptele lor devin cunoscute. În cele ce urmează vreau să prezint două lupte recente, să vorbesc despre solidaritatea muncitorimii germane și să schițez câteva idei despre cum să ne organizăm mai bine ca proletariat transnațional.2 Greva foamei de la Frankfurt/Main Pe 20 iunie 2014 șase muncitori constructori din România ridică o tabără de protest în fața unui șantier de lucru din Frankfurt/Main și încep greva foamei. Lucraseră acolo încă din martie în condiții mizere: câte cinci lucrători împărțeau cu șobolanii un container de 20 metri pătrați pentru care erau obligați să plătească 700 de euro pe lună, fiind amenințați și șantajați de mai multe ori de patron. De asemenea nu și-au primit leafa. Prin urmare greviștii foamei au revendicat 25.000 de euro. Pe 25 iunie patronul lor îi dă afară și îi amenință că se pot aștepta la ceva și mai urât dacă nu se cară. Presa locală începe să relateze despre cazul acesta și astfel intervine IG 1. Vorbim de „muncitori și muncitoare din România” în loc de pur și simplu „muncitori români” fiindcă sunt muncitori de ambele sexe, precum și de toate etniile ce se găsesc în tară, în principal români/ce, maghiar/e, romi/e. 2. În fapt, toată chestiunea migrației, rasismului și luptelor de clasă ale muncitorilor/oarelor migranți/te este mult mai complexă ca s-o descriu aici exhaustiv: Migrația pentru muncă în Germania are o istorie care datează încă din secolul al 19-lea. Cele mai multe lupte rămân invizibile, exploatarea muncitoarelor migrante având loc de regulă în sfera reproductivă în condiții foarte specifice. Cu toate că de 25 ani există o mișcare auto-organizată a refugiaților/telor, aceasta de obicei nu reușește să se unească cu muncitorii/oarele veniți/te din Europa de Est. Radix # 1 5 �Bau Hessen, un sindicat membru al DGB-ului3. Mai întâi, sindicaliștii susțin tabăra, apoi îi conving pe muncitori să înceteze greva foamei și îi acomodează într-o casă a sindicatului. În același timp birocrații sindicali pornesc negocieri cu patronii și pe 27 iunie îi invită pe muncitori să vorbească în parlamentului land-ului federal Hessen. Întrucât acestea nu aduc rezultate, pe 10 iulie muncitorii reiau greva foamei. Pe 18 iunie greva se termină cu o înțelegere nepublicată. Aparent muncitorii migranți au primit o parte a lefei lor. Mall-ul Rușinii (Mall of Shame) O situație similară a avut loc la Mall-ul Rușinii din Berlin: Pe șantierul mallului mai mulți muncitori constructori din România au fost exploatați în condiții groaznice, iar la sfârșitul lucrărilor nu și-au primit leafa. Din noiembrie 2014 inițial în jur de 30 de muncitori încep să protesteze zilnic. Căutând sprijin, intră în contact cu FAU-ul4. Anterior se duseseră la DGB care i-a consiliat și le-a oferit sprijin juridic. Mai mult nu au putut sau nu au vrut să facă. Astfel muncitorii se organizează în Secțiunea pentru Străini/e (Foreigners’ Section) a FAU-ului din Berlin și sindicatul îi susține. Datorită unei campanii de strângere de donații se acoperă costurile de viață și cheltuielile pentru lupta muncitorească, iar prin manifestații, demonstrații și acțiuni comune luptă împreună pentru plata a 30.000 de euro. Dar muncitorii nu cer numai bani, după cum au declarat ei înșiși militează, și pentru demnitatea lor. În decembrie se anunță falimentul companiei care a construit mall-ul. În ianuarie 2015 patronul Fettchenhauer obține o hotărâre judecătorească împotriva FAU-ului. Dacă sindicatul continuă să mai critice compania în public îl așteaptă o amendă de 25.000€ sau detenția timp de 6 luni a secretarilor/elor lui. Din aprilie 2015 se desfășoară procesele legale cu privire la plata salariilor iar, pe 24 aprilie are loc încă o demonstrație cu 250 de persoane. Lupta la Mallul Rușinii continuă până în ziua de azi - pe cale juridică și prin acțiuni politice. Sindicalismul social-democrat și anarho-sindicalismul În ambele cazuri DGB-ul a confirmat ceea ce oricum știam dinainte: faptul că este un aparat sindical autoritar, a cărui birocrație nu este de partea clasei muncitoare, ci de cea a patronilor. Nu va sparge compromisul de clasă predominant în Germania încă de la preluarea puterii de către național-socialiști ci 3. DGB-ul, Confederația Germană a Sindicatelor, este cea mai mare organizație umbrelă a sindicatelor din Germania. Orientarea celor mai multe sindicate membre este social-democrată în cazul cel mai bun, structurile lui sunt ierarhice și este pe deplin integrat în sistemul politic al Germaniei. 4. FAU-ul, Uniunea Liberă a Muncitorilor și Muncitoarelor, este un sindicat anarhist. Promovează auto-organizarea autonomă și non-ierarhică a muncitorimii, acțiunea directă și refuză compromisul de clasă cu capitalul. 6 Radix # 1 �va încerca în continuare să încorporeze luptele autonome ale muncitorilor/ oarelor și să le țină în frâu. Pe deasupra s-a arătat extrem de nesolidar fată de FAU. Pe parcursul campaniei la Mall-ul Rușinii a băgat rolul central FAU-ului sub preș și a acaparat atenția în media.5 FAU-ul, în schimb, este un sindicat de la bază combatant, care pe toate planurile - pe cel juridic, prin greve și acțiuni politice - militează pentru interesele clasei noastre. De asemenea caută să depășească scindarea muncitorimii în muncitori migranți și muncitori locali și să lupte în mod unit împotriva exploatării de către patroni, a hărțuirii de către polițai și a oprimării de către stat. FAU-ul este o organizație autonomă ce luptă pentru toți muncitorii și toate muncitoarele care trăiesc și lucrează în Germania. Lupte comune ale muncitorilor/oarelor migranți/te și locali/e! În cadrul discuțiilor dintre muncitori de la Mall-ul Rușinii, tovarășii din București și cei din Germania s-au născut mai multe idei cu privire la organizarea ca muncitori și muncitoare dincolo de granițe împotriva capitalismului colonial care impune mucitorilor/oarelor migranți/te un regim al supra-exploatării. 1) În Germania (ca și în alte tări occidentale) ne trebuie o auto-organizare a muncitorilor/oarelor migranți/te. Aceasta poate consta în formarea mai multor Secțiuni pentru Străini/e în cadrul FAU-ului sau în înființarea unui sindicat separat. S-a discutat dacă o astfel de organizație să fie deschisă tuturor grupurilor naționale sau dacă din motive practice să cuprindă numai vorbitori/ oare de limba română. 2) Începând cu țările de baștină ale muncitorilor/oarelor trebuie să existe o organizație care să le întărească conștiința de clasă, să le ofere cu contacte și cunoaștere și să-i pună în legătură cu organizații muncitorești din Germania. 3) Trebuie să existe o comunicare strânsă între tovarăși/e, muncitori/oare și organizațiile din Germania și România ca astfel de lupte comune să devină posibile și să fie coordonate. Deci, sunt mai multe fronturi concomitente la care ar trebui să lucrăm în acelați timp. Muncitorii de la mall-ul rușinii ne-au arătat drumul. Să continuăm lupta: să ne organizăm clasa în mod autonom de aparatele de stat, de partid și sindicale! Să le declarăm război patronilor! 5. Ca să mai dăm un exemplu grăitor: în septembrie 2014 un grup de refugiați/e a ocupat sediul DGB-ului din Berlin. Revendicarea lor nu putea fi mai simplă - ca parte a clasei muncitoare cereau sprijinul sindicatului. Birocrații i-au tot amânat cu negocieri care nu dădeau nici un rezultat iar după 8 zile au chemat jandarmii ca să-i evacueze. Aceștia și-au făcut treaba, bătându-i și scoțându-i din sediu pe tovarășii noștri refugiați. Astfel nu numai că DGB-ul a dovedit că este un dușman al proletariatului multi-etnic asmuțind mascații împotriva unor muncitori dar pentru prima oară după zdrobirea fascismului în 1945 polițaii au intrat într-un sediu sindical din Germania. Radix # 1 7 �Protest al unor migranţi in Italia, iunie 2015: Să oprim acum masacrul din Marea Medieraneană. �Politica migrațională în Marea Mediterană a UE și luptele migranților/migrantelor în Grecia de A.S. și Constantin A m tradus următorul text al No-Lager-Plenum din Salonic, adăugând și câteva note de subsol cu mai multe explicații, pentru înțelegerea mai bună a materialului. El a fost prezentat pe 28 mai 2015 la un eveniment despre noua situație din Marea Mediterană, care a fost organizat în cadrul campaniei anarhiste de solidaritate internațională „Trei Poduri” din Salonic. No-Lager Plenum Salonic s-a născut în cadrul mișcării anarhiste și autonome în toamna lui 2013, ca reacție la o serie de revolte și greve ale foamei din lagărele de concentrare pentru migranți din întreaga Grecie. De atunci, No Lager Plenum încearcă să creeze legături cu migranții de acolo, să sprijine luptele lor, să se arate solidari din afara lagărelor și să ducă lupta antirasistă pe străzile din Salonic și alte orașe. Spre deosebire de alte organizații umanitare și de stânga din Grecia, NoLager-Plenum, precum și întreaga mișcare anarhistă, are o viziune a luptei de clasă în legătură cu migrația și gestionarea statală a acesteia. Migranții/ migrantele nu sunt „ceilalți” sau „sărmanii”, cărora le trebuie dată o mână de ajutor, ci sunt tovarășii/tovarășele noastre de clasă, ale căror lupte le sprijinim, nu din milă, ci din conștiința că eliberarea lor și a noastră sunt conectate. Valuri de migranți. Noile condiții, provocările și întrebările create de noii administratori ai puterii statului. Răspunsul mișcării și continuarea luptei. 1. Valurile de migranți din Africa de Nord și din Asia au crescut considerabil în comparație cu ultimii doi ani. Și acum câțiva ani am avut valuri de migranți puternice înspre Europa. Creșterea de acum se datorează războaielor care au urmat Primăverii Arabe din Africa de Nord. Toate acestea nu sunt datorate doar factorilor interni din aceste țări, ci și Europa este responsabilă de acest fenomen. Manipularea și dărâmarea regimurilor, generalizarea „războiului împotriva terorismului” în paralel cu finanțarea și echiparea militară a unor Radix # 1 9 �organizații extremiste, jaful resurselor naturale și introducerea companiilor ce exploatează forța de muncă ieftină locală; toate acestea sunt doar câteva dintre practicile violente ale pătrunderii lumii vestice în aceste țări precum și în alte regiuni din Orientul Mijlociu (Irak, Siria, Afganistan.) Rutele principale ale migranților/migrantelor înspre Europa au ajuns între timp să fie maritime, și să treacă mai ales prin Italia și insulele Mării Egee. Motivele pentru această schimbare sunt diverse și includ închiderea graniței dintre Spania și Maroc și „îngustarea” graniței de la râul Evros (vezi și zidul de acolo1), dar și diferite condiții economice legate de traficul de persoane. Până de curând traversarea granițelor maritime se făcea de obicei în bărci improvizate și relativ mici. În urma unui acord între statul italian și UE, care înlocuiește acțiunile de tip salvamar în Marea Mediterană cu operațiuni al căror scop principal este apărarea granițelor externe, acest tip de traversare a fost îngreunat considerabil. Astfel, migranții/migrantele se adresează traficanților de persoane care le organizează traversarea în vase mai mari, pe care sunt îngrămădiți în condiții mizerabile până la 1000 de oameni, ceea ce ridică în mod substanțial riscul de eșec al tranzitării. Din această cauză, numărul persoanelor care au murit la granițele europene maritime numai în primele patru luni ale acestui an (2015) se ridică la 1750. Este important să adăugăm, că nu a crescut doar numărul migranților, ci mai degrabă raportul dintre numărul de migranți ce au murit și cei care au reușit să ajungă la destinație, precum și câștigurile cercurilor de traficanți de persoane. Aparent, acestea sunt obiectivele politicii europene. Traficanții de persoane, mafia (din Manolada2 până în Italia) și forțele statale (de la poliție și paza de coastă până la autoritățile juridice) își continuă colaborarea în vederea exploatării din ce în ce mai profitabile a migranților și asigură astfel o legătură strânsă între capitalul „legal” și capitalul „ilegal”. Numărul migranților înecați crește exact acolo unde Europă păzește mai 1. La mijlocul lui decembrie 2012 a fost finalizat zidul de-a lungul râului de graniță greco-turcească Evros. Scopul lui pretins constă în oprirea migranților/telor de la trecerea ilegală a graniței. În fapt era și o parte centrală a gestionării fasciste de stat a crizei capitaliste și a mobilizărilor sociale în masă din 2012 prin crearea unui dușman intern (migranții/tele), construirea unui ”deep state” fascist (Zorii Aurii) și atacul spectaculos al unui stat puternic împotriva migranților/telor (curățirile etnice în cadrul operațiunii Xenios Zeus, construirea lagărelor de concentrare și zidul de graniță). Așadar, rostul zidul este și de natură ideologică. 2. Localitatea Manolada din Peloponez este cunoscută pentru plantațiile de căpșuni și exploatarea muncitorilor migranți de acolo în condiții de sclavie. Patronii cooperează cu mafia care îi controlează și gestionează pe muncitorii de pe plantație. În Aprilie 2013 trei șefi de echipă au tras în 200 de muncitori care după luni de muncă de sclavie neplătită își cereau leafa și astfel au cauzat un masacru. 28 muncitori au fost grav răniți. La un an după aceea, în iulie 2014, propietarii de plantații au fost găsiți nevinovați în instanță. 10 Radix # 1 �sever granițele, ceea ce elimină orice iluzie cu privire la intențile ei, întrucât cauza morții a mii de oameni este tocmai politica europeană de frontieră și migrațională. Într-un sens mai larg, putem spune că condițiile ce duc la moartea acestor migranți/migrante sunt granițele însele, deoarece ele legitimează moartea prin „ilegalizarea” oamenilor a căror singura soluție este migrarea. În ziua de duminică, 19 aprilie 2015, întreaga Europa a rămas încremenită în urma știrilor despre tragedia morții a peste 800 de oameni, știri ce veneau la numai o săptămână după un alt naufragiu cu alți 400 de morți. Neîndoielnic, doar numărul mare de morți era cauza sensibilizării organizațiilor umanitare, cetățenilor europeni și Cetății Europa. Pentru a-și menține fațada umanitară, Europa a convocat un summit extraordinar la Bruxelles. În urma acelui summit au fost prezentate cele 10 puncte ale planului de acțiune a lui Avramopoulos, care a fost adoptat de către miniștrii de interne și externe ale statelor UE. Propunerile pot fi rezumate astfel: creșterea resurselor alocate operațiunii Frontex „Triton”, continuarea militarizării granițelor și întărirea controlului, posibilitatea intervenției directe în „țări terțe” prin „lovituri concentrate” sub pretextul distrugerii vaselor folosite de traficanți și intensificarea stigmatizării migranților/migrantelor prin luarea de amprente și repatrierea forțată în cadrul programului „Repatriere Rapidă”. În același context trebuie văzută și propunerea extinderii ariei de manevră a Frontex, care era limitată până acum pe 30 km de la coasta italiană. Obiectivul final pare să fie lărgirea granițelor maritime până la coastele africane și asiatice. Lacrimile și reacțiile imediate prezintă doar o fațadă umanitară pe care Europa vrea să o arate înspre afară. Dacă ne uităm la punctele propuse pentru soluționarea crizei umanitare din Marea Mediterană putem constata cu ușurință că prioritatea e reprezentată de continuarea militarizării și a controlului granițelor și nu de salvarea migranților/migrantelor. Baza politicii migraționale nu constă în două naufragii, ci în necesitățile capitalului din Europa, ce momentan nu sunt în forță de munca suplimentară, ci de disciplinare a forței de muncă deja existente și moartea prin înec a celor nedoriți. Restructurarea politicii migraționale în felul deja descris duce la atingerea ambelor obiective. Europa își menține totuși masca umanitară: rămîne posibilitatea repatrierii migranților care reușesc să își părăsească țara, deși acest lucru va deveni în curând imposibil, întrucât planul constă în controlul granițelor direct de la coastele țărilor ce se învecinează cu Europa. În afară de asta, am văzut deja încă o dată ceea ce ne aduce un summit extraordinar. Rezultatele ultimului summit seamănă cu ceea ce s-a arătat deja după primul mare naufragiu la sud de Lampedusa în octombrie 2013. Și atunci UE a reacționat într-un mod asemănător, pozând cu o retorică umanitară și Radix # 1 11 �vorbind despre necesitatea măsurilor de salvare pentru migranți/migrante, însă implementând încă de pe atunci continuarea militarizării și a controlului granițelor. Se pare deci că UE instrumentalizează naufragiații pentru a-și continua restructurarea politicii migraționale. UE dispune de structuri stabile care se ocupă de chestiunea migrației și își adaptează constant politica la nevoile capitalului. Astfel, aceste naufragii sunt exploatate în vederea motivării modificărilor ce se aduc politicilor, modificări ce servesc capitalul. Aceeași logică este folosită cu privire la Islamism. UE încearcă să transmită mesajul că fiecare migrant este un potențial islamist, creând astfel un nou dușman extern, de care trebuie să fim apărați ca acesta să nu pătrundă în societatea noastră sigură. Scopul acestei demonizări a migrantului este de a obține o coeziune națională, neapărat necesară capitalului pentru a permite circulația neîngrădită a acestuia, precum și crearea unui climat de frică în rîndurile clasei muncitorești europene, pentru a o face și mai obedientă. 2. Realitățile migrantului în Grecia nu diferă foarte mult. Până la urmă Grecia reprezintă, alături de Italia, ruta principală de intrare în Europa. Grecia participă activ și joacă deseori un rol central în toate programele UE împotriva migranților. Ce înseamnă aceasta concret? Ospitalitatea grecească oferă migranților/migrantelor care încercă să traverseze granițele Greciei două opțiuni: moartea sau încarcerarea. Migranții/migrantele fie sunt lăsați să moară în apele azurii ale Mării Egee (există cazuri în care aceștia nu doar că nu au fost salvați, ci în care garda de coastă grecească a spart bărcile migranților, scufundându-le) sau, dacă reușesc să ajungă pe uscat, sunt încarcerați în lagărele de concentrare contemporane. Și acestea nu sunt puține... Sunt mulți cei care au început să își facă speranțe cu privire la noul guvern de stânga Syriza și ANEL. Ei au sperat, printre altele, și că Syriza va închide lagărele de concentrare. De aceea, mulți au urmărit nerăbdători luările de poziție ale Syrizei ca, după ce li s-a făcut clar că lagărele de concentrare nu vor fi închise, să-și concentreze discursul pe această schimbare de politică. În acest context nu contează ceea ce spune sau nu Syriza, ci este important să înțelegem cum funcționează statul. Statul, fiind o structură care nu poate exista decât în interiorul capitalismului, nu se poate împotrivi acestuia, ci nu poate decât să contribuie la continuitatea lui, astfel încât nu are decât posibilități limitate de influență asupra economiei. Iar lagărele de concentrare joacă un rol important pentru industrie, excluzând din câmpul muncii o 12 Radix # 1 �parte a clasei muncitoare și împiedicând muncitorii/muncitoarele migranți/ migrante să traverseze granițele Greciei. De aceea, lagărele continuă să funcționeze. Deja din primele săptămâni ale guvernului de coaliție Syriza, moare un migrant bolnav cronic în lagărul de la Amygdaleza3 din cauza nepăsării poliției față de starea de sănătate a acestuia. În următoarele zile, alți doi migranți s-au sinucis, unul reținut în oficiul pentru migranți din Salonic4, iar celălalt în lagărul din Amygdaleza. Aceste incidente au adus pe ordinea zilei chestiunea lagărelor de concentrare și l-au determinat pe Panousis5 precum și pe alte câteva organizații să viziteze Amygdaleza și să facă publice condițiile mizere din lagăre. După vizita lui, au început promisiunile simbolice cu privire la închiderea lagărelor și mai ales a celui din Amygdaleza. În plus, s-a dat un ultimatum de 100 de zile pentru închiderea lagărului de la Amygdaleza, ca migranții să nu trebuiască să sufere atât de mult. Câteva zile mai târziu a fost găsit un alt migrant mort în stația de poliție din Kifisias, ce murise fiindcă polițiștii refuzaseră să îi aranjeze deplasarea la un spital, în ciuda faptului că acesta se plânsese repetat de starea lui de sănătate. Lista omorurilor statale crește, deși noii reprezentanți ai poporului se străduiesc să răspândească speranțe de schimbare. În același timp, începe o eliberare treptată a migranților/migrantelor din lagărele de concentrare sub condiția să declare un domiciliu permanent și să se prezinte de două ori pe lună la poliție. Bineînțeles că eliberarea parțială a migranților/migrantelor nu e de ajuns deoarece aceștia sunt în continuare supuși unui regim terorist în cadrul căruia sunt forțați să demonstreze legitimitatea existenței lor. În plus, eliberarea migranților/migrantelor înseamnă întoarcerea la retorica mass-mediei pe care am auzit-o de la Chrisochoidis, Dendias și alții și care spune că ”migranți fără atestat medical, locuință și meserie umplu din nou străzile Atenei și astfel sunt amenințate sănătatea publică și siguranța cetățenilor.” 3. Lagărul din Amygdaleza, deschis în 2012, a fost primul dintre lagărele de concentrare pentru migranți. Până la 2000 de migranți au fost deținuți temporar în condiții de trai groaznice în niște containere aglomerate. Până acum, mai multe greve ale foamei și revolte au avut loc în lagărul din Amygdaleza. Astfel a devenit simbolul nu numai al politicii rasiste de stat ci și al rezistenței migranților/telor. 4. Încă dinaintea construirii sistemului de lagăre migranții/ele au fost deținuți deseori timp de mai multe luni în stații de poliție, oficii pentru străini și foste academii de poliție în unități de cele mai multe ori improvizate. Acolo condițiile sunt și mai rele decât în lagărele de concentrare iar aceste locuri nu sunt public cunoscute. Această practică este continuată până în ziua de azi. 5. Yannis Panousis, membru al partidului de extremă dreaptă Grecii Independenți este ministrul pentru protecția cetățeanului în guvernul lui Tsipras. Printre altele, deține responsabilitatea pentru lagărele de concentrare. Radix # 1 13 � În ciuda tuturor acestor fapte, migranții/migrantele care se află înăuntrul lagărelor nu sunt pasivi, nici cu privire la discursul dus despre viețile lor, nici referitor la situația lor din lagăre. Ei luptă cu toate mijloacele disponibile, și cer ceea ce li se cuvine: libertatea. Pe 17 mai, peste 300 de migranți închiși în lagărul de la Corint încep o grevă a foamei din cauza condițiilor de trai mizere. Pe 19 martie migranți minori din centrul de detenție din Litis, în care auf fost aduși din lagărul de concentrare din Amygdaleza după ”golirea” lui spectaculoasă pentru media, desfășoară o grevă a foamei și își revendică libertatea. La câteva zile după aceea și în lagărul de concentrare din Paranesti migranți încep greva foamei, cerând astfel eliberarea lor. Pe 24 martie 6 migranți din lagărul de la Corint se urcă pe acoperiș și amenință să sară. În legătură cu grevele foamei și celelalte acțiuni ale migranților au avut loc mai multe acțiuni de solidarizare la Patras, Mytilini, Corint, Xanthi, Paranesti, Atena și Salonic. Demonstrație de solidarizare în faţa centrului de detenţie pentru migranţi din Xanthi în Grecia. 14 Radix # 1 � În ciuda eliberării câtorva migranți politica anti-migrație a statului își continuă cursul, îngrămădindu-i pe acești în lagăre sau alte facilități de detenție sau trimițându-i pe la fundul mării. Gestionarea lor s-o schimba în parte, dar în fond rămâne aceeași: exterminarea sau supunerea lor la un regim de detenție fiindcă sunt oameni ilegali. Migranții/migrantele - ori ca făptași ori ca victime sunt tratați pe de o parte ca o primejdie potențială (creșterea de criminalitate, islamismul, etc.) iar pe de altă parte ca o problemă lăsată în responsabilitatea ONG-urilor și a organizațiilor umaniste s-o soluțiuneze. 3. Patru luni de guvernare de ”stânga-dreapta” și politica anti-migrație a statului este în fond aceeași. Doar asta este deja un motiv bun ca să nu acuzăm pur și simplu guvernul, ci dar să privim politica statului grec ca un proces care are continuitate indiferent de rezultatele alegerilor. Această continuitate o dovedește și atitudinea societății grecești, căci rasismul larg răspândit în ea este cel care legitimează existența lagărelor de concentrare, diversele politici anti-migrație și scindarea dintre noi. De aceea este necesar, printre altele, să atacăm aceste narative (și purtătorii lor). Deoarece refuzam de la bun început delirul optimist paranoid al schimbării de guvern ne concentrăm în mod necontenit pe scopurile pe care grupul nostru și le-a propus inițial: propagarea conținuturilor noastre și rețelizarea cu migranții/migrantele ilegalizitați/te. Ne vom aduna în continuare în fața lagărelor de concentrare ca să exprimăm minimul de susținere și de solidaritate cu luptele celor închiși și nu vom înceta să protestăm în orașul nostru și să facem clar că țelul nostru nu constă în nimic mai puțin decât în dărâmarea lagărelor de concentrare. Radix # 1 15 ��Pentru un nou spirit revoluționar de Veda C itind titlul, bănuiesc că mai toată lumea resimte un aer de ridicol ce transpare din acesta. Ce spirit, ce revoluție – în 2015? Și totuși, de ce avem acest sentiment de jenă și ridicol? Ce ne face să zâmbim condescendent la auzul acestor cuvinte? E desuet, e depășit, pare ceva rupt din secolul XIX? Totuși, de câțiva ani buni, cuvântul revoluție e pe buzele multora, din Brazilia până în Grecia, din Kobane până în Chiapas, din Oakland până în Barcelona sau din Tahrir până în Taksim. Așa că acest text este despre un lucru destul de simplu: ce este în spatele acestui sentiment al ridicolului sau care sunt condițiile și mecanismele ce ne împiedică să credem în revoluție. Există o tensiune fundamentală între un imaginar revoluționar, o înstrăinare în fața evenimentelor istoriei, o căutare a sentimentului prezentului real, imediat și centrat și percepția lipsei de putere și de intervenție relevantă. Afectele ce decurg din această tensiune ar putea fi cheia mobilizării și creării de noi subiecte politice. Să reluăm. Un imaginar revoluționar contemporan. Este alcătuit din mai multe elemente. Din amintirea revoluției imediate. Este amintirea unui eveniment ce a fost și nu a fost. Atât de aproape, tangibilă în imaginile de la televizor, în amintirile părinților, reală în morțile și sângele ce a acoperit piețe publice în urmă cu 26 de ani. În cadavrele obiectificate ale răsturnării istorice. Știi că acel corp ce urlă către mitraliere ar fi putut fi al tău și nu e doar dintr-un arbitrar minor al reproducerii umane. Și totuși, ai fost învățată că acea amintire este una falsă: că, de fapt, nu a fost. Pentru că aici, la periferia Istoriei și civilizaței, revoluția nu poate fi niciodată revoluție, niciodată tragedie, ci e mereu farsă. Imaginarul nostru revoluționar este format și din nostalgia stângii europocentrice. O nostalgie masculină cu accente patriarhale de a fi bărbatul rebel și salvator, bărbatul ce poartă pistolul, dă lovitura de stat și preia puterea în numele eliberării. Dar totuși preia puterea, nu o răstoarnă, nu-i distruge logica. Aceasta e fantezia ultimă la care se reduc „marile” viziuni ale stângii contemporane. O vezi în tinerii studioși și înecați în datorii, așezați ostentativ într-o intersecție în New York, „occupy”-ând spațiul public. O vezi în logoreea Radix # 1 17 �fermecătoare a unui superstar stângist sloven. O vezi în carisma băieților de treabă ce se afirmă ca liderii noii stângi parlamentare europene din Grecia până în Spania. Și la sfârșitul zilei, această fantezie, oricât de obsesivă și puternică ar fi, putem spera doar că va satisface terapeutic suferința unui subiect masculin exclus istoric din marele meci al băieților deștepți: guvernarea. Și imaginarul revoluționar mai este format din ceva, un afect acut și obsedant: o dorință pentru revoluție. Este o dorință pentru ardere, apocalipsă și sfârșit. O foame pentru sfârșit. Este reală pentru că poți vedea în industria de divertisment un gigantic efort de a o domestici. Pentru că ce altceva sunt toate aceste filme distopice și apocaliptice, toate aceste videoclipuri de muzică pline cu ciocniri dintre mase revoltate și forțele de ordine? Umplându-ți creierul cu imagini ce nu-s ale tale și nu te reprezintă, creând narațiuni predictibile și controlabile pentru foamea ta atât de reală. Toate acestea formează astăzi vârful de lance al aparatului de producere al imaginației, mașinăria spectacolului în capitalismul târziu. Și folosindu-ți privilegiul de a consuma aceste mărfuri de ultimă oră, simți o satisfacție. E satisfacția foamei tale de sfârșit și revoluție, însă e una simulată, pentru că știi că nu este nici pe departe îndeajuns. Și mai știi că, între aceste trei nostalgii, dorința ta de revoluție are capacitatea creativă a unui videoclip american, are neputința unui student la politehnică dintr-un oraș est-european de provincie mort pe treptele unei biserici ortodoxe și ce poate face maxim este să satisfacă terapeutic durerea unei masculinități refuzate în ordinea patriarhală contemporană. În plus, aici, în această societate al cărei singur adevăr identitar colectiv este supunerea și exploatarea, ce rămâne din toate acestea? O societate ai cărei strămoși au fost slugi și sclavi, dintotdeauna. Dorința de revoluție a unei lumi aruncate în perpetuuul comic al subalternului e praf în vânt. E întotdeauna ceva caraghios și jenant, un mimetism al marilor realizări ale singurei lumi care contează: civilizația occidentală. Dorința de revoluție a unui singur subiect istoric individual – a unei persoane reale a cărei viață e cuprinsă într-o perioadă determinată de timp, viața sa – ce provine dintr-o asemenea societate este ... ce este? Nici nu este. Nici nu ajunge într-o ordine existențială a lumii. Se pierde în supra-reprezentarea mediatică și politică, absorbită într-o mașinărie a anonimității tipică acesei părți a lumii. În meme-uri și insigne, în privirea robotică a unui personaj revoluționar din ultimul film post-apocaliptic ce grațios îți amintește că revoluția există, ea se reproduce la infinit într-un film hollywoodian, are 1,85, piele albă, gen predictibil și ochi albaștri. 18 Radix # 1 �Înstrăinarea în fața evenimentelor istoriei vine ca expresia supremă a cinismului etic în care te aruncă ordinea existențială a capitalismului. Înstrăinările sunt diverse: ele pot fi liberale, aparținând subiectelor albe privilegiate ale lumii euro-atlantice, fiii și fiicele stăpânilor. Sunt muncitorești și lumpene, în care boala, epuizarea și umilința te fac impasibilă la revolta ce se petrece chiar acum în centrul orașului tău. Mecanismele înstrăinării fac posibilă dez-angajarea chiar când realul irumpe lângă tine. Când citești pe platformele de socializare despre o ceată de oameni hăituți ce decid să-și riște viața pentru a-și afirma demnitatea, atunci realul irumpe chiar lângă tine, la câteva străzi de apartamentul în care stai în chirie. Ce faci? Duci niște haine și donezi niște bănuți pentru ca acești oameni să nu devină niciodată figuri ale revoluției, ci să rămână niște „sărmani ce-și cer drepturile”. Caritatea, boală burgheză, este un mecanism afectiv conservator ce blochează solidarizarea și menține status quo-ul. Și apelul la solidarizare oricum se pierde într-o masă de știri de tipul blowyour-mind. Acele anunțuri despre lucruri stupide și nesemnificative dar care, cu siguranță, conform site-ului sursă, te vor lăsa cu falca în podea. Zilnic, sute, mii de știri ce îți promit o mică revoluție interioară te exersează abil în anestezierea în fața ce ar putea deveni pe bune revoluția. Căci dacă e adevărat? Dacă chiar trăim un moment istoric unde în mijlocul vechilor ordini ale puterii se crează micro-fisuri ce lucrate, pot deveni prăpăstii? Este tocmai rolul acestei industrii a șocului să ne neutralizeze sentimentul de urgență politică și sentimentul lui aici-și-acum-se-poate-întâmpla-ceva. Urmărim un canal la știri. Cu același mecanism afectiv de domesticire a urgenței stăm și privim hipnotizate lungul șir de revolte și revoluții, proteste și represiuni violente din ultimii cinci ani. Și ce? Am fost învățate deja să le privim impasibil, fără emoție, fără identificare, fără agitație. Se înșiră în fața noastră ca o succesiune de clișee vizuale numai bune de imprimat pe tricouri și genți. Deja subiectivitatea noastră este formată în așa fel încât să producă anonimizarea. Privim niște anonimi ca niște anonimi. Subiectivitatea formată de industria media a ultimor treizeci de ani, prin noile tehnologii media este o vizualitate tipică societății de consum: o mașinărie a anonimizării, a creării de distanță empatică, a dez-identiificării. Și acum, capacitatea sa de dez-identificare a subiectului-privitor în fața imaginii mobilizatoare este supus la cel mai mare test. Și l-a trecut, pentru că iată-ne, stând pasivi și goi privind rece imaginile oamenilor uciși de poliție într-un stat de drept, și cadavrele oamenilor eșuați pe plajele Mediteranei din dorința pentru o Europă ce nu îi vrea. Și atunci când alienarea dez-identificării ne apasă și ne provoacă anxietate, mașinăria din noi are o nouă soluție, următorul nivel de domesticire și neutralizare a imaginii mobilizante. Radix # 1 19 � Este acel lucru în care excelează noul subiect liberal al lumii privilegiate, subiectul tânăr, tolerant, activ, precar, mobil: reprezentarea, crearea de ficțiuni și povești, crearea de interfețe prin care realul – un subiect oarecare, să zicem muncitoarele dintr-o fabrică din Rio – este, vai, nu-i așa?! – spus și rostit. Subiectelor uitate și marginalizate de istorie li se dă „voce”. La asta excelează acest nou subiect: la datul de voce. Apolitic, nepărtinitor, obiectiv, grațios, elegant, generos și cool. Pentru că acest artcrowd cu sensibilități „sociale” ne arată – cum altfel?!– lumea așa cum e ea și îi e silă de arta de propagandă și agitație cum îi e silă de ideile desuete ale bunicii comuniste. Și corul nou de voci descoperite se alătură candid unei simfonii al cărei ritm de bază e dat de vâjâiala mașinilor de white/green/pink washing. E o simfonie a imposturii prin care sfârșitul este amânat încă puțin. Mai consumăm un documentar despre ceva fabrică ocupată, mai vizităm o comunitate dezavantajată din cartier și, la sfârșitul zilei, atât de împovărați cu aceste drame, ne simțim mai oameni, mai întregi, mai aproape de real. Și dormim mai bine. Sărmanii și periculoșii experți ai reprezentării. Ei nu pot înțelege niciodată că nu are nevoie nimeni de voce. Are nevoie de răzbunare. Nu vrem o nouă simfonie a resemnării, ci o bubuială cosmică care să facă dreptatea secolelor de sclavie și exploatare. Dar mai ales ce nu vor înțelege niciodată este că răzbunarea trebuie să fie a ta. Și nu a altcuiva. Printre toate aceste ruine mișună copii bastarzi ai unor istorii zombificate. Copii cu glugi negre și centre sociale ale căror vieți – le știu prea bine – atârnă în cumulul de bunăstare tipică lumii privilegiate. O drojdie ce crește pe spatele unui munte de frișcă burgheză grețoasă. Purtătorii acestor vise sparte se târăsc în propriile vieți cu entuziasmul muribundului. Dintr-o stradă care nu mai e a lor pentru că a fost privatizată, la o carte despre anarhism ce nu mai e a lor că a fost apropriată, la o dragoste ce nu-i mai salvează că a fost mâncată de sexismul heteronormativ cu titluri doctorale, la o casă ce nu-i a lor că nu o mai pot ocupa ci trebuie să o închirieze, la zidul care nu mai e al lor că graffitiul a ajuns una din cele mai sexi mărfuri pe piața de artă. Și târându-se, articulează setea de prezent și real. Muncind mereu pentru a o dez-lega de afectele produse de capitalism, încercând să exorcizeze impostura seninătății, fericirii și speranței dintr-o lume a cărei realitate este dezastrul general.O sete pentru un prezent perpetuu în care viața, fericirea și adevărul nu sunt altundeva, altcândva, ale altcuiva. Pentru că nu e mai bine în Londra, și nici mai bine acum 50 de ani și nici viața unui tânăr berlinez rebel și trăind pe șomaj nu e mai bună. Asta te învață însă, către asta te antrenează un sistem colonial ce ți-a produs societatea ai cărei strămoși au fost slugi și sclavi. Și ai cărei fii și fiice spală 20 Radix # 1 �toaletele cartierului cool unde tocmai s-a mutat tânărul berlinez. Te învață că centrul vieții este mereu altundeva: acolo, dincolo, afară. Și același sistem te învață nu doar să știi că centrul vieții e acolo unde sunt asigurate fericirea, adevărul și libertatea (sau ceea ce liberalismul colonial numește bunăstare, justiție și drepturi) ci și încă un lucru. Și anume, te învață în mod pervers mentalitatea stăpânului, bazată pe putere și dominație. Cu mentalitatea asta crezi că poți cuprinde lumea cu mintea, că poți cunoaște natura cu știință și o poți domina cu tehnologie, că poți explica lumea prin cultură și o struni prin guvernare. Te învață cinic imaginea unei lumi ca un întreg ce-l poți cuprinde și modela cu sărmana ta minte. Asta e marea moștenire a civilizației occidentale. Și asta este adevărata farsă. Pentru că imediat ce ai cuprins cu mintea ce crezi tu că e toată lumea, imediat ce ai început să pricepi suferința și exploatarea în tradiția la fel de totalizantă a stângii europene, ți se ia înapoi această viziune. Și percepi atunci apăsător și suicidal lipsa de putere și lipsa unei capacități de intervenție profundă în lume. Și auzi refrenul preferat al acestei subiectivități ce deja s-a dat bătută: păi ce, crezi că poți tu schimba ceva? Asta este ceea ce avem, dorințe dureroase și mecanisme eficiente de neutralizare a lor. Din mijlocul acestor ruine trebuie să se ridice monstruos și înfricoșător acest spirit nou al revoluției. Radix # 1 21 �Tabloul celebru al lui Jan van der Straet ”Descoperirea Americii” (ca. 1580/1590) prezintă „descoperirea” Amercii ca o întâlnire erotizată între „un Vespucci pe deplin înarmat care stă drept și impunător” și „o femeie goală și seducătoare”. �Sistemul de gen binar şi colonialismul: o introducere de Carolina C ând am început să învăţ istorie în gimnaziu, ne-au fost predate explorările geografice şi descoperirea Americii. Îmi amintesc că ne era prezentată o poveste frumoasă despre cum europenii în frunte cu Columb s-au plimbat prin lume şi au avut un mare succes descoperind un tărâm minunat şi plin de bogăţii unde mai locuiau pe alocuri nişte triburi ”ciudate”. Pe atunci eu îmi imaginam nişte pământuri pustii şi pline de daruri pentru europeni. Nativii americani erau portretizaţi ca nişte sălbatici cărora europenii urmau să le aducă ”civilizaţia”. Americile erau descrise ca nişte pământuri ce li se cuveneau albilor europeni pe bună dreptate şi urmau a fi populate. Nu existau prea multe detalii despre oamenii care locuiau deja acolo, decât faptul că erau nişte ”creaturi exotice” care urmau într-un mod miraculos să dispară când veneau europenii. Acum realizez că la acel moment nu am sesizat nimic în neregulă cu subiectul. Aici avem dovada a cât de normalizat este discursul colonialist în mentalitatea colectivă. O groază de oameni albi învaţă la şcoală şi consideră că genocidul americanilor nativi chiar a şters de pe faţa pâmântului toţi nativii care au existat vreodată în Americi. Pentru majoritatea europenilor este o conexiune logică foarte normalizată şi deloc revoltătoare faptul că odată cu venirea europenilor în America au dispărut toţi până la ultimul om indigen din Nordul, Sudul şi Centrul Americii. Un principiu de bază al colonialismului este faptul că oamenii localnici, nativi, trebuie să dispară mereu, pentru ca persoanele non-indigene să-şi poată însuşi pâmânturile fără a se confrunta cu vreo rezistenţă. Să dispară prin omor sau asimilare, adică tot un fel de omor, doar ca al identităţii. De ce? Fiindcă dacă în imaginarul colectiv alb eurocentric este integrată ideea că nativii nu mai există, o idee general speculată de altfel, acest fapt permite în continuare albilor să-şi menţină în viaţă ideologia de dominaţie fără să o chestioneze nimeni. Venirea europenilor în America de Nord şi colonizarea teritoriilor şi a populaţiei a însemnat că odată cu ei au venit cultura, idealurile, credinţele şi instituţiile lor. Toate acestea erau integrate în nişte sisteme ce aveau ca scop Radix # 1 23 �să distrugă tradiţiile indigene. Coloniştii albi au folosit toate instrumentele de opresiune şi distrugere existente: violenţa, asimilarea forţată, demonizarea credinţelor indigene şi apoi aproprierea culturii indigene, subjugarea sexualităţii native şi a rolurilor de gen. În textul The Coloniality of Gender scris de Maria Lugones găsim o radiografie a faptului că sistemul modern de gen este unul colonial. Pentru început ea vine cu termenul de colonialitate a puterii care pătrunde în orice aspect al existenţei sociale şi care a introdus clasificarea universală a populaţiei planetei în termeni de ”rasă”. Colonialitatea dă naştere unor noi identităţi sociale şi geoculturale. America şi Europa sunt noile identităţi geoculturale iar est-european, indian, african sunt printre identităţile ”rasiale”. Această clasificare ne schiţează o pictură foarte clară a dominaţiei coloniale.1 Maria Lugones preia viziunea colonialismului şi a modernităţii de la Anibal Quijano şi le duce în direcţia colonialităţii genului, aducând exemple din alte texte ale unor teoreticiene care argumentează că sistemul de gen binar aşa cum îl cunoaştem astăzi este un construct colonial care a servit la oprimarea şi normarea populaţiilor indigene, distrugerea identităţilor locale şi asimilarea lor sub modelul binar colonial. Coloniştii au folosit brutalizarea, relocaţia, genocidul, însă acestea nu au îndeplinit misiunea de a domina complet nativii americani fiindcă aşa le erau dominate doar corpurile. Dar pentru a distruge complet rezistenţa anticolonialistă era necesar să le domine şi minţile şi spiritele. În acest sens, încă un mod de represiune şi opresiune a persoanelor native a fost binaritatea vestică de gen. Nativii au fost asimilaţi sistemului de gen opresiv vestic, fiindcă dovada clară de supremaţie a omului alb este asimilarea persoanelor pe care le-a încadrat iniţial în categoria de ”celălalt”. Ce este conceptul de ”celălalt” ? Supremaţia albă şi colonialismul sunt strâns conectate cu rasismul, care le oferă baza pentru a menţine în continuare ocuparea teritoriilor. Pentru a exista, a fi ”valid” şi a prospera, colonialismul trebuie să se bazeze pe identitatea albă, respectiv orice nu se încadrează în conceptul colonialist de ”om alb” primeşte definiţia de ”celălalt”. Procesul constucţiei unui ”celălalt” a fost unul fondat din violenţă şi excluziune a persoanelor de culoare, incluzându-le pe persoanele indigene ce locuiau pe teritoriile Americii pre-coloniale. Iar construcţia persoanei indigene ca ”cealaltă” este continuată de actul dispariţiei sau asimilării sale. Înainte să fie colonizate Americile de către europeni, în multe triburi de acolo existau în jur de 6 identităţi tradiţionale de gen, multe triburi erau matri1. Lugones, Maria, The coloniality of gender 24 Radix # 1 �arhale, recunoşteau pozitiv al treilea gen şi homosexualitatea şi vedeau genul în termeni egalitari. Apoi sistemul de gen impus de colonialism a subordonat persoanele feminine în toate aspectele. Un exemplu este identitatea Two-Spirit, care e un termen cultural specific ce nu poate fi transferat la alte culturi. Atâta timp cât identitatea Two-Spirit era existentă în perioada pre-colonială, rolurile tradiţionale de gen şi sistemele de sexualitate erau non-binare. Identitatea Two-Spirit exprima credinţele indigene în legătură cu genul şi sexualitatea. Au fost aplicate măsuri violente de asimilare de către colonişti asupra persoanelor indigene şi în acest mod tradiţia Two-Spirit s-a pierdut în multe comunităţi şi a fost înlocuită cu binaritatea de gen şi spectrul de orientări sexuale vestice, preponderentă şi unica validată fiind cea heterosexuală. Astfel corpul indigen şi identitatea Two-Spirit au fost colonizate. Acest fapt s-a întâmplat prin creştinizarea de după venirea albilor. Cei care apoi aveau să devină liderii comunităţilor de indigeni au fost creştinaţi şi unii dintre ei au început a vedea existenţa identităţii Two-Spirit ca un păcat pentru că odată cu creştinarea au fost internalizate conceptele de gen şi sexualitate ale culturii dominante. Binaritatea vestică a fost impusă în mai multe spectre culturilor indigene. Iniţial a fost instaurată supremaţia masculină, colonizarea a adus patriarhatul în comunităţile native şi credinţa că bărbatul este în mod natural fiinţa dominantă. Apoi coloniştii au executat o asimilare forţată a oamenilor de acolo încadrându-i în paradigma de genuri masculin/feminin, care în mod evident excludea oricare al treilea, al patrulea gen sau tot felul de varietăţi existente în perioada pre-colonială. Binaritatea a colonizat identitatea TwoSpirit. După ce aceasta a încetat să existe, a fost înlocuită cu un bărbat care acţionează ”nemasculin” sau o femeie care acţionează ”nefeminin”. Two-Spirit este un concept care descrie intersecţionalitatea opresiunilor exersate asupra persoanelor native – rasă, queerness, sexualitate. Phoenix A. Singer scrie în textul său despre identitatea Two-Spirit că un rezultat al colonialismului violent asimilator este faptul că o mare parte din comunitățile indigene au devenit ostile faţă de persoanele indigene Queer şi identităţile Two-Spirit. Multe dintre persoanele non-binare şi queer nu sunt acceptate de familiile lor, istoriia şi tradiţia cărora ar fi fost de fapt foarte incluzive cu aceste identităţi dacă nu ar fi existat colonialismul ce a folosit toate metodele brutale pentru a asimila oamenii nativi culturii albe. Consider că această menţiune este foarte importantă fiindcă retorica liberală este că SUA contemporană este paradisul diversităţii şi acceptării, iar visul american este încă prezent în mintea multora dintre noi, cei din Europa de Est. Noi, care trăim în nişte societăţi homofobe, bifobe şi transfobe, însă şi Radix # 1 25 �în Vest suntem văzuţi ca oameni de mâna a doua. Aici vedem că ”paradisul” SUA a fost construit colonialist, pe baza genocidului şi anihilării identităţilor nativ-americane, iar homofobia şi transfobia existente acum în comunităţile indigene sunt nişte rezultate ale colonialismului european. Respectiv, identităţile non-normative nu au apărut/nu s-au născut în Vest ca urmare a unui proces de evoluţie, civilizare şi ajungerea la un punct culminant la care să se fi creat o lume liberă care acceptă tot ce e diferit de ”normal”. Pentru că tocmai asta e retorica vestică – că a existat un concept de ”normal” care a fost din ce în ce mai puţin restrictiv odată cu evoluţia culturală şamd. Identităţile nonnormative au existat dintotdeauna în locurile colonizate. Au existat fiind considerate normale, în unele comunităţi chiar întruchipând normalitatea. Europenii colonişti au venit cu sistemul opresiv binar de gen şi heterosexualitatea ca unică posibilitate de orientare sexuală, care nu existau înaintea colonizării. Este foarte important să înţelegem acest aspect şi să-l încadrăm în imaginea ce o avem despre America de astăzi plină de libertăţi. Nu este posibilă o decolonizare fără a eradica sistemul de gen binar vestic. De multe ori lupta pentru decolonizare nu include persoanele indigene queer şi cele care nu se conformează sistemului binar de gen, ba dimpotrivă e posibil să le excludă într-un mod tranşant. Chiar şi în lupta anticolonialistă binaritatea de gen, deşi e un concept vestic colonizator, este foarte internalizată şi complicat de fi dezvăţată de conştiinţa colectivă. Însă este foarte clar că vindecarea identităţilor ce au fost asimilate de colonişti este o parte a decolonizării la fel de importantă ca şi recuperarea pământurilor.2 Sexul, pe de altă parte, este de multe ori este justificarea ”naturală” şi ”biologică” a constructului social de gen. Julie Greenberg în cartea sa Definitional Dilemmas spune că deşi studiile antropologice și medicale spun că sexul nu a fost din toate timpurile binar şi nu este în continuare, societatea are o paradigmă de sex care spune exact opusul. În această paradigmă toţi oamenii sunt clasificaţi în bărbaţi sau femei. În toată istoria SUA, legea nu a recunoscut persoanele intersex, deşi de la 1 la 4 procente din populaţia lumii este intersexuală şi nu se încadrează perfect în categoriile binare de sex. Ca să înţelegem, aceste persoane posedă nişte indicatori biologici care în mod tradiţional i-ar clasifica drept bărbaţi şi alţi indicatori care tot tradiţional i-ar clasifica drept femei, însă mereu sunt puşi doar într-o categorie de către societate/lege/familie. Aici este clar şi faptul că sexul biologic este din nou un construct social ca şi genul, fiindcă pe lângă ovare sau penis există o multitudine de elemente constitutive ale sexului cuiva 2. A. Singer, Phoenix, Colonialism, Two-Spirit Identity, and the Logics of White Supremacy 26 Radix # 1 �(cromozomi, gonade, fenotip... etc.) şi o persoană pe care conform aspectului organelor genitale externe medicul o etichetează drept băiat sau fată e posibil să aibă caracteristici de sex la fel de biologice care să nu intre în aceeaşi categorie definită de medic la naştere. Deseori persoanele intersexuale trec prin operaţii corective de sex, adică sunt mutilate, pentru a se încadra în una dintre categorii. Însă acest lucru se întâmplă doar în SUA post-colonială, fiindcă înainte de colonizare persoanele intersexuale erau recunoscute în multe societăţi tribale.3 In cartea lui Oyéronké Oyewùmí, The Invention of Women, găsim nişte relatări despre cum sistemul de gen vestic binar a colonizat societatea africană Yoruba. Autoarea scrie că înainte de colonizarea vestică genul nu a fost un principiu care să organizeze societatea. Nici măcar nu a existat un sistem de gen în respectiva societate. Denumirile uzual folosite care marcau într-un fel genul persoanelor în comunitatea Yoruba erau obinrin şi okunrin, însă aceste categorii nu au fost binare, opuse sau ierarhice în Yoruba înainte de colonizare. Într-adevăr, în interpretările vestice le găsim traduse ca femeie şi bărbat, dar aceste traduceri arată exact faptul că sunt nişte interpretări vestice prin prisma sistemului colonial binar de gen, impus tot de Vest. Oyewumi scrie că genul a fost introdus de Vest ca un instrument de dominare colonială. Acest instrument a împărţit oamenii în două categorii binar şi ierarhic opuse. Termenul de ”femei” cu care au venit coloniştii nu este definit conform unor caracteristici biologice sau care să fie independente de bărbat, ci în relaţie cu bărbatul, care a devenit norma. Ele sunt cele fără penis, fără putere, fără voie de a participa în viaţa publică. În perioada pre-colonială nu a existat această divizare ierarhică pe bază de sex şi în detrimentul persoanelor considerate feminine într-un sens anatomic. Însă odată cu venirea şi instaurarea puterii coloniştilor, persoanele care nu aveau penis au fost inferiorizate, subordonate bărbatului, excluse de la luarea deciziilor politice şi din sfera publică.4 Procesul prin care persoanele care se întâmpla să nu aibă penis au fost categorisite şi reduse la conceptul de ”femei” le-a etichetat pe acestea drept incapabile de roluri de conducere. Astfel, Qyewumi scrie că existenţa femeilor ca o categorie identificabilă, definită de anatomie şi subordonată bărbaţilor în orice situaţie a rezultat din impunerea statului colonial patriarhal. Colonizarea pentru femei a însemnat opresiune dublată, acestea fiind inferiorizate din punct de vedere rasial şi subordonate patriarhatului prin prisma sistemul de gen binar. Statul colonial 3. Greenberg, Julie, Definitional Dilemmas 4. Oyewùmí , Oyéronké, The Invention of Women Radix # 1 27 �a creat categoria ”femei” şi puterea de stat a devenit puterea masculină. Respectiva putere a fost instaurată la orice nivel. Persoanele definite din punct de vedere anatomic drept femei au fost excluse din toate structurile de stat. Înainte de colonizare modul de organizare statală nu era în niciun fel determinată de genul persoanelor participante. Bărbatul alb a devenit zeul suprem care şi-a instaurat puterea în toate colţişoarele globului. El a subordonat mai întâi femeia albă, apoi a subordonat dublu femeia de culoare. Multe triburi nativ-americane considerau că puterea primară a universului era feminină. Aceste triburi era ginecocratice, adică persoana definită drept femeie se afla în centru și nu era luată nicio decizie importantă fără gândirea şi binecuvântarea sa.5 Însă femeia nu era fiinţa supremă care să oprime alte identităţi precum se întâmplă cu bărbatul în societatea patriarhală, ci dimpotrivă, în triburile respective exista o pluritate ginecocratică care nu era ierarhică, ci egalitară. Forma de organizare în triburile ginecocratice era clanul, o structură extinsă şi incluzivă. Odată cu colonizarea aceste triburi au fost transformate din egalitare în ierarhice şi patriarhale, iar structura clanului a fost înlocuită cu familia nucleară. În societatea indiană pe care o descrie Gunn Allen exista o distribuire reciprocă a responsabilităţilor economice şi o structură socială formată din două părţi care erau complementare. Aceste părţi erau liderul interior feminin şi liderul exterior masculin. Liderul interior avea grijă de clan, sat sau trib, menţinea armonia şi se ocupa de munca domestică, iar liderul exterior se ocupa de medierea dintre triburi şi străini. Însă partea foarte importantă era că genul nu era văzut în primul rând în termeni biologici. Cele mai multe persoane se încadrau în rolurile de gen ale tribului conform ”predispoziţiei lor, înclinaţiilor şi a temperamentului”. Un exemplu în acest sens este societatea Yuma, care avea o tradiţie de desemnare a genului care se fonda pe vise, adică dacă o persoană etichetată până atunci drept feminină visa arme, acesteia i se schimba eticheta în masculină şi ajungea să-şi asume toate responsabilităţile pe care le aveau persoanele masculine. Stabilirea aleatorie a genului prin tradiţii precum aceasta cu visele ne dezvăluie faptul că nu exista un sistem de gen opresiv. Odată ce orice persoană era posibil să devină femeie sau bărbat sau alte identităţi existente ca urmare a unui vis înseamnă că genul nu era folosit ca un instrument de oprimare, subordonare şi normare. Gunn Allen cercetează cum a fost posibil ca bărbatul colonizat să se adapteze modului de gândire patriarhal şi să participe împreună cu omul alb la oprimarea multiplă a femeii. Ea oferă ca exemplu transformarea din gineco5. Gunn Allen, Paula, The Sacred Hoop. Recovering the Feminine in American Indian Traditions 28 Radix # 1 �craţie în patriarhat a triburilor Cherokee şi Iroquois şi detaliază puţin cum au fost bărbaţii mai întâi colonizaţi, apoi cooptaţi de către bărbaţii albi într-un mod de gândire şi acţionare patriarhală. Britanicii au luat mulţi bărbaţi Cherokee în Anglia şi le-au oferit o educaţie de tip englez, aceştia întorcându-se şi punând umărul la construirea unei societăți patriarhale. Existau multe triburi ginecocratice în perioada pre-colonială, de exemplu Susquehanna, Hurons, Iroquois, Cherokee, Pueblo, Navajo, Narragansett, Montagnais ş.a. Mai existau în jur de 88 de triburi care vedeau homosexualitatea într-un mod pozitiv, ca Apache, Winnebago, Cheyenne, Pima, Crow, Illinois, Mohave, Iowa, Yuma, Aztec, Maya și multe altele.6 De asemenea, termenul de ”berdache” era folosit în triburile nativ-americane ca ”al treilea gen”. Acest lucru nu însemna că existau trei genuri în loc de două, ci faptul că existau mai multe posibilităţi de exprimare de gen decât binaritatea. Existau diverse combinaţii posibile în afara spectrului binar, care de altfel ştim că a fost introdus în acele comunităţi de către colonişti. Michael J. Horswell (2003) scrie că acest termen, ”berdache”, a fost documentat în aproximativ peste 200 de societăţi din America de Nord. De asemenea a fost documentată sodomia şi sodomia ritualică în multe triburi native, în comunităţile Andine şi în multe alte comunităţi din Americi. Sodomia pe post de ritual este cunoscut că era practicată în Nahuas şi Maya, dar şi în alte triburi indigene. Prezenţa ritualică a homosexualităţii în multe triburi native nu ne arată altceva decât faptul că şi heterosexualitatea ca normă, la fel ca sistemul de gen binar, este un construct vestic colonizator. Albii europeni şi-au impus iniţial în societăţile lor heterosexualitatea normativă pentru a se centra pe reproducerea masivă a rasei albe şi dominarea globală ca rezultat al acesteia. Sistemul de gen binar este în mod obligatoriu unul heterosexual, de acolo şi expresia de ”genuri opuse” care se atrag. Această normă heterosexuală este un instrument de control a puterii rasiale, economice şi politice. De asemenea, este un instrument de control a persoanelor definite drept femei din punct de vedere anatomic, corpurile lor transformându-se în proprietate a statului patriarhal şi fiind reduse la nişte mijloace de producţie ale rasei. În concluzie, este esenţială chestionarea conceptelor atât de normalizate în conştiinţa şi comportamentul colectiv. Este importantă conştientizarea faptului că sistemul binar de gen, heterosexualitatea ca normă, şi alte concepte similare atât de înrădăcinate în vieţile noastre nu sunt nişte realităţi bătute-n cuie. Nu sunt nişte profeţii divine după care trebuie să ne trăim vieţile, ci dim6. Gunn Allen, Paula, The Sacred Hoop. Recovering the Feminine in American Indian Traditions Radix # 1 29 �potrivă, sunt instrumente opresive şi invazive ale puterii care continuă să se reproducă la toate nivelurile. Este important să ştim că acestea urăsc, exclud, distrug, normează, asimiliază, oprimă o multitudine de identităţi care nu se pliază perfect normei. Şi pentru aceste identităţi, pentru noi, trebuie să depunem toate eforturile spre anihilarea instrumentelor puterii care ne normează existenţele. Surse Gunn Allen, Paula: The Sacred Hoop. Recovering the Feminine in American Indian Traditions Lugones, Maria: Heterosexualism and the Colonial/Modern Gender System. Lugones, Maria: The Coloniality of Gender. Oyewumi, Oyeronke: The Invention of Women. Making an African Sense of Western Gender Discourses. Singer, Phoenix A.: Colonialism, Two-Spirit Identity, and the Logics of White Supremacy. 30 Radix # 1 �Represiunea de stat împotriva mișcării anarhiste din Cehia și solidaritatea noastră de Alexandru P e 28 aprilie statul ceh a efectuat o razie, numită „Operațiunea Fenix”, împotriva mișcării anarhiste a țării. În mai bine de 5 orașe, polițaii au intrat în mod violent în casele unor tovarăși/e, precum Centrul Social „Ateneo” din Most și au arestat 11 persoane. După interogări cei/le mai mulți/e au fost eliberați/e, mai puțin trei tovarăși/e, care se află în pușcărie până în ziua de azi. Pe parcursul perchezițiilor au fost confiscate printre altele și servere și calculatoare astfel că mai multe pagini de pe internet ale scenei anarhiste nu mai sunt accesibile. Din ce scriu ziarele din Cehia, se pare că cele trei persoane care au rămas în închisoare vor fi acuzate de terorism, ce este pedepsit de la 12 până la 20 de ani de pușcărie. Mișcarea a reacționat imediat: pe 30 aprilie mai multe colective și grupuri anarhiste din Cehia au scos un comunicat comun intitulat „Nu suntem teroriști” în care declară că scopul operațiunii nu a constat decât în intimidarea mișcării anarhiste care în ultima perioadă începea să obțină mai mult sprijin public. Menționează implicarea scenei în lupta muncitorească la restaurantul Řízkárna, unde angajaților/telor nu le-au fost plătite salariile sau susținerea centrului social Klinika de către mii de oameni în timpul evacuării lui. În ziua următoare, la demonstrația de 1 mai, în Praga 400 de oameni au ieșit în stradă. La numai o săptămână după toate aceea, pe 7 mai, squat-ul Cibulka din Praga a fost evacuat de 200 de polițai, cu tunuri de apă și elicoptere. 12 persoane au fost arestate. În mod evident statul ceh încearcă în prezent nu numai să intimideze mișcarea anarhistă ci și să-i distrugă infrastructura (serverele, squat-ul) și spiritul (pușcărie). La fel de evident este faptul că tovarășii și tovarășele din Cehia se pot baza pe solidaritatea noastră. Ca mișcare internaționalistă suntem uniți și unite împotriva terorismului statelor, patronilor și fasciștilor. Și dacă ne gândim la anii 2007 și 2008 când în România scena anarhistă și antifascistă de atunci avea de suferit enorm de pe urma represiunii de stat, mai ales în contexul summit-ului NATO care în 2008 s-a ținut la București, înțelegem că Radix # 1 31 �mâine am putea fi noi cei/le care au nevoie de sprijin internațional. Tovarășii și tovarășele din Cehia au chemat la acțiuni de solidarizare și la acțiuni menite să crească presiunea asupra statului ceh ca să-i elibereze pe prizonieri și să înceteze atacurile împotriva mișcării anarhiste. Solidaritate cu mișcarea anarhistă din Cehia! Scrisoare din arest de la Petr, unul dintre arestați. Dragi prieteni, vă mulțumesc pentru toată susținerea și solidaritatea. Acestea pentru mine înseamnă mult, mai ales în situația asta. Dintotdeauna mi-am considerat viața doar o parte a întregii vieți de pe pământ. Asta nu s-a schimbat. Chiar și atunci când nu eram în arest gândul la toți cei a căror libertate a fost luată, nu numai după gratii, m-a făcut să nu mă simt liber. Călătoria mea prin viață era mereu o călătorie înspre egalitate și o societate cu adevărat liberă pentru toți și toate. Cuvintele voastre dragi îmi dau siguranța că nu voi fi de unul singur în călătoria asta. Cu recunoștință sinceră și salutări frățești. Petr, 3 iunie 2015 Solidaritate practică Până acum nu s-a publicat decât adresa poștală a unui singur tovarăș aflat în arest. La ea putem trimite scrisori și cărți poștale. Să-l nu lăsăm de unul singur! Aleš Kočí 13.8.1978 Vazební věznice a ústav pro výkonu zabezpečovací detence Brno P.O.BOX 99 625 99 Brno-Bohunice Contul Bancar pentru donații al organizației anti-represiune Rote Hilfe din Germania. Titulatorul contului: Rote Hilfe Dresden Scopul: Anti-Phönix IBAN: DE72 3601 0043 0609 7604 34 BIC : PBNKDEFF Pentru mai multe informații vezi blog-ul de solidarizare: antifenix.noblogs.org 32 Radix # 1 �Afiș pentru demonstrația anti-represiune și de solidarizare cu mișcarea anarhistă din Cehia care a avut loc pe 6 iunie la Praga. În ziua respectivă în jur de 50 de persoane s-au strâns și s-au dus la centrul de arest din Pankrác unde cei trei arestați ai operațiunii Fenix sunt ținuți. Radix # 1 33 �Solidaritate internațională și mișcarea anarhistă din Grecia de Constantin Î n februarie 2014, mai multe grupuri anarhiste din spectrul anarhismului social și anarho-comunismului din diverse orașe ale Greciei au pornit o campanie de solidaritate internațională numită „Trei Poduri”. În cadrul acesteia au fost organizate manifestații, discuții, evenimente și au fost lipite afișe, scopul tuturor activităților acestora fiind o cunoaștere mai adâncă a luptelor în desfășurare prin Balcani, Orientul Mijlociu și Spațiul Mediteranean și un schimb de experiențe și de idei cu toavarăși/e din regiunile respective. Până acum s-au abordat următoarele teme: proiectul „autonomiei democratice” și al „confederaționismului democratic” din Rojava, mișcarea kurdă și PKK, antimilitarism în Balcani și campania anarhistă anti-război din timpul războaielor iugoslave, ca și represiunea de stat împotriva mișcărilor anarhiste din Spania și Italia. Campania se va încheia în perioada 10-20 octombrie cu o serie de evenimente de zece zile, în ultimele trei/patru zile având loc o întâlnire anarhistă pan-mediteraneană la Chania, pe insula Creta. De asemenea, Demolăm ziduri, construim poduri. o pre-întâlnire la Salonic cu anarhiști și anarhiste din toată peninsula balcanică, inclusiv cu deplasare comună la Creta se află în curs de pregătire. Urmează traducerea manifestului campaniei. 34 Radix # 1 �Campania anarhistă de solidaritate internațională „Trei Poduri”1 Există dominația statelor puternice, a structuriilor supranaționale și a reprezentanților lor locali. Există conflictele din interiorul puterii care alimentează un joc al tensiunilor geopolitice în regiunea mediteraneană. Sunt naționalismele care îi despart pe oprimați și care îi fac să se omoare între ei. Există dereglarea societăților locale prin intervenții militare, dar și barbaria obscurantismului fundamentalist. Este mașinăria de represiune cea care impune „legile terorismului”, controlul polițienesc pe străzi, închisorile, regimul de maximă siguranță și lagărele de concentrare pentru migranți/e. Este lumea patronilor care se bazează pe terorismul de la locurile de muncă și pe devalorizarea constantă a muncii. Există, însă, și o altă lume paralelă. Este lumea rezistențelor. Este lumea celor care opun rezistență pe străzile sudului european. Este lumea mișcării NO TAV din nordul Italiei și a mișcării anti-minerit din Halkidiki din nordul Greciei. Sunt manifestațiile insurecționiste ale curentului radical nou din Turcia, este realizarea democrației autonome și a rezistenței în ținuturile kurzilor din nordul Syriei. Sunt luptele muncitorești autonome. Sunt luptătorii sociali deținuți sau persecutați. Sunt răsculații din închisori și din lagărele de concentrare. Este fiecare om și fiecare mișcare colectivă care rezistă și încearcă să creeze alte condiții de trai pe stradă, în cartier, la locul de muncă, la școală, la facultate și pe ogor. Această lume paralelă poate să prevină impunerea barbariei capitaliste și a obscurantismului religios și naționalist la răscrucea asta ce se numește Marea Mediterană. Această lume trebuie, aici și acum și într-un mod concret, să construiască poduri de comunicare, de cooperare, de rezistență și de solidaritate. De aceea, colective și inițiative din orașe diferite ale Greciei pornesc o campanie anarhistă de solidaritate internațională pe care au botezat-o „Trei Poduri”: 1. Podul de solidariate cu sudul european. 2. Podul de solidaritate cu Levantul. 3. Podul de solidaritate cu Balcanii. Campania se va desfășura prin acțiuni comune sau autonome coordonate ale colectivelor și inițiativelor care participă la ea din februarie până în octombrie 2015. 1. αναρχική καμπάνια διεθνιστικής αλληλεγγύης - τρεις γέφυρες, URL: http://3gefires.org/el/anarhiki-kampania-diethnistikis-allileggyis-treis-gefyres Radix # 1 35 �Abțibilduri Toate abțibildurile pot fi luate pe gratis din locurile unde se distribuie și revista. 36 Radix # 1 �Radix # 1 37 �Despre Radix, contact și distribuția revistei [Despre Radix] Radix este o revistă anarhistă din București produsă de un colectiv de oameni care sunt implicați și în alte grupuri politice și participă în lupte de clasă, de gen și antirasiste. Scopul revistei constă în propagarea ideilor anarhiste în sensul cel mai larg al termenului, în dezvoltarea unei analize sociale care să abordeze diferitele forme de opresiune și exploatare pe care se bazează capitalismul și în discutarea și chestionarea practicii politice a mișcării anarhiste. Radix va apărea în mod neregulat, în funcție de resursele economice și personale ale colectivului de redacție. [Distribuție] Toate materialele de la Radix (revista și abțibildurile) se distribuie pe gratis în următoarele locuri. Dacă vrei să ne expui revista în spațiul / librăria / infoshop-ul / centrul tău social scrie-ne la adresa noastră de mail. Centrul Social Claca din București centrulclaca.wordpress.com Centrul Urban de Inițiative Bune din Iași www.incuib.ro Centrul Acasă din Cluj acasacluj.noblogs.org [Contact] Ne poți contacta prin adresa noastră de mail: radix@riseup.net. De asemena avem un blog unde se găsesc mai multe informații și pe care încărcăm toate materialele și textele noastre: revistaradix@wordpress.com 38 Radix # 1 �Primul număr al revistei Radix a fost tipărit la un tiraj de 500 de exemplare in iulie 2015 de către tovarășii și tovarășele de la colectivul de tipărit anarhist ”Druck!” din orașul Salonic din Grecia. Le mulțumim pentru sprijinul solidar. ���Radix este o revistă anarhistă necomercială, adică se distribuie gratuit, pentru că scopul ei nu constă în a câștiga bani, ci în propagarea ideilor anarhiste, în a discuta despre teoria, istoria și practica mișcării anarhiste atât din România, Balcani și Europa de Est cât și în alte locuri. În acest prim număr al revistei poți să citești despre: luptele muncitorilor migranți, colonialism și gen, represiune de stat, internaționalism și spiritul revoluționar. Pentru contact, mai multe informații și articolele digitalizate vezi: revistaradix.wordpress.com � Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție reviste secolul XXI (2001-20xx) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Radix #1 (2015) Subject The topic of the resource Luptele de clasă ale muncitorilor și muncitoarelor din România în Germania Politica migrațională a UE în Marea Mediterană și luptele migranților/migrantelor în Grecia Pentru un nou spirit revoluționar Sistemul de gen binar și colonialismul: o introducere Represiunea de stat împotriva mișcării anarhiste din Cehia și solidaritatea noastră Solidaritate internațională și mișcarea anarhistă din Grecia Radix este o revistă anarhistă necomercială, adica se distribuie gratuit, pentru ca scopul ei nu constă în a câștiga bani, ci în propagarea ideilor anarhiste, în a discuta despre teoria, istoria și practica mișcării anarhiste atât din România, Balcani și Europa de Est cât și în alte locuri. Description An account of the resource Revistă anarhistă din București Creator An entity primarily responsible for making the resource Centrul Social Claca București Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource iulie 2015 Format The file format, physical medium, or dimensions of the resource text Language A language of the resource Română Type The nature or genre of the resource revistă 2015 anarhism anarho-sindicalism București Cehia Centrul Claca colonialism Druck! FAU gender Grecia lupta de clasă Mall of Shame Mall-ul rușinii migranți mișcarea muncitorească muncitori Radix revoluție Sindicalism https://anarhiva.com/files/original/e2e329fb75e7d79badbbaa8292eb7783.jpg 869eb3a1f007bdad32bb09a8c3e8de0c Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Diverse secolul XX (1901-2000) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource „Răsboi răsboiului!” (1912) Subject The topic of the resource Manifestul „Război războiului” a apărut în preajma primului război balcanic, fiind tipărit și răspândit de cercul „Propaganda Sindicalistă” din Ploiești, din care făceau parte mai mulți militanți sindicaliști revoluționari și anarhiști. Textul a fost redactat de Ștefan Gheorghiu, Constantin Mănescu și Alexandru Vodă. Guvernul a văzut în manifest un „îndemn la dezertare” și a dispus confiscarea tuturor exemplarelor disponibile. Ștefan Gheorghiu, Constantin Mănescu și tipograful T. Ionescu au fost arestați și ținuți în închisoare timp de peste o lună, fiind ulterior judecați și condamnați pentru „anti-patriotism și anti-militarism”. Extras din manifest: „Dacă voim ca crimele războiului să ia sfârșit, atunci să refuzăm de-a mai fi mult timp victimele și complicii stăpânitorilor! Atâta timp cât religia imbecilă a Patriei ne va stăpâni, vom fi robii lor, vom fi carnea lor de tun. Destul cu atâtea crime, absurdități și netrebnicii! E timpul de-a sfârși odată cu această sinistră comedie ce de atât amar de vreme se tot joacă pe spinarea noastră. Când ni se va tot cânta că „Patria cere, Patria vrea” să închidem odată pentru totdeauna gura șarlatanilor cu: „Patria suntem noi muncitorii, producătorii întregii bogății sociale și numai noi știm mai bine ca oricine ceea ce trebuie de făcut!” Apărarea națională nu poate fi luată în seamă, căci nu e apărare națională, ci apărarea intereselor celor bogați, celor puțini contra celor săraci, a celor mulți. Ca să putem înscăuna pacea, ca să ne putem emancipa de servitutea militară, nu trebuie să ne sprijinim decât pe noi înșine. Și pentru asta nu e decât un singur mijloc eficace: să refuzăm de-a ne mai supune! Atâta timp cât vom continua de-a fi docili, atâta timp cât vom avea netrebnicia de-a le servi de carne de tun, tunul va bubui. Să refuzăm acest lucru și tunul va tace.” Description An account of the resource manifest anti-război și anti-militarist Cercul „Propaganda Sindicalistă” din Ploiești Creator An entity primarily responsible for making the resource Cercul „Propaganda Sindicalistă” Publisher An entity responsible for making the resource available Cercul „Propaganda Sindicalistă” Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 1912 Contributor An entity responsible for making contributions to the resource Ștefan Gheorghiu, Constantin Mănescu și Alexandru Vodă Relation A related resource Transcrierea integrală a manifestului poate fi consultată aici: https://pagini-libere.ro/razboi-razboiului/ Language A language of the resource română Type The nature or genre of the resource manifest / foaie volantă Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant Ploiești, 1912 1912 Alexandru Vodă anarho-sindicalism anti-militarism anti-patriotism anti-război Cercul „Propaganda Sindicalistă” manifest mișcarea muncitorească mișcarea socialistă Ploiești război sindicalism revoluționar Ștefan Gheorghiu Tudor Ionescu https://anarhiva.com/files/original/ebeed639f9bbbe68c88ec1ef8c09d92e.pdf 17c9a15698044e75a0b56b5dd70cdebb PDF Text Text Buruieni compilate și traduse din engleză pentru uz intern și extern 1 �Aceasta est e o s elecț ie de t ext e tr adus e din engleză despr e diver s e t eme ș i pr ob leme cu car e s e confr untă ce le ș i cei car e s e ident if ică politic de ob icei cu ter meni de genu l a nar his m, act ivis m r adica l, f e minis m, a nti- globalizar e, pr imit ivis m ș i așa mai depar te. T oat e fa nzinele din car e au f ost luate acest e t ext e s e găs es c la http ://zinelibr ar y.inf o/ . S elecția t ext elor est e pur sub iect ivă. Singur u l cr it er iu a f ost r eleva nța p e car e a m s imț it - o în cazu l f iecăr ui t ext, și r ezona nța p e car e acest e t ext e o au sau o pot avea în mediu l miș căr ilor r adicale de st ânga . Nu știu ce r ezona nț ă vor avea ele în r ândur ile celor ce vor b esc r omâ nă. Cât mai mar e, sp er . I deea din spat ele u n ei fa nzine cu tr adu cer i în r omâ nă a f ost de a comu nica o s er ie de mesaje ș i de a isca nișt e discuț ii din colo de cer cu l act ivist elor car e au f ost p e afar ă și stăpânesc engleza la p er f ecț ie. C u toat e că sunt a nt i- naționa list ș i că nu cr ed în ideea de limbi mat er ne , a m cu nos cut mu lt e cazu r i în car e bar ier a lingvist ică s-a dovedit a f i u n obstacol gr eu de tr ecut . Dacă fanzina asta va ajunge doar în mâ ini car e îl r ăsfoies c făr ă ezitar e p e S hakes p ear e în or iginal, pr ea bine. Dar poat e că va folos i u nor a. Pe de altă par te, nu cr ed că e neapăr at r ău sau r edu nda nt să negociem pătr under ea în r omâ na cur entă a unor concept e pr ecu m bănci de a liment e (food banks), decizii pr in cons ens ( consensus decision making ), tehnici de r ecoltar e și pr epar ar e a plant elor să lbatice ( wildcr afting) sau manar hișt i ( manarchists ). Acest e tr aducer i s u nt doar nișt e pr opu ner i ; dacă lu mea va consider a că a păstr a unele lucr ur i în engleză e ma i b ine, vo i accep ta. T r ecând de pr ob lema tr aducer ii, cr ed că t emel e din es eur ile tr adu s e su nt f oar te r eleva nt e p entr u cele ș i cei car e încea r că să depăș ească faza u nu i r adicalis m dogmatic și violent, sau car e s-au săturat să aștept e r evoluț ia ; p entr u cei ș i cele car e știu că schimbar ea s e poat e face aici ș i acu m, și că put em cons tr u i în r ândur ile noastr e lu mea lib er ă ș i comu nitat ea p e car e o visă m. Su nt apr oap e p er f ect de acor d cu absolut f iecar e fr ază din f iecar e ar ticol, și susț in (apr oap e) f iecar e idee expr imată de ele. S-ar putea zice că aceasta fanzină e indir ect u n ma nif est p olit ic p er sona l, acest ea f iin t ext ele mel e pr ef er a te. Su nt t otal des chis la dis cuț ii p e or icar e din t emel e expr imat e în cele ce ur mea ză . Un def ect imediat s es izab il al s elecț i ei e t ot uși faptul că expr imă doar voci de dincolo de At lant ic. Alt e def ect e ț in b ineînț eles de calitat ea tr aducer i lor . D e aceea, dacă cineva va f i int er esat d e continuar ea acestu i pr oiect, su nt deschis la or ice idei de coop er ar e. Un ult im cu vâ nt despr e u lt imu l ar ticol. Când a m pr ezentat ar ticolu l despr e activișt ii s ex ișt i, a micu l meu L u kacs mi-a su ger at să îl înlocuiesc cu o voc e f eminină. Așadar , i-a m su ger at să tr aducă t extu l despr e ma nar hie, ceea ce a și făcut. Mu lt e mu lțu mir i p entr u acest ef or t ! Î n r est, r ăspunder ea tr aducer ilor apar ține ciu mă faiu lu i . Căr uia îi put eți scr ie p entr u or ic e chest ie la ciu mafa iu@r is eup. net 2 �Const ruind o fund ație pent ru sch imbare Jeff Luers În Heartcheck, 2004 Mi se învârte capul auzind atâția oameni vorbind despre revoluție. Bătălii în stradă, foc în noapte, și toate gloriile războiului: moarte, foamete și violuri. Revoluții însângerate, comunități sfâșiate – asta e ceea ce predicați? Așa arată visul vostru? Pentru cei care nu au nici o intenție să lupte un război e ușor să apeleze la alții să lupte. Acei care predică fățiș revoluția nu au nici o idee despre ce înseamnă să lupți un război care să poată fi câștigat. Au încercat oare aceștia să construiască fundația necesară de suport popular? E o idee imbecilă să ceri unei mișcări nepregatite să pună mâinile pe arme și să meargă la război. Oare cei care promovează aceste idei nebunești stiu măcar cum să folosească o armă, ca să nu mai vorbesc de a deține una? Grupuri precum ELF1 abia sunt pe cale să atingă nivelul de susținere pe care îl merită și de care au nevoie. Și totuși, prizonierii ELF se străduiesc să mențină o bază de suporteri care să agite pentru libertatea lor. Acești oameni au comis doar distrugeri de proprietate, și cu toate acestea sunt rapid condamnați de activiști/activiste și non activiști/activiste îndeobște. În nici un fel în acest moment nu ar putea vreo mișcare de rezistență să primească susținerea publică de care ar avea nevoie să supraviețuiască, darmiteri să învingă. E strategic imposibil pentru o armată guerilla să câștige fără a avea sprijinul a măcar o parte din populație. Doar o comunitate de simpatizanți poate susține, aproviziona și încuraja o celulă guerilla. Această baza de susținere nu există în această țară în prezent, și nici nu a existat vreo încercare plauzibilă de a o cultiva. Bineînțeles, acesta nu este un argument pentru pacifism. Susțin pe deplin rezistența armată, neapologetic, atunci când e o parte necesară a stopării opresiunii. E un adevăr trist faptul că violența va juca un rol major în cadrul oricărei schimbări radicale. Această realitate a fost expusă de nenumărate ori de-a lungul timpului. SUA e cea mai bogată țară din lume. Dacă vă gândiți pentru o clipă că elitele acestei țări vor ezita să folosească forța letală, să protejeze și să apere visul siropos al capitalismului împotriva dizidenților, vă inșelați amarnic. Oricine s-a înrolat în armată vă poate spune – au depus un jurământ de a apăra această țară de toți inamicii - atât cei externi cât și cei domestici. Chiar dacă ei înșiși nu au poate nici o intenție de a ridica armele împortiva propriilor concetățeni, superiorii lor așteaptă evident ceva diferit. Din nefericire, au existat câteva incidente în care cetățeni neînarmați au fost uciși de trupe militare. Adevărul întunecat al schimbării sociale e că la un moment dat va exista violență, fie că va fi deliberată sau impusă de circumstanțe. Este inevitabil în această țară. Există doar o forță cu adevărat capabilă să reziste statului. Aceasta constă în comunități unite (grupuri de oameni care locuiesc în aceeași regiune/zonă, și impărtășesc aceleași convingeri și țeluri) care coalizează și contestă în mod direct autoritatea statului capitalist. Întemeierea și păstrarea/susținerea unei comunități e prima fază a construirii unei mișcări revoluționare eficiente. (Aceasta presupune de asemenea și mult timp, și acest timp este exact ceea ce s-ar putea să nu avem). Aceasta implică un vast efort de organizare și de atragere a altor grupuri, ceea 1 Earth Liberation Front (http://earth-liberation-front.org/) 3 �ce include: proiecte de servicii comunitare, bănci de alimente și forumuri publice care să faciliteze dialogul, crearea și implementarea alternativelor sociale la ceea ce e deja existent. Construirea unei comunități necesită în același timp o minte deschisă. Dacă e să reușim, o sumedenie de oameni cu diverse păreri, culturi și convingeri vor trebui să stea laolaltă. Cei ce susțin abolirea muncii vor trebui să lucreze cu sindicaliștii, aceștia din urmă cu verzii, și așa mai departe. Pentru că orice schimbare reală va trebui să respecte drepturile celorlaltor de a gândi, crede și trăi diferit. Aceasta e semnificația acțiunii autonome și auto-determinate. Organizarea comunității tinde să fie punctul nostru cel mai slab. Nu sunt sigur dacă aceasta e pentru că ar trebui de fapt să fie cel mai puternic. Dacă într-adevăr credem că puterea trebuie smulsă de la guverne și corporații și redată comunităților, aș considera că forța noastră sălășluiește în comunitățile în care trăim. Din nefericire, numerele noastre rămân mici, ceea ce e un motiv în plus să comunicăm și să atragem oameni din afara grupurilor noastre. Trebuie să trecem dincolo de propriile dogme și să stabilim conexiuni cu clasa muncitoare. Trebuie să ne orientăm spre cei săraci și dezmoșteniți și să îi încorporăm în aceeași luptă. Istoric vorbind, guvernul a învrăjbit aceste grupuri unul împotriva celuilalt, folosind muncitorii săraci pentru a sparge grevele sau pentru a reduce costurile forței de muncă, încurajând apariția nemulțumirilor și a rasismului. Această separație artificială a unor potențiali aliați, precum și folosirea clasei de mijloc pe post de tampon face ca puterea elitei capitaliste să se mențină și să sporească. Un exemplu perfect al eșecului nostru ca mișcare radicală poate fi găsit în cea mai lungă grevă alimentară din istoria SUA. Aproape 900 de magazine alimentare din California au fost afectate de grevă, și de închiderile ulterioare, care a început în octombrie 2003 și a durat patru luni jumătate. Sindicatele muncitorilor alimentari și comerciali [‘United Food and Commercial Workers’] protestau împotriva reducerilor salariilor și beneficiilor. Timp de luni de zile au susținut pichete, după care au fost concediați. Spărgători de grevă din Oregon, victime ale recesiunii din acest stat, au fost aduși spre a lucra în timp ce uriașele corporații din spatele magazinelor încercau să oprească greva. Radicalii ar fi trebuit să sporească numerele greviștilor. Noi ar fi trebuit să îi ajutăm să reziste. Ar fi trebuit să existe acțiuni de solidaritate, boicoturi. Cel puțin, am fi putut să organizăm acțiuni de strângere de fonduri pentru a-i ajuta să își hrănească familiile și pe ei/ele inșiși/inseși în timp ce protestau. Acești oameni sunt întocmai nouă, se străduiesc să se descurce, să își hrăneasca familiile și să își mențină un acoperiș deasupra capului. Ar fi trebuit să ne aliem cu ei. Ar fi trebuit să îi susținem în luptele lor pentru salarii și beneficii de sănătate mai bune. Ceea ce, de fapt, nu e decât o luptă pentru o viață mai bună - sună cunoscut? Consider că dincolo de toate divergențele dintre noi, există un lucru asupra căruia putem cu toții să cădem de acord. Nimeni nu vrea bărbați cu mulți bani sau mari companii care să conducă lumea și să ne dicteze viitorul. Nimeni nu vrea să fie condus de un stat oprimant și corupt. Poate că ați auzit de Judi Bari si Darryl Cherney, doi activiști din Earth First!, care au ajutat la organizarea Redwood Summer în 1990. Judi, cu carisma ei și empatia față de lucrătorii forestieri care aveau nevoie să își întrețină familiile, a fost capabilă să coalizeze cu aceștia. Astfel s-a format o alianță între muncitorii forestieri și activiștii de mediu, care a contestat activitățile escrocului corporatist Charles Hurwitz și ale companiei lui Maxxam/Pacific Lumber Company. În mai 1990, s-a produs o tentativă de asasinat asupra lui Judi si Darryl, când mașina lor a explodat. FBI-ul tocmai s-a întamplat să fie de față, și Judi si Darryl, deși serios răniți, au fost arestați pentru explozie. Deși acuzațiile nu au ținut, FBI-ul a declanșat o campanie de defăimare, acuzându-i 4 �pe cei doi, și pe cei din Earth First! de terorism. (În 2003, Darryl Cherney și membrii familiei răposatei Judi Bari au câștigat un proces de 4,4 milioane de dolari împotriva FBI-ului). În timpul revoltelor din Seattle din noiembrie 1999, muncitorii și radicalii s-au unit din nou. De data aceasta în străzi, sub agresiunile brutale ale poliției. Anarhiști înveșmântați în negru s-au luptat cu poliția împreună cu sindicaliștii, îndurând gaz lacrimogen, bastoane și gloanțe de cauciuc. În curând s-au format noi alianțe, iar în lunile ulterioare congresului WTO, constructorii de vapoare au intrat în grevă, cerând ajutor de la radicalii din Eugene si Portland, Oregon. Activiști cu experiență în cățărări s-au oferit să revendice o macara și să atârne un stindard pentru a-i susține pe muncitorii greviști. Această nouă coaliție dintre radicali și muncitori s-a dovedit a fi prea periculoasă pentru a fi lasată să supraviețuiască. Poliția a răspuns cu o prezență numeroasă, pretinzând că un grup de 'anarhiști din Eugene' a anunțat existența unei bombe. Unii oficiali din sindicate au folosit acest pretext pentru a sfârși alianța înca fragilă. Încă o dată, poliția a fost în stare să exploateze divergențele, și să arunce în joc eticheta de ‘teroriști’. Vechile disensiuni dintre sindicate și radicali au fost din nou trasate, și ambele grupuri au fost lăsate să lupte singure cu un sistem care le exploatează în aceeași măsură. Autoritățile au reacționat cu o viteză și forță uimitoare împotriva oricărei unificări dintre muncitori/muncitoare și anarhiști/anarhiste. De ce? Pentru că această unificare e o combinație istorică în această țară. Aproape întotdeauna a condus la insurgență. Insurgența poate conduce la luptă de clasă, lupta de clasă poate duce la schimbare de regim, iar schimbarea de regim poate duce la autonomie. Nimic nu e mai înspăimântător pentru puterile actuale decât un front unit de dizidenți. Statul se străduie zilnic să mențină diviziunile dintre grupuri: negrii împotriva albilor, clasa de mijloc împotriva săracilor, liberalii împotriva radicalilor, și lista poate continua. Numai în acest fel poate fi menținută dominația capitalistă. Dacă am găsi un numitor comun am putea să venim laolaltă în comunitățile noastre. Atunci când suntem uniți cu cei mulți cu care împărtășim aceleași scopuri și dorințe, putem începe să construim o fundație pentru schimbare. De la această fundație va putea spori o rețea de suport pentru acei/acele ce se implică în acte de revoltă. E nevoie de o comunitate pentru a putea susține pe acei/acelea care luptă și pedepsesc polițiștii violenți și criminali. O comunitate care să poate ascunde și proteja sabotorii de miez de noapte. O comunitate unită are îndârjirea să se opuna puterii statului. Acestea sunt lecțiile pe care ar trebui să le invățăm. Acestea sunt coalițiile pe care ar trebui să le construim. Schimbarea nu se va putea produce peste noapte. Ea începe când ne cunoaștem vecinii, și când putem nutri speranțe comune. Nici un bărbat nu se va alătura unei lupte care nu îl ajută să își hrăneasca copiii. Nici o femeie nu va lupta umăr la umăr cu bărbați care nu contestă patriarhia. Nici o persoană de culoare nu va susține o mișcare care nu atacă rasismul – instituționalizat sau nu; și nici nu ar trebui. Eu nu aș face-o. Dacă într-adevăr credeți în necesitatea unei revoluții, ea trebuie să pornească de aici. Nici o revoluție care este pentru oameni nu poate învinge fără suportul oamenilor. Această susținere există; tot ce avem de făcut este să plantam semințele, să le hrănim și să le udăm, pentru ca revoluția să crească. Atât de multi activiști și activiste caută gratificație imediată, considerând că un singur mare protest e răspunsul la toate dorințele noastre. Cu toate acestea, aceste proteste constituie doar unul din multiplele câmpuri de bătălie. Sunt, de asemenea, și luptele pe care suntem cel mai puțin pregătiți să le câștigăm. Dintr-un punct de vedere strict militar: atenționăm inamicul de planul nostru de atac. Permitem dușmanilor să își pregătească apărări masive. Apoi descindem în grupuri mari, având țintele 5 �deja pictate pe frunți. În final, dacă meetingul are totuși loc, și dacă poliția capturează sau rănește mai mulți de-ai noștri decât noi de-ai lor, nu putem revendica nimic altceva decât o înfrangere. Aceasta fiind definiția înfrângerii, cu greu se poate spune că suntem pe cale să învingem. Revoluția e o operațiune care pleacă de la nivel local în sus. Ea începe prin a câștiga inimile și cugetele oamenilor care trăiesc în comunitatea noastră. Acest lucru se obține prin educație, atragerea celor din afară, programe de hrană, oferire de asistență - fie că este vorba de a picta treceri de pietoni guerilla sau a ajuta pe cineva să își repare acoperișul spart. Se continuă prin construirea abilității de a-i proteja pe ai noștri de traficanții de droguri, găști criminale și poliție. Apoi escalează în sabotări și acțiuni repetate la nivel local, oprind infrastructura locala, și în cele din urmă înlocuind-o. Poate fi surprinzător de simplu și eficient. În anii 1980, Statele Unite erau îngrijorate de extinderea comunismului în Nicaragua. În cadrul unui efort de a promova rezistența indigenă împotriva guvernului Sandinist, CIA a publicat și distribuit în toata țara ‘Manualul Luptătorilor pentru Libertate’. Scopul Manualului era să includă orice persoană în mișcarea de rezistență. Unele tactici detaliate în Manual erau: absența de la serviciu pe pretext de boală, graffiti-uri anti-guvern, punerea de bureți în toalete și scurgeri de apă, amplasarea de cuie pe drumuri și autostrăzi, și aruncarea de scule în canale. Manualul nu a indicat proteste la scară largă drept un mijloc eficient de rezistență. În loc de aceasta, CIA s-a orientat spre acțiuni cu risc minim, pe care oricine le putea face. Scopul era de a declanșa o rezistență comunitară de neoprit, și nu doar de a se baza pe o avantgardă de insurgenți. Acestea erau sfaturile CIA; pe de altă parte, avem pe rebeli și insurgenți inșiși/inseși. Atât Armata Republicană Irlandeză (IRA) cât și Armata de Eliberare Națională Zapatista (EZLN) au folosit infiltratori și informatori pentru a pătrunde în rândurile poliției și ale armatei. Au folosit cunoașterea obținută sau oamenii din interior pentru a crea și expoata slăbiciunile dinăuntru, fie că era vorba de a elibera camarazi detinuți, de a fura arme din arsenal sau de a aranja asasinate. Multe pot fi învățate din studiul precedentelor istorice. Dacă vrem să învingem, trebuie să alegem când, unde și cum vom intra în luptă cu statul. Acesta este avantajul nostru, pe care trebuie să îl folosim pe cât de mult ne stă în puteri. Schimbarea socială necesită nivele incredibile de devotament și disciplină. Nu va fi obținută prin nimic altceva decât muncă asiduă – muncă pe care o avem încă de prestat. Iată-ne acum la cinci ani de la înfrangerea WTO in Seattle, și nu am reușit încă să trasăm o strategie de rezistență sau să concepem măcar o idee vagă a unei noi structuri sociale. Unii/unele și-au exprimat idealurile și visele. Dar unde este oare acea fundație pe care putem să construim aceste vise? Lipsa organizării și a comunicării cu exteriorul, care merge dincolo de a vorbi propriilor adepți este îngrijorătoare. Frica de a asuma roluri de conducere a devenit un pretext pentru inactivitate. Ne credem în mod sincer atât de inapți și incompetenți încât să nu reușim să dezvoltăm organizații care lucrează cu o conducere responsabilă? Chiar dacă sunt anarhist, sunt în stare să urmez și să ascult de cineva care mi-a câștigat respectul, care a demostrat cunoaștere într-un domeniu sau altul, și care poate conduce prin puterea exemplului. Oare noi nu posedăm aceste calități? Bineînțeles că nu propun să punem pe cineva anume în frunte. Într-adevăr, o sumedenie de oameni ar putea să iasă înainte și să ghideze în domeniul în care excelează, fie că e vorba de stabilirea de contacte, agricultură, hrănirea oamenilor sau acțiuni directe. Ideea este că trebuie să ne împărtășim cunoștințele și abilitățile, trebuie să fim organizați la suprafață, să avem coordonare în ‚subteran’, și trebuie să lucrăm împreună pentru a merge înainte. Avem nevoie să trasăm un model funcțional pentru schimbarea socială, fie că e la un nivel local, sau un model mai vast care să ghideze oamenii. Indiferent de cum alegem să facem aceasta, avem o cale foarte lungă de străbătut, și un timp foarte scurt la dispoziție. Idealurile și visele sunt fără noimă în absența mijloacelor de a le implementa. 6 �Contestăm Convențiile Naționale ale Democraților și ale Republicanilor. Călătorim mii de kilometri pentru a ne lupta cu WTO, FMI, Banca Mondială și G8. Agităm spiritele pentru o lume eliberată de capitalism, opresiune și ură. Și cu toate acestea, în propriile noastre comunități, oameni neînarmați sunt uciși de politiști, femeile nu pot trăi fără frică, oamenii cu mulți bani încă iau toate deciziile și încă au o forță de poliție paramilitară ce îi protejează pe ei și pe interesele lor. Așadar, de ce atât de mulți dintre noi încă mai migrează de la un protest la altul, căutând o cauză pentru care să lupte, când bătăliile pe care trebuie să le dăm cel mai urgent sunt în propriile noastre ogrăzi? Dacă într-adevăr vreți o schimbare reală, ea începe în cartierul vostru împotriva baronilor locali și împotriva găștilor în albastru. Dacă nu putem revendica propriile noastre străzi, cum ne vom putea revendica țara? Stradă după stradă, comunitate după comunitate – aceasta e singura noastra speranță. Uitaţi dușu ri le scu rte! De ce schimb area personală nu este schi mbare politică Derrick Jensen În ‘Dealing with Distractions. Confronting Green Capitalism in Copenhagen and Beyond’, 2009 Ar considera oare o persoană întreagă la cap că a căuta în gunoaie l-ar fi oprit pe Hitler sau că a face compost ar fi putut pune capăt sclavagismului sau ar fi putut impune ziua de muncă de opt ore sau că tăind lemne cu toporul si cărând apă ar fi scos oamenii din închisorile țariste sau că dansând în pielea goală în jurul focului ar fi putut instaura legile dreptului de vot din 1957 sau legea drepturilor civile din 1964? Și atunci de ce acum, când întreaga lume e la mezat, atâția oameni se retrag în aceste ‘soluții’ pe deplin personale? O parte a problemei este că suntem victimele unei campanii de zăpăcire sistematică. Cultura de consum si mentalitatea capitalistă ne-au invățat să înlocuim rezistența politică organizată cu acte de consum personal. Filmul documentar ‘Un Adevăr Inconvenient’ a ajutat la atragerea atenției asupra încălzirii globale. Dar ați observat oare că toate soluțiile prezentate acolo au câte ceva de-a face cu consumul personal – schimbarea becurilor, umflarea anvelopelor, reducerea timpului de șofat – și nimic de-a face cu luarea puterii de la corporații sau cu oprirea economiei de producție în masă care distruge planeta? Chiar dacă fiecare persoană din SUA ar face tot ceea ce sugerează filmul, emisiile de carbon ale SUA ar scădea doar cu 22%. Consensul științific este că aceste emisii trebuie reduse cu cel puțin 75% la nivel global. Sau haideți să vorbim despre apă. Auzim atât de des că planeta riscă să rămână fără apă. Oamenii mor din cauza lipsei apei. Râurile sunt secate din cauza lipsei apei. Din aceasta cauză trebuie să facem dușuri mai scurte. Vedeți lipsa legăturii? Pentru că fac duș, sunt responsabil(ă) pentru scăderea nivelului de apă? Ei bine, nu. Mai mult de 90% din apa folosită de oameni e direcționată spre agricultură și industrie. Celelalte 10% rămase sunt împărțite între comunitățile urbane și indivizii care trăiesc și respiră. Puse laolaltă, terenurile de golf consumă tot atâta apă cât oamenii din orașe. Populațiile (atât cele de oameni cât și cele de pești) nu mor din cauză că lumea rămâne fără apă, ci pentru că apa le este furată. 7 �Sau haideți să vorbim despre energie. Kirkpatrick Sale a rezumat bine problema: ‘în ultimii 15 ani, povestea a rămas aceeaşi: consumul individual – rezidențial, per automobil personal și așa mai departe – nu e niciodată mai mult de un sfert din consumul total; marea majoritate e consum comercial, industrial, corporatist, al concernelor agricole și al guvernelor [a uitat de consumul armatei]. Prin urmare, chiar dacă am folosi cu toţii biciclete şi cuptoare cu lemne, impactul asupra consumului de energie, încălzirii globale și poluării atmosferice ar fi neglijabil.’ Sau haideți să vorbim despre deșeuri. În 2005, gunoiul municipal produs pe cap de locuitor în SUA a fost de aproximativ 753 kilograme. Să spunem că sunteți o activistă îndârjită, cu un mod de viață simplu, și reduceţi acest gunoi la zero. Reciclați totul, folosiți plase din material textil atunci cand faceți cumpărăturile, vă reparați prăjitorul de pâine, vă ies degetele prin adidașii vechi – și cu toate aceastea nu ați terminat. Deoarece gunoiul municipal nu include doar deșeuri rezidenţiale, ci și deșeuri ale birourilor administrative și de afaceri: mergeți în fața acelor birouri cu pamflete în mâini despre reducerea deșeurilor și îi convingeți pe cei de acolo să reducă producția de gunoi astfel încât să elimine partea voastră din ea. Ei bine, am vești proaste – gunoiul municipal constituie doar 3% din producția totala de deșeuri ale SUA. Vreau să fiu bine înțeles – nu neg că trebuie să trăim simplu. Eu însumi trăiesc destul de simplu, dar nu pretind că a nu cumpăra mult, a nu șofa mult sau a nu avea copii constituie acte politice puternice sau profund revoluționare. Pur şi simplu pentru că ele nu sunt: schimbarea personală nu înseamnă schimbare socială. Așadar, mai ales când miza e întreaga planetă, cum am ajuns să acceptăm aceste răspunsuri total insuficiente? Cred că o parte din explicație constă în faptul că ne aflăm într-o dublă dilemă. Atunci când avem opțiuni multiple, însă oricare opțiune am alege, pierdem iar retragerea e imposibilă, ne aflăm într-o dublă dilemă. În acest moment ar trebui să ne fie destul de ușor să recunoaștem că orice acțiune care implică economia industrială e destructivă (și nu ar trebui să pretindem că bateriile solare, de exemplu, ne scutesc de acest lucru; bateriile solare au nevoie de infrastructură de extracţie și transport în fiecare moment al procesului de producție; același lucru se poate spune despre oricare alt produs al așa-zisei ‘tehnologii verzi’). Prin urmare, dacă alegem prima variantă – dacă participăm avid la economia industrială – am putea crede că învingem pe termen scurt pentru că s-ar putea să acumulam bogație, care e semnul ‘succesului’ în această cultură. Dar de fapt pierdem, pentru că astfel renunțăm la empatia noastră, la umanitatea animală pe care o avem. Și pierdem într-adevăr, pentru că civilizația industrială ucide planeta, ceea ce înseamna că toata lumea pierde. Dacă alegem varianta ‘alternativă’ de a trăi mai simplu și deci de a cauza mai puține stricăciuni, dar totuși de a nu opri economia industrială de la uciderea planetei, am putea crede că învingem pe termen scurt pentru că reușim să ne simțim puri, și nici măcar nu a trebuit să renunțăm la empatie (doar atât cât să justificăm de ce nu oprim toate ororile comise). Din nou însă, de fapt, pierdem, pentru că civilizația industrială omoara planeta în continuare, ceea ce înseamnă că fiecare continuă să piardă. A treia opțiune, acțiunea decisivă pentru oprirea economiei industriale, e foarte infricoșătoare dintr-o serie de motive, care includ dar nu se opresc la faptul că am putea pierde o mulțime de lucruri comfortabile și de lux cu care ne-am obișnuit, precum curentul electric și totodată faptul că cei la putere ar putea să încerce să ne ucidă dacă le-am periclita în mod serios abilitatea de a exploata planeta. Nici unul din aceste considerente nu schimbă faptul că această opţiune e totuși mult mai bună decât o planetă moartă. Oricare opțiune e mai bună decât o planetă moartă. A percepe un trai simplu ca pe un act politic (spre deosebire de a trăi simplu doar pentru că așa vrem) e problematic din cel puțin patru puncte de vedere, pe lângă faptul că e ineficient în a cauza acele schimbări necesare pentru a opri uciderea planetei. În primul rând, această percepție pleacă de la premisa greșită că oamenii fac inevitabil rău mediului în care trăiesc. A trăi simplu ca un act politic 8 �înseamnă doar a reduce răul produs, ignorând faptul că oamenii pot să şi ajute planeta, nu doar să o rănească. Putem reabilita izvoarele, putem elimina gazele nocive, putem dărâma barajele, putem disrupe un sistem politic – laolaltă cu un sistem economic extractiv, care îi avantajează pe cei bogați, putem distruge economia industrială care distruge lumea reală și fizică. În al doilea rând, ideea traiului simplu aruncă vina pe individ și în mod special, pe acele persoane care sunt cele mai lipsite de putere, în loc să îi învinuiască pe cei care chiar dețin puterea în acest sistem și pe sistem insuși. Kirkpatrick Sale din nou: ‘întreaga vină individualistă de genul cepoți-face-tu-ca-să-salvezi-planeta e un mit. Noi, ca indivizi, nu creem crizele și nici nu le putem rezolva.’ În al treilea rând, ideea unui trai simplu acceptă modul în care capitalismul ne redefinește din cetățeni în consumatori. Acceptând această redefiniție, ne reducem posibilitățile de rezistență la a consuma sau a nu consuma. Cetățenii au o marjă mult mai mare de tactici de rezistență, care includ a vota sau a nu vota, a candida pentru funcții, a scrie și împărți pamflete, a boicota, a organiza, a face lobby, a protesta și atunci când un stat distruge viața, libertatea şi posibilitatea unei vieți fericite, avem dreptul să îl schimbăm sau să îl anulăm. În al patrulea rând, concluzia ultimă a logicii din spatele traiului simplu ca act politic este sinuciderea. Dacă fiecare act din cadrul economiei industriale e distructiv și dacă dorim să oprim aceasta distrugere, dacă nu suntem dornici sau nu reușim să contestăm (să nu mai vorbesc de a distruge) infrastructurile intelectuale, morale, economice şi materiale care fac ca orice act să fie distructiv, atunci putem lesne să ajungem la concluzia că cel mai mic grad posibil de distrugere îl putem cauza numai dacă suntem morți. Vestea bună e că sunt și alte opțiuni. Putem urma exemplele activiștilor și activistelor curajoși/curajoase care au trăit în vremurile grele de care spuneam – Germania nazistă, Rusia țaristă, SUA din anii antebelici – și care au făcut mult mai mult decât să își manifeste o formă de puritanism moral: ei și ele s-au opus în mod activ nedreptăţilor din jurul lor. Am putea urma exemplele celor care și-au amintit că rolul unei activiste/unui activist nu e să navigheze printre sisteme de putere opresivă cu cât de multă integritate posibilă, ci mai degrabă să confrunte și să dărâme acele sisteme. Etica și metodele recoltării p lantelor medic inale Simon the Simpl er În An Her bal Medicine- Mak ing Pr imer , 2010 Unul dintre aspectele cele mai eliberatoare ale cunoașterii ierburilor e abilitatea de a ne plimba pe afară și a culege o plantă cu mâinile noastre și apoi de a o folosi pentru a ne hrăni și vindeca. Tehnicile etice de recoltare și preparare a plantelor necesită cunoaștere și respect. Cea mai grea parte e să inveți primele tale plante. Deîndata ce învățăm să diferențiem câteva plante din multitudine, vom descoperi că nu se poate să ne plimbăm prin zona în care trăim fără să observăm noi plante, și să ne familiarizăm cu propria bioregiune. Un ajutor extrem de folositor pentru culegătoarea începătoare sau experimentată poate fi un ghid botanic specific regiunii; nu știi niciodată când dai peste o nouă plantă prietenă, sau vrei doar să îți verifici cunoștintele. Putem fi ușor intimidați de câtă informație medicinală și botanică există în jurul nostru. Dar nu vă descurajați; tot ce trebuie să știți de fapt sunt câteva buruieni cu care să vă hrăniți și vindecați. Dacă sunteți abia la început, încercați să culegeți cinci sau șase plante pe care să învățati să le identificați, și 9 �concentrați-vă doar asupra lor, pentru a nu vă supraîncărca. Când faceți plimbări prin natură, încercați să le identificați vizual în diverse stadii ale ciclului lor de creștere. Alegeți o frunză sau o floare pe care să o purtați cu voi și pe care să o memorați. Dacă e o plantă medicinală sau care se poate mânca, gustați-o și mirosiți-o des, și fiti atente(-nți) la cum vă face să vă simțiți. Aceasta vă va face să cunoașteți intim plantele din regiunea voastră. Câteva lucruri sunt demne de luat în seamă odată ce ați invățat câteva plante și sunteți gata să le recoltați. Primul lucru e răspândirea acelei plante în bio-regiunea în care trăiți. E bine să recoltați cu grijă plantele care sunt rare, periclitate sau care nu sunt comune regiunii în care vă aflați. O regulă bună e să evităm recoltarea plantelor dintr-un grup unde sunt mai puțin de douăzeci, și să nu recoltăm mai mult de zece procente din ceea ce vedem. La fel de important e să ne asigurăm că ajutam la propagarea plantelor pe care le recoltăm, fie prin imprăștierea semințelor toamna, sau dacă recoltăm rădăcini, să replantăm câteva dintre ele. Organizația ‘United Plants Savers’, fondată de Rosemary Gladstar, are informații actualizate despre specii de plante periclitate, informații care sunt de mare folos culegătorilor etici. Website-ul este www.unitedplantsavers.org. Atunci când recoltăm este foarte important să ținem seama și de sezon. De exemplu, recoltarea plantelor în toamnă, cand sunt ofilite si umezite, va fi probabil mai puțin benefic din punct de vedere medical decât dacă le-am recolta în perioada de plină înflorire. Am descoperit că o bună cale de a ne gândi la aceasta este în felul următor: să recoltăm plantele în sezonul în care energiile lor sunt canalizate spre acea parte a plantei pe care dorim să o folosim. Primăvara, energia se îndreaptă dinspre tulpina care iese din radacină spre noii muguri de frunze, deci acesta este un anotimp de regulă bun pentru frunze verzi proaspete. Vara duce energia din frunze spre flori, iar atunci când acestea se ofilesc și se transformă toamna în semințe, totul trece din nou in tulpină, spre a fi păstrat iarna în rădăcini. Fiecare plantă are timpul ei de maturizare, dar aceasta este de obicei o generalizare bună. Foarte important este de asemenea să observăm anumite aspecte legate de zona din care recoltăm plante pentru ingestie. Ierburile care cresc pe marginea drumurilor, în canale sau ape care curg dinspre zone industriale, sau în zone care sunt expuse la pesticide și ierbicide nu ar trebui probabil să fie recoltate în scopuri medicinale. Mai presus de orice, cel mai important lucru pe care trebuie să îl reținem atunci când recoltăm din natură este că de fapt noi luăm ceva de la un alt organism viu, iar acest lucru trebuie făcut cu cel mai mare respect posibil. Unele persoane au ritualuri pe care le îndeplinesc atunci când recoltează, spre a-și aminti de acest lucru și spre a mulțumi plantei pentru darurile ei. Înainte să începem, cred că e frumos să petrecem o vreme în compania plantelor pe care avem de gând să le recoltăm. În timp ce recoltam rădăcini de balsam într-o zi, prietena mea Sara m-a încurajat să mă plimb printre plante în liniște și să încerc să le cunosc, mai degrabă decât să le smulg din pământ la întâmplare. Știu o altă persoană care vorbește cu ierburile pe care vrea să le recolteze, spunându-le că nu le culege risipitor, mulțumindu-le, și reamintindu-le că într-o zi carnea sa se va întoarce în pământ, dăruindu-le darurile vieții sale în schimb. Acest ritual datează de la practica păgână de a recita un poem (pe o tema similară) copacului de soc înainte de a rupe o ramură din el. Oamenii fură, jefuiesc și pradă în mod repetat natura. Ca și culegători înțelepți, putem cel puțin să muncim cu respect, și să dăm înapoi cât de mult putem. O altă prietenă mi-a spus că unele triburi Nord-Americane dăruiesc ofrande de tutun și alte bunătăți după ce recoltează plantele medicinale. Personal, cred că a fi cu luare-aminte și a avea obiceiul de a propaga în toamnă plantele pe care le-am cules, sunt practici importante și simple pe care până și cei mai raționali și cele mai nespirituale dintre noi le pot face. 10 �O scri soare deschisă pent ru bărbații din Mișcare Taci din gu ră ! Sau, cum să ne pu rtăm mai bine în ședinț e Dan Spalding În Breaking the MANacles. An anti-patriarchy reader, 2008 ‘În ciuda măștii pe care o purtam, rosteam deseori tirania puterii. Prima mea datorie a fost sa îmi cultiv o liniște revoluționară.’ Subcomandantul Marcos Introducere A fi un activist sau o activistă în ziua de azi înseamnă a lupta pentru mii de lucruri diferite – drepturile populațiilor indigene, pădurile tropicale, responsabilitatea corporațiilor etc. În ciuda acestei diversități, pare că există totuși un soi de consens asupra tipului de societate pe care vrem să o creem. Aceasta e o societate care nu e bazată pe supremația rasei albe, exploatare de clasă sau patriarhalism. Acest eseu este despre cum se poartă bărbații în ședințe. În mare parte, este despre cum ne purtăm rău, dar sunt incluse și sugestii despre cum să ne purtăm mai bine. Bărbații din Mișcare reproduc patriarhalismul în cadrul acesteia, și câștigă de pe urma acestui lucru. Prin ‘patriarhalism’ înțeleg un sistem de valori, comportamente și relații care acordă o putere mai mare bărbaților. Acest sistem se bazează pe dominație, pe autoritate și ostilitate. Prin ‘Mișcare’ înțeleg mișcarea împotriva globalizării corporatiste din SUA, din care fac parte. (...) Cui îi pasă de ședințe? Bună întrebare. Majoritatea ședintelor organizațiilor cât de cât mari (cu mai mult de trei zeci de membri) la care am participat, nu au însemnat mare lucru. Adevarata muncă – cercetarea, implicarea altor persoane, organizarea de proteste și acțiuni, strângerea de fonduri, aspectele de comunicare și mass media – se face de regulă de către grupuri mici sau de indivizi. Ședințele nu sunt decât despre multă vorbă lungă, nu-i așa? Ei bine, da și nu. În cel mai rău caz, ședințele îi fac pe mulți să vină laolaltă și să discute despre tot ceea ce s-a făcut, tot ceea ce se petrece în acel moment, și tot ceea ce încă mai trebuie făcut. Aceste întâlniri tind să divagheze mult. Responsabilitățile nu sunt delegate în mod clar, deciziile nu sunt făcute transparent, iar organizația nu este mai focusată după decât în prealabil. În același timp, apar certuri înflăcărate despre lucruri aparent triviale, sau critici dureroase la adresa unor indivizi. Dar acele critici și certuri nu duc la mare lucru în final. Pe de altă parte, o ședință bună e cu totul altceva. Cu auto-facilitare bună și cu o persoană care să faciliteze bine (sau două, sau trei...), toată lumea contribuie la întâlnire, fără ca cineva anume să preia controlul. Oamenii fac critici constructive și încearcă să încorporeze problemele ridicate în propunerile lor. Și cum fiecare ajunge să contribuie cu ideile proprii în procesul de luare de decizii, aceste decizii nu sunt doar cele mai bune posibile, ci în același timp și cele în care oamenii sunt cel mai implicați. Cum fiecare simte că deciziile sunt influențate de propria părere, oamenii își vor asuma mai multă responsabilitate. Dacă sunteți serioși în privința folosirii consensului, trebuie să vă pese de aceste ședințe. Ele constituie singurul loc în care un grup poate decide în mod democratic ce și cum sa acționeze. 11 �Alternativa e un grup informal al celor mai influenți și puternici membri (cei care de regulă domină discuțiile) care iau deciziile importante. Nu e vorba doar de cât de des vorbim, ci și de cum și când vorbim Luarea deciziilor prin consens este un model al societății în care am vrea să trăim, și un instrument pe care îl folosim ca să ne îndeplinim acest vis. Bărbații domină deseori acest proces, în dauna restului persoanelor prezente. Gândiți-va la bărbatul care:  Vorbește primul, mult, tare, și des  Își oferă părerea imediat atunci când cineva face o propunere, întreabă ceva, sau atunci când discuția stagnează  Vorbește cu prea multă autoritate – ‘de fapt, lucrurile stau în felul următor...’  Nu e în stare să modifice o propunere sau o idee cu care nu e de acord, ci o critică și o distruge în schimb  Se strâmbă și face diverse fețe când cineva spune ceva cu care el nu e de acord  Reformulează tot ce spune o femeie – ‘cred că ce vrea Maria să spună de fapt e ...’  Face o propunere, apoi răspunde la fiecare întrebare și critică a acesteia, vorbind astfel la fel de des ca toți ceilalți împreună (acest bărbat ajunge deseori sa fie moderator) Și nu mă porniți să vorbesc despre moderatorul rău care  Se pune mereu pe el însuși pe primul loc, pentru că poate  Cumva nu reușește să vadă niciodată mâinile ridicate ale femeilor care vor să vorbească, și nici nu încurajează vreodată femeile care nu au vorbit Rareori se întâmplă să fie doar un singur bărbat care prezintă aceste simptome. De regulă sunt doi sau trei care concurează pentru toate cele de mai sus. Dar rezultatul este același: cine nu poate (sau nu vrea) să concureze în aceste condiții – să vorbească mult, întâi, tare și des – rămâne pe dinafară. Acestea sunt rezultate ale felului în care societatea ne programează. Aproape nici un bărbat nu e în stare să se ridice cu adevărat la nivelul standardelor de masculinitate ale culturii noastre. Iar standardele pentru femei sunt la fel de ridicole. Într-o oarecare măsură, suferim toți in mod egal. Din acest motiv ne străduim și tindem către o lume în care aceste standarde – care nu fac decât să ne divizeze și să îi sprijine pe cei la putere – să fie distruse. Pe de altă parte, aceste standarde servesc spre a-i susține pe cei care se apropie cel mai mult de ele. Cu siguranță, toti avem de pierdut când câțiva bărbați domină o ședință. Dar acești bărbați sunt cei care iau deciziile, primesc laude pentru munca tuturor celorlalți, și in final se simt mult mai încrezători și inspirați. Dar nu pot fi sexist – sunt un hippie! Ba da, poți fi! Ironia e că poți face toate lucrurile din lista de mai sus chiar dacă nu te încadrezi în stereotipul bărbatului mare și puternic. Am văzut hipioți, bărbați care pot fi descriși ca feminini, bărbați queer, și alții care în multe aspecte nu se comformeză standardelor, fiind foarte comformiști când e vorba de a domina discuțiile. Un hippie poate vorbi încet și folosi jargon hipiot, și cu toate 12 �astea să fie vocea autorității și să întrerupă femeia care vorbește înaintea lui. Un bărbat care ar trece drept feminin tot e în stare să facă fețe-fețe atunci când cineva pentru care nu are respect spune ceva cu care el nu e de acord, și prin asta să reducă la tăcere pe acea persoană; același bărbat poate la fel de bine să se victimizeze de fiecare dată când cineva îi critică propunerile. Așadar să tăcem naibii din gură! Ce e de făcut? Am o idee simplă care se numește ‚să tăcem naibii din gură’. Funcționeaza în felul următor: de fiecare dată când cineva...  Spune ceva care ți se pare irelevant  Pune o intrebare (aparent) evidentă  Îți critică propunerea sau te contrazice  Face o propunere  Întreabă ceva, sau...  Cere mai multe informații deoarece discuția stagnează pentru un moment... Taci din gură! E într-adevar un proces radical, dar cred că ți-ar plăcea. Încă din copilărie am fost educat de părinții mei și de fiecare profesor din școală să pretind să mi se acorde cu cât mai multă atenție e posibil. În clasă vorbeam aproape cel mai des. În mod surprinzător, unii profesori erau enervați de acest lucru. Dar deși mă sfătuiau să ridic mâna înainte de a vorbi, nu mi-au cerut niciodată să vorbesc mai puțin sau să ascult mai mult. Drept rezultat, am primit probabil mai multa atenție de la profesorii din școală decât mulți alți colegi. Ce altceva putem face? Din fericire pentru noi, a fi bărbat ne dă multă autoritate, într-un sens care poate fi deasemenea pozitiv. La fel cum persoanele de culoare sunt mereu acuzate de egoism atunci când acuză comportamente rasiste, femeile sunt deseori acuzate că sunt isterice (‘bitchy’) când acuză comportamente patriarhale. Ce înseamnă aceste lucruri pentru noi? În primul rând, tăcem din gură. Pentru mine, în școală, asta a fost usor. Mi-am făcut un obicei de a nu vorbi mai mult de două ori într-un curs de 50 de minute. Surpriză! Aproape de fiecare dată când aș fi putut vorbi, altcineva spunea exact același lucru, sau ceva mai deștept. Era frustrant când era alt bărbat enervant care vorbea în locul meu, dar cel puțin nu mai eram eu printre singurii doi oameni care vorbeau cel mai des. Problema e că sala de clasă e facută să aibă o singură persoană în frunte, și această persoană nu e cineva dintre studenți. Chiar dacă există comportamente problematice în clasă, nu există destul spațiu pentru ele, nu sunt încurajate și sunt de cele mai multe ori penalizate de către profesor / profesoară. Frumusețea consensului stă în facilitare. Nu numai că ne putem facilita / modera pe noi înșiși, dar o putem face și intre noi. Aceasta este de regulă sarcina persoanei alese să modereze. Dar atunci când această persoană ignoră comportamentele problematice, sau chiar le afișează, e ușor pentru ceilalți/celelalte din grup să facă moderație de gherilă. Uneori e ușor, și trebuie doar să arătăm persoanele care au mâinile ridicate, dar sunt cumva omise de facilitator, sau să sugerăm metode prin care să fie implicată toată lumea. Dar de obicei nu e atât de usor. Cu cât mai rele sunt obiceiurile într-un grup, cu atât mai de la sine înțelese vor părea comportamentele problematice. Și de cele mai multe ori vei primi priviri iritate de la cei pe care îi mustri, dacă nu chiar o admonestare verbală. În final, nu e bineînțeles treaba persoanelor cele mai oprimate de comportamentele patriarhale să denunțe aceste comportamente. Aici intrăm noi. Cel puțin 13 �în primă fază, bărbaților li se acordă mai mult respect atunci când denunță comportamente de acest gen. Problema e că trebuie să facem aceste atrageri de atenție într-un mod constructiv. E foarte lesne să denunțăm oamenii în feluri jignitoare si autoritare, și prin asta să distrăm pe toată lumea cu ironia noastră neintenționată, dar în același timp să facem exact ce nu vrem ca alții să facă. Atunci când denunțăm oamenii într-un mod care rănește în loc să fie constructiv, nu facem altceva decât să descurajăm pe cei/cele mai tăcuți/tăcute de a participa la discuții. Soluția Așadar, să atragem atenția asupra comportamentelor patriarhale, dar să încercăm să nu fim prea personali. Dacă ceea ce spune persoana în cauza nu e prea atroce, trebuie să așteptăm până ce persoana termină de zis ce are de zis, și apoi să ne spunem părerea cum că oamenii ar trebui să considere a tăcea dacă tocmai au vorbit. Și dacă cineva pare enervat de faptul că a fost criticat (și bărbatii albi știu să îți comunice destul de usor că sunt enervați), să încercăm să discutăm cu această persoană după ce ședința s-a încheiat. Nu ia de obicei mult timp să calmăm spiritele prea încinse. Din păcate, ia la fel de puțin timp ca aceleași persoane să facă aceleași lucruri la următoarea întâlnire. Așa că în timp ce o parte a răspunsului constă în auto-moderare și moderarea celorlalți, o altă parte constă în a acorda fiecăruia cele necesare pentru a-și revendica locul cuvenit în ședințe. Asta presupune discuții frecvente pentru activiștii / activistele noi și experimentați(e) despre cum ar trebui să funcționeze consensul. Presupune de asemenea explicarea procedurilor formale ale consensului în timpul ședințelor. Atunci când oamenii presupun că toată lumea e familiară cu procedurile, cele (cei) cu mai puțină încredere de sine (dar care totuși au idei bune) vor fi primele care să renunțe să vorbească în întâlniri. În același timp, vor fi mulți oameni care pretind că știu procedeele, dar nu le respectă. Vă las pe voi să ghiciți care e distribuția de gen a acestor grupuri. Un alt aspect crucial e de a vorbi cu oamenii în afara ședințelor. E foarte important să vorbim sincer: știu că îți pasă de grupul nostru, dar se pare că în discuții vorbești de sus cu oricine nu e de acord cu tine, și deasemenea întrerupi oamenii foarte mult, și asta îngreunează participarea celorlalți. Și trebuie să fim deschiși și să ascultăm perspectiva celuilalt. În mod ideal, lucrurile se pot rezolva la acest nivel, și problema nu trebuie adusă în fața intregului grup. Dar totuși e o idee bună să găsim o structură care să adreseze modul în care oamenii se comportă problematic în întâlniri, care să permită oamenilor să verifice constant felul în care simt că merg lucrurile. Deasemenea, acest lucru ușurează mult criticile constructive din partea oamenilor care de regulă nu ar critica pe alții. Această structură poate însemna de exemplu ca la fiecare două luni grupul să aibă o întâlnire în care să se discute procesul de luare al deciziilor prin consens, unde atenția să fie îndreptată asupra felului în care oamenii se comportă în întâlniri, grupuri de lucru etc. În final, o parte a soluției e de a reflecta constant asupra felului în care noi, ca bărbați, tindem să dominăm și să controlăm lumea din jurul nostru. Această tendință imi pare foarte aparentă în ședințe, și tot acolo mi se pare că e cel mai ușor de adresat. Acesta e un proces continuu. Trebuie să citim și să vorbim mereu despre asta, să întrebăm pe alții cum fac față acestor probleme, să gândim și să punem în practică soluții creative și eficiente. Dar indiferent în ce direcție o ducem, cred că lupta începe mereu prin a tăcea naibii din gură. Ca bărbați, suntem încurajați să dominăm conversațiile fără ca măcar să ne gândim la asta. E foarte ușor pentru noi să facem o sumedenie de lucruri bune, și în același timp să ne purtăm exact ca niște băieți de liceu. Trebuie să ne înfruntăm pe noi înșine și unul pe celălalt, pentru ca dominația să înceteze a mai părea normală, și astfel să începem să facem ceva în legătura cu ea. Așadar, data viitoare când nu ne gândim la cum vorbim, să ne gândim la cum vorbim. 14 �Dar nu pot lăsa o fată să facă asta – adică, eu sunt singurul care știe cum se face Taci naibii din gură! Pentru a fi siguri că toată lumea din grup își dezvoltă abilități și încredere de sine, trebuie să împărțim responsabilitatea proiectelor. Noi bărbații suntem destul de buni la a lăsa femeile să facă munca de jos, gen îngrijirea copiilor, luarea de notițe, gătit – dar avem rareori structuri care să permită femeilor să preia responsabilitățile bărbaților. Își asumă femeile proiectele în același raport cu proporția lor in grup? Dacă nu dăm încă atenție acestor aspecte, ar trebui să începem. Laolaltă cu luarea deciziilor prin consens, împărțirea sarcinilor e un aspect crucial al organizării democratice. Din experiența mea, munca cea mai prestigioasă, provocatoare și plină de recompense aparține bărbaților. Deseori, aparține exact acelor bărbați care domină ședințele în care această muncă e delegată. Unul din modurile în care bărbații apropriază munca este prin a aduna o gramadă de informație despre proiect în jurul lor. Ce muncă s-a făcut până acum? Ce mai rămâne de făcut? Care sunt prioritățile și termenele limită? Dacă munca se face informal, nu numai că nu există răspundere pentru cum se face, dar nu există deasemenea nici arhivări sau actualizări regulate ale grupului. Aceste lucruri fac imposibilă delegarea responsabilității proiectului, fără ca această delegare să ducă la un eșec total. O altă problemă o constituie rețeaua de contacte. Cumva se pare că cei care organizează de multă vreme tind să se cunoască toți între ei. Dacă e vreo problemă, se sună între ei. Asta nu e numai intimidant pentru cei și cele care sunt mai jos pe stâlpul-totem al activismului, dar totodată le face acestora treaba mult mai dificilă atunci când vor să preia aceleași sarcini. Dacă pretindem că contactele noastre sunt doar prieteni, în loc să fie oameni pe care ne bazăm ca să ducem la capăt munca, grupul de la conducere va rămâne mereu același. Și cred că acest grup e aproape în totalitate format din bărbați. In sfârșit, există problema limbajului. Experții din lumea capitalistă tind să își mistifice munca în spatele unui jargon care face ca acțiunile lor să pară obscure și dificile. Profesioniștii lumii capitaliste dețin mica parte a lumii asupra căreia au ‘expertiză’, și deasemenea iau deciziile care afectează pe toată lumea, și obțin mai multă autoritate și control pe măsura trecerii timpului. Sună cunoscut? Toți factorii de care vorbeam – adunarea de informație, contacte exclusiviste, limbaj mistificator – se agravează în timpul unei crize. În mijlocul unei acțiuni e ușor de zis: nu avem timp să invățăm pe nimeni nou – bărbat sau femeie – cum funcționează aparatele radio. În primul rând, chestia asta e spusă de obicei de un grup de bărbați. În al doilea rând, din acest motiv trebuie să începem să lucrăm înainte de acțiunea propriu-zisă. Dacă problema e doar câteva ego-uri mari plus complicitatea celorlaltor, atunci putem delega imediat. Dacă e mai mult decât atât, trebuie să inventăm o structură prin care să ne asigurăm că cei și cele din afara conducerii de facto au o contribuție însemnată la proiecte. Această structură poate include documentare și informare, ajutarea noilor oameni să își dezvolte relații de lucru cu alți organizatori, folosirea unui limbaj de zi cu zi în loc de acronime de doi lei, și așa mai departe. Dar fără un proces în spate, această responsabilitate e mult mai greu de cedat. Și în fond, cui credeți că o veți ceda? Nu vreau ca acest eseu să facă toți bărbații să se comporte cum cred eu că ar trebui, ci la o discuție continuă despre cum ne comportăm în ședințe. Aceasta nu este o declarație de război, e doar un punct de pornire. E timpul să tac naibii din gură. 15 �Înt reabă o femei e Traci Harris În Breaking the MANacles. An anti-patriarchy reader, 2008 Lupta cu sexismul a ajuns departe. De la începuturi, când femeile încă îşi cereau dreptul la vot, până la obţinerea unor drepturi pentru femei după al doilea război mondial, am ajuns azi la momentul în care bărbaţii aruncă mănuşa şi preiau lupta anti-sexistă. Când ne gândim acum la sexism în cadrul comunităţilor activiste progresiste şi radicale, vedem doar o problemă „din trecut.” La începutul mişcării feministe, bărbaţii s-au simţit ameninţaţi de dorinţa femeilor de a avea propriile voci şi spaţii de desfăşurare. De fiecare dată când o femeie lua atitudine pentru ea sau pentru alte femei era ridiculizată şi umilită. Dar acel sexism flagrant nu mai e o problemă azi, nu-i aşa? Azi bărbaţii sunt de partea noastră, avem ‘foşti manarhişti’ care încearcă să aibă un comportament anti-sexist şi să lupte cu autoritatea masculină, avem bărbaţi care stabilesc regulile pentru întâlniri şi conferinţe în aşa fel încât măgarii sexişti să nu se mai poată desfăşura. Aleluia! Avem bărbaţi care să conducă lupta împotriva sexismului! În ultimul timp, a devenit o modă în aproape toate ziarele şi revistele radicale, conduse în special de bărbaţi, să fie expus ‘manarhistul’. În ‘Deep Inside the Mind Of a Manarchist part one’ de Kooky, un auto-proclamat ‘fost manarhist’ ne spune ce înseamnă ‘manarhist’ şi ne arată cum putem recunoaşte monstrul hidos care cere sfârşitul autoritarismului dar tiranizează femeile. Ba mai mult, ne împărtăşeşte părerile lui despre cum ar trebui combătut acest duşman ipocrit. Sunt şi alte texte create pentru a sfârşi dominaţia masculină: ‘Working Together for Change’ de Bill Moyers şi ‘Tools for White Guys who are Working for Social Change and other People Socialized in a Society Based on Domination’ de Chris Crass. Ce minunat că există aceste materiale superbe despre sexism scrise de bărbaţi, distribuite de bărbaţi şi discutate de grupuri exclusiv masculine, care vor să fie de partea noastră! Cel mai drăguţ lucru legat de aceste articole şi adunări este că le transmit de fapt altor bărbaţi cum să nu se manifeste ca nişte sexişti. Ei vin cu un fel de program ‘în 12 paşi’, care odată completat te asigură că nu mai eşti un porc manarhist! Aceşti bărbaţi ne ghidează pe noi, turmă ignorantă, pe drumul anti-sexismului. Apuse sunt zilele când bărbaţii activişti urlau obscenităţi la femeile care luptau pentru orice spaţiu, cât de mic, lipsit de sexism. Primesc deseori scrisori deschise ale unor bărbaţi către alţi bărbaţi despre cum ar trebui să se poarte la întâlniri, despre reguli de urmat în organizaţii, despre cum să nu excludă femeile sau despre critici ale protestelor şi workshopurilor în care bărbaţii au ‘preluat controlul’. Cu toate aceste informaţii circulând în spaţiul virtual dar şi pe hârtie, majoritatea scrise şi distribuite de bărbaţi, noi, femeile, avem pentru ce să fim recunoscătoare. Azi putem merge la un protest sau la un workshop sau la o conferinţă politică fără a ne teme de sexism, corect? Şi măcar de-ar fi adevărat! Am fost recent la un protest de 1 Mai, la care au participat mai mulţi bărbaţi din organizaţii care pretind că lucrează cu problema ‘manarhistă’. Unii dintre ei chiar au scris texte similare cu cele menţionate mai sus. Sunt sigură că dacă îi întreabă cineva, majoritatea ar spune că sunt anti-sexişti, foşti ‘manarhişti’ sau chiar feminişti. Dar pe măsură ce protestul se desfăşura, sexismul şi-a făcut apariţia - şi nu mă refer numai la poliţie. Protestul, din motive ştiute doar de organizatori, a avut o specifică lipsă de strategie la nivel de acţiuni care urmau să se desfăşoare. De exemplu, protestul a avut loc înainte şi înapoi pe o porţiune foarte mică de stradă, pentru cel puţin 3 ore. Opririle care au avut loc în această zonă comercială au 16 �părut complet accidentale şi au constat din oameni implicaţi în acţiuni caracteristice oricărui protest: scandări, urale, dans, teatru de stradă etc. Deoarece seara trecea greu din grava lipsă de focus, alte acţiuni au ieşit la iveală. Îmi aduc aminte de un bărbat care avansa spre magazinul Gap doar pentru a fi alergat de poliţişti fluturându-şi pepper spray-urile. Cu altă ocazie, un protestatar s-a îndreptat fălos spre o librărie iar poliţiştii l-au împins cu forţă la ieşire. Am văzut bărbaţi provocându-i cu entuziasm pe poliţişti să îi aresteze folosind ceea ce eu numesc „tehnica cocoşului.” Ştiţi, atunci cînd un tip îl incită pe un alt tip la bătaie, stă în faţa lui, foarte aproape, îl arată cu degetul, îi aruncă vorbe grele. Ceea ce se întâmplă de obicei este o aplanare a conflictului din partea celui provocat (poliţistul, în acest caz), care refuză să răspundă (dar se uită intimidant în felul său bărbătesc) concurentului surescitat, care de obicei se retrage ţanţoş spunând ceva de genul: ‘Da, exact ce credeam.’ Pe bune, cu cantitatea excesivă de gonflare a muşchilor pe care am văzut-o în acea seară, am crezut că sunt la o luptă de cocoşi, nu la un protest. Dacă mă gândesc mai bine, chiar am fost la o luptă de cocoşi. Un articol foarte bun numit ‘Stick it to the Manarchy’, scris de The Rock Bloc, ne lămureşte ce înseamnă un comportament manarhist. Ei explică ‘manarhismul’ prin poveşti personale trăite la diverse acţiuni majore, conferinţe şi din propria lor organizare internă. Acest articol chiar arată prin ce mizerii sexiste trec femeile activiste astăzi în situaţii protestare dar şi în alte cercuri activiste. Ştiţi, chestii de genul bărbaţi urlând ‘Dacă nu eşti gata să iei pulane în cap, nu poţi veni cu noi la marş!’ Nu sunt o pacifistă şi nici tovarăşele mele feministe nu sunt, dar pe bune, cine îşi poate dori să fie lovit în cap în orice situaţie? Citind acest articol mi-am dat seama că recenta mea experienţă de protestatară nu era deloc unică. Mi-am dat seama că acest tip de activism prost organizat, pe care l-am descris şi care rezultă în acţiuni dezordonate şi stridente, nu avea o tactică. Mai degrabă, era un rezultat al machismului bărbatului radical. Mai mult, mi-am dat seama că acest comportament al ‘bărbatului radical care nu acceptă compromisuri’ nu apare exclusiv la proteste. Dar sunt sigură că ne-am lămurit cu toţii de asta deja. Dar ce mi se pare interesant este cât de frecvent eu (şi alte femei activiste) avem de-a face cu această expunere a puterii falice în comunităţile activiste din ziua de azi. Arătaţi-mi o singură femeie care nu s-a simţit sub-reprezentată la o conferinţă dominată de bărbaţii albi care sunt mereu acolo. Arătaţi-mi o singură femeie care nu a simţit că ideile ei sunt mai puţin importante decât ale unui bărbat la un workshop pe probleme de gen. Arătaţi-mi o singură femeie care nu a fost oprită să vorbească la o conferinţă. Arătaţi-mi o singură femeie care nu a fost ‘salvată’ de un bărbat care credea că trebuie să o salveze într-o discuţie politică. Aşa că de ce continuăm să trăim asta în activismul nostru de zi cu zi? Aproape fiecare activist şi organizaţie politică pretind că pun politicile feministe şi anti-sexismul în fruntea agendei lor politice în zilele noastre, la majoritatea evenimentelor la care mergem. Pe bune, cu atât de mulţi bărbaţi scriind sau ţinând workshopuri despre, te-ai gândi că sexismul nu mai este o problemă în comunităţile de activişti. Dar rămâne o problemă. Trebuie să ne întrebăm, cu aşa de mulţi bărbaţi care iau parte în grupuri exclusiv masculine să discute şi să inventeze paşii pe care îi pot adopta pentru a sfârşi dominaţia masculină, de ce noi, femeile, trebuie să trecem prin aceleaşi mizerii la nesfârşit? Sau poate că întrebarea conţine şi răspunsul la problemă – bărbaţii ne impun (încă odată) cum să luptăm cu sexismul. Se pare că ne aflăm într-o ciudată situaţie paradoxală, nu-i aşa? Bărbaţii încearcă să lupte cu sistemul patriarhal devenind exemple ale patriarhatului. Nu spun că un bărbat nu ar trebui să scrie sau că nu ar trebui să discute sexismul. Cunosc câţiva bărbaţi feminişti cu politici feministe excelente. Unii dintre aceşti bărbaţi sunt implicaţi în aceleaşi organizaţii ca şi mine şi câţiva dintre ei chiar scriu articole politice excepţionale pe gen – sunt sigură că majoritatea femeilor au acest tip de tovarăşi. Dar nu despre ei era vorba, nu-i aşa? Ci despre acei tipi care au fac parte din grupuri exclusiv masculine şi care proclamă că luptă cu sexismul – dar o fac doar dintr-un poziţie masculină. Vorbim despre auto-proclamaţii ‘foşti manarhişti’ – dar care se ocupă cu gonflarea muşchilor la proteste. Vorbim despre tipii care sunt omniprezenţi pe listele de e17 �mailuri şi pe forumuri spunând deseori ‘cred că sunt prea mulţi bărbaţi care vorbesc aici, poate ar fi bine să tăcem acum şi să lăsăm şi femeile să vorbească’, dar când apar la conferinţe nu ne lasă să scoatem nici măcar un cuvânt. Vorbim de tipii care ţin workshopuri doar pentru bărbaţi pentru a vorbi despre sexism, ce înseamnă, cum se manifestă şi cum îi afectează pe ei dar care de-abia aşteaptă să fie atacaţi cu sprayuri de poliţişti pentru a-şi arăta cu mândrie politica radicală. Dar totuşi, ce ar trebui să facă bărbaţii? Ei bine, cum ar fi să desfăşoare politici feministe pentru a ieşi din rutină? Modelul ‘12 paşi’ pentru a lupta cu sexismul, atât de popular azi, nu este suficient. Acest model nu reprezintă nici un fel de atac politic asupra supremaţiei masculine. Aceste ghiduri ‘cum să...’ referitoare la anti-sexism nu prezintă nici un fel de legătură cu materialele feministe. Sincer, dacă vrei să lupţi cu ‘Manarhia’ în zilele noastre, puţină educaţie politică este necesară. Dacă nu vrei să fii un ‘manarhist’, de ce nu distrugi structura supremaţiei masculine în loc să mergi la un training de sensibilizare? În loc să te chinui să observi opresiunea pe care tu ca bărbat o exerciţi asupra femeilor, de ce nu urmezi o femeie la un protest? În loc să scrii ‘cele 15 lucruri pe care un bărbat trebuie să le facă într-o întâlnire pentru a fi respectuos cu femeile’, de ce nu te familiarizezi cu atacurile politice ale femeilor împotriva patriarhatului şi de ce nu le urmezi exemplul? Deşi eu personal apreciez bărbaţii care îşi dau seama de vorbăria multă şi obositoare pe care o produc şi care respectă femeile atunci când vorbesc, apreciez cel mai mult bărbaţii cu politici feministe bune, deoarece par o specie pe cale de dispariţie. Cu adevărat, termenul ‘manarhist’ nu defineşte cu exactitate adversarul cu care ne confruntăm noi, femeile din ziua de azi. Ce înseamnă acest termen de fapt? Un tip care pretinde că se opune tuturor formelor de opresiune dar nu reuşeşte să îşi dea seama că e opresiv cu femeile. Mie mi se pare că e vorba doar de un sexist neruşinat. Nu pretind poliţiştii că sunt împotriva opresiunii? Dar cu toate acestea, se iau de tinerii de culoare şi comit crime în fiecare zi. Nu pretind jurnaliştii că sunt împotriva opresiunii? Dar continuă să producă reviste glossy sexiste şi talk-show-uri ultra-conservatoare. Noi, femeile activiste, nu suntem imune la comportamentul sexist, la comentariile sexiste sau la tipii sexişti, exact ca orice altă femeie în această societate, iar scrisul bărbaţilor despre sexism şi trainingurile de sensibilizare nu rezolvă problema. Când aţi văzut ultima dată o femeie care să fie în faţă la un protest? Oare au început majoritatea activiştilor bărbaţi să îşi caute lideri femei şi eu am pierdut momentul? Când vor înceta aceşti bărbaţi să le spună tuturor cum să nu fie ‘manarhişti’ în timp ce ei, pe de altă parte, continuă să personifice patriarhatul? Când vor înceta să decidă aceşti bărbaţi ce e potrivit pentru femei la toate evenimentele şi vor începe să urmeze cu adevărat tradiţia femeilor radicale? Sexismul este viu şi o duce foarte bine în comunităţile de activişti, dacă nu mă crezi, întreabă o femeie... Vai, ce idee bună! 18 �Cup rins: Construind o fundație pentru schimbare , de Jeff Luers...................................3 Uitați dușurile scurte. De ce schimbarea personală nu este schimbare politică, de Derrick Jensen .....................................................................................................................7 Etica și metodele recoltării plantelor medicinale, de Simon the Simpler..........9 O scrisoare deschisă pentru bărbații din Mișcare . Taci din gură ! Sau, cum să ne purtăm mai bine în ședințe, de Dan Spalding ....................................................11 Întreabă o femeie, de Traci Harris .....................................................................16 19 �� Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Colecție zine secolul XXI (2001-20xx) Dublin Core The Dublin Core metadata element set is common to all Omeka records, including items, files, and collections. For more information see, http://dublincore.org/documents/dces/. Title A name given to the resource Buruieni Nr.1 (2010) Subject The topic of the resource Traduceri: Construind o fundație pentru schimbare , de Jeff Luers Uitați dușurile scurte. De ce schimbarea personală nu este schimbare politică, de Derrick Jense Etica și metodele recoltării plantelor medicinale, de Simon the Simpler O scrisoare deschisă pentru barbații din Mișcare . Taci din gură ! Sau, cum sa ne purtăm mai bine în ședințe, de Dan Spalding Întreaba o femeie, de Traci Harris Description An account of the resource Broșură Creator An entity primarily responsible for making the resource Ciumafaiu Date A point or period of time associated with an event in the lifecycle of the resource 2010 Contributor An entity responsible for making contributions to the resource Ciumafaiu Format The file format, physical medium, or dimensions of the resource PDF Language A language of the resource Română Coverage The spatial or temporal topic of the resource, the spatial applicability of the resource, or the jurisdiction under which the resource is relevant Secolul XXI Budapesta Buruieni Ciumafaiu Dan Spalding Derrick Jensen Jeff Luers Simon the Simpler Timișoara Traci Harris